MURUIRE, muruiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a murui și rezultatul ei; muruială. – V. murui.

muruire sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ri / E: murui¹] 1 Acoperire a pereților sau a pardoselii unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă Si: lipire, (reg) mânjire. 2 (Îrg) Astupare a crăpăturilor din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 3 (Îrg) Spoire cu var Si: văruire. 4 (Reg) Trasare a unei dungi neagre în jurai ferestrelor casei, în exterior. 5 (Îvr) Mâzgălire. 6 Murdărire. 7 (Reg) Ungere a suprafeței unui aluat cu muruială (8). 8 (Îrg) Spoire cu humă Si: humuire.

MURUIRE, muruiri, s. f. Acțiunea de a murui și rezultatul ei; muruială. – V. murui.

MURUIRE, murniri, s. f. Acțiunea de a murui.

MURUI, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati.

moroi⁵ v vz murui

murui² vt [At: ODOBESCU, S. II, 514 / Pzi: ~esc / E: mur¹ + -ui] (Nob) A zidi.

murui¹ [At: HERODOT (1645), 43 / V: (reg) moroi / Pzi: ~esc și (reg) murui / E: cf ucr муровати] 1 vt A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă Si: a lipi, (reg) a mânji, a murlui (1), a măltări. 2 vt (Îrg) A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 3 vt (Îrg) A spoi cu var Si: a vărui. 4 vt (Reg) A trage o dungă neagră în jurul ferestrelor casei, în exterior. 5 vt (Îvr) A mâzgăli. 6 vt (Reg) A unge murdărind. 7 vt (Pex) A murdări. 8 vi (Buc) A face murdărie (1). 9 vi (Reg) A unge suprafața unui aluat cu muruială (8). 10 (Îrg) vt A spoi cu humă Si: a humui.

MURUI, muruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. (Reg.) A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. (Reg.) A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati.

MURUI, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A acoperi pereții unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi, a vărui. În cîteva zile toți patru pereții erau lipiți și muruiți. SLAVICI, N. I 20. ♦ A astupa crăpăturile sau golurile mici din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A uda cu apă sau a unge cu ou, grăsime etc. suprafața unui aluat înainte de a-l băga în cuptor. (Refl. pas.) [Colacii] se muruiesc (se ung) cu muruială făcută din făină de grîu muiată în apă gălbuie. ȘEZ. V 138. 3. A unge cu ceva care murdărește, a mîzgăli. Mă murui cu dohot de sus pînă jos. HOGAȘ, DR. II 148.

A MURUI ~iesc tranz. 1) (pereții sau pardoseala unei case) A acoperi cu un strat de lut muiat cu apă; a lipi. 2) A da cu var; a vărui. 3) pop. (pâinea și alte produse de panificație) A unge la suprafață cu un amestec special înainte de a da la cuptor. 4) pop. A face să se murdărească; a murdări; a păta; a mânji. /cf. ucr. murovati

MURUI vb. (Mold.) A mîzgăli, a murdări. O basnă ciudată ca aceasta alcătuind, prostimii să o crează, cu condeiul hîrtia au muruit. CANTEMIR, HR. Etimologie: cf. ucr. murovati. Cf. f e ș t e l i, i m a, m î z g ă i.

muruì v. a netezi pereții unei case. [Serb. MURA, humă].

muruĭésc v. tr. (sîrb. dial. mura, humă). Mold. Trans. Lipesc (spoĭesc) cu lut o casă țărănească. Murdăresc, mînjesc: a-țĭ murui mînile.

muruire (reg.) s. f., g.-d. art. muruirii; pl. muruiri

muruire (reg.) s. f., g.-d. art. muruirii; pl. muruiri

muruire s. f., g.-d. art. muruirii; pl. muruiri

murui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiesc, 3 sg. muruiește, imperf. 1 muruiam; conj. prez. 1 sg. să muruiesc, 3 să muruiască

murui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiesc, imperf. 3 sg. muruia; conj. prez. 3 să muruiască

murui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiesc, imperf. 3 sg. muruia; conj. prez. 3 sg. și pl. muruiască

murui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiesc, conj. muruiască)

MURUIRE s. v. lipire.

MURUIRE s. muruială. (~ pereților unei case.)

MURUI vb. v. lipi.

MURUI vb. v. jegoși, mânji, murdări, păta.

murui vb. v. JEGOȘI. MÎNJI. MURDĂRI. PĂTA.

MURUI vb. a lipi, (înv. și reg.) a spoi, (reg.) a lutui, a măltări, a mînji, a murlui, a tencui. (A ~ pereții unei case țărănești.)

murui (-uesc, muruit), vb. – 1. A tencui, a zugrăvi, a drișcui. – 2. A (se) unge. – 3. A mînji, a murdări. Sb. mura „noroi” (Cihac, II, 206; Tiktin; Candrea). – Der. muruială, s. f. (tencuială, lipit cu lut).

murui, muruiesc, vb. tranz. – (reg.) 1. A lipi cu lut pereții caselor tradiționale; a unge, a tencui. 2. A (se) murdări, a (se) mânji (pe față, pe mâini; de obicei în timpul mesei și ref. la copii). – Din sl. mura „noroi, humă” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, Candrea cf. DER); cf. ucr. murovati (DEX, MDA).

murui, muruiesc, vb. tranz. – 1. A lipi cu lut pereții caselor tradiționale; a unge, a tencui. 2. A (se) murdări, a (se) mânji (pe față, pe mâini; de obicei în timpul mesei și ref. la copii). – Din sl. mura „noroi” (Cihac, Tiktin, Candrea cf. DER); Cf. ucr. murovati (DEX).