MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Lat. mons, -tem.

munte sm [At: PSALT. 140 / V: (îrg) monte, (reg) ~a sfa (Pl: ~nțile) / Pl: ~nți / E: ml mons, -tis] 1 Formă de relief convexă sau ascuțită, a cărei culme are înălțimi care în general depășesc 800 m, dominând fundul văilor învecinate cu peste 500 m. 2 (Îlav) Prin ~nți și văi Pretutindeni. 3 (Rar; îe) A se face ~ și punte A depune toate eforturile pentru a reuși Si: a se face luntre și punte. 4 (Csc) Regiune sau zonă muntoasă. 5 (Reg; îe) A trăi precum calul la ~ A trăi în libertate, fără să depindă de nimeni. 6 (Îs) ~ de gheață Aisberg. 7 (Reg) Pășune la munte (1). 8 (Udp „de”) Cantitate mare. 9 (Udp „de”) Grămadă înaltă. 10 (Cdp fr mont~de-piété; îs) ~ de pietate întreprindere specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal.

MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere capitalistă de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Din lat. mons, -tem.

MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pămîntului mai mare decît dealul, de obicei stîncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. În fața noastră, munții Dobrogei stăteau nemișcați, cu frunțile posomorite, la spatele pădurilor de sălcii și mlaștinilor întinse. DUNĂREANU, N. 28. Cînd să pună mîna pe dînsa, zbîr! pe vîrful unui munte și se ascunde după o stîncă. CREANGĂ, P. 268. Cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. RUSSO, O. 24. E un brad în munte, Cu crăci verzi, cu verde frunte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (În metafore și comparații, pentru a exprima proporțiile neobișnuite ale unui lucru) Un munte de om. ▭ Un val ca un munte. DRĂGHICI, R. 34. ◊ Loc. adj. De munte = de la munte. Sub un ulm Aluta cată să se culce, Și cu flori de munte face fraged pat. BOLINTINEANU, O. 86. Atunce falnic omul ridică a sa frunte Și-n ceruri cu mîndrie ațintă ochiul său. Ființa lui se-nalță ca vulturul de munte. ALECSANDRI, P. I 125. (În raport cu regiunea Moldovei și a Munteniei) De peste munți = din Transilvania. Romînii de peste munți. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot. Munte de gheață = ghețar plutitor. ♦ (Popular) Loc de pășune. Turmele de-și aduna Și la munte le pornea. TEODORESCU, P. P. 513. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare de ceva. Pe lîngă zidurile uzinei, adevărați munți de oțel și fier, de fontă și aramă. STANCU, U.R.S.S. 195. Mihai porni înapoi pe solul turcesc.. trimițînd sultanului vorbe pașnice și, în secret, făgăduind munți de aur. BĂLCESCU, O. II 273. 3. (Numai în expr.) Munte de pietate = casă de amanet în țările burgheze. Cocoșul ținea loc ceasornicului amanetat la muntele de pietate. C. PETRESCU, C. V. 23.

MÚNTE ~ți m. 1) Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, cu înălțimi care depășesc, în general, 800 de metri. ◊ ~ de gheață ghețar plutitor; aisberg. Prin ~ți și văi peste tot; pretutindeni. 2) fig. Cantitate mare de ceva; grămadă; morman. /<lat. mons, ~is

munte m. ridicătură mare de pământ (ce trece peste 300 metri): cel mai înalt munte al globului e Everest; 2. fig. grămadă mare: munte de zăpadă, de ghiață. [Lat. MONTEM].

Munte (St.) m. numele popular al Muntelui Athos.

múnte m. (lat. mons, mŏntis, munte; it. sp. pg. monte, vsp. muent, pv. fr. mont, cat. munt. V. mondir). Mare ridicătură de pămînt naturală, ca: Ceahlău, Omu ș. a. Pl. Șir de munțĭ, ca Alpiĭ, Carpațiĭ ș. a. Fig. Mare grămadă: munțĭ de grîŭ. Un om cît un munte, un om înalt și robust. Munte de pietate (it. monte di pietà: monte, „depozit”, și pietà, „milă”), așezămînt de împrumut pe amanet fără dobîndă supt controlu statuluĭ p. a feri poporu de exploatarea cămătarilor. (Primu munte de pietate s’a înființat la Perugia, în Italia, la 1462, ĭar în Germania la Nürnberg în 1498). Prov. Munte cu munte se’ntîlnește, dar încă om cu om, e posibil să te maĭ întîlneștĭ cu cineva după maĭ mult timp. V. colnic, deal, dîmb, măgură.

BUJÓR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numită și bujor de grădină) are flori mari, roșii, roz sau albe, iar alta (numită și bujor de câmp) are flori roșii ca sângele (Paeonia). ◊ Bujor românesc = specie de bujor ocrotită de lege, cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu flori mari sângerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ Fig. Roșeață naturală a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Din bg. božur.

CÁPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul Nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un jucător stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Suport de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu fierăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) amenajată în partea dinainte a trăsurii sau a căruței etc., pe care stă vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat montat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra.

CURÉCHI, curechi, s. m. 1. (Reg.) Varză. 2. (În sintagma) Curechi-de-munte = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-aurii și cu fructe achene prevăzute cu peri (Ligularia glauca). – Lat. colic(u)lus (= cauliculus).

GAROÁFĂ, garoafe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse și liniare, cu flori de culori diverse și cu miros specific, plăcut (Dianthus caryophyllus). ◊ Compuse: garoafă-de-câmp (sau sălbatică) = garofiță (2); garoafă-de-munte = plantă cu frunze lanceolate, cu flori plăcut mirositoare, albe sau roz, cu peri purpurii (Dianthus superbus). – Din ngr. gharúfalo.

GAROFÍȚĂ, garofițe, s. f. 1. Diminutiv al lui garoafă. 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și flori purpurii; garoafă-de-câmp (Dianthus carthusianorum). 3. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina ramificată, cu flori mari, roșii, albe sau pestrițe (Dianthus chinensis). 4. (În compusele) Garofiță-de-munte = plantă erbacee cu flori mari, purpurii (Dianthus compactus); garofița-Pietrei-Craiului = plantă erbacee a cărei tulpină de 10-20 cm poartă o singură floare purpurie brăzdată radial de dungi mai închise (Dianthus callizorus). – Garoafă + suf. -iță.

GĂÍNĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compuse: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte; (Entom.) găina-lui-Dumnezeu = buburuză. – Lat. gallina.

SCORÚȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scoruș-de-munte (sau -păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

ȘTÉVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee perenă, cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietățile ei astringente și depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: ștevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescențe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, sb. štavlije.

TRANDAFÍR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali cultivați din familia rozaceelor, cu lăstari spinoși și cu flori mari, parfumate, de culori variate, folosite mai ales în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafir-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir).

curechi sn [At: DOSOFTEI, V. S. 68/2 / V: ~ec, curichi / Pl: ~uri / E: ml colic(u)lus] (Reg) 1 (Bot; șîc ~-alb sau (cu) căpățână, de-iarnă, de-murat) Varză (1). 2 Mâncare de varză (dulce sau murată). 3 (Bot; îc) ~-gușat (sau nemțesc) Varză furajeră (Brassica oleracea var acephala). 4 (Bot; îc) ~-creț (sau de-vară) Varză creață (Brassica olearacea var sabauda). 5 (Bot; îc) -chinezesc (sau de-câmp) Nap (Brassica napus). 6 (Bot) (îc) -de-câmp (sau sălbatic) Rapiță (Brassica rapa). 7 (Bot; îc) ~-de-stâncă Rujă (Sedum rosea). 8 (Bot) Gheață (Begonia semperflorens). 9 (Bot; îc) ~ul-stâncii Urechelniță (Sempervivum lectorum). 10 (Lpl) Verdețuri. 11 (Bot; îc) ~-de-munte Plantă erbacee din familia compozitelor cu flori galben aurii și cu fructe achene, prevăzute cu peri (Ligularia glauca).

drob¹ sm [At: I. IONESCU, D. 143 / V: ~oc, ~og, ~op / Pl: ~i / E: rs, ucr дрок] (Bot; reg) 1 Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreaptă, frunzele cu peri și cu flori mici, galbene-aurii (Neslia). 2 (Îc) ~-mărunt Drobușor (1) (Isatis tinctoria). 3 Mic arbust din familia leguminoaselor, cu tulpina dreaptă, foarte ramificată și păroasă, cu flori galbene, în umbele, la vârful ramurilor, cu frunze trifoliate (Cytisus heuffeli). 4 Mic arbust din familia leguminoaselor, cu flori albe (Cytisus leucanthus). 5 Lemnul-bobului (Cytisus hirsutus). 6 Plantă din familia leguminoase (Cytisus leucotrichus). 7 Plantă din familia leguminoase (Cytisus ratisbonensis). 8 Ginistru (Genista oligosperma). 9 Drobiță¹ (Genista tinctoria). 10 Plantă nedefinită mai de aproape (Genista pillosa). 11 (Îc) ~-de-munte Mic arbust cu flori galbene, cu ramuri lungi și subțiri, acoperite cu peri aspri (Cytisus hirsutus). 12 (Îc) ~-mare Sulfină (Melilotus officinalis). 13 Ghizdei (Lothus corniculatus). 14 (Trs) Trifoi-mărunt (Medicago lupulina).

micsandră sf [At: POLIZU / S și: mixa~ / V: (reg) licsandrie, ~drea, ~dru sn, mis~ / Pl: ~dre / E: ns cf micsă] 1-2 Două specii de plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpină simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite de peri cenușii, cu flori albe, roșii, albastre sau violete, plăcut mirositoare. Si: micșunea, (reg) foaltină, garoafă, levcoaie-roșie, șivoi, vioară-roșie, viorea-roșie (Matthiola incana și annua). 3 (Bot; șîc) ~-galbenă Micșunea (Cheiranthus cheiri). 4 (Bot) Toporaș (Viola odorata). 5 (Îc) ~-sălbatică (sau ~-de-munte) Plantă erbacee din familia cruciferelor cu tulpina dreaptă, cu flori acoperite cu peri cenușii și cu flori galbene, cu miros plăcut (Erysimum officinalis).

monte sm vz munte

scoruș¹ sm [At: PANȚU, PL. / V: (reg) ~uj, ~riș / Pl: ~i / E: drr scorușă¹] 1 Arbore din familia rozaceelor, înalt de 15-20 m, cu scoarța brună, crăpată, cu fructe mari, de obicei galbene, comestibile cu flori albe dispuse în buchete, cu frunze roșii, galbene sau brune, al cărui lemn dur și dens este folosit în industria mobilei, iar coaja drept colorant: Si: (înv) scorum, (reg) sorb (Sorbus domestica). 2 (Șîc ~-păsăresc, ~-sălbatic, ~-de-munte) Arbore mic din familia rozaceelor, cu crengile rare și mlădioase, cu frunzele zimțate și cu fructe de culoare roșie Si: sorb, (reg) merișor¹, mersină, lemn câinesc, lemn-pucios, pomul-ursului (Sorbus aucuparia). 3 (Îc) ~-pufos Arbore ale cărui frunze prezintă pe suprafața inferioară un fel de pâslă sură (Sorbus aucupasla). 4 (Reg; îc) ~-de-pădure Sorb (Sorbus torminalis). 5 (Reg; îc) ~riș-de-munte Răculeț (Polygonum bistorta). 6 (Reg; îc) ~-nemțesc Moșmon (Mespilus germanica). 7 (Reg; îac) Măceș (1) (Rosa canina).

ștevie sf [At: ANON. CAR. / V: (pop) st~, (reg) steavă, steghie, stezie, ~eagă, ~eavă, ~erghie, ~eză / Pl: ~ii / E: vsl *штавь, bg щава] 1 (Șîc ~-de-grădină, ~-bună, ~-de-mâncare) Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina dreaptă, înaltă și puternică, cu frunze mari, ovale și comestibile, a cărei rădăcină se întrebuințează în medicină pentru proprietățile ei astringente sau depurative Si: (reg) măcrișul-calului (Rumex patientia). 2 (Șîc ~ia-stânelor) Ștevie (1) cu tulpina ramificată, cu frunze numeroase, cu flori verzui dispuse în verticile Si: (reg) urzica-raței (Rumex alpinus). 3 (Șîc ~-de-munte) Ștevie (1) cu tulpina înaltă de 50-100 de cm, cu frunze palmate și lucitoare, cu flori mici, albe, roșiatice sau verzui, în inflorescențe, care crește prin locuri umede Si: (reg) cinstea-cămpului, faptul-mare, iarbă-de-orbalț, iurpăsătoare (Astrantia major). 4 (Bot) Ștevia (1) Rumex acutus. 5 Ștevie (1) cu tulpina ramificată în partea superioară, cu flori verzui, care crește prin locuri umede Si: (reg) brustan, dragavei, drogomir, măcrișul-calului (Rumex conglomeratus). 6 (Șîc ~-de-baltă) Ștevie (1) cu tulpina ramificată, cu florile verzui sau gălbui, dispuse în verticile Si: (reg) dragavei, dragaveică, măcriș-de-apă (Rumex palustris). 7 (Șîc ~-creață) Ștevie (1) cu frunze dințate, lungi și înguste Si: (reg) crestățele, dragavei, hrenuț, limba-boului (Rumex crispus). 8 (Bot) Ștevia (1) (Rumex sanguineus). 9 Ștevie (1) cu tulpina ramificată în partea superioară, cu frunze numeroase, acrișoare la gut Si: măcriș, (pop) acriș (Acetosa pratensis). 10 (Reg; îf steghie) Ștevie (1) mică, cu frunzele în formă de spadă, care crește prin pășuni și prin locuri nisipoase și uscate (Acetosella vulgaris). 11 (Bot; reg) Ștevia (1) Rumex obtusifolius. 12 (Reg) Plantă otrăvitoare din familia liliaceelor, cu flori albe (Veratrum album). 13 (Bot; reg; îc) Stevie-de-bălți sau stevia-bălții Drențe (Callitrichepalustris). 14 (Bot; reg; îc) Stevie-de-hat Ghimpe (Centaurea calcitrapa). 15 (Bot; reg; îc) Steghie-turcească Limba-oii (Leuzea salina). 16 Mâncare de ștevie (1-11). 17 (Reg; fig; dep) Carne slabă, fără gust, de vită bătrână.

blanc¹ s.n. 1 Piele tăbăcită, suplă și elastică, colorată sau cu fața naturală, folosită pentru curelărie, harnașamente și articole tehnice. 2 Fîșie de material insensibil care protejează capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. • pl. -uri. /<germ. Blank.

blanc² s.n. 1 Spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. 2 Pauză albă și tremurătoare care apare uneori în emisiunile de televiziune în urma unor defecțiuni tehnice, dînd senzația că „s-a rupt filmul”. 3 (inform.) Zonă dintr-un suport de date care nu conține înregistrări; spațiu nescris. ♦ Compact disc neinscripționat. 4 Pauză într-o înregistrare pe bandă magnetică, în emisiunile radiofonice. • pl. -uri. /<fr. blanc, engl. blank.

bujor s.m. I (bot.) 1 Nume dat mai multor specii de plante, din familia ranunculaceelor, cu florile mari, unele cultivate ca plante decorative (Paeonia): a) (și bujor-de-grădină) plantă cu florile mari, roșii, roz sau albe; b) (și bujor-de-cîmp) plantă cu florile roșii ca sîngele. ◊ Bujor românesc = specie de bujor ocrotită de lege, cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu florile mari sîngerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ Restr. Floarea acestor plante. ◊ Compar. Frumoasă, roșie ca un bujor (C. NEGR.). ♦ Fig. Roșeață naturală a obrajilor. Pălărie cu flori Și pe față cu bujori (POP.). ♦ Fig. (la pl.) Obraji roșii. De supărare i-au pălit bujorii. 2 Compus: bujor-de-munte = smirdar (Rododendron kotschyi). 3 Gemănariță, poroinic (Orchis papilionacea). II Analog. 1 (hipocor.) (Nume pentru o) persoană tînără, frumoasă. Cincizeci de finișori, Tinerei, mîndri bujori (ALECS.). 2 (Nume dat unui) bou sau vițel cu părul roșu. • pl. -i. și bajor s.n. /<slav. божоуръ, bg. божур, srb. božur.

CURÉCHI s. m. 1. (Reg.) Varză. 2. (În sintagma) Curechi-de-munte = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-aurii și cu fructe achene prevăzute cu peri (Ligularia glauca). – Lat. colic(u)lus (= cauliculus).

SCORÚȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scoruș de munte (sau păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

ȘTÉVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietățile ei astringente și depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: ștevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescențe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, scr. štavlije.

TRANDAFÍR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase, cu flori divers colorate și plăcut mirositoare, folosite mult în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafiri-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2) (Kerria-japonica); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir).

GAROÁFĂ, garoafe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse și liniare, cu flori de culori diverse și cu miros specific, plăcut (Dianthus caryophyllus). ◊ Garoafă de câmp (sau sălbatică) = garofiță (2). Garoafă de munte = plantă cu frunze lanceolate, cu flori plăcut mirositoare, albe sau roz, cu peri purpurii (Dianthus superbus). – Din ngr. gharúfalo.

GAROFÍȚĂ, garofițe, s. f. 1. Diminutiv al lui garoafă. 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și flori purpurii; garoafă de câmp (Dianthus carthusianorum). 3. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina ramificată, cu flori mari, roșii, albe sau pestrițe (Dianthus chinensis). 4. (în sintagmele) Garofiță de munte = plantă erbacee cu flori mari, purpurii (Dianthus compactus). Garofița Pietrei Craiului = plantă erbacee a cărei tulpină de 10-20 cm poartă o singură floare purpurie brăzdată radial de dungi mai închise (Dianthus callizorus). – Garoafă + suf. -iță.

GĂÍNĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compus: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte. – Lat. gallina.

BUJÓR, bujori, s. m. 1. Numele unor plante erbacee din familia ranunculaceelor, dintre care una (numită și bujor-de-grădină), cu flori mari roșii, roz sau albe, se cultivă în grădină ca plantă ornamentală, iar alta (numită și bujor-de-cîmp) are flori roșii ca sîngele (Paeonia). Cu hore noi vom desfunda înaltul Tăriilor aprins ca un bujor. BENIUC, V. 45. Ieșisem din pădure și ne apropiam de vadul apei... Aproape de drum, în finul plin de rouă, observarăm niște flori roșii. Tata opri trăsura. – Sînt bujori-de-cîmp. Du-te de-i culege. GALACTION, O. I 327. Întii zi-i rodnicului soare... Să taie firele luminii Ce torc bujorilor vestmîntul. TOMA, C. V. 92. Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furișează pînditor Privind la Cătălina. EMINESCU, O. I 173. Lumea fără de feciori, Grădină fără bujori! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 454. ◊ (Metaforic) Era un bujor de flăcău cînd l-au luat în armată, se-nvrăjbeau toate fetele din pricina lui. SP. POPESCU, M. G. 46. Un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce îți era. DELAVRANCEA, S. 213. Șede bătrînul Novac... Cu cincizeci de finisori, Tinerei, mîndri bujori. ALECSANDRI, P. P. 149. ◊ (Ca termen, alintător pentru copii) Dragi bujori, copiii mei! COȘBUC, P. I 130. ♦ Fig. Roșeață naturală a obrajilor. În pălărie cu flori Și pe față cu bujori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar.

CÁPRĂ, capre, s. f. I. 1. Animal domestic din familia rumegătoarelor, cu păr lung și cu coarne, crescut mai cu seamă pentru lapte; (spre deosebire de țap) femela acestei specii. Ionel ciobănelu se întorcea cu caprele de la păscut. BUJOR, S. 59. Capra cu trei iezi [titlu], CREANGĂ. Laptele de capră îl mai ușură puțin [pe bolnav]. NEGRUZZI, S. II 154. Cine se naște cu barbă? (Capra). ȘEZ. I 63. Capra sare masa și iada sare casa (= copiii întrec pe părinți). ◊ Expr. A împăca (și) capra și varza = a mulțumi și pe unul și pe altul, a împăca două interese opuse. Capră rîioasă, se zice despre un om mîndru, îngîmfat. ♦ Pielea animalului descris mai sus, prelucrată pentru încălțăminte. Să-i cumperi cizme de capră, Că altele se tot crapă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 437. ♦ Compuse: capră-de-munte sau capră neagră (sau sălbatică) = animal rumegător din genul antilopei, care trăiește prin regiunile alpine (Antilops rupicapra). Pe stînci albicioase ce se pierd în văzduh, s-arată sfiață capra-neagră, cu cornițele-i crescute în formă de cîrlig. ODOBESCU, S. III 164. 2. Obicei practicat în seara de anul-nou, mai ales la țară, constînd în jocuri executate pe la casele oamenilor de către un flăcău mascat în chip de capră cu clopoței la gît; p. ext. flăcăul mascat astfel. 3. (Și în expr. de-a capra) Numele unui joc de copii, în care unul stă aplecat cu mîinile sprijinite de genunchi, iar ceilalți sar peste el.1. Unealtă de lemn cu patru picioare, încrucișate două cîte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu ferăstrăul. 4. Sistem de lemne încrucișate cu care se întărește o construcție sau pe care se înfășoară odgoane etc. Am văzut eu cum a lucrat Nae [la zăgazul morii]... trebuie să bați piloți la margini, să tragi pleter printre ei, să întărești pleterul cu capre și să mai faci și un gard în fața pleterului. SLAVICI, V. P. 51. ◊ Capra podului = două picioare unite sus cu o cosoroabă, în construcția unui pod). În caprele podului băteau talazuri amestecate cu bușteni furați de șuvoi. SADOVEANU, M. C. 11. L-a lăsat pe Manlache răzămat de capra podului și a pogorît spre postul fix. POPA, V. 120. Capra casei = grindă groasă care servește de bază și de legătură acoperișului unei construcții. ♦ Căprior (II 2). 3. Scaun (sau ladă) în partea de dinainte a trăsurii (sau, mai rar, a căruței), pe care șade vizitiul cînd mînă caii. V. leagăn. Omul lungea gîtul pe lîngă capra trăsurii. DUMITRIU, B. F. 58. Ciornea, de pe capră, ducea în galop caii ninși de spumă. SADOVEANU, M. C. 207. Într-o săritură a fost pe capră și a dat bici cailor. POPA,. V. 257. Moș Nichifor se azvîrle pe capră, dă bici iepelor.. CREANGĂ, P. 117. 4. Aparat de gimnastică peste care se fac sărituri. 5. Arșic de miel. Ei, ce drăcos mai are arșice? întrebă domnul Vucea. Și copiii, unii răi, alții din prostie, începeau: cutare a spălat pe cutare de zece capre și o mială. DELAVRANCEA, H. T. 111.

GĂÍNĂ, găini, s. f. Pasăre domestică de curte din ordinul galinaceelor, care se crește pentru ouă și carne; femela cocoșului. Găinile cotcodăceau în coștireață, vestind gospodarii că se luminează de ziuă. CAMILAR, TEM. 151. Pe strașina casei, găinile căutau chiorîș, cu poftă, spre pătulul așezat în crăcile copacului de lîngă casă. BUJOR, S. 29. Pot să prind șerpele din culcuș, cum ai prinde d-ta un pui de găină din pătul. CREANGĂ, P. 122. Găina care cîntă seara n-are ou dimineața, se zice despre cineva care face gură multă și treabă puțină. Găina bătrînă face zeama bună. ◊ Expr. A se culca (o dată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Baba, care se culcase o dată cu găinele, se sculă cu noaptea-n cap. CREANGĂ, P. 6. Se vede că și aici, ca și la Nicorești, el se culca o dată cu găinile. ALECSANDRI, T. I 84. A cînta găina-n casă, se zice cînd în casă poruncește femeia. În casa noastră voi ca să cînte cocoșul, iar nu găina. ISPIRESCU, L. 31. Apucase a cînta găina la casa lui și cucoșul nu mai avea nici o trecere. CREANGĂ, P. 285. A avea orbul găinilor = a nu vedea bine. A umbla ca o găină beată = a umbla împleticindu-se. ◊ Compuse: găină-sălbatică sau găină-de-munte = pasăre sălbatică ceva mai mică decît găina domestică, ale cărei pene seamănă cu ale potîrnichii, avînd pete albe pe aripi și pe coadă.

RUG¹, (1, 2, 4) rugi, s. m., și (3) ruguri, s. n. 1. (Și în forma rug-de-mure) Mur¹. O fetișcană cu marama albă culegea mure tîrzii, din rugii înfloriți a doua oară. C. PETRESCU, S. 228. Cînd zorul primenelei sosește, cu pînze de flori pe cîmpii și bălării prin părăgini, rugii și troscotul se tîrăsc către colibă ș-o acopăr c-o velință răcoroasă. DELAVRANCEA, S. 163. Frunză verde rugi-de-mure, A mea casă-i subt pădure. ȘEZ. XXII 74. 2. Măcieș. 3. Tulpina unor plante; viță. Se strecurau sîrmele de aur ale lunii prin rugurile viței sălbatice. SADOVEANU, O. I 518. 4. Compus: rug-de-munte (sau rug-de-zmeură) = zmeur.

SCORÚȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu flori albe dispuse în corimbi, cu fructele ca niște merișoare, de culoare roșie sau galbenă, comestibile; crește în regiunea dealurilor; lemnul lui, foarte dur, se întrebuințează la fabricarea uneltelor de tîmplărie, a paturilor de armă etc. (Sorbus domestica). În vale, printre scorușii de-abia înverziți, se ridicau noile locuințe. V. ROM. septembrie 1953, 175. Galbenul... se mai face și din măcieș (păducel), păr pădureț, scoruș ș.a. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 67. ◊ Compuse: scoruș-de-munte (sau scoruș-păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu flori albe și fructele ca niște cireșe roșii, mici, astringente la gust; crește în tăieturi de păduri și tufișuri, în regiunea de munte (Sorbus aucuparia); scoruș-nemțesc = moșmon.

ȘUVÁR, șuvari, s. m. (În compusul șuvar-de-munte) Plantă erbacee din familia g’ramineelor, cu tulpina dreaptă și cu flori mici, verzi-violete; crește prin finețe și este folosită ca nutreț (Poa trivialis).

TRANDAFÍR, trandafiri, s. m. 1. Arbust din familia rozaceelor, cu flori roșii, albe sau galbene, cu miros plăcut și cu fructe cărnoase, roșii; crește sălbatic sau se cultivă în grădini, florile lui fiind întrebuințate în industria parfumurilor (Rosa); floarea acestui arbust (v. rujă). Vor cultiva cîteva pogoane de trandafiri și vor trăi toți anii vieții lor din iubire și din cîștigul uleiului de roze. GALACTION, O. I 143. S-a oprit La trandafiri, și mîna-i dragă S-a-ntins la flori ca să aleagă. COȘBUC, P. II 258. Stă copila lin plecată, Trandafiri aruncă roșii Peste unda fermecată. EMINESCU, O. I 72. ◊ (În comparații și metafore) Se cunoaște, Floricico, că pe-aici a mers botișorul tău de trandafir și dințișorii tăi de șoricuț. HOGAȘ, M. N. 18. Gerul face cu-o suflare pod de gheață între maluri... Iar pe fețe de copile înflorește trandafiri. ALECSANDRI, P. III 12. Bine-ai venit sănătos, Trandafirul meu frumos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 146. ◊ Trandafir de dulceață = trandafir cu flori roșii, din ale cărui petale se face dulceață. Trandafir sălbatic = măcieș. Ea are flori de crîng la sîn Și-n păr un trandafir sălbatic. COȘBUC, P. I 181. ◊ Expr. De departe trandafir, de aproape borș cu știr, se spune despre o persoană care de departe pare foarte frumoasă, iar de aproape se vede că e urîtă. ◊ Compuse: (Bot.) trandafir-de-munte = smirdar; (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. ♦ Lemn de trandafir = lemnul anui arbore din America de Sud (care miroase a trandafir) din care se fac mobile de lux. Lemnul de trandafir strălucea cald. DUMITRIU, N. 52. 2. Cîrnat de porc cu mult piper și usturoi. Trandafiri usturoieți și slănină de cea subțire... și cu mămăliguță caldă se duc unse pe gît. CREANGĂ, A. 103. Știa unde se găsea pelinul cel mai bun și unde se frigea trandafirii cei mai gustoși. GHICA, S. 61. Ea a tăiat o bucată de trandafir de porc, a fript-o și a mîncat-o. ȘEZ. IX 58.

PIETÁTE s.f. 1. Evlavie, smerenie. ♦ Milă. ◊ Munte de pietate = casă de împrumut prin amanet. 2. Devotament. [Pron. pi-e-. / < fr. piété, cf. lat. pietas].

Afiniș (Munții) m. o ramură a Biharului care se prelungește până la Cluj.

Anzi (Munții) pl. sau Cordilierii Anzilor, imens lanț de munți în America de S. d’alungul coastei oceanului Pacific, pe o lungime de 7.500 km.

Apalași (Munții) pl. V. Alegani.

Apuseni (Munții) pl. sau Munții Metalici, șir de munți ce se întind între Mureș și Arieș, coprinzând 5 județe ardelene.

Aventin (Muntele) m. una din cele 7 coline ale Romei antice. Acolo se retraseră plebeii revoltați în contra patricienilor.

Blanc m. 1. (Muntele), cel mai înalt pisc muntos al Europei în Alpi: 4810 m.; 2. (Capul), în Africa, pe coasta occidentală a Saharei.

Cantabri pl. 1. (Munții), partea Pirineilor spanioli, în Biscaya; 2. popor din vechea Spania, cari locuiau la S. de golful Gasconiei.

Capitoliu (Muntele) m. una din cele șapte coline ale Romei, care purta Capitoliul.

Ceveni (Munții) pl. lanț de munți în centrul Franței.

Ceviot (Munții) pl. lanț de munți care separă Anglia de Scoția. Oi foarte căutate.

Ciuc n. 1. (Munții), șir carpatic constituit dintr’o singură culme, la S. de Trotuș; 2. (Csik), județ în Transilvania, așezat pe stânga Oltului cu 140.000 loc.; 3. (Mercurea sau Szereda), capitala județului, pe valea Oltului: 6000 loc.

Comarnic (Muntele), n. 1. ramură a Carpaților, în jud. Argeș, separă basi nul Oltului de al Vedei; 2. sat la N. de Ploești: 6700 loc. Brânzeturi și cariere de argilă foarte bună pentru ciment.

Cordilieri (Munții) pl. V. Anzi.

Cristianul (Muntele) m. ramură a munților Bucegi, care se prelungește până aproape de Brașov.

Dorna f. 1. (Munții), porțiune a Carpaților Moldovei în jud. Suceava; 2. sat în jud. Suceava: 2200 loc. Ape minerale; 3. (Pasul), trecătoare deschisă de râul Bistrița, pune în comunicațiune Iașii cu orașul Bistrița din Ardeal; 4. (Vatra), localitate în Bucovina cu ape feruginoase. V. Șarul.

Făgăraș (Fógaras) n. 1. (Munții), porțiunea Carpaților ardeleni ce se întinde până la Olt, cu piscul uriaș Negoiul; 2. (Șesul), câmpie roditoare străbătută de Olt; 3. (Țara Oltului), od. ducat român în sec. XIII, azi județ în Ardeal: 93.000 loc.; 4. oraș în județul cu acelaș nume, așezat între Sibii și Brașov: 6500 loc. (Făgărășean).

Gherghiu (Györgyö) m. Munții Gherghiului, massiv spre S.-V. de munții Bistriței, separă apele Bistricioarei de ale Mureșului.

Giurgea (Muntele) f. culme în jud. Putna, despărțind apa Râmnicului de a Milcovului.

Grenteș (Muntele) n. porțiune a Carpaților dela vama Bicazului până la S. de jud. Suceava.

Hangu (Muntele) m. 1. massiv între Bistrița și Bicaz, având în centru Ceahlăul; 2. sat în jud. Neamțu, lângă care e un izvor de ape minerale.

Hațeg (Hátzeg) n. 1. (Muntele) porțiune a Carpaților cu piscul Retezatul; 2. (Valea), șes frumos spre N. de muntele cu acelaș nume, udat de râul Streiu; 3. orășel ardelenesc pe Streiu: 2598 loc. (dintre cari 1996 români).

Iacobdeal n. (sau Muntele Carol I) 1. deal în Dobrogea pe lângă Dunăre; 2. carieră de granit de o calitate excelentă.

Incu (Muntele) m. pisc al Carpaților, lângă apa Cirimușului.

Mehedinți pl. 1. (Munții), porțiune a Carpaților în jud. cu acelaș nume; 2. cel mai apusean județ al Munteniei, a cărui parte nordică e formată de massivul Carpaților: 295.000 loc. Cap. Turnu-Severin (Mehedințean).

Metalici (Munții) pl. 1. V. Erzgebirge; 2. massiv la S. de Munții Apuseni, se desface în două șiruri: Trascăul și Zarandul.

munte-de-pietate m. așezământ, sub controlul Statului, unde se împrumută cu dobândă pe amanete: munții de pietate au început să funcționeze la 1777 în Franța. (= fr. mont de piété).

Neamțu m. 1. (Muntele), porțiune a Carpaților, desparte basinul Moldovei de al Bistriței; 2. gârliță, afluent al Moldovei; 3. județ așezat în partea de N.-V. a Moldovei: 169.000 loc. Cap. Piatra; 4. (Târgu-Neamțu), oraș în județul cu acelaș nume: 10.000 loc. Spital și fabrică de postav.

Negri (Munții) pl. numiți Carpații centrali, vin din Galiția si Bucovina, despărțind basinul Siretului de al Prutului.

Palatin (Muntele) m. una din cele 7 coline ale Romei antice, la S. de Forul.

Pădurea-Neagră (Munții) f. sau Schwarzwald, lanț de munți, lung de 200 km., în marele ducat de Baden și în Wurtemberg.

Quirinal (Muntele) n. una din cele 7 coline ale Romei antice, pe care se află astăzi palatul regelui Italiei.

Sacru (Muntele) m. munte la N.-E. de Roma, unde plebeii se retraseră spre a scăpa de tirania decemvirilor (sec. V a. Cr.).

Sebeș n. 1. (Muntele), ramură nordică a munților Sibiului, între Mureș, Olt si Sebeș; 2. afluent de-a stânga Mureșului; 3. (săsesc), oraș în jud. Alba, situat pe râul Sebeș, numit de Unguri Százs-Sebes si de Sași Mühlbach, cu vinuri bune: 7500 loc.

Sibiu n. 1. (Munții), lanț de munți ardeleni la E. de ai Paringului; 2. (Nagy-Szeben), județ în Transilvania cu 166.000 loc., în majoritate români; 3. cap. jud. Sibiu, numit de Unguri Szeben și de Sași Hermanstadt, situat pe ambele maluri ale râului Cibin; oraș înființat de Sași, reședința Mitropolitului român neunit: 35.000 loc. Academie juridică, Bibliotecă și colecțiune de antichități (Muzeul Brukkenthal).

Sturul (Muntele) m. pisc al Carpaților, jud. Mehedinți.

Șandru (Muntele) m. pisc al Carpaților în jud. Bacău.

Tarcău (Muntele) n. 1. massivul Carpaților din S. Moldovei: 2. pisc al Munților Apuseni, între Bistrița și Bicaz, la poalele cărora s’au dat lupte între Români și Unguri (1848-1849). Piscul Tarcăului e situat chiar pe fosta graniță dintre Moldova și Transilvania; 3. sat și carieră în jud. Neamțu cu o gresie cenușie foarte dură: 1700 loc.

Uriași (Munții) m. pl. sau Riesengebirge, massiv între Silezia și Boemia, din care pornește Elba.

Vălenii-de-munte pl. orășel în jud. Prahova, cu o pozițiune frumoasă, pe apa Teleajenului: 4900 loc. Curs de vară pentru adulți. Țuică bună.

munte s. m., pl. munți

múnte s. m., pl. munți

!curechi-de-munte (plantă erbacee) s. m., pl. curechi-de-munte

râia-munților (plantă) s. f. art., g.-d. art. râiei-munților

retezat s. n.

scoruș-de-munte (plantă) s. m., pl. scoruși-de-munte

+Sfântul Munte (Muntele Athos) s. propriu n. art.

ștevie-de-munte (plantă) (desp. -vi-e-) s. f., art. ștevia-de-munte (desp. -vi-a-), g.-d. art. șteviei-de-munte; pl. ștevii-de-munte, art. șteviile-de-munte (desp. -vi-i-)

trandafir-de-munte (plantă) s. m., pl. trandafiri-de-munte

capră-de-munte (capră sălbatică) (ca-pră) s. f., g.-d. art. caprei-de-munte; pl. capre-de-munte

cocoș-de-munte (pasăre) s. m., pl. cocoși-de-munte

curechi-de-munte (plantă erbacee) s. m.

drob-de-munte (arbust) s. m., pl. drobi-de-munte

!garoafă-de-munte s. f., g.-d. art. garoafei-de-munte; pl. garoafe-de-munte

!garofiță-de-munte s. f., g.-d. art. garofiței-de-munte; pl. garofițe-de-munte

găină-de-munte s. f., g.-d. art. găinii-de-munte; pl. găini-de-munte

liliac-de-munte (plantă) (-li-ac) s. m., pl. lilieci-de-munte

!micsandră-de-munte (plantă) s. f., g.-d. art. micsandrei-de-munte; pl. micsandre-de-munte

munte-bloc s. m., pl. munți-bloc

munte-de-pietate (-pi-e-) s. m., art. muntele-de-pietate

!plop-de-munte (plantă) s. m., pl. plopi-de-munte

!râia-munților (plantă) s. f. art., g.-d. art. râiei-munților

!rug-de-munte (zmeur) s. m., pl. rugi-de-munte

!scoruș-de-munte (plantă) s. m., pl. scoruși-de-munte

!ștevie-de-munte (plantă) (-vi-e-) s. f., art. ștevia-de-munte (-vi-a-), g.-d. art. șteviei-de-munte; pl. ștevii-de-munte, art. șteviile-de-munte (-vi-i-)

!trandafir-de-munte (plantă) s. m., pl. trandafiri-de-munte

cápră de múnte s. f. + prep. + s. m., g.-d. art. cáprei de múnte; pl. cápre de múnte

cocóș-de-múnte s. m., pl. cocóși-de-múnte

curéchi-de-múnte s. m.

drob-de-múnte s. m.

garoáfă de múnte s. f. + prep. + s. m.

garofíță de múnte s. f. + prep. + s. m.

găínă-de-múnte s. f., pl. găíni-de-múnte

liliác-de-múnte s. m.

micsándră-de-múnte (bot.) s. f., g.-d. art. micsándrei-de-múnte

múnte-blóc s. m., pl. munți-blóc

múnte-de-pietáte s. m.

plop de múnte s. m. + prep. + s. m.

râia-múnților (bot.) s. f.

rug de múnte s. m. + prep. + s. m.

scorúș de múnte s. m. + prep. + s. m.

ștévie-de-múnte s. f.

trandafír-de-múnte s. m.

munte-de-pietate.

MÚNTE s. (GEOGR.) 1. masiv, (înv.) codru, promontoriu. (~ții Bucegi.) 2. munte de gheață v. aisberg.

MUNTE s. (GEOGR.) 1. masiv, (înv.) codru, promontoriu. (~ Bucegi.) 2. munte de gheață = aisberg, ghețar plutitor.

BUJOR-DE-MÚNTE s. v. smirdar.

BUJOREL-DE-MÚNTE s. v. smirdar.

GAROÁFĂ s. (BOT.) 1. v. garofiță de grădină. 2. garoafă de câmp v. garofiță; garoafă de munte (Dianthus superbus) = garofiță, garoafă sălbatică, (reg.) floare-domnească; garoafă sălbatică (Dianthus carthusianorum) a) v. garofiță; b) v. garoafă de munte.

GĂLBENEÁ s. (BOT.) 1. (Rorippa amphibia) (reg.) hreniță, floare-de-leac. 2. (Ranunculus polyanthemos; la pl.) (reg.) boglar, piciorul-cocoșului. 3. gălbenele de munte (Ranunculus carpaticus) = (reg.) piciorul-cocoșului. 4. v. păștiță.

GUZGAN-DE-MÚNTE s. v. belhiță, chițcan.

PODBÁL s. (BOT.) 1. (Tussilago farfara) (reg.) păpădie, ropan, ropanior. 2. podbal-de-munte v. arnică.

ȘUVAR-DE-MÚNTE s. v. firuță.

TRANDAFIR-DE-MÚNTE s. v. smirdar.

VIȘINĂ-DE-MÚNTE s. v. sisinei.

bujor-de-munte s. v. SMIRDAR.

bujorel-de-munte s. v. SMIRDAR.

GĂLBENEA s. (BOT.) 1. (Rorippa amphibia) (reg.) hreniță, floare-de-leac. 2. (Ranunculus polyanthemos; la pl.) (reg.) boglar, piciorul-cocoșului. 3. gălbenele de munte (Ranunculus carpaticus) = (reg.) piciorul-cocoșului. 4. (Anemone ranunculoides; la pl.) găinușă, păștiță, dediței-galbeni (pl.), floarea-paștilor, floarea-păsărilor, floarea-vîntului-galbenă, (reg.) breabăn, păscuță, turculeț, zlac, muscerici-galbeni (pl.), pîinea-paștelui.

guzgan-de-munte s. v. BELHIȚĂ. CHIȚCAN.

PODBAL s. (BOT.) 1. (Tussilago farfara) (reg.) păpădie, ropan, ropanior. 2. podbal-de-munte (Arnica montana) = arnică, (reg.) carul-pădurilor, carul-zînelor, țîța-oii, (prin Transilv.) roit.

șuvar-de-munte s. v. FIRUȚĂ.

trandafir-de-munte s. v. SMIRDAR.

vișină-de-munte s. v. SISINEI.

múnte (múnți), s. m. – Ridicătură de pămînt mai mare decît dealul; lanț montan. – Mr., istr. munte, megl. munti. Lat. montem (Pușcariu 1128; Candrea-Dens., 1169; REW 5664), cf. it., sp., port. monte, prov., fr. mont, cat. munt. Se folosește în Trans. cu sensul special de „pășune”, cf. sp. monte „pădure”. – Der. Muntenia s. f. (Valahia); muntean, adj. (de la munte); muntean, s. m. (locuitor al Munteniei); muntenesc, adj. (muntean, valah); muntenește, adv. (ca în Valahia); muntenism, s. n. (particularitate lingvistică din Muntenia); munticel, s. m. (colină), cf. muncel; muntar, s. m. (Trans., mulgător de vaci și oi care pasc); muntos, adj. (de munte), pe care Pușcariu 1229 îl derivă direct din lat. montuōsus. – Din rom. provine pol. multanka „flaut”, din numele propriu muntenia (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea, Elemente, 403).

munte, munți s. m. Ridicătură a scoarței pământești mai mare decât dealul și de obicei stâncoasă. ◊ Muntele Carantaniei v. Muntele Ispitirii. ◊ Muntele Eleonului v. Muntele Măslinilor ◊ Muntele Fericirilor = denumire dată de creștini muntelui de pe care Iisus Hristos a rostit „Predica de pe munte”, care începe cu anunțarea celor nouă fericiri. După Tradiție este vorba de muntele Kurun (Karn) Hattin, situat la 7 km nord-vest de orașul Tiberiada. ◊ Muntele Ispitirii (sau al Carantaniei) = locul unde Iisus a fost dus de Duhul în pustia Carantaniei pentru a fi ispitit de Satana. După Tradiție, este vorba de muntele Duca. ◊ Muntele Măslinilor (sau al Eleonului) = munte plantat cu măslini la poalele căruia se află satul Betania, de unde Iisus avea să plece spre Ierusalim călare pe un asin și de unde s-a înălțat la cer, după înviere, în fața ucenicilor Săi. ◊ Muntele Sionului v. Sion. ◊ Sfântul Munte v. Athos. – Din lat. mons, -tem.

MÚNTE (lat. montem) s. m. 1. Formă pozitivă și complexă de relief, cu înălțime care depășește 800 m. După origine pot fi: m. de cutare și înălțare (sau de geosinclinal), formați prin cutarea și înălțarea unei geosinclinale; m. de eroziune, care au luat naștere în urma acțiunii agenților geografici modelatori externi (ploi, vânturi, zăpezi, îngheț-dezgheț etc.) asupra unei regiuni de podiș înalt sau asupra unei zone afectate de mișcări de ridicare; m. vulcanici, rezultați în urma acumulării la suprafața scoarței a materialelor provenite din erupții vulcanice (masive izolate sau lanțuri de conuri); m. vechi, constituiți din roci cristaline vechi, reprezentând fragmente sau blocuri de platforme reînălțate până la c. 800-2.000 m alt., având aspect de horst sau munți bloc; m. reziduali, de fapt resturi ale unor munți vechi, neerodați, cu aspect de inselberg sau munți insulari; m. tectonici, cuprind toate categoriile de munți, cu excepția celor vulcanici și insulari. Din asocierea mai multor masive muntoase rezultă grupe, ramuri, lanțuri muntoase etc. ◊ M.-bloc = munți formați într-o regiune cu structură tabulară, ridicată de mișcări pe verticală, de-a lungul unor linii de falie. ◊ M. submarin = ridicare a fundului oceanelor și mărilor, izolată sau în lanțuri, cu înălțimi ce rar depășesc 1.000 m. 2. Fig. Grămadă, morman (de ceva).

MUNTE subst. 1. – Stan, mold. (Sur XX). 2. Muntul, mold. (Dm; 16 A III 427). 3. Muntei mold. (Sd XI 272); Muntea scris și Muntia (Dm; Sd X 272). 4. Forme moderne din pl. munți, sub infl. școlii latiniste: Monția J., ard., act.; Monțea E., act.

Sion (Muntele Sionului), numele unei coline în vechiul Ierusalim, ca și al noii cetăți ridicate pe acest munte, situată la sud de templu și la nord de scăldătoarea Siloamului. Este identificat sub aspect religios cu Ierusalimul, iar după interpretarea sfinților părinți ai Bis. creștine Sionul este Biserica lui Iisus. ♦ Denumirea simbolică a orașului sfânt și simbol al Israelului pentru evreii din diaspora.

BAIULUI, Munții ~, masiv muntos, format din fliș, în V Carpaților de Curbură, limitat de M-ții Bucegi (la V), Ciucaș (la E) și Bîrsei (la N). Alt. max.: 1.926 m (vf. Neamțu); format din mai multe înălțimi muntoase; Gîrbova, Clăbucetele Baiului, Taurului și Azugăi. Pajiști alpine. Zonă turistică. Se mai numesc și M-ții Gîrbovei.

BANATULUI, M-ții ~, ramură a Carpaților Occidentali, care cuprinde M-ții Dognecea, Semenic, Anina, Almăj și Locvei, precum și depr. Caraș-Ezeriș, Almăjului și Oraviței.

BÎRGĂU, M-ții Bîrgăului, munți joși în Carpații Orientali, delimitați de rîurile Someșu Mare (la N), Bistrița ardeleană și Pasul Tihuța (la S), situați între M-ții Rodnei și M-ții Călimani. Alcătuiți din depozite sedimentare, străpunse de roci eruptive care au generat apariția mai multor vîrfuri vulcanice (Miroslava, 1.625 m, Heniu Mare, 1.611, Ciucureasa, 1.392 m, Bîrgău, 1.362 m etc.). Pășuni. Creșterea animalelor.

BODOC, 1. Munții Bodocului, masiv muntos în S Carpaților Orientali (Carpații de Curbură), între Olt și rîul Negru, limitat de munții Ciucului (la N), Nemira (la NE) și depr. Bîrsei (la S). Alcătuit din fliș cu intruziuni vulcanice. Alt. max.: 1.241 m (vf. Cărpiniș). Expl. de andezit (Bixad și Micfalău). Izv. minerale (Băile Tușnad, Malnaș, Turia, Bodoc). 2. Com. în jud. Covasna, pe Olt; 2.594 loc. (1991). Expl. de argilă. mat. de constr. (cărămidă, țiglă). Ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene folosite atît ca ape de masă, cît și în tratamentul afecțiunilor digestive, hepato-biliare și renale. Stație de îmbuteliere a apelor minerale. Stație de c. f. Biserică (sec. 15).

BREȚCU 1. M-ții ~, masiv muntos în Carpații de Curbură, limitat de depr. Tîrgu Secuiesc la V și de obirșiile rîurilor Bîsca Mare și Oituz la E. Constituiți predominant din depozitele de fliș grezos și în mai mică măsură din șisturi argiloase și gresii. Alt. max.: 1.503 m (vf. Mușat). Nod hidrografic (de aici izv. numeroase pîrîuri: Brețcu, Orbat, Covasna, Zagon etc.). 2. Com. în jud. Covasna; 4.049 loc. (1991). Cherestea; mat. de constr. (cărămidă). Stație de c. f. Așezare civilă și castru roman de piatră (sec. 2). Biserică (sec. 18).

CAMBRIENI (CAMBRIAN MOUNTAINS) [kæmbriən máuntainz], Munții ~, masiv muntos, puternic erodat, în Marea Britanie (Pen. Wales), alcătuit din gresii, șisturi, calcare și roci vulcanice paleozoice. Alt. medie: 1.085 m (vf. Snowdon). Lungime: c. 150 km. Expl. de huilă, min. de fier și polimetalice. Păduri de foioase. Rezervații și parcuri naturale.

CANTABRICI (CORDILLERA [cordiλéra] CANTABRICA), Munții ~, culme muntoasă în N. Pen. Iberice, de-a lungul țărmului G. Byscaia, prelungire a M-ților Pirinei; alcătuită din calcare și cuarțite. Lungime: c. 500 km. Alt. max.: 2.648 m (culmea Picos de Europa). Expl. de huilă, min. de fier și zinc; expl. forestiere. Parc național.

CASCADELOR (CASCADE RANGE) [kəskéid reindʒ], Munții ~, lanț muntos vulcanic și cristalin în V S.U.A. și Canadei, de-a lungul țărmului Oc. Pacific. Lungime: 1.126 km. Alt. max.: 4.392 m (Mt. Rainier). Numeroși vulcani stinși. Parcuri naționale.

CĂPĂȚÎNII, Munții ~, culme muntoasă în partea central-sudică a Carpaților Meridionali, cu orientare V-E și o lungime de 37 km, situată între Valea Motrului la N, Depr. Olteană la S, Valea Oltețului la V și Olt la E. Alt. max.: 2.130 m (vf. Nedeia). Constituită din șisturi cristaline și gnaise la N și calcare la S, care dau un relief specific de doline, lapiezuri, pereți abrupți, hornuri, chei (cheile Bistriței vîlcene de la Costești, Luncavățului ș.a.). Relieful dezvoltat pe șisturile cristaline se remarcă prin prezența celor trei supr. de nivelare carpatice (Borăscu: 1.800-2.000 m, Rîu șes: 1.300-1.700 m și Gornovița: 900-1.000 m alt.) acoperite cu păduri de molid.

COASTEI (COAST MOUNTAINS), Munții ~, lanț muntos în Canada și S.U.A., în lungul coastei Oc. Pacific. Alcătuiți din granite și puternic tectonizați. Lungime: c. 1.700 m. Alt. max.: 4.042 m (vf. Waddington). Păduri de conifere. Mici ghețari.

CORDILIERI, Munții ~, cel mai lung lanț muntos de pe glob (c. 18.000 km), situat de-a lungul țărmurilor vestice ale Americii de Nord și de Sud (Anzi), constituit din două șiruri paralele. Alt. max.: 6.193 m (vf. McKinley), în America de Nord și 6.959 (vf. Aconcagua), în America de Sud. Lățime max.: c. 1.600 km în America de Nord și c. 900 km în America de Sud. Supr. totală: c. 90 mii km². Formează cumpăna de ape dintre oceanele Atlantic și Pacific. Circa 80 de vulcani activi. În depr. intramontane se află deșerturi și semideșerturi întinse. Bine împăduriți. Expl. de min. de cupru, aur, argint, cositor, plumb, platină, salpetru, petrol și cărbune.

IBERICI, Munții ~ (CORDILLERA [cordiλéra] IBÉRICA), lanț muntos în NE Spaniei, cu orientare NV-SE, alcătuit din culmi cu conglomerate, care separă C. Castiliei de bazinul fl. Ebru. Lungimea max.: 440 km. Alt. max.: 2.313 m (vf. Sierra del Moncayo). Zăcăminte de min. de fier. Vegetație de foioase și tufișuri mediteraneene.

IZVORU MUNTELUI, lac de retenție pe valea Bistriței, între M-ții Ceahlău (în V) și Stănișoarei (în E), la 505 m alt., dat în folosință în 1960; amenajat în vederea furnizării apei necesare hidrocentralei de pe valea Bistriței; 32,6 km². Lungime: 35 km; lățime max.: 2 km; ad. max.: 96 m. Vol.: 1,23 miliarde m³. Zonă turistică.

KARABAHUL DE MUNTE v. Nagornîi Karabah.

MUNTELE MARE, masiv muntos în E M-ților Apuseni, situat între Someșu Rece (la N), aliniamentul văilor Feneș-Iara (la E), Arieș (la S) și văile superioare ale râurilor Bistra (afl. stg. al Arieșului) și Someșu Rece (la V). Alcătuit din șisturi cristaline. Alt. max.: 1.826 m (vf. Muntele Mare). Expl. forestiere. Obiective turistice. Împreună cu M-ții Gilău, formează o unitate distinctă, cunoscută sub numele de Gilău-Muntele Mare.

MUNTELE MIC 1. Masiv muntos în Carpații Meridionali, în NV M-ților Țarcului, alcătuit din șisturi cristaline, străpunse de granite. Alt. max.: 1.802 m, în vf. omonim. 2. Stațiune climaterică și de odihnă, cu funcționare permanentă, situată pe versantul de V al masivului cu același nume, la 1.525 m alt., la 74 km ENE de municipiul Reșița. Climat montan, tonic, cu aer curat, puternic ozonat. Numeroase pârtii de schi. Telescaun (3.500 m lungime) construit în 1976. Stațiunea este indicată atât pentru odihnă și recreere, cât și pentru tratarea nevrozelor astenice, a stărilor de debilitate, surmenaj fizic și intelectual, anemii secundare etc.

MUNTELE ROȘU, masiv muntos în M-ții Ciucaș, alcătuit din depozite calcaroase cretacice. Alt. max.: 1.761 m (vf. Muntele Roșu). Forme carstice. Important obiectiv turistic. Stațiune seismică.

MUNTELE ȘES v. Plopiș, M-ții Plopișului.

MUNȚII DOBROGEI v. Măcin (1).

MUNȚII MARII CUMPENE DE APE (GREAT DIVIDING RANGE [greit dəváidiŋ reindʒ]), catenă muntoasă în E și SE Australiei (Queensland, New South Wales și Victoria), în lungul coastei orientale, cu lățimi cuprinse între 161 și 228 m (vf. Košciusko). Expl. forestiere. Turism.

MUNȚII ORĂȘTIEI, denumirea sub care este cunoscută (mai ales în literatura istoriografică) zona muntoasă situată la S de cursul mijlociu al Mureșului și la E de valea Streiului, parte componentă a m-ților Șureanu, unde, în Antichitate, a fost centrul statului dac în epoca cuprinsă între domniile lui Burebista și Decebal (c. 82 î. Hr.-106 d. Hr.). Principalele cetăți și așezări: Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Sarmizegetusa Regia.

OAȘ 1. Munții ~, unitate montană joasă (400-800 m alt.), situată în lanțul vulcanic din NV Carpaților Orientali, între granița de N a României și pasul Huta-Certeze de pe cursul superior al râului Valea Rea. Sunt alcătuiți din lave andezitice care acoperă depozitele de marne, argile și gresii miocene. Au aspectul unui platou larg, fragmentat, dominat de mai multe vârfuri cu adpect de domuri. Alt. max.: 869 m (vf. Obârșiei). Expl. de min. neferoase complexe și de mat. de costr. Păduri de fag și de gorun în alternanță cu pajiști. 2. Depresiunea ~ sau Țara Oașului, depresiune de origine tectono-vulcanică, situată pe Valea Turului, între M-ții Oaș și Gutâi. Supr.: c. 550 km². Relief variat, cu altitudini medii reduse, în cadrul căruia se disting dealuri piemontane (400-600 m alt.), martori de eroziune, câmpii piemontane (200-400 m alt.), terase și lunci. Compartimentată în trei bazinete: Negrești, Târșolț și Cămârzana. Climă răcoroasă cu inversiuni de temperatură iarna. Temp. medie anuală este de 8-9°C; precipitații moderate: 700-950 mm/an. Păduri de fag și conifere. Expl. forestiere și miniere (bentonite la Racșa). Izvoare minerale (Bixad, Luna, Valea Mariei). Zonă etnografică și folclorică în care muzica populară, dansul, portul popular oșenesc și tradițiile populare și-au păstrat vitalitatea.

PARÂNG, Munții ~, masiv muntos în Carpații Meridionali, limitat de defileul Jiului (la V), depr. Petroșani (NV), m-ții Șureanu și Lotru (N și NE), valea Oltețului (E) și Subcarpații Olteniei (S). Alcătuit din roci cristalino-mezozoice (micașisturi, amfibolite, calcare cristaline, cuarțite, șisturi gnaisice, cloritoase, filitoase și grafitoase, iar pe rama sudică calcare în care au fost sculptate cheile Oltețului și Galbenului). Mare nod orohidrografic a cărui culme principală, extinsă pe direcție E-V, este dominată de numeroase vârfuri delimitate de versanți abrupți: Parângu Mare (2.519 m, alt. max. a masivului), Mohoru (2.337 m), Păpușa (2.136 m), Cîrja (2.405 m) ș.a. Relief de tip alpin, cu trei complexe de suprafețe de nivelare, etajate la diferite alt. (Gornovița, Râu Șes, Borăscu) și urme glaciare (căldări și lacuri, custuri, văi și morene glaciare). Climă montană, cu precipitații abundente și vânturi predominante dinspre vest. Pajiști alpine și vegetație subalpină, versanți cu păduri de conifere și fag. Străbătut de șoseaua Novaci-Oașa-Sebeș. Teleferic. Importante obiective turistice (vf. Parângu Mare, stațiunea Rânca, Lacul Gâlcescu, Rezervația botanică Parângu Mic, cu raritatea floristică Potentilla haynaldiana etc.).

PICIOR DE MUNTE, Câmpia ~, câmpie înaltă (c. 200 m alt.), cu caracter piemontan (considerată de unii autori ca extremitate sud-estică a piemontului Cândești, de alții ca partea vestică a câmpiei Târgoviștei). Cuprinsă între valea Dâmboviței la E și valea Cobia la V; păduri, terenuri agricole, exploatări de petrol.

PIND (PINDHOS), Munții Pindului, munți în V Greciei, întinzându-se de la NV (de la granița cu Albania) spre SE, până în apropiere de istmul Corint; alcătuiți din calcare și fliș. Lungime: 109 km. Lățime: 32 km. Alt. max.: 2.637 m (vf. Smólikas). Constituie o prelungire a Alpilor Dinarici. Păduri de conifere și tufărișuri. Formează cumpăna de ape dintre M. Egee și M. Ionică, separând Epirul (la V) de Tesalia (la E).

PLOPIȘ 1. Munții Plopișului, culme muntoasă în NV M-ților Apuseni, extinsă pe direcția NV-SE, între Barcău și Crișu Repede, alcătuită din roci cristaline și sedimentare neogene. Alt. max.: 918 m (vf. Măgura Mare). Parțial împăduriți fag și gorun), dar predominant ocupați de pășuni și fânețe. Expl. de lignit (Derna, Voivozi, Vărzari, Borumlaca din jud. Bihor și Ip, Zăuan din jud. Sălaj). Cunoscuți și sub denumirea de Muntele Șes. 2. Dealurile Plopișului, mare unitate deluroasă în N dealurilor Crișanei, situată între C. Barcăului (V și N), m-ții P. la E și depr. Oradea-Vad-Borod (S). Sunt alcătuite din argile, marne argiloase, nisipuri loessoide ș.a., au culmi netede, deparate de văi, cu alt. de 200-300 m și sunt acoperite cu păduri de gorun, cer și gârniță, precum și cu plantații de pomi fructiferi și viță de vie. 3. Com. în jud. Sălaj, situată la poalele m-ților P., în partea de V a depr. Barcău, pe râurile Iaz și Valea Mare; 2.761 loc. (2003). Centru de cusături și țesături populare și de prelucr. artistică a lemnului.

POIANA MĂRULUI 1. Munții Poiana Mărului, subunitate a m-ților Perșani situată la S de pasul Vlădeni. Alcătuiți din șisturi cristaline și calcare, prezintă în general culmi netede (nivelate de suprafața de eroziune Poiana Mărului, la 900-1.000 m alt.) dominate la E de Măgura Codlei (1.292 m alt.). Versanții sunt împăduriți, iar culmile netede sunt utilizate agricol. 2. Com. în jud. Brașov, situată în m-ții Perșani, la V de Măgura Codlei, pe cursul superior al răului Șercaia; 3.504 loc. (2003). Satele alcătuitoare sunt localizate în mici depresiuni (ex. Șinca Nouă) sau în mici bazinete, ori risipite pe culmile netede, adesea la 900-1.000 m alt. (satele P.M. și Holbav). Preparate din carne. Biserică din lemn (1761), în satul Șinca Nouă și biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul-Brâncoveanu (1700), în satul P.M. 3. V. Zăvoi. 4. Mănăstirea ~ V. Jitia.

POIENILE DE SUB MUNTE, com. în jud. Maramureș, situată în depresiunea omonimă din m-ții Maramureșului, pe râul Ruscova; 10.245 loc. (2003). Expl. de minereuri complexe. Izvoare cu ape minerale, numite local „borcuturi”. În satul omonim, menționat documentar în 1411, se află biserica ucraineană Schimbarea la Față (1788).

PONTICI, Munții ~, lanț muntos în Turcia asiatică, format dintr-o culme estică și una vestică, extins în lungul coastei sudice Mării Negre, limitând la N Pod. Anatoliei; lungime: c 1.000 km; lățime: c. 130 km. Alt. max.: 3.937 m (vf. Kaçkar Daği). Expl. de cărbune și polimetale. Păduri de pin și tufișuri de maquis.

PUTORANA, Munții ~, culme muntoasă vulcanică în N Pod. Siberiei Centrale, la E de Enisei, alcătuită din lave și tufuri vulcanice. Alt. max.: 1.701 m. Vegetație de tundră montană.

QUEEN MAUD MOUNTAINS [kuin mod məunteinz] (MUNȚII REGINEI MAUD), sistem muntos în Antarctica, aparținând catenei transantarctice, extins pe 805 km lungime, între 175° long. E și 145° long. V, la NE de ghețarul de șelf Ross. Alt. max.: 4.068 m (vf. Nansen). Descoperit în 1911 de Roald Amundsen. Zăcăminte de cărbuni.

RETEZAT, Munții ~, masiv muntos în V Carpaților Meridionali, situat între depr. Hațeg-Pui (la N,) depr. Petroșani (ESE), valea Râului Mare (V) și m-ții Vâlcan, de care este despărțit prin Valea Soarbele, Paltina și Lăpușnicu Mare (S). M-ții R. sunt alcătuiți din granite, granodiorite, șisturi cristaline și petice de calcar (în S), unde apar frecvente forme carstice. Prezintă vaste platforme de eroziune, etajate, precum și versanți abrupți și piscuri semețe. M-ții R. au peste 20 de vârfuri care depășesc 2.000 m alt., printre care: Peleaga (2.509 m), Custura (2.457 m), Bucura (2.433 m) ș.a. În m-ții R. se găsesc cele mai multe și mai evidente urme ale glaciației cuaternare din Carpații românești, care le conferă o înfățișare tipic alpină, cu circuri și văi glaciare, custuri dantelate, morene, câmpuri de grohotișuri, peste 80 de lacuri glaciare (Bucura, Zănoaga, Galeșu, Tău Negru, Tău Mare, Ana, Lia, Viorica ș.a.). Partea sudică, calcaroasă (numită și R. Mic) cuprinde masivele Piule – Piatra Iorgovanului, foarte spectaculoase, dominând prin abrupturi stâncoase în cursul superior al Jiului. Prezintă chei (ale Butei, Scorotei), peșteri, avene. Partea de est (între Râu Bărbat și Jiul de E), mai joasă (alt. max. 1.792 m) este cunoscută și sub numele de Tulișa. R. reprezintă unul dintre cele mai frecventate obiective turistice ale țării, fiind accesibili dinspre depr. Hațeg și Petroșani. Masivul R. este un important nod orohidrografic din care pornește o densă rețea de râuri cu debite bogate și potențial hidroenergetic ridicat (Râu Mare, Nucșoara, Valea Rea, Râu Bărbat ș.a.). Versanții sunt bine împăduriți. La peste 1.800 m alt. se află domeniile tufărișurilor subalpine și ale pășunilor alpine, unde se dezvoltă țăpoșica (Nardus stricta), păiușul (Festuca airoides), iarba vântului (Agrotis rupestris) ș.a. În v m-ților R., în bazinetul numit Gura Apelor, pe Râu Mare s-a construit cel mai mare baraj de pe râurile interioare ale țării. În partea centrală și sudică a m-ților R. se află Parcul Național Retezat (54.400 ha), înființat în 1935 din inițiativa și prin eforturile savanților Emil Racoviță și Alexandru Borza și inclus (1980) în rețeaua mondială a rezervațiilor biosferei. În interiorul lui (în zona lacul Gemenele – Tău Negru – Valea Dobrunului), o supr. de 1.629,4 ha este declarată o rezervație științifică, aici nefiind permis accesul turiștilor sau a altor persoane decât cu avizul Comisiei Monumentelor Naturii. Vegetația din cadrul Parcului Național este foarte puțin modificată de intervenția omului, ea cuprinzând peste 1.200 specii, etajate pe versanți, din care c. 15% sunt endemite carpatice (unele specii doar masivului R.), iar altele sunt declarate monumente ale naturii. Începând de la poale spre înălțimi, în locurile mai adăpostite există arboret de gorun cu carpen în care diseminat apar teiul (Tilia cordata) și nucul (Juglans regia), care urcă până la c. 600 m alt. ș.a. Urmează o zonă compactă cu păduri de fag, care depășesc uneori alt. de 1.400 mm și apoi una de molidișuri (local în amestec cu zâmbrul) ce ajung până la 1.800 m. La peste 1.800 m alt., peisajul subalpin este dominat de întinse jnepenișuri (Pinus mugo) și, răzleț, zâmbru (Pinus cembra), de scoruș de munte (Sorbus aucuparia) și tufișuri alcătuite de smârdar (Rhododenndron myrtifolium), ienupăr pitic (Juniperus sibirica) ș.a. O caracteristică a florei Parcului Național o constituie marea variabilitate a genului Hieracium (vulturica), reprezentat prin 27 de specii cu 51 de varietăți, multe dintre ele endemice, masivul R. fiind un adevărat centru genetic al acestui gen. Printre plantele declarate monumente ale naturii se evidențiază floarea de colți (Leontopodium alpinum), sângele voinicului (Nigritella rubra), strugurii ursului (Arctostaphyllos uva ursi), gențiană (Gentiana punctata) ș.a. Fauna Parcului Național este reprezentată prin aproape toate speciile caracteristice Carpaților: urs, mistreț, jder de copac, râs, cerb, căprior, pisică sălbatică, capră neagră (declarată monument al naturii), ocrotită de lege, cocoș de munte, ieruncă ș.a. În trecut R. era renumit ca loc de cuibărit al unor păsări răpitoare mari: zăganul, vulturul pleșuv sur, vulturul negru (astăzi dispărute din zonă) și acvila de munte (acum foarte rară). Sunt încă prezente răpitoare mici ca șoarecarul, diverse specii de uliu, șoimul și vânturelul, iar dintre răpitoarele de noapte huhurezul. Sunt abundenți amfibienii (tritonii, diferite specii de broască) și șerpii. Recent a fost colonizată marmota. Numeroase specii de fluturi, printre care unele endemite și elemente sudice. În cadrul Parcului Național existe trei puncte de observații (Gura Zlatna, la 795 m, Rotunda, la 1.100 m și Pietrele, la 1.487 m), care controlează intrarea și ieșirea turiștilor, o cabană a paznicilor (la Gura Zlatna) și un laborator de cercetare științifică (inaugurat în 1965), situat la 1.770 m alt., pe malul râului Rovina.

RUȘII-MUNȚI, com. în jud. Mureș, situată la poalele NV ale m-ților Gurghiu, pe cursul mijlociu al râului Mureș, la ieșirea acestuia din defileul Toplița-Deda; 2.276 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul R.-M.). Prelucr. laptelui (cașcaval, brânzeturi), în satul Morăreni. Satul R.-M. apare menționat documentar, prima dată, în 1319. Centru de cusături și țesături populare, de pielărie și cojocărit.

ŠAR PLANINA (Munții Șar), lanț muntos în NV Macedoniei, alcătuit din șisturi cristaline, dolomit și calcar, extins pe direcție NE-SV, pe c. 160 km lungime, la NV de valea superioară a râului Vardar, la granița cu Albania și Serbia-Muntenegru. Include și masivele Korab, Bistra, Jablabica și Galicica. Alt. max.: 2.794 (vf. Golem-Korab). Prezintă pereții abrupți, vârfuri semețe (Titov 2.747 m, Turcin 2.702 ș.a.), văi adânci, circuri și lacuri glaciare, numeroase depr. intramontane ș.a. Păstorit pe culmile înalte. Versanții sunt acoperiți cu păduri. Stațiuni ale sporturilor de iarnă (Popova Šapka ș.a.). Turism.

SCORPIEI, Munții ~ (DRAKENS-BERG RANGE), lanț muntos în SE Africii, extins pe direcție NE-SV, pe terit. statului Lesotho și al Rep. Africa de Sud, pe 1.125 km lungime, paralel cu țărmul Oc. Indian, reprezentând marginea ridicată și abruptă a Pod. Africii de Sud. Alt. max.: 3.428 m (vf. Thabana Ntlenyana, pe terit. statului Lesotho). Alcătuit din șisturi cristaline și gresii acoperite uneori de lave bazaltice. Pantele de E sunt acoperite cu păduri dese, iar cele de V mai aride, cu vegetație de savană. Din acești munți izv. fl. Orange.

SFÂNTUL MUNTE v. Athos.

URȘILOR, Muntele ~ v. Beerenberg.

BLECHNUM L. BLEHNUM, SCĂRIȚA MUNTELUI, fam. Polypodiaceae. Gen originar din zonele tropicale și subtropicale, cca 210 specii, terestre, majoritatea erbacee, iar restul arborescente, uneori tîrîtoare sau agățătoare, acoperite cu solzi liniari, tari, negrii sau cu nervuri negre. Toate cu rizom viguros. Frunze convolute, la început penate, uneori penat-crestate, rar dublu-penate sau nesegmentate, pieloase și glabre, dentate sau nedentate. Pe partea inferioară a frunzelor sînt numeroși sori formați din gruparea sporilor, înșirați în apropierea nervurilor mediane, protejați de o membrană deschisă spre marginile nervurii. Protal cordiform, foliaceu, verde.

Dianthus compactus Kit. « Garoafe sau Garofițe de munte ». Specie perenă originară din regiunea montană. înflorește vara. Flori (caliciul are scvamele erbacee, ovate, păroase, lung-aristate) mari, purpurii, dispuse în vîrful tulpinii. Bractee foliacee, ovate. Frunze reticulat-nervate (5-7 nervuri) lat-lanceolate; cu marginile păroase. Plantă erbacee, glabră.

Dianthus superbus L., « Garoafă de munte ». Specie perenă sau bienală. Originară din Europa și Asia. Înflorește vara. Flori (corolă cu 5 petale a căror lamină este oblongă, divizată adînc, aproape pînă la bază, albă sau roz, la partea inferioară brună, cu peri liliachii, caliciul înconjurat de 4 bractee neegale) mari, mirositoare, așezate în inflorescențe în formă de umbele. Frunze (cca 10 cm lățime) verzi-pal, glabre, dințate pe margini. Tulpină cca 60 cm înaltă, erectă, ramificată în partea superioară.

Populus tremula L., « Plop tremurător, Plop de munte ». Specie care înflorește primăvara devreme, înaintea înfrunzirii. Flori cenușii, în amenți cilindrici, cu solzi lanat-păroși, cele mascule cu 8 stamine. Frunze aproape ovate, întregi, dințate, cu pețiol foarte subțire și lung, lateral comprimat, fapt pentru care frunza se mișcă constant în bătaia cît de mică a vîntului. Arbore pînă la 25 cm înălțime, cu scoarță netedă, albă-verzuie, lujeri maro-închis, glabrii, muguri glabrii, coroană rotundă.

RHODODENDRON L., TRANDAFIR DE MUNTE, BUJOR DE MUNTE, RODODENDRON, AZALEE, fam. Ericaceae. Gen originar din estul Asiei, cca 1 000 specii, arbori la subarbuști cu frunze alungit-lanceolat-eliptice, eliptic-lanceolate, ovat-eliptice, persistente sau caduce, de obicei cu marginea întreagă, alterne, coriacee. Flori mari, divers colorate, hermafrodite (pe tip 5, 5 sepale, corolă în formă de trompetă, campanulată, cu 5 lobi, numeroase stamine lungi, stil exert cu stigmat îngust). Fructe, capsule cu numeroase semințe mici.

Sambucus racemosa L. « Soc roșu, Soc de munte ». Specie care înflorește primăvara-tîrziu-vara. Flori albe-gălbui, dispuse în panicule ovoide, 4-6 cm lungime. Frunze deseori cu 5 foliole ovate, aproape sesile, pînă la 8 cm lungime, glabre, serate, toamna roșietice. Arbust înalt, pînă la 3 m. Lujeri subțiri, glabri, măduvă maro-deschis. Fructe, bace roșii, ornamentale.

la munte expr. (deț.) izolator; (în) secția restrictivă.

stațiune la munte expr. (deț.) izolator.