mursă¹ sf [At: DOSOFTEI, PS. 225/18 / V: (reg) ~ulsă, mor~ / Pl: ~se / E: ml mulsa] 1 Apă îndulcită cu miere, obținută prin fierberea sau prin spălarea fagurilor storși sau a vaselor și instrumentelor care au servit la storsul fagurilor, la strecuratul mierii. 2 (Reg) Băutură obținută prin fermentare din apă sau lapte îndulcite cu miere, în care se adaugă diferite substanțe aromatice Si: mied (1), hidromel. 3 (Reg) Miere stoarsă din faguri. 4 (Reg) Apă îndulcită cu zahăr Si: sirop. 5 (Spc; Buc) Sirop subțire cu care se ung plăcintele când se scot din cuptor. 6 (Înv) Suc, zeamă, sevă de plante, de fructe, de flori etc. Si: must (2), mustăreață. 7 (Reg; pgn) Sevă. 8 (Spc) Sevă a arborilor Si: must (11), (pop) mustăreață (1), măzgă (1). 9 (Reg) Rachiu fiert întâia oară. 10 (Reg) Must (17).

mursă² sf [At: DAMÉ, T. 47 / Pl: ~se / E: nct] 1 (Reg) Cavitate pe care o prezintă dinții calului, până la vârsta de șase ani Si: (reg) butură, cupă, muscă (56), mișină, negreață. 2 (Rar) Aluniță artificială. 3 (Nob) Neg.

MURSĂ¹ s. f. (Mold.) 1. Băutură preparată din miere amestecată cu apă sau lapte. Sfînta Duminecă... ia mursa aceea și iute se duce de o toarnă în fîntîna din grădina ursului. CREANGĂ, P. 214. 2. Suc, sevă, zeamă, must. În privința tăriei, cel mai bun este vinul armaș de Cotnar, făcut din poamă grasă, de culoare galbenă și gros la mursă. La HEM 1682. Mursă stoarsă din sacară. ȘEZ. VIII 66.

MURSĂ², murse, s. f. (Învechit) Mic semn negru pus pe obraz pentru a imita o aluniță; benghi. V. aluniță. Își îmbina sprîncenele și-și punea murse. GHICA, S. 66. Plasturile cele negre cu care își făcea murse sau benghiuri false. FILIMON, C. 88.

MURSĂ ~e f. reg. rar Băutură alcoolică slabă, obținută prin fermentarea mierii amestecate cu apă sau cu lapte; hidromel. /<lat. [aqua]mulsa

mursă f. 1. apa ce iese din spălatul fagurilor storși; 2. blastur, taftă neagră ce femeile își puneau pe obraz, ca pielița s’arate mai albă: își făcea murse sau benghiuri FIL.; 3. scobitură pe dinții calului ce se șterge, cu încetul prin rosătură. [Lat. MULSA, hidromel].

1) múrsă f., pl. e (lat. it. mulsa, a. î.). Apă îndulcită cu mĭere orĭ cu zahăr, ca cea care rămîne din spălatu fagurilor storșĭ (rTP. 3, 9-12, 103). Acest ceaĭ e mursă, e foarte dulce. V. med.

2) múrsă f., pl. e (cp. cu lat. morsum, pl. -a, bucată mușcată). Munt. Benghĭ, aluniță făcută pe față (lipind un emplastru negru) p. a plăcea. Mișină (la dințiĭ caluluĭ). V. mișină.

morsă³ sf vz mursă

mulsă sf vz mursă¹

mursă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. mursei; pl. murse

mursă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. mursei; pl. murse

mursă (băutură, aluniță artificială) s. f., g.-d. art. mursei; pl. murse

mursă (murse), s. f. – 1. Hidromel, melasă cu apă. – 2. Dulceață, partea dulce a unui lucru. – 3. Pulpă de fructe. Origine îndoielnică. Dacă ideea inițială e cea de „dulce”, ar trebui legat de sb. mrs, „zi de dulce”, cf. rom. „dulce” cu același sens; sb. mrsiti „a mînca carne”; bg. mărsjă „a mînca carne în zi prohibită”, rom. a se îndulci. Der. din lat. mulsa „hidromel” (Tiktin; Candrea; Scriban) nu e posibilă fonetic (cf. Graur, BL, V, 106); explicația schimbăriil lui l › r prin intermediul unei influențe gr., cf. sicil. ammursatu „vin dulce” (Diculescu, Elementele, 436), nu pare convingătoare. Dacă acest cuvînt este identic cu mursă, s. f. (benghi, mișină, scobitură pe dinții cailor), după cum pare, atunci se poate presupune că înv., pentru a se obține alunițe artificiale pe față, se folosea pulpa unui anumit fruct; cel de-al doilea sens se explică ușor prin analogie (după Candrea și Scriban, din lat. morsa „mușcătură”).

MURSĂ subst., cf. și ilir. mursa (Drăg 167). 1. Mursă b. (Dm; Moț); – A., mon. Vlad (C Bog). 2. Murs/ea Vlad, 1469 (Glos); -escu Ioan (T-Jiu).

MURSĂ s. v. hidromel, mied, mișină, must, sevă, sirop, suc.

mursă s. v. HIDROMEL. MIED. MIȘINĂ. MUST. SEVĂ. SIROP. SUC.

mursă², murse, s.f. (înv.) 1. semn mic și negru pus pe obraz, pentru a imita o aluniță; aluniță artificială. 2. mătase neagră folosită de femei pentru acoperirea obrajilor. 3. scobitură pe dinții calului.

múrsă, murse, (morsă), s.f. (reg.) 1. Miere de albină amestecată cu apă; mied. ■ (med. pop.) Utilizată ca leac pentru diferite boli: „Cu mierea faci on picuț de mursă și descânți cu mursa aceia” (Bilțiu, 1990: 270). 2. Seva copacului; vlastă. – Lat. (aqua) mulsa „dulce” (Șăineanu, Scriban, MDA).

mursă, murse, (morsă), s.f. – (reg.) 1. Miere de albină amestecată cu apă; mied. Utilizată ca leac pentru diferite boli: „Cu mierea faci on picuț de mursă și descânți cu mursa aceia” (Bilțiu, 1990: 270). 2. Seva copacului; vlastă, mâzgă (ALRRM, 1973: 553). – Lat. (aqua) mulsa „dulce” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

mursă, -e, s.f. – 1. Miere de albină amestecată cu apă; mied. Utilizată ca leac pentru diferite boli: „Cu mierea faci on picuț de mursă și descânți cu mursa aceia” (Bilțiu 1990: 270). 2. Seva copacului; vlastă, mâzgă (ALR 1973: 553). – Lat. (aqua) mulsa (MDA).

MURSĂ¹ s. f. 1. Apă îndulcită cu miere, obținută prin fierberea sau prin spălarea fagurilor storși sau a vaselor și a instrumentelor care au servit la storsul fagurilor, la strecuratul mierii (lb, DAMÉ, T. 120, BARCIANU, MARIAN, INS. 147, PAMFILE, I. C. 96, id. S. V. 211, TDRG, FRÎNCU-CANDREA, M. 103, com. din ZAGRA- NĂSĂUD, T. PAPAHAGI, M. 226, L. COSTIN, M. B. 142, CHEST. VI 153/20, 162/9, 11, 13, 16, 21, 25, 27, 32, 163/17, ALR II 4 158/105, 250, 279); (regional) băutură obținută, prin fermentare, din apă sau lapte îndulcite cu miere (in care se adaugă diferite substanțe aromatice), mied (1), hidromel, (regional) must (i 5) (LB, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., com. PUȘCARIU, ALR I 1 690/280, ALR II 4 158/2, 130, 172, 310, 514, A V 22). Ce-mi deaderâ oțăt pentru mursă. DOSOFTEI, PS. 225/18. Vei uda vro cîtăva fărină cu mursă. ECONOMIA, 58/22. Colea vezi un șipot dă răchie, Ici dă proaspătă mursă un izvor. BUDAI-DELEANU, Ț. 325. Mursă de miere trecută în fermentație vinoasă. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 197. Culege o poală de somnoroasă pe care o fierbe la un loc cu o vadră de lapte dulce și cu una de miere și apoi ia mursa aceea și iute se duce de o toarnă în fîntînă din grădina ursului. CREANGĂ, P. 214. Paus se numește în Bucovina încă și vinul, miedul sau mursa care se duce la biserică . . . cînd se face parastas. MARIAN, Î. 158. Și mila de la măicuță E ca mursa din stecluțâ. id. NU. 406, cf. id. NA. 295, id. S. R. II, 75. Am dus la biserică doi colaci și un șip cu mursă. Com. din BILCA-RĂDĂUȚI. Și ti-o știut legăna De țî-i gura ca mursa. GR. S. VI, 241. Și-ș lasă măicuța dulce, Maică dulce ca morsa. T. PAPAHAGI, M. 40. E ca mursa ( = e foarte dulce). ZANNE, P, IV, 2. ◊ F i g. Izvoarăle apelor celor cu mursă de minuni curgătoare. MINEIUL (1776), 82^r2/32. ♦ (Regional) Miere stoarsă din faguri. Cf. PRECUP, P. 31. Păcurar cămeșă unsă Gura ta-i fagur și mursă. id. ib. ♦ (Regional) Apă îndulcită cu zahăr, sirop (PONTBRIANT, D., ALECSANDRI, T. 1 753, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, CHEST. VI 5, 6 supl., A V 15); s p e c. (prin Bucov.) sirop subțire cu care se ung plăcintele cînd se scot din cuptor (LEXIC REG. 105). 2. (Învechit) Suc, zeamă, sevă de plante, de fructe, de flori etc. V. m u s t (I 6), mustăreață (1). Cf. ANON. CAR. Mîngîierea spirituală și oarecare mursă, stoarsă din ierburi minunate . . . , produsă deodată în starea sănătății lui Caliman o prefacere neașteptată. ASACHI, S. L. II, 52. Mursă stoarsă din ierburi minunate. CALENDAR (1852), 20/33. Vinul armaș de Cotnar . . . , de culoare galbenă și gros la mursă. HEM 1 682. Mii de albine bîzîind zboară de pe o floare pe alta, ca să adune mursă pentru miere și ceară. CREANGĂ, GL. Să suflăm în mursa poamelor și a săminților din care se nutrește omul . . . și-apoi să învățăm pe oameni cum să stoarcă mursa aceasta, cum s-o fiarbă ca să fie mai tare și mai îmbătătoare și cum să facă din ea o băutură bună și dătătoare de chef ! SBIERA, P. 306. Străinul e tot străin ca și mursa de pelin. MARIAN, NU. 52. Căci dulceața cea de soacră . . . [E] ca mursa de venin. id. ib. 538. Mursî di peri. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ P. g e n e r. (Regional) Sevă; s p e c. seva arborilor; must (I 6), (popular) mustăreață (1), mîzgă (1). Cf. CONV. LIT. XLIV₂, 619, ALR I 957/217, 962/5, 34, 217, 361, ALR II 6 397/64, 362, A I 13, 20, VII 4, GLOSAR REG. ♦ (Regional) „Rachiu fiert întîia oară”. Era harnică velnița să fiarbă atîta mursă, cîtă li trebuia oamenilor. ȘEZ. VIII, 67, cf. ALR II/349. 3. (Regional) Must (I 8), [Bălegarul] de va sta în grămezi și-l va apuca ploaia, se scurge mursa din el. I. IONESCU, M. 426. – Pl.: murse. – Și: (regional) mulsă (TODORAN, GL., ALR I 1 690/257), morsă s. f. – Lat. mulsa.

MURSĂ² s. f. 1. (Regional) Cavitate pe care o prezintă dinții calului, pînă la vîrstă de șase ani; (regional) cupă, muscă (II 3), mișină (4), negreață, butură. Cf. DAMÉ, T. 47, DR. V, 274. 2. (Rar) Aluniță artificială. Cf. POLIZU. Plasturii negri cu care își îmbina sprînceneie și-și punea murse și zbenghiuri. GHICA, S. 82. Plasturele cele negre cu care își făcea murse sau benghiuri false. FILIMON, O. I, 131. ♦ (Neobișnuit) Neg. Mursa mătușii Ana tremura aprig. KLOPȘTOCK, F. 76. – Pl.: murse. – Etimologia necunoscută.