PASIUNE, pasiuni, s. f. 1. Stare afectivă deosebit de intensă și durabilă pentru cineva sau pentru ceva; dragoste foarte puternică; manifestare, exteriorizare a unui astfel de sentiment. ◊ Loc. adv. Cu pasiune = înflăcărat, entuziast; intens. ◊ Ceea ce constituie obiectul, cauza unui astfel de sentiment. 2. Înclinație vie, însoțită de plăcere pentru obiectul studiat sau pentru profesia exercitată. ♦ Dorință, aspirație. 3. Viciu, patimă distrugătoare. 4. Compoziție muzicală bazată pe narațiunea evanghelică a patimilor Mântuitorului. [Pr.: -si-u-] – Din fr. passion, lat. passio, -onis, germ. Passion.

pasiune sf [At: CALENDARIU (1794), 37/3 / V: (înv) ~ie, ~ion sn / S și: (îvr) passi~ / P: ~si-u~ / Pl: ~ni / E: lat passio, -onis, fr passion, ger Passion, it passione] 1 Dragoste manifestată ca o înclinație puternică și de durată față de o persoană de sex opus Vz adorație, iubire, patimă. 2 (Înv) Stare sau fenomen afectiv involuntar, ca frica, aversiunea, lăcomia, mânia etc. Vz emoție, impuls, sentiment. 3 (Psh) Stare afectivă și intelectuală deosebit de intensă și stabilă, manifestată ca o tendință care polarizează procesele psihice ale omului, dominându-l prin intensitatea efectelor sau prin permanența acțiunii lor. 4 (Îlav) Cu ~ Entuziast. 5 (Îal) Intens. 6 (Îe) A face (o) ~ (pentru cineva sau pentru ceva) A se simți atras în mod deosebit de cineva sau de ceva Si: a se pasiona (2-4). 7 (Ccr) Ceea ce deșteaptă un sentiment deosebit. 8 Înclinație vie, durabilă, însoțită de atașament și plăcere pentru obiectul studiat sau urmărit, precum și pentru activitatea, pentru profesiunea desfășurată. 9 Tendință lăuntrică spre realizarea sau dobândirea unui lucru Si: aspirație, dorință. 10 Tendință puternică și nestăpânită însoțită de o preocupare exagerată și obsedantă pentru satisfacerea anumitor dorințe Si: patimă, viciu, (fam) boală. 11 (Rar) Părtinire. 12 (Înv) Patimă.

PASIUNE, pasiuni, s. f. 1. Stare afectivă și intelectuală deosebit de intensă și stabilă, manifestată ca o tendință care polarizează procesele psihice ale omului, determinându-l prin intensitatea efectelor sau prin permanența acțiunii lor. ◊ Loc. adv. Cu pasiune = înflăcărat, entuziast; intens. 2. Înclinație vie, însoțită de plăcere pentru obiectul studiat sau pentru profesiunea exercitată. ♦ Dorință, aspirație. 3. Dragoste puternică față de o persoană (de sex opus). 4. Tendință puternică și nestăpânită însoțită de o preocupare excesivă și obsedantă pentru satisfacerea unor dorințe (reprobabile); patimă, viciu. 5. (Concr.) Ceea ce constituie obiectul unei pasiuni (1-4). 6. Gen muzical înrudit cu oratoriul, dar al cărui text este întotdeauna inspirat din patimile evanghelice; bucată muzicală aparținând acestui gen. [Pr.: -si-u-] – Din fr. passion, lat. passio, -onis, germ. Passion.

PASIUNE, pasiuni, s. f. Sentiment puternic, afecțiune adîncă pentru ceva sau cineva; patimă; manifestare a unui astfel de sentiment. Trăia pentru o singură pasiune veche și ireductibilă: eliberarea patriei lui. SADOVEANU, L. 239. A intervenit în discuție cu o pasiune și o îndîrjire de care nu o credeam în stare. CAMIL PETRESCU, U. N. 37. Titu Herdelea se întoarse acasă, se închise în odaia lui și începu să lucreze cu pasiune. REBREANU, R. I 183. ♦ Obiect care deșteaptă un sentiment, o afecțiune. Una din pasiunile sale era florile. NEGRUZZI, S. I 110. Mici pasiuni = porniri meschine. În împrejurări ca acestea, micile pasiuni trebuie să dispară. CARAGIALE, O. I 179. – Pronunțat: -si-u-..

PASIUNE s.f. 1. Sentiment foarte puternic, generat de o dorință arzătoare sau de o înclinare irezistibilă; patimă. ♦ Obiectul acestui sentiment. 2. Bucată muzicală religioasă, care are ca subiect povestirea patimilor lui Cristos. [Pron. -si-u-. / cf. fr. passion, it. passione, lat. passio].

PASIUNE s. f. 1. afecțiune puternică și de durată pentru cineva sau ceva; patimă; manifestare a unui astfel de sentiment. ◊ obiectul acestei afecțiuni. 2. compoziție muzicală religioasă care are ca subiect povestirea patimilor lui Cristos. (< fr. passion, lat. passio, germ. Passion)

PASIUNE ~i f. 1) Sentiment de afecțiune puternică și durabilă (pentru cineva sau pentru ceva); patimă; dragoste. 2) Obiect sau cauză a unui astfel de sentiment. [G.-D. pasiunii; Sil. -si-u-] /<fr. passion, lat. passio, ~onis, germ. Passion

pasiune f. 1. mișcare sufletească: pasiunea binelui, a răului; 2. patimă, afecțiune foarte vie pentru ceva: pasiunea colecțiunilor; 3. obiectul acestei pasiuni: pictura e pasiunea lui; 4. prevențiune, parțialitate: a judeca cu pasiune; 5. Filoz. impresiune primită de un subiect, în opozițiune cu acțiunea. ║ f. 1. suferințele Mântuitorului; 2. narațiunea evangelică a Pasiunii; 3. fig. supliciu, martiriu.

*pasiúne f. (lat. pássio, -ónis, d. pati, passus sum, a suferi. V. pățesc, patimă). Patimă, supliciŭ: pasiunea luĭ Iisus Hristos. Agitațiune a sufletuluĭ, ca ura, ĭubirea: a-țĭ domina pasiunile. Ĭubire foarte mare de ceva: a avea pasiunea științeĭ. Obĭectu acesteĭ pasiunĭ: știința e pasiunea luĭ. Parțialitate: a judeca cu pasiune. Fil. Impresiune asupra cuĭva (în opoz. cu acțiune).

pasie sf vz pasiune

pasion sn vz pasiune

pasiune (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. pasiunii; pl. pasiuni

pasiune (-si-u-) s. f., g.-d. art. pasiunii; pl. pasiuni

pasiune s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. pasiunii; pl. pasiuni

pasiune (i-u)

PASIUNE s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, părtinire, schingiuire, schingiuit, subiectivism, suferință, supliciu, tortură.

PASIUNE s. 1. v. entuziasm. 2. patimă, (înv.) împătimire. (O iubește cu ~.) 3. sentiment, simțire, (livr.) patos, (înv.) simț. (A cântat cu ~.) 4. slăbiciune. (~ lui e teatrul.) 5. nărav, patimă, viciu, (fam.) boală. (A dat în ~ jocului de cărți.) 6. v. patimă.

PASIUNE s. 1. ardoare, avînt, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, însuflețire, patimă, pornire, (livr.) ferventă, fervoare, patos, (rar) ardență, (Mold.) ahotă, (înv.) porneală, săltare, (fig.) aprindere, căldură, flacără, foc, pojar, suflu, zbor. (~ specifică tinereții.) 2. patimă, (înv.) împătimire. (O iubește cu ~.) 3. sentiment, simțire, (livr.) patos, (înv.) simț. (A cîntat cu ~.) 4. slăbiciune. (~ lui e teatrul.) 5. nărav, patimă, viciu, (fam.) boală. (A dat în ~ jocului de cărți.) 6. iubire, patimă. (~ de bani.)

pasiune s. v. CALVAR. CANON. CAZNĂ. CHIN. DURERE. PATIMĂ. PĂRTINIRE. SCHINGIUIRE. SCHINGIUIT. SUBIECTIVISM. SUFERINȚĂ. SUPLICIU. TORTURĂ.

Pasiune ≠ plictis

pasiune, gen (1, 2) înrudit cu oratoriul* atât prin geneză (misterul medieval – v. dramă liturgică) și structură – două sau mai multe părți, fiecare divizată în numere* muzicale cuprinzând arii (1) recitative* și coruri (2) – cât și prin ansamblul căruia îi este destinat – soliști*, cor (1) și orchestră*. Diferența constă doar în privința textului, care la p. este întotdeauna evanghelic (patimile). Noțiunea de p. se întâlnește încă din sec. 4 (când în serviciul religios, în cadrul recitării textelor evanghelice, intervine melodia greg.*). În sec. 12, textul liturgic este narat de trei soliști, păstrându-se caracterul omofon*. Spre sfârșitul sec. 15 și în sec. 16, se amplifică rolul corului, p. devenind o lucrare corală a cappella*. În această perioadă sunt reprezentative creațiile compozitorilor Jakob Obrecht, Orlando di Lasso, Joachim von Burgk și Heinrich Schütz. În sec. 17, genul se dezvoltă preponderent în mediul protestant, unde capătă și o anumită independență față de bis., își amplifică suportul muzical prin introducerea ariei* și prin adăugarea unui grup instr. (2 vl. și 4. viole* da gamba). Recitativul va fi acomp. de un bas continuu*, iar ariile și corurile de către orch. Treptat, spre sfârșitul sec. 18, p. devine o cantată* mai amplă (când s-a încercat inclusiv o parafrază metrică și ritmică a textului biblic, experiment neacceptat însă de către bis.). În acest sec. creații de referință au scris Goerg Friedrich Händel, Georg Philipp Telemann, Johann Mattheson; p. culminează cu lucrările lui J.S. Bach (Johannes Passion, 1723 și Matthäus Passion, 1729), în care se îmbină, la o înaltă tensiune dramatică, oratoriul cu p. (textul biblic și coralul*, aria lirică și corurile dramatice). În sec. 19, se remarcă creația lui Ludwig van Beethoven Hristos pe Muntele Măslinilor (Christus am Ölberg), iar în sec. 20, Johannes-Passion și Mathaüs-Passion de Hermann Schröder și Lukas-Passion de Krzystof Penderecki.

PASIUNI (< fr. passion; lat. passio, de la patior, a suferi) Diferitele emoții stîrnite în sufletul oratorului de subiectul discursului său, precum și emoțiile transmise auditorului prin puterea cuvîntului și a gestului. În ceea ce privește pasiunile, oratorului i se cer trei însușiri: sensibilitate comunicativă, imaginație, discernământ. Cea dintîi – consecință a sincerității oratorului – imprimă discursului său o trăsătură emotivă, transmisibilă auditorului; cea de a doua constă în facultatea de a prezenta lucrurile în imagini vii, iar cea de a treia, în însușirea de a observa și distinge cînd se cuvine și cum se cuvine, a folosi atît sensibilitatea, cît și imaginația, cu alte cuvinte este vorba de bunul-simț, de tactul și gestul oratorului. Folosirea pasiunilor oratorice, constituind latura patetică – nu poate fi supusă unor reguli constante și invariabile.

moartea pasiunii expr. chiloți de damă groși, cu picior.