nafaca sf [At: NECULCE, L. 35 / V: nacafa, (Pl: năcăfale), nacanfa, năcăfală (Pl: năcăfeli) / Pl: ~le / E: tc nafaka] 1 (Înv) Totalitate a mijloacelor de subzistență, în bani sau în natură, care îi revin cuiva pentru un timp determinat Si: mertic, porție, tain. 2 (Înv) Salariu. 3 (Înv) Pensie. 4 (Rar; îf nacafa) Ospăț. 5 (Îrg; îaf) Obicei. 6 (Rar; îaf) Pasiune pentru ceva Si: preocupare. 7 (Îrg; îaf) Pretenție. 8 (Îrg; îaf) Capriciu. 9 (Reg; îaf) Necaz. 10 (Reg; îaf) Belea. 11 (Reg; îaf) Defect. 12 (Reg; îaf) Viciu.

NAFACA 👉 NACAFA.

nafacà f. V. nacafà.

nafacá V. nacafa.

nacafa sf vz nafaca

nacanfa sf vz nafaca

năcăfală sf vz nafaca

NACAFA (pl. -fale), NAFACA sf. 1 ‡Ceea ce i se dă cuiva pentru a avea cu ce trăi, subsistență (numai sub forma primitivă nafaca) ¶ 2 F Cerință, pretenție; nevoie; belea, pacoste (CIAUȘ.); (numai sub forma nacafa): popia are multe năcăfale, e greu de purtat (CRG.) ¶ 3 Soartă (numai sub forma nacafa): filosof, asta era nacafaua mea, nu negustor (CAR.) [tc. nafakà „subsistență”; comp. srb. nafaka „soartă”].

nacafà f. 1. Mold. neajuns, nevoie: și popia are multe nacafale, e greu de purtat CR.; 2. soartă: i-a fost nacafaua; filozof, asta era nacafaua mea, nu negustor CAR. [Metateză din nafacà, leafă (în special leafa zilnică a ienicerilor) = turc. NAFAKA, subzistență (serb. NAFAKA, soartă)].

nacafá (din nafaca, d. turc. nafaka, [ar. nafakat], pensiune alimentară, solda zilnică a ienicerilor). Vechĭ. (nafaca). Pensiune, porțiune, tain. Fig. (nacafa). Soartă. Azĭ. Fam. (nacafale). Greutățĭ, belele: fie-care meserie are nacafelel eĭ. Obiceĭurĭ saŭ pretențiunĭ plicticoase, mofturĭ: da multe nacafale maĭ are și cucoana asta!

nafaca (-ale), s. f. – 1. Rație, porție, dietă. – 2. Necesitate, nevoie. – 3. Soartă, noroc. – Var. nacafa. Tc. (arab.) nafaka (Șeineanu, II, 267; Lokotsch 1532), cf. ngr. ἀναφαϰᾶς. Sec. XVIII, înv., cu primele două sensuri.

NAFACA s. v. leafă, remunerație, retribuție, salariu.

nafaca s.f. I (înv. și reg.; și în forma nacafa) 1 v. Bucluc. Încurcătură. Năpastă. Neajuns¹. Necaz. Nemulțumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 2 v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire.Fantezie. Fason. Maimuțăreală. Maimuțărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală¹. Toană¹. 3 v. Deprindere. Obicei. Obișnuință. 4 v. Manie. Pasiune. Slăbiciune. II (înv.) 1 v. Leafă¹. Remunerație. Retribuție. Salariu. 2 v. Agapă. Banchet. Masă¹. Prânz.

nafaca s. v. LEAFĂ. REMUNERAȚIE. RETRIBUȚIE. SALARIU.

nafaca, nafacale, s.f. (înv.) 1. toate mijloacele de subzistență (în bani și în natură) ce-i revin unei persoane; porție, tain, mertic. 2. salariu, leafă; pensie. 3. (cu forma nacaf) ospăț, praznic. 4. (cu forma nacafa) obicei, deprindere, nărav. 5. (cu forma nacafa) preocupare, pasiune. 6. pretenție; capriciu, toană. 7. necaz, neajuns; belea, pacoste, năpastă. 8. defect, viciu.

NAFACA s. f. I. 1. (Învechit) Totalitatea mijloacelor de subzistență (în bani sau în natură) care îi revin cuiva pentru un timp determinat. v. porție, tain, mertic. Și-i da nafaca lui pre dzi de cheltuială cîte 10 potronici. neculce, l. 35. [Păsăruica] îndestulita nafaca uitîndu-și... furnica cea mare și cu aripi prins-a... pre carea, după cîtăva luptă și trudă biruind-o, mîncare puilor săi o duse. cantemir, ist. 192. Strîngîndu-i pre toți, îi ținea cu mertice, cu nafacale, cu lefi (începutul sec. XVIII). mag. ist. i, 321/29. Biruri grele că punea Și-mi cerea, măre, cerea, Nacafaua cînd făcea, Tot de casă Vacă grasă. teodorescu, p. p. 578. 2. (Învechit) Salariu, leafă; pensie. Și le-au făcut și nafaca cîte 50 de lei de boier pe lună. neculce, l. 381. Nimic să nu dea și nacafaua lor de bani să aibă a umbla după cum iaste orînduit din începutul hanzelii cîte... (30) de lei de om pe lună (a. 1741). uricariul, v, 35/2. Făcîndu-le împărăția [copiilor lui Iordachi Cara-gea] și nacanfa de la București și de la Moldova, de li se da pe tot anul (sfîrșitul sec. XVIII). let. iii, 266/20. 3. (Rar; în forma nacafa) Ospăț; praznic. ALEXI, W. II. (Învechit și regional; în forma nacafa) 1. Obicei, deprindere, nărav. Cel mai puțin pătrunzător și știutor nacafalelor dominoului. f (1887), 39. Popa, chișav la inimă și nepotolit la mînie, cum ii era nacafaua, a dat drum gurii nesăbuite, suduind amarnic. lungianu, cl. 67. 2. Preocupare, pasiune (pentru ceva). Filozof: asta era nacafaua mea, nu negustor. caragiale, o. ii, 145. 3. Pretenție; capriciu, toană. Doamna cu care s-a cununat măria-sa e muiere cu nacafale. sadoveanu, o. ii, 803. Pentru izbînda legămintelor... dator era să-și calce pe inimă, răbdîndu-i cu abnegație toate nacafalele și farafastîcurile. c. petrescu, a. r. 17. 4. Necaz, neajuns (creangă, gl. 434, lexic reg. 83); belea, pacoste (1), năpastă (ciaușanu, v. 181); defect, viciu (cv 1950, nr. 1, 32). Popia are multe năcăfale, e greu de purtat. creangă, a. 22. Ce vrai? Năcăfale, tinerețe nu-s? contemporanul, v₂, 501. Are’o nacafa, una și bună. cv 1950, nr. 1, 32. – pl.: nafacale. – Și: (prin metateză) nacafa (pl. și năcăfale), nacanfa, năcăfală (pl. năcăfeli, lexic reg. 83) s. f. – Din tc. nafaka.

NĂCĂFALĂ s. f. v. nafaca.