mobila vt [At: CALENDARIU (1794), 36/26 / V: (înv) ~li / Pzi: ~lez / E: mobilă] 1 A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. 2 (Rar; irn; îe) A-și ~ capul A dobândi multe cunoștințe.

MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja o încăpere cu mobila necesară. Salonul era mobilat cu oglinzi, canapele, scaune, foteluri. BOLINTINEANU, O. 414. La Turnul Severinului am luat iar o casă cu chirie și am mobilat-o frumos, pentru ca să nu fiu mai pregios decît colegii mei. ALECSANDRI, T. I 371. ◊ Refl. pas. Odăile se zugrăviră și se mobilară cu gust. NEGRUZZI, S. I 73.

MOBILÁ vb. I. tr. A aranja o cameră, o locuință etc. cu mobila necesară. [< mobilă, după fr. meubler].

MOBILÁ vb. tr. a aranja o cameră, o locuință cu mobila necesară. (după fr. meubler)

A MOBILÁ ~éz tranz. (încăperi, locuințe etc.) A înzestra cu mobilă; a completa cu mobilierul necesar. /Din mobilă

mobilà v. a garnisi cu mobile.

MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) móbil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

MÓBILĂ, mobile, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect (cu destinație practică precisă) care servește la amenajarea unei locuințe, a unei instituții etc. și care se sprijină de obicei cu partea inferioară pe podea. ♦ (La sg.; cu sens colectiv) Mobilier. – Din fr. meuble, it. mobilia, germ. Möbel.

mobil¹, ~ă [At: GENILIE, G. 98/23 / A și: (rar) mobil / Pl: ~i, și (înv, sf) mobili / E: fr mobile, lat mobilis] 1 a Care se mișcă, se deplasează Si: mișcător (1). 2 a Care poate fi mișcat, deplasat. 3 a (Jur) Avere ~ă sau bunuri ~e Avere, bunuri care pot fi mutate dintr-un loc în altul Si: avere mișcătoare. 4 a (Îoc timbru sec; îs) Timbru ~ Timbru care se aplică. 5 a (Pgr; îs) Caractere (sau litere) ~e Litere izolate care se culeg una câte una, alăturându-se pentru a forma cuvinte. 6 a (Mil; îs) Trupe ~e Unități militare cu capacitate de deplasare rapidă. 7 a (D. chipul uman) Care își schimbă mereu expresia. 8 a (D. chipul uman) în continuă mișcare. 9 sn Corp în mișcare. 10 a Nestabil. 11 a Variabil. 12 a (Îs) Substantiv ~ Substantiv care, prin adăugarea unui sufix, își poate crea formă de feminin de la cea de masculin sau formă de masculin de la cea de feminin. 13 a (Îs) Sărbătoare ~ă Sărbătoare din calendarul creștin care nu cade în fiecare an la aceeași dată. 14 sn (Șîs ~ul crimei) Cauză. 15 sn Impuls. 16 sn Imbold. 17 sn Scop.

mobil² sn vz mobilă

mobilă sf [At: MUMULEANU, C. 143/13 / V: (îvr) mobil sn / Pl: ~le, (înv) ~li / E: fr meuble, it mobilia, ger Möbel] (Mpl) Obiect cu destinație practică precisă care servește la amenajarea unei locuințe, a unei instituții etc. și care se sprijină de obicei cu partea inferioară pe podea.

mobili¹ v vz mobila

MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. [Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

MÓBILĂ, mobile, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect (cu destinație practică precisă) care servește la amenajarea unei locuințe, a unei instituții etc. și care se sprijină de obicei cu partea inferioară pe podea. ♦ (La sg.; colectiv) Mobilier. – Din fr. meuble, it. mobilia, germ. Möbel.

MOBÍL², -Ă, mobili, -e, adj. 1. Care se mișcă sau poate fi mișcat ori mutat (cu ușurință) dintr-un loc în altul. Tunurile romînești erau mai mici, de aceea erau mai mobile și se putea trage tot folosul dintr-însele. BĂLCESCU, O. I 26. 2. Schimbător, variabil, nestatornic. Termenii tehnici sînt printre cele mai mobile elemente ale vocabularului. GRAUR, F. E. 83. Substantiv mobil = substantiv care își poate crea formă de feminin de la cea de masculin sau formă de masculin de la cea de feminin. Substantivele apte de a suferi această modificare [numită moțiune] se numesc mobile. GRAM. ROM., I 130. ♦ (Despre figura omenească) Care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) care este în continuă mișcare; vioi. Cu coatele pe masă, se uita țintă în ochii lui calzi, mobili, expresivi. VLAHUȚĂ, O. A. III 31. 3. (Jur.; cu accentul pe prima silabă, în expr.) Bunuri mobile (sau avere mobilă) = avere constînd din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. – Accentuat și: (3) móbil.

MÓBILĂ, mobile, s. f. Obiect (pat, dulap, masă, birou etc.) cu care amenajăm o locuință. Cumpărăm chiar o garnitură de mobile. C. PETRESCU, Î. II 258. Casa e aceeași, însă mobile nouă și elegante. EMINESCU, N. 81. Ba, te poftesc să-mi lași mobilele în pace. ALECSANDRI, T. I 419. ♦ (Cu sens colectiv) Mobilier. Mobila cazonă încărcată cu teancuri de dosare verzi, portocalii sau roșii. SAHIA, N. 71.

MOBÍL, -Ă adj. 1. Care se mișcă sau se poate mișca. 2. Schimbător, nestatornic. ♦ (Despre fața omului) Care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) care este în continuă mișcare. 3. (Despre substantive) Apt de a suferi moțiune³ [în DN]. // s.n. Cauză determinantă a unei acțiuni; motiv. // (Și în forma mobili-, mobilo-) Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „care nu este fix”, „mobil”, „mișcător”. [Cf. fr., it. mobile, lat. mobilis].

MÓBILĂ s.f. Lucru care servește la amenajarea unei locuințe. ♦ (Col.) Mobilier. [Cf. it. mobile, fr. meuble].

MOBÍL¹, -Ă I. adj. 1. care se mișcă sau se poate mișca. 2. schimbător, nestatornic; versatil. ◊ (despre fața omului) care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) în continuă mișcare. 3. (despre substantive) apt de a suferi moțiune². II. s. n. 1. corp în mișcare. 2. cauză determinată a unei acțiuni; motiv. (< fr. mobile, lat. mobilis)

MÓBILĂ s. f. 1. obiect care servește la amenajarea unei locuințe. ◊ (col.) mobilier. 2. (herald.) orice piesă în alcătuirea unei steme, a unui scut. (după it. mobile, fr. meuble, germ. Möbel)

móbilă-tapițeríe s. f. Unitate unde se lucrează mobilă și tapițerie ◊ „Cooperativa meșteșugărească inaugurează în aceste zile la București, pe Bd. Baba Novac, un nou complex. La parter, centre de reparat obiecte optice, o unitate «Tricotextil», unități de marochinărie, mobilă-tapițerie, încălțăminte și reparații.” R.l. 10 I 75 p. 5 (din mobilă + tapițerie)

MOBÍL¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care se mișcă sau care poate fi mișcat; mișcător. Bunuri ~e. Trupe ~e. 2) Care este în continuă schimbare; instabil; schimbător; variabil. 3) fig. (despre față) Care își schimbă mereu expresia. 4) (despre ochi) Care se mișcă mereu. /<fr. mobile, lat. mobilis

MÓBILĂ ~e f. 1) Fiecare dintre obiectele care servesc la amenajarea unei locuințe. 2) (cu sens colectiv) Ansamblu de obiecte necesare pentru amenajarea unei încăperi. [G.-D. mobilei] /<fr. meuble, it. mobilia, germ. Möbel

mobil a. 1. care se mișcă sau se poate mișca; bunuri mobile, cari se pot ușor transporta; 2. fig. schimbător: caracter mobil. ║ n. 1. forță motrice; 2. cauză determinantă: interesul e singurul mobil al avarului.

mobilă f. ceeace servă a garnisi o casă, o cameră.

*móbil, -ă adj. (lat. móbilis, din *movibilis, d. movére, a mișca. V. amovibil, moment, mut 2). Care se poate mișca (în opoz. cu stabil, fix): pod mobil. Fig. Schimbăcĭos, variabil: caracter mobil. Sărbătoare mobilă, care cade cînd într’o zi, cînd într’alta, cum e Paștele. Avere mobilă, care se poate transporta, ca baniĭ, haĭnele, trăsurile, vitele ș. a.: Coloană mobilă, coloană de soldațĭ organizată p. o expedițiune. S. f., pl. e (după fr. meuble m.). Lucrurile care garnisesc o casă, ca scaunele, canapelele, paturile, mesele, oglinzile ș. a. asemenea. S. n., pl. e și urĭ (fals mobíl). Corp în mișcare: forța de impulsiune a unuĭ móbil. Forță motrice: aburu e un puternic móbil. Fig. Cauză determinantă, ceĭa ce te îndeamnă (V. motiv): interesu e de multe orĭ móbilu acțiunilor omuluĭ.

*mobiléz v. tr. (d. mobilă, după fr. meubler, a mobila, it. mobiliare, ammobigliare). Garnisesc cu mobile: a mobila o casă.

mobila (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mobilez, 3 mobilează; conj. prez. 1 sg. să mobilez, 3 să mobileze

mobila (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilează

mobilá vb., ind. prez. 1 sg. mobiléz, 3 sg. și pl. mobileáză

mobil¹ adj. m., pl. mobili; f. mobilă, pl. mobile

mobilă s. f., g.-d. art. mobilei; pl. mobile

mobil¹ (deplasabil) adj. m., pl. mobili; f. mobilă, pl. mobile

mobil²/mobil (jur.) adj. m., f. mobilă/mobilă, pl. mobile/mobile

mobilă s. f., g.-d. art. mobilei; pl. mobile

mobíl² (jur. și móbil) adj. m., pl. mobíli; f. sg. mobílă, pl. mobíle

móbilă s. f., g.-d. art. móbilei; pl. móbile

mobilă (subst.)

mobil, -ă adj.

mobilă, -le sb. f.

MOBÍL adj., s. 1. adj. v. volant. 2. adj. v. mobiliar. 3. s. v. cauză.

MÓBILĂ s. v. mobilier.

MOBIL adj., s. 1. adj. volant. (Serviciu ~; bibliotecă ~.) 2. adj. mișcător, mobiliar. (Bunuri ~.) 3. s. cauză, considerent, motiv, pricină, prilej, rațiune, temei, (înv. și pop.) cuvînt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămînță. (~ care explică luarea unei măsuri.)

MOBILĂ s. mobilier, (rar) mobilament. (~ de sufragerie.)

Mobil ≠ fix, imobil, neclintit, stabil, statornic, nemobil, neschimbător

mobilă Dicționarele, noastre mai vechi nu se interesează de etimologia acestui cuvînt. DLRM, conform obiceiului, trimite pur și simplu la fr. meuble, adăugind însă în paranteză și pe it. mobile. Nu se interesează nici (le diferența de terminație, nici de cea de gen (în ambele limbi romanice la care sîntem trimiși, genul este masculin). Scriban, mai scurt, zice: „după fr.”. în DLR citim: „din fr. meube, it. mobilia, germ. möbel” ceea ce nu rezolvă nimic. În mod surprinzător, CADE nu se referă la franceză, ci deduce pe mobilă din adjectivul românesc mobil, fără nici un cnvînt de explicație asupra diferenței de accent. Putem însă crede că româna a refăcut pe cont propriu procesul semantic care a dus în alte limbi de la „mobil” la „mobilă”. Desigur ar fi o coincidență cel puțin bizară. În rusește substantivul e feminin, dar forma lui e мeбeль, în bulgărește e de asemenea feminin, dar forma e мeбeл. Ne mai rămîne numai soluția neogreacă: din masculinul italian a ieșit n. gr. neutru μόμπιλο, folosit însă mai mult la plural, μόμπιλα. De aici în românește a putut veni atît pluralul mobile cît și, eventual, singularul mobilă, care în momentul de față cîștigă teren asuprau pluralului.

MOBILĂ. Subst. Mobilă, mobile, mobilier; dormitor, mobilă de sufragerie, mobilă de birou, mobilă de bucătărie. Mobilă stil. Pat, pătuț (dim.), pătuc, pătucean (pop.), pătuiac (neobișnuit), pătuleț (rar), iatac (înv.), prici; pat simplu, pat dublu; pat pliant, pat extensibil; pat de campanie; pat de lemn, pat de fier; dormeză, recamieu, studio, divan, canapea, canapeluță (dim.), cușetă, sofa, otomană (înv.), fotoliu-pat. Masă, măsuță (dim.), mescioară, mesișoară, măsoi. (augm.); masă de sufragerie; masă de televizor, măsuță de radio; masă de bucătărie; masă de lucru, masă de scris, birou; masă verde, gheridon. Măsuță de noapte, noptieră. Scaun, scăunel (dim.), scăunaș; taburet; trepied, tripod (înv.); fotoliu, jeț, jilț; berjeră (rar); balansoar; șezlong. Dulap, dulăpior (dim.), dulăpaș, șifonier; vitrină, scrin, comodă, dulap de sufragerie, dulap de bucătărie, servantă, blidar (pop.), bufet, bar. Ladă, lădiță (dim.), casone, scrin (rar), cufăr, cufăraș (dim.). Bibliotecă. Etajeră, stelaj. Poliță, policioară (dim.), policuță (rar), policer, raft, răftuleț (dim.). Lavoar. Tîmplar, stoler (reg.). Tîmplărie, stolerie (reg.). Magazin de mobile. Adj. Mobilat. Vb. A mobila. V. locuință.

MOBÍL, -Ă adj. (cf. fr., it. mobile, lat. mobilis): în sintagmele cuvânt mobil, substantiv mobil și vocală mobilă (v.).