mursă² sf [At: DAMÉ, T. 47 / Pl: ~se / E: nct] 1 (Reg) Cavitate pe care o prezintă dinții calului, până la vârsta de șase ani Si: (reg) butură, cupă, muscă (56), mișină, negreață. 2 (Rar) Aluniță artificială. 3 (Nob) Neg.

MURSĂ², murse, s. f. (Învechit) Mic semn negru pus pe obraz pentru a imita o aluniță; benghi. V. aluniță. Își îmbina sprîncenele și-și punea murse. GHICA, S. 66. Plasturile cele negre cu care își făcea murse sau benghiuri false. FILIMON, C. 88.

mursă f. 1. apa ce iese din spălatul fagurilor storși; 2. blastur, taftă neagră ce femeile își puneau pe obraz, ca pielița s’arate mai albă: își făcea murse sau benghiuri FIL.; 3. scobitură pe dinții calului ce se șterge, cu încetul prin rosătură. [Lat. MULSA, hidromel].

2) múrsă f., pl. e (cp. cu lat. morsum, pl. -a, bucată mușcată). Munt. Benghĭ, aluniță făcută pe față (lipind un emplastru negru) p. a plăcea. Mișină (la dințiĭ caluluĭ). V. mișină.

mursă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. mursei; pl. murse

mursă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. mursei; pl. murse

mursă (băutură, aluniță artificială) s. f., g.-d. art. mursei; pl. murse

mursă², murse, s.f. (înv.) 1. semn mic și negru pus pe obraz, pentru a imita o aluniță; aluniță artificială. 2. mătase neagră folosită de femei pentru acoperirea obrajilor. 3. scobitură pe dinții calului.