MOBIL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) mobil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

mobil³- [At: DN³ / V: ~li, ~lo / E: fr mobile-] Element prim sau secund de compunere savantă cu semnificațiile: 1 Care nu este fix. 2 Mobil. 3 Mișcător.

mobil¹, ~ă [At: GENILIE, G. 98/23 / A și: (rar) mobil / Pl: ~i, și (înv, sf) mobili / E: fr mobile, lat mobilis] 1 a Care se mișcă, se deplasează Si: mișcător (1). 2 a Care poate fi mișcat, deplasat. 3 a (Jur) Avere ~ă sau bunuri ~e Avere, bunuri care pot fi mutate dintr-un loc în altul Si: avere mișcătoare. 4 a (Îoc timbru sec; îs) Timbru ~ Timbru care se aplică. 5 a (Pgr; îs) Caractere (sau litere) ~e Litere izolate care se culeg una câte una, alăturându-se pentru a forma cuvinte. 6 a (Mil; îs) Trupe ~e Unități militare cu capacitate de deplasare rapidă. 7 a (D. chipul uman) Care își schimbă mereu expresia. 8 a (D. chipul uman) în continuă mișcare. 9 sn Corp în mișcare. 10 a Nestabil. 11 a Variabil. 12 a (Îs) Substantiv ~ Substantiv care, prin adăugarea unui sufix, își poate crea formă de feminin de la cea de masculin sau formă de masculin de la cea de feminin. 13 a (Îs) Sărbătoare ~ă Sărbătoare din calendarul creștin care nu cade în fiecare an la aceeași dată. 14 sn (Șîs ~ul crimei) Cauză. 15 sn Impuls. 16 sn Imbold. 17 sn Scop.

MOBIL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. [Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

MOBIL¹, mobile, s. n. 1. Cauză determinantă a unei acțiuni, motiv. În acest mic monolog... se arată totodată și mobilul ce-l mișcă [pe Pristanda] și cauza întregii lui activități. GHEREA, ST. CR. I 346. Nu se poate admite că singurul mobil al acțiunilor lor să fie interesul. GHICA, A. 176. 2. Corp în mișcare.

MOBIL², -Ă, mobili, -e, adj. 1. Care se mișcă sau poate fi mișcat ori mutat (cu ușurință) dintr-un loc în altul. Tunurile romînești erau mai mici, de aceea erau mai mobile și se putea trage tot folosul dintr-însele. BĂLCESCU, O. I 26. 2. Schimbător, variabil, nestatornic. Termenii tehnici sînt printre cele mai mobile elemente ale vocabularului. GRAUR, F. L. 83. Substantiv mobil = substantiv care își poate crea formă de feminin de la cea de masculin sau formă de masculin de la cea de feminin. Substantivele apte de a suferi această modificare [numită moțiune] se numesc mobile. GRAM. ROM., I 130. ♦ (Despre figura omenească) Care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) care este în continuă mișcare; vioi. Cu coatele pe masă, se uita țintă în ochii lui calzi, mobili, expresivi. VLAHUȚĂ, O. AL. II 31. 3. (Jur.; cu accentul pe prima silabă, în expr.) Bunuri mobile (sau avere mobilă) = avere constînd din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. – Accentuat și: (3) mobil.

MOBIL, -Ă adj. 1. Care se mișcă sau se poate mișca. 2. Schimbător, nestatornic. ♦ (Despre fața omului) Care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) care este în continuă mișcare. 3. (Despre substantive) Apt de a suferi moțiune³ [în DN]. // s.n. Cauză determinantă a unei acțiuni; motiv. // (Și în forma mobili-, mobilo-) Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „care nu este fix”, „mobil”, „mișcător”. [Cf. fr., it. mobile, lat. mobilis].

MOBIL¹, -Ă I. adj. 1. care se mișcă sau se poate mișca. 2. schimbător, nestatornic; versatil. ◊ (despre fața omului) care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) în continuă mișcare. 3. (despre substantive) apt de a suferi moțiune². II. s. n. 1. corp în mișcare. 2. cauză determinată a unei acțiuni; motiv. (< fr. mobile, lat. mobilis)

MOBIL¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care se mișcă sau care poate fi mișcat; mișcător. Bunuri ~e. Trupe ~e. 2) Care este în continuă schimbare; instabil; schimbător; variabil. 3) fig. (despre față) Care își schimbă mereu expresia. 4) (despre ochi) Care se mișcă mereu. /<fr. mobile, lat. mobilis

MOBIL² ~e n. 1) Factor ce determină desfășurarea unei acțiuni; impuls; imbold. 2) Corp în mișcare. /<fr. mobile, lat. mobilis

mobil a. 1. care se mișcă sau se poate mișca; bunuri mobile, cari se pot ușor transporta; 2. fig. schimbător: caracter mobil. ║ n. 1. forță motrice; 2. cauză determinantă: interesul e singurul mobil al avarului.

*móbil, -ă adj. (lat. móbilis, din *movibilis, d. movére, a mișca. V. amovibil, moment, mut 2). Care se poate mișca (în opoz. cu stabil, fix): pod mobil. Fig. Schimbăcĭos, variabil: caracter mobil. Sărbătoare mobilă, care cade cînd într’o zi, cînd într’alta, cum e Paștele. Avere mobilă, care se poate transporta, ca baniĭ, haĭnele, trăsurile, vitele ș. a.: Coloană mobilă, coloană de soldațĭ organizată p. o expedițiune. S. f., pl. e (după fr. meuble m.). Lucrurile care garnisesc o casă, ca scaunele, canapelele, paturile, mesele, oglinzile ș. a. asemenea. S. n., pl. e și urĭ (fals mobíl). Corp în mișcare: forța de impulsiune a unuĭ móbil. Forță motrice: aburu e un puternic móbil. Fig. Cauză determinantă, ceĭa ce te îndeamnă (V. motiv): interesu e de multe orĭ móbilu acțiunilor omuluĭ.

mobili²- ec vz mobil³-

mobilo- ec vz mobil³-

MOBILI- v. mobil (3) [în DN].

MOBILO- v. mobil (3) [în DN].

MOBIL²(O)-, -MOBIL elem. „mobil, mișcător”. (< fr. mobil/o/-, -mobile, cf. lat. mobilis)

telefon mobil s. n. (comunic.) Telefon portativ, celular ◊ „Vom avea telefoane mobile” R.l. 14 XI 92 p. 2 (din telefon + mobil)

mobil² (cauză, scop) s. n., pl. mobiluri

+mobil³ (corp în mișcare; telefon) s. n., pl. mobile

mobil¹ adj. m., pl. mobili; f. mobilă, pl. mobile

mobil³ s. n., pl. (corpuri în mișcare, telefoane) mobile, (obiective) mobiluri

mobil²/mobil (jur.) adj. m., f. mobilă/mobilă, pl. mobile/mobile

mobil¹ (deplasabil) adj. m., pl. mobili; f. mobilă, pl. mobile

mobil¹ s.n., pl. mobile / mobiluri

mobil² (jur. și mobil) adj. m., pl. mobili; f. sg. mobilă, pl. mobile

mobil, pl. mobile

mobil, -ă adj.

MOBIL, -Ă adj. (cf. fr., it. mobile, lat. mobilis): în sintagmele cuvânt mobil, substantiv mobil și vocală mobilă (v.).

-MOBIL „care se mișcă, mișcător”. ◊ L. mobilis „care se mișcă” > fr. -mobile, it. id., engl. id., germ. -mobil > rom. -mobil.

mobil, mobile s. n. telefon celular.

MOBIL adj., s. 1. adj. v. volant. 2. adj. v. mobiliar. 3. s. v. cauză.

MOBIL adj., s. 1. adj. volant. (Serviciu ~; bibliotecă ~.) 2. adj. mișcător, mobiliar. (Bunuri ~.) 3. s. cauză, considerent, motiv, pricină, prilej, rațiune, temei, (înv. și pop.) cuvînt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămînță. (~ care explică luarea unei măsuri.)

Mobil ≠ fix, imobil, neclintit, stabil, statornic, nemobil, neschimbător

MOBIL² s. n. v. mobilă.

MOBÍL¹, -Ă adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează, mișcător (II); care poate fi mișcat, deplasat. Orizonul... este mobil sau mișcător. GENILIE, G. 98/23. Tunurile românești erau mai mici, de aceea erau mai mobile și putea trage tot folosul dintr-însele. BĂLCESCU, M. V. 615, cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Această posibilitate de situațiune simetrică a distanței puntului mobil de puntul A, constituie pentru aceasta din urmă câtime două moduri de existență opuse. CULIANU, A. 8, cf. DDRF. La dreapta. . . odaia de lucru: fotolii și canapea. . ., birou american cu capac mobil. TEODOREANU, M. II, 22. Podul mobil se ridică și ne lasă cale deschisă. SADOVEANU, O. IX, 291. Spre deosebire de lanțurile fixe, avem lanțurile mobile, destinate a transmite mișcări. SOARE, MAȘ. 126. Masa mobilă se mișcă abia simțit. V. ROM. martie 1955, 238. ◊ (Jur.; de obicei cu accentul pe prima silabă) Ai mobilă sau bunuri mobile = avere, bunuri care pot fi mutate dintr-un loc în altul; avere mișcătoare. Bunurile sînt mobili prin natura lor, prin determinațiunea legei. HAMANGIU, C. C. 119. Timbru mobil = (în opoziție cu timbru s timbru care se aplică. Se pun în circulație noile timbre mobile fiscale. BO 1952, 181. (Tipogr.) Caractere (sau litere) mobile = litere izolate care se culeg una cîte una (alăturîndu-se pentru a forma cuvinte). Cf. COSTINESCU, LM. (Mil.) Trupe mobile = unități militare cu capacitate de deplasare rapidă. Cf. COSTINESCU, LM. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă mereu expresia; mereu în mișcare. Cu coatele pe masă, se uita țintă în ochii lui calzi, mobili, expresivi. VLAHUȚĂ, O. A. III, 31. Din oglindă, o privea o femeie cu ochi aprinși, . . . cu față mobilă. DEMETRIUS, A. 325. 2. S. n. Corp în mișcare. A zice, spre exemplu, că distanța mobilului M de origine este de 5 metri, nu este a fixa posițiunea acestui punt, mobilul putîndu-se atunci afla în M sau M'. CULIANU, A. 8. Dacă am avea un mobil oarecare, supus la acțiunea unei puteri constante, el se va mișca după aceleași legi la care este supusă și căderea corpurilor. PONI, F. 24. Viteza tinde să crească, de cîte ori mobilul se îndreaptă spre poziția inițială de repaus, și să scadă cînd se îndepărtează de dînsa. CIȘMAN, FIZ. I, 105. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. Cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Principiul este hotărît, este fix; aplicarea e mobilă, după împrejurări. MAIORESCU, D. I, 368, cf. id. CR. III, 402. Echilibriul mobil al temperaturelor. PONI, F. 151. Termenii tehnici sînt printre cele mai mobile elemente ale vocabularului. GRAUR, F. L. 83. Accentul liber . . . poate să se schimbe ín cursul flexiunii cuvîntului, și atunci se numește accent liber mobil. id. I. L. 56, cf. 68. ◊ Substantiv mobil = substantiv care, prin adăugarea unui sufix, își poate crea formă de feminin de la cea de masculin sau formă de masculin de la cea de feminin. Formarea de substantive feminine de la masculine și de substantive masculine de la feminine prin adăugarea unui sufix.. . poartă numele de moțiune, iar substantivele în stare de a suferi această modificare se numesc mobile. L. ROM. 1953, nr. 2, 32. Sărbătoare mobilă = sărbătoare din calendarul creștin care nu cade în fiecare an la aceeași dată. Cf. CADE. . S. n. Cauză, impuls, imbold; scop, obiectiv. V. r e s o r t, m o t o r. Simțămintul național fu cel dintîi mobil al planurilor sale. KOGĂLNICEANU, S. A. 99. Nu se poate admite că singurul mobil al acțiunilor lor să fie interesul. GHICA, A. 176. Mobilul. . . nu a putut fi decît vanitatea. MAIORESCU, CR. I, 267. În acest mic monolog. . . atît de caracteristic pentru Pristanda se arată totodată și mobilul ce-l mișcă, și cauza întregei lui activități. GHEREA, ST. CR. I, 346. Într-un grup de manifestanți participă un număr de indivizi diferențiați psihologic dar legați momentan de un mobil comun. LOVINESCU, C. IV, 113. Mobilul acestor fapte nu apare limpede. CONTEMP. 1949, nr. 159, 5/4. – Accentuat și: (1) móbil. – Pl.: mobili, -e și (învechit, f.) mobili. - Din fr. mobile, lat. mobilis.