munte sm [At: PSALT. 140 / V: (îrg) monte, (reg) ~a sfa (Pl: ~nțile) / Pl: ~nți / E: ml mons, -tis] 1 Formă de relief convexă sau ascuțită, a cărei culme are înălțimi care în general depășesc 800 m, dominând fundul văilor învecinate cu peste 500 m. 2 (Îlav) Prin ~nți și văi Pretutindeni. 3 (Rar; îe) A se face ~ și punte A depune toate eforturile pentru a reuși Si: a se face luntre și punte. 4 (Csc) Regiune sau zonă muntoasă. 5 (Reg; îe) A trăi precum calul la ~ A trăi în libertate, fără să depindă de nimeni. 6 (Îs) ~ de gheață Aisberg. 7 (Reg) Pășune la munte (1). 8 (Udp „de”) Cantitate mare. 9 (Udp „de”) Grămadă înaltă. 10 (Cdp fr mont~de-piété; îs) ~ de pietate întreprindere specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal.

MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Lat. mons, -tem.

MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere capitalistă de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Din lat. mons, -tem.

MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pămîntului mai mare decît dealul, de obicei stîncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. În fața noastră, munții Dobrogei stăteau nemișcați, cu frunțile posomorite, la spatele pădurilor de sălcii și mlaștinilor întinse. DUNĂREANU, N. 28. Cînd să pună mîna pe dînsa, zbîr! pe vîrful unui munte și se ascunde după o stîncă. CREANGĂ, P. 268. Cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. RUSSO, O. 24. E un brad în munte, Cu crăci verzi, cu verde frunte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (În metafore și comparații, pentru a exprima proporțiile neobișnuite ale unui lucru) Un munte de om. ▭ Un val ca un munte. DRĂGHICI, R. 34. ◊ Loc. adj. De munte = de la munte. Sub un ulm Aluta cată să se culce, Și cu flori de munte face fraged pat. BOLINTINEANU, O. 86. Atunce falnic omul ridică a sa frunte Și-n ceruri cu mîndrie ațintă ochiul său. Ființa lui se-nalță ca vulturul de munte. ALECSANDRI, P. I 125. (În raport cu regiunea Moldovei și a Munteniei) De peste munți = din Transilvania. Romînii de peste munți. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot. Munte de gheață = ghețar plutitor. ♦ (Popular) Loc de pășune. Turmele de-și aduna Și la munte le pornea. TEODORESCU, P. P. 513. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare de ceva. Pe lîngă zidurile uzinei, adevărați munți de oțel și fier, de fontă și aramă. STANCU, U.R.S.S. 195. Mihai porni înapoi pe solul turcesc.. trimițînd sultanului vorbe pașnice și, în secret, făgăduind munți de aur. BĂLCESCU, O. II 273. 3. (Numai în expr.) Munte de pietate = casă de amanet în țările burgheze. Cocoșul ținea loc ceasornicului amanetat la muntele de pietate. C. PETRESCU, C. V. 23.

MÚNTE ~ți m. 1) Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, cu înălțimi care depășesc, în general, 800 de metri. ◊ ~ de gheață ghețar plutitor; aisberg. Prin ~ți și văi peste tot; pretutindeni. 2) fig. Cantitate mare de ceva; grămadă; morman. /<lat. mons, ~is

munte m. ridicătură mare de pământ (ce trece peste 300 metri): cel mai înalt munte al globului e Everest; 2. fig. grămadă mare: munte de zăpadă, de ghiață. [Lat. MONTEM].

Munte (St.) m. numele popular al Muntelui Athos.

múnte m. (lat. mons, mŏntis, munte; it. sp. pg. monte, vsp. muent, pv. fr. mont, cat. munt. V. mondir). Mare ridicătură de pămînt naturală, ca: Ceahlău, Omu ș. a. Pl. Șir de munțĭ, ca Alpiĭ, Carpațiĭ ș. a. Fig. Mare grămadă: munțĭ de grîŭ. Un om cît un munte, un om înalt și robust. Munte de pietate (it. monte di pietà: monte, „depozit”, și pietà, „milă”), așezămînt de împrumut pe amanet fără dobîndă supt controlu statuluĭ p. a feri poporu de exploatarea cămătarilor. (Primu munte de pietate s’a înființat la Perugia, în Italia, la 1462, ĭar în Germania la Nürnberg în 1498). Prov. Munte cu munte se’ntîlnește, dar încă om cu om, e posibil să te maĭ întîlneștĭ cu cineva după maĭ mult timp. V. colnic, deal, dîmb, măgură.

cantábri smp [At: DEX² / E: fr Cantabres] Veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență.

meedinți smp vz mehedinți

monte sm vz munte

retezat², ~ă a [At: MACEDONSKI, O. I, 23 / V: (pop) răt~, (reg) rătegat / Pl: ~ați, ~e / E: reteza] 1 Tăiat². 2 (Reg; d. persoane) Cu părul tuns. 3 (Reg; d. vase) Plin până la marginea de sus Si: ras. 4 (Rar) De fonnă teșită Si: bont (2). 5 (Fig) Întrerupt bmsc Si: curmat (9). 6 (Îe) Cuvânt ~ Fără multă vorbă, fără a admite replică Si: scurt.

retezat¹ sn [At: DIACONU, P. 38 / V: (pop) răt~ / Pl: ~uri / E: reteza] 1 Tăiere.(Reg) Retez¹ (7). 3 (Apc) Retezare (2).

BUJÓR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numită și bujor de grădină) are flori mari, roșii, roz sau albe, iar alta (numită și bujor de câmp) are flori roșii ca sângele (Paeonia). ◊ Bujor românesc = specie de bujor ocrotită de lege, cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu flori mari sângerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ Fig. Roșeață naturală a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Din bg. božur.

GAROÁFĂ, garoafe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse și liniare, cu flori de culori diverse și cu miros specific, plăcut (Dianthus caryophyllus). ◊ Compuse: garoafă-de-câmp (sau sălbatică) = garofiță (2); garoafă-de-munte = plantă cu frunze lanceolate, cu flori plăcut mirositoare, albe sau roz, cu peri purpurii (Dianthus superbus). – Din ngr. gharúfalo.

GAROFÍȚĂ, garofițe, s. f. 1. Diminutiv al lui garoafă. 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și flori purpurii; garoafă-de-câmp (Dianthus carthusianorum). 3. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina ramificată, cu flori mari, roșii, albe sau pestrițe (Dianthus chinensis). 4. (În compusele) Garofiță-de-munte = plantă erbacee cu flori mari, purpurii (Dianthus compactus); garofița-Pietrei-Craiului = plantă erbacee a cărei tulpină de 10-20 cm poartă o singură floare purpurie brăzdată radial de dungi mai închise (Dianthus callizorus). – Garoafă + suf. -iță.

GĂÍNĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compuse: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte; (Entom.) găina-lui-Dumnezeu = buburuză. – Lat. gallina.

ȘTÉVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee perenă, cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietățile ei astringente și depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: ștevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescențe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, sb. štavlije.

ȘTÉVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietățile ei astringente și depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: ștevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescențe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, scr. štavlije.

GAROÁFĂ, garoafe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse și liniare, cu flori de culori diverse și cu miros specific, plăcut (Dianthus caryophyllus). ◊ Garoafă de câmp (sau sălbatică) = garofiță (2). Garoafă de munte = plantă cu frunze lanceolate, cu flori plăcut mirositoare, albe sau roz, cu peri purpurii (Dianthus superbus). – Din ngr. gharúfalo.