mobila vt [At: CALENDARIU (1794), 36/26 / V: (înv) ~li / Pzi: ~lez / E: mobilă] 1 A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. 2 (Rar; irn; îe) A-și ~ capul A dobândi multe cunoștințe.

MOBILA, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja o încăpere cu mobila necesară. Salonul era mobilat cu oglinzi, canapele, scaune, foteluri. BOLINTINEANU, O. 414. La Turnul Severinului am luat iar o casă cu chirie și am mobilat-o frumos, pentru ca să nu fiu mai pregios decît colegii mei. ALECSANDRI, T. I 371. ◊ Refl. pas. Odăile se zugrăviră și se mobilară cu gust. NEGRUZZI, S. I 73.

MOBILA vb. I. tr. A aranja o cameră, o locuință etc. cu mobila necesară. [< mobilă, după fr. meubler].

MOBILA vb. tr. a aranja o cameră, o locuință cu mobila necesară. (după fr. meubler)

A MOBILA ~ez tranz. (încăperi, locuințe etc.) A înzestra cu mobilă; a completa cu mobilierul necesar. /Din mobilă

mobilà v. a garnisi cu mobile.

MOBIL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) mobil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

MOBILĂ, mobile, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect (cu destinație practică precisă) care servește la amenajarea unei locuințe, a unei instituții etc. și care se sprijină de obicei cu partea inferioară pe podea. ♦ (La sg.; cu sens colectiv) Mobilier. – Din fr. meuble, it. mobilia, germ. Möbel.

mobil¹, ~ă [At: GENILIE, G. 98/23 / A și: (rar) mobil / Pl: ~i, și (înv, sf) mobili / E: fr mobile, lat mobilis] 1 a Care se mișcă, se deplasează Si: mișcător (1). 2 a Care poate fi mișcat, deplasat. 3 a (Jur) Avere ~ă sau bunuri ~e Avere, bunuri care pot fi mutate dintr-un loc în altul Si: avere mișcătoare. 4 a (Îoc timbru sec; îs) Timbru ~ Timbru care se aplică. 5 a (Pgr; îs) Caractere (sau litere) ~e Litere izolate care se culeg una câte una, alăturându-se pentru a forma cuvinte. 6 a (Mil; îs) Trupe ~e Unități militare cu capacitate de deplasare rapidă. 7 a (D. chipul uman) Care își schimbă mereu expresia. 8 a (D. chipul uman) în continuă mișcare. 9 sn Corp în mișcare. 10 a Nestabil. 11 a Variabil. 12 a (Îs) Substantiv ~ Substantiv care, prin adăugarea unui sufix, își poate crea formă de feminin de la cea de masculin sau formă de masculin de la cea de feminin. 13 a (Îs) Sărbătoare ~ă Sărbătoare din calendarul creștin care nu cade în fiecare an la aceeași dată. 14 sn (Șîs ~ul crimei) Cauză. 15 sn Impuls. 16 sn Imbold. 17 sn Scop.

mobil² sn vz mobilă

mobilă sf [At: MUMULEANU, C. 143/13 / V: (îvr) mobil sn / Pl: ~le, (înv) ~li / E: fr meuble, it mobilia, ger Möbel] (Mpl) Obiect cu destinație practică precisă care servește la amenajarea unei locuințe, a unei instituții etc. și care se sprijină de obicei cu partea inferioară pe podea.

mobili¹ v vz mobila

MOBIL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. [Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

MOBILĂ, mobile, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect (cu destinație practică precisă) care servește la amenajarea unei locuințe, a unei instituții etc. și care se sprijină de obicei cu partea inferioară pe podea. ♦ (La sg.; colectiv) Mobilier. – Din fr. meuble, it. mobilia, germ. Möbel.

MOBIL², -Ă, mobili, -e, adj. 1. Care se mișcă sau poate fi mișcat ori mutat (cu ușurință) dintr-un loc în altul. Tunurile romînești erau mai mici, de aceea erau mai mobile și se putea trage tot folosul dintr-însele. BĂLCESCU, O. I 26. 2. Schimbător, variabil, nestatornic. Termenii tehnici sînt printre cele mai mobile elemente ale vocabularului. GRAUR, F. L. 83. Substantiv mobil = substantiv care își poate crea formă de feminin de la cea de masculin sau formă de masculin de la cea de feminin. Substantivele apte de a suferi această modificare [numită moțiune] se numesc mobile. GRAM. ROM., I 130. ♦ (Despre figura omenească) Care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) care este în continuă mișcare; vioi. Cu coatele pe masă, se uita țintă în ochii lui calzi, mobili, expresivi. VLAHUȚĂ, O. AL. II 31. 3. (Jur.; cu accentul pe prima silabă, în expr.) Bunuri mobile (sau avere mobilă) = avere constînd din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. – Accentuat și: (3) mobil.

MOBILĂ, mobile, s. f. Obiect (pat, dulap, masă, birou etc.) cu care amenajăm o locuință. Cumpărăm chiar o garnitură de mobile. C. PETRESCU, Î. II 258. Casa e aceeași, însă mobile nouă și elegante. EMINESCU, N. 81. Ba, te poftesc să-mi lași mobilele în pace. ALECSANDRI, T. I 419. ♦ (Cu sens colectiv) Mobilier. Mobila cazonă încărcată cu teancuri de dosare verzi, portocalii sau roșii. SAHIA, N. 71.

MOBIL, -Ă adj. 1. Care se mișcă sau se poate mișca. 2. Schimbător, nestatornic. ♦ (Despre fața omului) Care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) care este în continuă mișcare. 3. (Despre substantive) Apt de a suferi moțiune³ [în DN]. // s.n. Cauză determinantă a unei acțiuni; motiv. // (Și în forma mobili-, mobilo-) Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „care nu este fix”, „mobil”, „mișcător”. [Cf. fr., it. mobile, lat. mobilis].

MOBILĂ s.f. Lucru care servește la amenajarea unei locuințe. ♦ (Col.) Mobilier. [Cf. it. mobile, fr. meuble].

MOBIL¹, -Ă I. adj. 1. care se mișcă sau se poate mișca. 2. schimbător, nestatornic; versatil. ◊ (despre fața omului) care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) în continuă mișcare. 3. (despre substantive) apt de a suferi moțiune². II. s. n. 1. corp în mișcare. 2. cauză determinată a unei acțiuni; motiv. (< fr. mobile, lat. mobilis)

MOBILĂ s. f. 1. obiect care servește la amenajarea unei locuințe. ◊ (col.) mobilier. 2. (herald.) orice piesă în alcătuirea unei steme, a unui scut. (după it. mobile, fr. meuble, germ. Möbel)

mobilă-tapițerie s. f. Unitate unde se lucrează mobilă și tapițerie ◊ „Cooperativa meșteșugărească inaugurează în aceste zile la București, pe Bd. Baba Novac, un nou complex. La parter, centre de reparat obiecte optice, o unitate «Tricotextil», unități de marochinărie, mobilă-tapițerie, încălțăminte și reparații.” R.l. 10 I 75 p. 5 (din mobilă + tapițerie)

MOBIL¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care se mișcă sau care poate fi mișcat; mișcător. Bunuri ~e. Trupe ~e. 2) Care este în continuă schimbare; instabil; schimbător; variabil. 3) fig. (despre față) Care își schimbă mereu expresia. 4) (despre ochi) Care se mișcă mereu. /<fr. mobile, lat. mobilis

MOBILĂ ~e f. 1) Fiecare dintre obiectele care servesc la amenajarea unei locuințe. 2) (cu sens colectiv) Ansamblu de obiecte necesare pentru amenajarea unei încăperi. [G.-D. mobilei] /<fr. meuble, it. mobilia, germ. Möbel

mobil a. 1. care se mișcă sau se poate mișca; bunuri mobile, cari se pot ușor transporta; 2. fig. schimbător: caracter mobil. ║ n. 1. forță motrice; 2. cauză determinantă: interesul e singurul mobil al avarului.

mobilă f. ceeace servă a garnisi o casă, o cameră.

*móbil, -ă adj. (lat. móbilis, din *movibilis, d. movére, a mișca. V. amovibil, moment, mut 2). Care se poate mișca (în opoz. cu stabil, fix): pod mobil. Fig. Schimbăcĭos, variabil: caracter mobil. Sărbătoare mobilă, care cade cînd într’o zi, cînd într’alta, cum e Paștele. Avere mobilă, care se poate transporta, ca baniĭ, haĭnele, trăsurile, vitele ș. a.: Coloană mobilă, coloană de soldațĭ organizată p. o expedițiune. S. f., pl. e (după fr. meuble m.). Lucrurile care garnisesc o casă, ca scaunele, canapelele, paturile, mesele, oglinzile ș. a. asemenea. S. n., pl. e și urĭ (fals mobíl). Corp în mișcare: forța de impulsiune a unuĭ móbil. Forță motrice: aburu e un puternic móbil. Fig. Cauză determinantă, ceĭa ce te îndeamnă (V. motiv): interesu e de multe orĭ móbilu acțiunilor omuluĭ.

*mobiléz v. tr. (d. mobilă, după fr. meubler, a mobila, it. mobiliare, ammobigliare). Garnisesc cu mobile: a mobila o casă.

mobila (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mobilez, 3 mobilează; conj. prez. 1 sg. să mobilez, 3 să mobileze

mobila (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilează

mobila vb., ind. prez. 1 sg. mobilez, 3 sg. și pl. mobilează

mobil¹ adj. m., pl. mobili; f. mobilă, pl. mobile

mobilă s. f., g.-d. art. mobilei; pl. mobile

mobil¹ (deplasabil) adj. m., pl. mobili; f. mobilă, pl. mobile

mobil²/mobil (jur.) adj. m., f. mobilă/mobilă, pl. mobile/mobile

mobilă s. f., g.-d. art. mobilei; pl. mobile

mobil² (jur. și mobil) adj. m., pl. mobili; f. sg. mobilă, pl. mobile

mobilă s. f., g.-d. art. mobilei; pl. mobile

mobilă (subst.)

mobil, -ă adj.

mobilă, -le sb. f.

mobilă Dicționarele, noastre mai vechi nu se interesează de etimologia acestui cuvînt. DLRM, conform obiceiului, trimite pur și simplu la fr. meuble, adăugind însă în paranteză și pe it. mobile. Nu se interesează nici (le diferența de terminație, nici de cea de gen (în ambele limbi romanice la care sîntem trimiși, genul este masculin). Scriban, mai scurt, zice: „după fr.”. în DLR citim: „din fr. meube, it. mobilia, germ. möbel” ceea ce nu rezolvă nimic. În mod surprinzător, CADE nu se referă la franceză, ci deduce pe mobilă din adjectivul românesc mobil, fără nici un cnvînt de explicație asupra diferenței de accent. Putem însă crede că româna a refăcut pe cont propriu procesul semantic care a dus în alte limbi de la „mobil” la „mobilă”. Desigur ar fi o coincidență cel puțin bizară. În rusește substantivul e feminin, dar forma lui e мeбeль, în bulgărește e de asemenea feminin, dar forma e мeбeл. Ne mai rămîne numai soluția neogreacă: din masculinul italian a ieșit n. gr. neutru μόμπιλο, folosit însă mai mult la plural, μόμπιλα. De aici în românește a putut veni atît pluralul mobile cît și, eventual, singularul mobilă, care în momentul de față cîștigă teren asuprau pluralului.

MOBIL, -Ă adj. (cf. fr., it. mobile, lat. mobilis): în sintagmele cuvânt mobil, substantiv mobil și vocală mobilă (v.).

MOBIL adj., s. 1. adj. v. volant. 2. adj. v. mobiliar. 3. s. v. cauză.

MOBILĂ s. v. mobilier.

MOBIL adj., s. 1. adj. volant. (Serviciu ~; bibliotecă ~.) 2. adj. mișcător, mobiliar. (Bunuri ~.) 3. s. cauză, considerent, motiv, pricină, prilej, rațiune, temei, (înv. și pop.) cuvînt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămînță. (~ care explică luarea unei măsuri.)

MOBILĂ s. mobilier, (rar) mobilament. (~ de sufragerie.)

MOBILĂ. Subst. Mobilă, mobile, mobilier; dormitor, mobilă de sufragerie, mobilă de birou, mobilă de bucătărie. Mobilă stil. Pat, pătuț (dim.), pătuc, pătucean (pop.), pătuiac (neobișnuit), pătuleț (rar), iatac (înv.), prici; pat simplu, pat dublu; pat pliant, pat extensibil; pat de campanie; pat de lemn, pat de fier; dormeză, recamieu, studio, divan, canapea, canapeluță (dim.), cușetă, sofa, otomană (înv.), fotoliu-pat. Masă, măsuță (dim.), mescioară, mesișoară, măsoi. (augm.); masă de sufragerie; masă de televizor, măsuță de radio; masă de bucătărie; masă de lucru, masă de scris, birou; masă verde, gheridon. Măsuță de noapte, noptieră. Scaun, scăunel (dim.), scăunaș; taburet; trepied, tripod (înv.); fotoliu, jeț, jilț; berjeră (rar); balansoar; șezlong. Dulap, dulăpior (dim.), dulăpaș, șifonier; vitrină, scrin, comodă, dulap de sufragerie, dulap de bucătărie, servantă, blidar (pop.), bufet, bar. Ladă, lădiță (dim.), casone, scrin (rar), cufăr, cufăraș (dim.). Bibliotecă. Etajeră, stelaj. Poliță, policioară (dim.), policuță (rar), policer, raft, răftuleț (dim.). Lavoar. Tîmplar, stoler (reg.). Tîmplărie, stolerie (reg.). Magazin de mobile. Adj. Mobilat. Vb. A mobila. V. locuință.

Mobil ≠ fix, imobil, neclintit, stabil, statornic, nemobil, neschimbător

MOBILA vb. I. T r a n z. A aranja, a înzestra (o încăpere, o locuință) cu mobilă. O introduc întru o camară de culcat, mobilită de doao paturi. CALENDARIU (1794), 36/26. Case întregi, pe alocurea mobilate cu mare gust. GOLESCU, Î. 120. Oamenii au zidit această casă; ei au mobilat-o și au podobit-o. PLEȘOIANU, C. 10/1. La Turnu-Severinului am luat iar o casă cu chirie și-am mobilat-o frumos. ALECSANDRI, T. I, 371. Salonul era mobilat cu oglinzi, canapele, scaune, foteluri. BOLINTINEANU, O. 414, cf. 197, 347. La stînga, etacul cu proporții de salon, substanțial și sever mobilat. TEODOREANU, M. II, 22. Cealaltă odaie, de dormit, era fără îndoială mobilată cu lucrurile aduse de Raluca drept zestre. CĂLINESCU, E. 50. În odăița lui curată și cu gust și artistic mobilată. . . am lunecat eu și el într-o discuție lungă, prietinească și caldă. SADOVEANU, E. 173, cf. id. O. XIV, 323. (R e f l. p a s.) Odăile se zugrăviră și se mobilară cu gust. NEGRUZZI, S. I, 73. Se mobilaseră odăi de locuit. CAMIL PETRESCU, O. II, 475. *F i g. (Ironic) Să-mi mobilez salonul cu astfel de oameni ? I. NEGRUZZI, S. VI, 36. ◊ Expr. (Rar, ironic) A-și mobila capul = a dobîndi multe cunoștințe. Cf. LM. - Prez. ind.: mobilez. - Și: (învechit) mobili vb. IV. – V. mobilă.

MOBÍL¹, -Ă adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează, mișcător (II); care poate fi mișcat, deplasat. Orizonul... este mobil sau mișcător. GENILIE, G. 98/23. Tunurile românești erau mai mici, de aceea erau mai mobile și putea trage tot folosul dintr-însele. BĂLCESCU, M. V. 615, cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Această posibilitate de situațiune simetrică a distanței puntului mobil de puntul A, constituie pentru aceasta din urmă câtime două moduri de existență opuse. CULIANU, A. 8, cf. DDRF. La dreapta. . . odaia de lucru: fotolii și canapea. . ., birou american cu capac mobil. TEODOREANU, M. II, 22. Podul mobil se ridică și ne lasă cale deschisă. SADOVEANU, O. IX, 291. Spre deosebire de lanțurile fixe, avem lanțurile mobile, destinate a transmite mișcări. SOARE, MAȘ. 126. Masa mobilă se mișcă abia simțit. V. ROM. martie 1955, 238. ◊ (Jur.; de obicei cu accentul pe prima silabă) Ai mobilă sau bunuri mobile = avere, bunuri care pot fi mutate dintr-un loc în altul; avere mișcătoare. Bunurile sînt mobili prin natura lor, prin determinațiunea legei. HAMANGIU, C. C. 119. Timbru mobil = (în opoziție cu timbru s timbru care se aplică. Se pun în circulație noile timbre mobile fiscale. BO 1952, 181. (Tipogr.) Caractere (sau litere) mobile = litere izolate care se culeg una cîte una (alăturîndu-se pentru a forma cuvinte). Cf. COSTINESCU, LM. (Mil.) Trupe mobile = unități militare cu capacitate de deplasare rapidă. Cf. COSTINESCU, LM. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă mereu expresia; mereu în mișcare. Cu coatele pe masă, se uita țintă în ochii lui calzi, mobili, expresivi. VLAHUȚĂ, O. A. III, 31. Din oglindă, o privea o femeie cu ochi aprinși, . . . cu față mobilă. DEMETRIUS, A. 325. 2. S. n. Corp în mișcare. A zice, spre exemplu, că distanța mobilului M de origine este de 5 metri, nu este a fixa posițiunea acestui punt, mobilul putîndu-se atunci afla în M sau M'. CULIANU, A. 8. Dacă am avea un mobil oarecare, supus la acțiunea unei puteri constante, el se va mișca după aceleași legi la care este supusă și căderea corpurilor. PONI, F. 24. Viteza tinde să crească, de cîte ori mobilul se îndreaptă spre poziția inițială de repaus, și să scadă cînd se îndepărtează de dînsa. CIȘMAN, FIZ. I, 105. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. Cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Principiul este hotărît, este fix; aplicarea e mobilă, după împrejurări. MAIORESCU, D. I, 368, cf. id. CR. III, 402. Echilibriul mobil al temperaturelor. PONI, F. 151. Termenii tehnici sînt printre cele mai mobile elemente ale vocabularului. GRAUR, F. L. 83. Accentul liber . . . poate să se schimbe ín cursul flexiunii cuvîntului, și atunci se numește accent liber mobil. id. I. L. 56, cf. 68. ◊ Substantiv mobil = substantiv care, prin adăugarea unui sufix, își poate crea formă de feminin de la cea de masculin sau formă de masculin de la cea de feminin. Formarea de substantive feminine de la masculine și de substantive masculine de la feminine prin adăugarea unui sufix.. . poartă numele de moțiune, iar substantivele în stare de a suferi această modificare se numesc mobile. L. ROM. 1953, nr. 2, 32. Sărbătoare mobilă = sărbătoare din calendarul creștin care nu cade în fiecare an la aceeași dată. Cf. CADE. . S. n. Cauză, impuls, imbold; scop, obiectiv. V. r e s o r t, m o t o r. Simțămintul național fu cel dintîi mobil al planurilor sale. KOGĂLNICEANU, S. A. 99. Nu se poate admite că singurul mobil al acțiunilor lor să fie interesul. GHICA, A. 176. Mobilul. . . nu a putut fi decît vanitatea. MAIORESCU, CR. I, 267. În acest mic monolog. . . atît de caracteristic pentru Pristanda se arată totodată și mobilul ce-l mișcă, și cauza întregei lui activități. GHEREA, ST. CR. I, 346. Într-un grup de manifestanți participă un număr de indivizi diferențiați psihologic dar legați momentan de un mobil comun. LOVINESCU, C. IV, 113. Mobilul acestor fapte nu apare limpede. CONTEMP. 1949, nr. 159, 5/4. – Accentuat și: (1) móbil. – Pl.: mobili, -e și (învechit, f.) mobili. - Din fr. mobile, lat. mobilis.

MOBILĂ s. f. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre obiectele (cu destinație practică precisă) câre servesc la amenajarea unei locuințe, a unei instituții etc. și care se sprijină, de obicei, cu partea inferioară pe podea. Și cînd să va isprăvi, Spun că-l vor împodobi Tot cu mobili englezești. MUMULEANU, C. 143/13. Moliile unei case. PLE;OIANU, A. 22/14. Melidor cumpărase mobile și alte lucruri. HELIADE, F. B. 14/2. Cîți părinți, cîte mume, cumpliți către copiii lor, nu îngrijesc de creșterea lor, numai ca să aibă ce să cheltuiască la haine frumoase și la mobile de lux ! MARCOVICI, D. 73/9. Ascunde-te acolo, în astă sară. După un mobil, după o tapiserie, unde vei voi. NEGRUZZI, S. III, 424. Te poftesc să-mi lași mobilele în pace. ALECSANDRI, T. I, 419. Casa e aceeași, însă mobile nouă și elegante, covoare pe jos. EMINESCU, N. 81. Vine și ne strică mobilele. CARAGIALE, O. III, 206. Închirierea mobililor destinate pentru mobilarea unei case întregi. HAMANGIU, C. C. 371. Ținînd pămătuful în mînă, umbla și, pe unde-i călca pasul, precum se iau dihăniile după vrăjitor, așa umblau și mobilele după dînsa. ANGHEL, PR. 5. Cumpărăm chiar o garnitură de mobile. C. PETRESCU, Î. II, 258. Un salon cu mobile decolorate. TEODOREANU, M. II, 39. Mobile curate umpleau toate colțurile. SADOVEANU, O. III, 269. Nu vedea bărbații, ca și cum s-ar fi plimbat printre ei ca printre mobile. DEMETRIUS, A. 308. Avem trei vaci, șase porci grași, mobile. T. POPOVICI, SE. 35. ♦ (La sg.; cu sens colectiv) Mobilier. Am cumpărat o mobilă foarte drăguță, din Sătmar, cam ca aceea din salonașul nostru. REBREANU, I. 307. Mobila veche cu un parfum de povești, arăta odaia unei femei. BACOVIA, O. 247. Mobila cazonă. . . se dezmințea greoaie sub bătaia razelor calde. SAHIA, N. 71. Mobila e grea, de stejar, veche și pare fără moarte. STANCU, U.R.S.S. 10. Involuntar cuprinse într-o privire odăile cu mobila înghesuită. V. ROM. aprilie 1957, 84. Îi spune tat'su fetii ce-i dă fetii de zestre din vite, pămînt. . ., mobilu casii. GEORGESCU-TISTU, B. 14. – Pl.: mobile și (învechit) mobili. – Și: (învechit și regional) mobil s. n. – Din fr. meuble, it. mobilia, germ. Möbel.