16 definiții pentru must


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

must sn [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 240r/18 / V: (reg) most, mușt / Pl: ~uri / E: ml mustum, ger Most] 1 Lichid dulce, nefermentat sau care abia a început să fermenteze, stors din struguri. 2 (Pex; udp „de”) Suc pe care îl conțin unele fructe și care adesea se extrage din acestea. Si: mursă (6). 3 Lichid dulce preparat sau extras din fructe, sfeclă, rădăcini de trestie-de-zahăr, sau obținut prin transformarea amidonului în zahăr, folosit în industria zahărului sau a alcoolului. 4 (Pop) Băutură preparată prin fermentarea în apă a merelor Si: cidru. 5 (Pop) Băutură preparată din pere acre, pădurețe, care se zdrobesc, se presează și se lasă să fermenteze. 6 (Trs) Compot de mere sau de pere uscate. 7 (Reg) Sirop de mure sau de zmeură. 8 (Reg) Mied (1). 9 (Reg) Apă în care se pun fagurii storși. 10 (Pop) Sevă. 11 (Spc) Sevă a arborilor Si: (pop) mâzgă (1), mustăreață, (reg) miericică. 12 (Reg) Rășină de brad. 13 (Înv) Lichid pe care îl conțin țesuturile animale. 14 Lichid care se scurge din carne, când se frige. 15 (Reg) Apă de pe slănină. 16 (Reg) Secreție a anumitor glande din organismul omului. 17 (Pop) Zeamă din gunoiul vitelor Si: mujdar, murdărie, mursă1, mustalău, mustar1, mustăraie, mustăreață, mustărie, musteală, mustoare. 18 Lichid cu care este îmbibat pământul, după topirea zăpezii. 19 (Reg) Apă care îmbibă pământul după ploaie. 20 (Reg) Boală de piele cauzată de degerături, caraterizată prin mâncărime la talpa piciorului Si: păducel.

MUST, musturi, s. n. 1. Suc dulce care nu a început încă să fermenteze, obținut prin zdrobirea și presarea boabelor de struguri sau, p. ext., a altor fructe ori plante. 2. Zeamă, suc pe care îl conțin unele fructe. 3. Seva arborilor. 4. (Pop.) Zeamă din gunoiul vitelor. 5. Lichid cu care este îmbibat pământul după topirea zăpezii. – Lat. mustum.

MUST, musturi, s. n. 1. Suc dulce care nu a început încă să fermenteze, obținut prin zdrobirea și presarea boabelor de struguri sau, p. ext., a altor fructe ori plante. 2. Zeamă, suc pe care îl conțin unele fructe. 3. Seva arborilor. 4. (Pop.) Zeamă din gunoiul vitelor. 5. Lichid cu care este îmbibat pământul după topirea zăpezii. – Lat. mustum.

MUST, (rar) musturi, s. n. 1. Suc dulce, stors din struguri (mai rar din alte fructe), care n-a început încă să fermenteze. Aduceau un boloboc de țuică și unul de must. PAS, Z. I 170. În Cotnari, ieșeau oameni cu cofăiele de must. SADOVEANU, O. VII 233. O, dați-mi vin și must să beii, să-nec durerea-n mine! COȘBUC, P. II 220. Să beau must de poamă coarnă. TEODORESCU, P. P. 332. 2. Zeamă, suc, sevă. Ar fi trebuit să-i prezenți... în loc de pui de găină fripți, prepelițe tăvălite în mălai și ficați prăjiți în mustul lor. ODOBESCU, S. III 39.

MUST ~uri n. 1) Lichid dulce obținut prin zdrobirea și presarea boabelor de struguri (sau ale altor fructe), care încă n-a început să fermenteze. 2) pop. Lichid nutritiv care circulă în vasele plantelor; sevă. 3) Zeamă de băligar. /<lat. mustum

must n. 1. vin dulce care încă n’a început a fierbe; 2. orice suc: must de pere, de mere. [Lat. MUSTUM].

*must n., pl. urĭ (lat. mŭstum, must, it. sp. pg. mosto, pv. cat. most, fr. moût; vsl. mŭstŭ, rus. must; ung. must). Vin în primele zile după ce a fost stors din poamă și cînd e încă dulce. Zeamă de orĭ-ce fructe stoarse.

1) vin n., pl. urĭ (lat. vinum, rudă cu vgr. oînos; it. sp. vino, pv. cat. vi, fr. vin, pg vinho. D. lat. vine germ. wein și vsl. vino). O băutură îmbătătoare care se scoate din poamă storcînd-o (saŭ și din alte fructe) și care se numește maĭ întîĭ must, ĭar după fermentare vin: vin alb, vin roș (vin negru, adică „roș închis”). Medicament cu vin: vin de chinchină. Fig. A-țĭ turna apă în vin, a te modera, a nu maĭ fi așa de pornit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUST s. (pop.) pișat, pișălău, (reg.) mujdar, mursă, mustalău, mustăraie, mustăreață, mustărie, musteală, mustoare, pișătoare. (Lichidul care se scurge din gunoiul vitelor se numește ~.)

MUST s. v. cidru, hidromel, mied, păducel, sevă, suc.

MUST s. (pop.) pișat, pișălău, (reg.) mujdar, mursă, mustalău, mustăraie, mustăreață, mustărie, musteală, mustoare, pișătoare. (Lichidul care se scurge din gunoiul vitelor se numește ~.)

must s. v. CIDRU. HIDROMEL. MIED. PĂDUCEL. SEVĂ. SUC.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

must (músturi), s. n.1. Suc de struguri. – 2. Cidru. – 3. Suc, zeamă. – Mr. mustu, megl. most. Lat. mustum (Pușcariu 1140; Candrea-Dens., 1184; REW 5783), cf. alb. mušt (Philippide, II, 648), cf. it., sp., port. mosto, prov., cat. most, fr. moût.Der. musti, vb. (a avea lichid din abundență; a lăsa zeamă sau sevă, a stoarce, a extrage sucul); mustit, s. n. (acțiunea de a musti); mustitor, s. n. (zdrobitor; lin, călcătoare); mustar, s. m. (vînzător de must); mustărie, s. f. (prăvălie de vinuri); mustăreață, s. f. (zeamă eliminată de trunchiul de mesteacăn; sevă), cu suf. -eață (după Candrea, dintr-un lat. *mustaricia); mustometru, s. n. (alcoolmetru); mustos, adj. (zemos), pe care REW îl derivă direct din lat. mustōsus; mustuială (var. musteală, mustuitură), s. f. (tescovină; boștină). – Din rom. provine bg. must (Romansky 122).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-i da mustu-n fiert expr. (er.) a ejacula.

Intrare: must
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • must
  • mustul
  • mustu‑
plural
  • musturi
  • musturile
genitiv-dativ singular
  • must
  • mustului
plural
  • musturi
  • musturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)