munte-de-pietate m. așezământ, sub controlul Statului, unde se împrumută cu dobândă pe amanete: munții de pietate au început să funcționeze la 1777 în Franța. (= fr. mont de piété).

MUNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Lat. mons, -tem.

MUNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere capitalistă de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Din lat. mons, -tem.

MUNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pămîntului mai mare decît dealul, de obicei stîncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. În fața noastră, munții Dobrogei stăteau nemișcați, cu frunțile posomorite, la spatele pădurilor de sălcii și mlaștinilor întinse. DUNĂREANU, N. 28. Cînd să pună mîna pe dînsa, zbîr! pe vîrful unui munte și se ascunde după o stîncă. CREANGĂ, P. 268. Cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. RUSSO, O. 24. E un brad în munte, Cu crăci verzi, cu verde frunte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (În metafore și comparații, pentru a exprima proporțiile neobișnuite ale unui lucru) Un munte de om. ▭ Un val ca un munte. DRĂGHICI, R. 34. ◊ Loc. adj. De munte = de la munte. Sub un ulm Aluta cată să se culce, Și cu flori de munte face fraged pat. BOLINTINEANU, O. 86. Atunce falnic omul ridică a sa frunte Și-n ceruri cu mîndrie ațintă ochiul său. Ființa lui se-nalță ca vulturul de munte. ALECSANDRI, P. I 125. (În raport cu regiunea Moldovei și a Munteniei) De peste munți = din Transilvania. Romînii de peste munți. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot. Munte de gheață = ghețar plutitor. ♦ (Popular) Loc de pășune. Turmele de-și aduna Și la munte le pornea. TEODORESCU, P. P. 513. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare de ceva. Pe lîngă zidurile uzinei, adevărați munți de oțel și fier, de fontă și aramă. STANCU, U.R.S.S. 195. Mihai porni înapoi pe solul turcesc.. trimițînd sultanului vorbe pașnice și, în secret, făgăduind munți de aur. BĂLCESCU, O. II 273. 3. (Numai în expr.) Munte de pietate = casă de amanet în țările burgheze. Cocoșul ținea loc ceasornicului amanetat la muntele de pietate. C. PETRESCU, C. V. 23.

PIETATE s.f. 1. Evlavie, smerenie. ♦ Milă. ◊ Munte de pietate = casă de împrumut prin amanet. 2. Devotament. [Pron. pi-e-. / < fr. piété, cf. lat. pietas].

munte-de-pietate (desp. -pi-e-) s. m., art. muntele-de-pietate

munte-de-pietate (-pi-e-) s. m., art. muntele-de-pietate

munte-de-pietate s. m.

munte-de-pietate.

munte s.m. 1 (geomorf.) masiv, <rar> pisc, plai, <reg.> țărm, <înv.> codru, promontoriu. Excursioniștii și-au propus să urce muntele Ceahlău. 2 (geomorf.) munte de gheață = aisberg, bloc de gheață (v. bloc¹), ghețar plutitor. Vasul Titanic a eșuat ciocnindu-se de un munte de gheață. 3 (fin.) munte de pietate = casă de amanet (v. casă¹), casă de lombard (v. casă¹), lombard¹. Muntele de pietate acordă împrumuturi garantate cu obiecte sau titluri de valoare. 4 (art.; anat.) muntele lui Venus = penil. Muntele lui Venus este proeminența mediană largă, acoperită cu păr, situată înaintea vulvei, care se continuă cu labiile mari.