Micul (Samuil) m. V. Klein.

CAR², care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car² (1); Ursa-Mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și Steaua Polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; Ursa-Mică. ♦ (În Antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car² (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia. – Lat. carrus (cu unele sensuri după fr. char).

CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ◊ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis.

PELÍN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, folosită în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ◊ Compuse: Pelin-alb (sau -mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (Artemisia austriaca). Pelin-de-mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scop curativ. – Din bg. pelin.

SOÁCRĂ, soacre, s. f. Mama unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ♦ Soacră-mare = mama mirelui. Soacră-mică = mama miresei. – Lat. socra (= socrus).

SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Lat. socrus (= socer).

câine sm [At: MOXA, 363/29 / V: (reg) câne^[1] / Pl: ~ni / E: ml canis] 1 Mamifer carnivor din familia canidelor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris) 2 (Irn; îe) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca ~le cu pisica sau a se mânca ca ~nii Se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc și se ceartă întruna. 3 (Îe) A tăia frunză la ~ni A trândăvi. 4 (Îae) A nu avea nici o ocupație. 5 (Îe) A trăi ca ~le la stână A trăi bine. 6 (Îe) Nu e nici ~ nici ogar Nu are o situație clară. 7 (Îae) Nu aparține unei categorii determinate. 8 (Îe) Nu-i numai un ~ ciunt de coadă Aspectul în discuție este comun și altora. 9 (Îe) Viață de ~ Viață grea, plină de lipsuri. 10 (Irn; îe) Umblă ~nii cu covrigi (sau colaci) în coadă E mare belșug. 11 Epitet dat unui om rău. 12 (Ast; pop; îc) ~le-Mare Numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius). 13 (Ast; pop; îc) ~le-Mic Numele unei constelații boreale, situate între Hidra și Orion. 14 (Zlg; îc) ~-de-mare Rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achantias vulgaris). 15 (Ent; îc) ~le-babei Larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. 15 Masa de lucru a dogarului. corectată

mic, ~ă [At: COD. VOR. 80/12 / Pl: mici, (rar, af) mice / E: pbl ml *miccus] 1 a (îoc mare) Care este sub dimensiunile mijlocii obișnuite, având dimensiuni sau proporții reduse, considerate în mod absolut sau prin comparație. 2 a (Înv; îs) Lume (sau lumea cea) ~ă Microcosm. 3 a (Îs) Literă ~ă Minusculă (3). 4 a (Îs) Degetul (cel) ~ Cel mai scurt și mai subțire deget al mâinii sau al piciorului la om. 5 a (Îe) A avea (pe cineva) la degetul (cel) ~ A dispune de cineva cum vrei. 6 a (Îae) A fi cu mult superior altcuiva. 7 a (Îe) A avea (sau a-i fi ceva) în degetul (cel) ~ A cunoaște temeinic, cu de-amănuntul. 8 a (Nob; îe) A lăsa (pe cineva) la degetul cel ~ A întrece pe cineva ca valoare, cunoștințe etc. 9 a (Îe) A pune (pe cineva) la degetul cel ~ sau a schimba (pe cineva) cu degetul cel ~ A disprețui pe cineva. 10 s (Îlav) În ~ Pe scară redusă Si: fără amploare. 11 s (Îal) După un plan restrâns. 12 a (D. oameni; îla) ~ la os De constituție delicată. 13 a (Îe) A face ochii ~i Se spune despre un om obosit care este pe punctul de a adormi. 14 a (Îae) Se spune despre un om care se preface că nu vede. 15 a (D. mers) Cu pași mici (1) și grăbiți. 16 a (D. terenuri, teritorii, așezări omenești etc., îoc întins, vast) Care ocupă o suprafață redusă. 17 a (D. încăperi, recipiente etc; îoc încăpător, cuprinzător) Prea puțin încăpător. 18 a (Îoc lung) Scurt. 19 a (Reg; îs) Pieptene ~ Pieptene cu dinții scurți și deși. 20 sm Fel de mâncare din carne tocată de vacă, de porc, de oaie, condimentată și friptă pe grătar în bucăți de forma unor cârnăciori scurți și groși Si: mititel (38). 21 a (Îoc înalt) Care nu atinge înălțimea mijlocie Si: mărunt, scund, scurt. 22 a (D. ape, gropi, prăpăstii etc.; îoc adânc) Care are adâncime și lățime redusă. 23 a (îoc lat) Îngust. 24 a (Îoc gros) Subțire. 25 a (Reg; îs) Untură ~ă Slănină. 26-27 smf, a (Ființă) de vârstă fragedă. 28-29 smf, a (Îoc matur, vârstnic) Tânăr. 30-31 a (La comparativ sau la supelativ relativ) (Mai sau) cel mai tânăr. 32-33 smf, a (Spc) (Frate) care este cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia Vz mezin. 34 a (Îlav) De ~ Din fragedă vârstă Si: de copil. 35 smf (Fam; îf micule, mico) Termen dezmierdător sau ironic cu care se adresează cineva unui bărbat sau unei femei. 36 sm (Îe) Cu ~, cu mare Toată lumea. 37 a (Indică sau sugerează durata) Care durează puțin Si: scurt. 38 a (îoc abundent, mult) Puțin. 39 a (D. numere, valori care pot fi exprimate numeric) Redus ca număr, ca proporții. 40 a (înv; îs) Calorie ~ă Cantitate de căldură necesară pentru ridicarea temperaturii unui gram de apă cu 1° C. 41 a (D. prețuri; îoc ridicat) Scăzut. 42 a (îoc intens, puternic, tare; indică intensitatea) Puțin intens Si: redus, scăzut, slab. 43 a (Îoc important, însemnat) Fără prea mare valoare Si: neimportant, nesemnificativ. 44 a (Pop; îs) Prânzul (cel) ~ Primă masă, de dimineață, pe care o iau țăranii aflați la muncă, în cursul verii. 45 a (Îas) Timp al zilei când se ia prânzul mic (44). 46 a (Reg; îs) Masă ~ă Masă de la nuntă la care noii veniți mănâncă, de obicei, numai pâine, sare și beau rachiu înainte de a se așeza la masa propriu-zisă. 47 a (Reg; îs) Cartea ~ă Abecedar. 48 a (Îe) A se face (sau a deveni) (mai) ~ A deveni umil sau timid. 49 a (Înv; îe) A se lăsa mai ~ A deveni mai modest, mai nepretențios. 50 a (Îae; înv) A ceda. 51 a De gravitate redusă. 52 a (D. oameni și manifestările lor; îoc generos, nobil) Lipsit de noblețe, de generozitate Si: meschin (5). 53 a (D. mintea, inteligența oamenilor) Cu posibilități reduse Si: îngust, prost, redus. 54 a Care ocupă un loc inferior, modest într-o ierarhie. 55 sm (La comparativ, cu aps) Subaltern considerat în raport cu superiorul lui ierarhic. 56 sm (Pfm; gmț; îe) Mai mare peste cei mai mici și staroste de calici Se spune despre cei care se mândresc prea mult cu slujba neînsemnată pe care o au. 57-58 a (Îs) Unchi ~ (sau lele ~ă) (Văr sau) vară a tatălui sau a mamei, în raport cu copiii acestora. 59-60 a (îs) Socru ~ (sau soacră ~ă) (Tată sau) mamă a miresei, în ziua căsătoriei a doi tineri. 61 a (Îs) Nun ~ (sau nună ~ă) Fiecare dintre persoanele care asistă ca martori de mai mică importanță la săvârșirea unei cununii. 62 a (îas) Copii ai nunului (1).

PELÍN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, întrebuințată în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ◊ Pelin alb (sau mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (Artemisia austriaca). Pelin de mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scopuri curative. – Din bg. pelin.

SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Din lat. socrus (= socer).

CAR², care, s. n. I. 1. Vehicul încăpător pe patru roți (tras de cai, de boi etc.), care se folosește la țară pentru transportarea poverilor. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. Poposit-au... Zece care mocănești, Cu boi albi. ALECSANDRI, P. II 104. Du-te, dor, cu carele, N-aștepta căruțele; Căruțele-s mititele Și nu-nchepi (= încapi) dorule-n ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. Acolo erau două drumuri, care se despărțeau. Unul era bătut de care și celalt părăsit. ȘEZ. IV 171. ◊ Cal de asalt = tanc. Carele de asalt înțepeniseră în lungul drumurilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/1. Car funebru (sau mortuar, funerar) = dric. (Învechit și popular) Car de foc = tren. Aș vrea să plec la drum mai mare. Dar nici pe jos nici de-a-n călare Și nici cu carul cel de foc, Ci c-o trăsură ferecată, De zece cai în șir purtată. MACEDONSKI, O. I 58. Și fluieră o dală, de nici fluierul de la carul de foc nu l-ar fi întrecut. RETEGANUL, P. V 6. ◊ Expr. A fi a cincea roată la car (sau la căruță) v. cincilea. Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță), se spune despre cineva care nu vrea nici într-un fel, nu se mulțumește în nici un chip. ◊ Compuse: carul-mare (sau numai carul) = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele, așezate în așa fel, încît creează imaginea unui car cu oiștea în jos; ursa-mare. Ții minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din carul- mare? TOPÎRCEANU, M. 64. Luceafăru-i gata s-apuie. Iar carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos. COȘBUC, P. 7; carul-mic = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele (printre care și steaua polară), dispuse în chip asemănător cu stelele carului-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit la lupte, jocuri și ceremonii. Car de triumf. ◊ Fig. A patra primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori. ALEXANDRESCU, P. 24. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitatea de material care se poate încărca o dată într-un car (1). A descărcat din fugă un car de secară în saci. SP. POPESCU, M. G. 27. Se duce la pădure să-și aducă un car de lemne. CREANGĂ, P. 143. Am fost să cumpăr un car de lemne. ALECSANDRI, T. I 317. ♦ Fig. Cantitate sau număr mare; mulțime; grămadă, droaie. Un car de copii. Un car de minciuni. Un car de ani. Voi intra masiv și greu în vreme, Cu un car cît dealul de poeme. BENIUC, V. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. II 1. Piesă de formă cilindrică pe care se fixează hîrtia la mașina de scris și care, deplasîndu-se lateral și rotindu-se, face posibilă scrierea succesivă a literelor și a rîndurilor. 2. (Regional) Parte a ferăstrăului mecanic pe care se așază bușteanul pentru a fi tăiat și prefăcut în scînduri.

CÎÍNE, cîini, s. m. (Și în forma regională cîne) 1. Animal mamifer carnivor, din aceeași familie cu lupul și cu vulpea, domesticit și folosit pentru pază, vînătoare etc. Cînele zvîcni înainte și prepelița sări în aer și porni sfîrîind în zbor, la înălțimea omului. SADOVEANU, O. VII 82. Se-ntoarce apoi cu ochi păgîni... «Te-or răzbuna copiii mei! – Și-acum mă taie, dacă vrei, Și-aruncă-mă la cîni!» COȘBUC, P. I 114. Mînia lui dumnezeu, ce era afară: să nu scoți cîne din casă, dar încă om! CREANGĂ, P. 143. Păcat, sărmanul, să moară ca un cîne. CREANGĂ, P. 330. În satul fără cîini, te plimbi fără băț (= unde nu te simți în primejdie, nu-ți iei măsuri de apărare). ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A trăi ca cîine cu pisica sau a se mînca ca cîinii = a nu se înțelege de loc, a trăi în certuri, în dușmănie. A tăia frunză cîinilor (sau la cîini) = a trîndăvi, a nu lucra nimic. A trăi ca cîinele la stînă = a trăi bine. A petrece ca cîineie în car = a petrece rău. Nu e nici cîine nici ogar = n-are nici o trăsătură distinctivă. Nu-i numai un cîine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Cîinele care latră nu mușcă = cel care face multă gură nu e totdeauna cel mai primejdios. Îi mănîncă cîinii din traistă v. mînca. Cîine-cîinește v. cîinește. Porc de cîine v. porc. A ieși ca cîinele din iarnă = a fi foarte slab. A da cu căciula în cîini v. căciulă. Viață de cîine = viață grea, lipsită de bucurii. ◊ (Ironic) Umblă cîinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e belșug. (Cu o construcție mai rară) Trăiesc de cînd cîinii purtau colaci în coadă. ALECSANDRI, T. I 358. ◊ Fig. Nume dat unui om rău, hain. Ne-ai vîndut cu mîinile legate, cîine! DAVIDOGLU, O. 111. ◊ Expr. A fi cîine = a fi rău, hain. Destinul ne-a fost cîine. TULBURE, V. R. 26. Dar, zău, doru-i mare cîne, Peste multe dealuri vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 93. A-i fi cuiva cîine = a te purta cu cineva cu cruzime, în mod hain. 2. Compuse: cîine-de-mare = specie de pește de mare cu pielea foarte tare; cîinele-mare = numele unei constelații boreale (din care face pafte și Sirius, cea mai luminoasă stea de pe boltă); Cîinele-mic = numele unei constelații boreale, între Hydra și Orion; cîinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cîrlig osos la unul din capete. Cînele-babei e flocos ca un cîne și mușcă. MARIAN, INS. 277; laptele-cîinelui v. lapte. – Variantă; (Transilv., Mold.) cîne s. m.

MIC¹, mici, s. m. (Mai ales la pl.) Mititel¹.

MIC ², -Ă, mici, adj. 1. (În opoziție cu mare) Care este sub dimensiunile obișnuite, sub mărimea mijlocie; de dimensiuni, de proporții reduse. Ochii ei mici nu părăseau o clipă pe nevasta lui Lipan. SADOVEANU, B. 53. Boii tăi sînt mari și frumoși; ia-i și-i du la iarmaroc, vinde-i și cumpără alții mai mici. CREANGĂ, P. 39. Adă-mi aice hărțile cele mici. DRĂGHICI, R. 18. Buturuga mică răstoarnă carul mare. ◊ Degetul mic = degetul cel mai subțire, așezat lîngă inelar și mai scurt decît acesta. Literă mică = literă folosită în mod obișnuit în interiorul, cuvintelor. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A (se) face mici fărîme v. fărîmă. (A fi) mic la os = (a fi) cu oase mici, delicate. Slăbuț, timid, mic la os, cam deșirat la trup, cu pielea străvezie. BASSARABESCU, S. N. 26. ♦ (Despre suprafețe, așezări etc., în opoziție cu vast, extins) Satu-n vale pe-o colină, Mic și vesel: colo-n fund. COȘBUC, P. I 261. [Făgărașul este] oraș mic, cu o cetate foarte mică. GOLESCU, Î. 26. ♦ (În opoziție cu încăpător, cuprinzător, spațios) Cu capacitate redusă, strîmt. Cameră mică. Sac mic. ▭ Cea mai mică barcă a vaporului era legată la scară. BART, E. 184. ♦ (În opoziție cu înalt) Care nu atinge înălțimea sau măsura mijlocie; scurt, scund. Văzîndu-mă așa mic... mi-au pus numele Tîndală. NEGRUZZI, S. I 247. ♦ (Despre ape) Puțin adînc; (în opoziție cu lat) îngust. Mă scăldam în gîrlă, eram tocmai la apă mică. DELAVRANCEA, la TDRG.2. (Determină cantitatea, numărul; în opoziție cu mult, abundent) Puțin, redus, limitat. Ceată mică. Sumă mică. ♦ (Despre surse de lumină și căldură care pot fi reglate) Stătea pe gînduri și se uita la lampă. O făcu iarăși mai mică. DUMITRIU, N. 277. 3. (Despre sunet, glas, voce, etc.. în opoziție cu puternic, tare) Slab, scăzut, puțin intens, încet, stins. Din frunzișurile grele... Tot mai vin Glasuri mici de păsărele. TOPÎRCEANU, B. 39. Începu cu vorbă mică... băiatul să zică. PANN, P. V. III 47. Cel mai mic sunet ce auzea îl înspăimînta. DRĂGHICI, R. 40. 4. (Despre zi, noapte, în opoziție cu lung) Care durează puțin, scurt. Frunză verde de urzică, Primăvara-i noaptea mică. HODOȘ, P. P. 54. Pentru mîndra care-mi place Trei zile la domni aș face; Da pentru care-i urîtă, Una mică-mi pare multă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 11. 5. (Despre persoane; în opoziție cu matur, vîrstnic) în vîrstă fragedă, nevîrstnic; copil, (la comparativ) mai tînăr. M-am gîndit la mine, la mine cînd eram mic. SAHIA, N. 32. De la o boală ce-am avut, cînd eram mic, mi-am schimbat numele. CREANGĂ, P. 149. Cînd era mică a căzut din scrînciob. NEGRUZZI. S. I 59. ◊ (Substantivat) Emisiune radiofonică pentru cei mici. ◊ Loc. adv. De mic = din vîrstă fragedă, din copilărie. Încă de mic Te cunoșteam pe tine. EMINESCU, O. I 175. În amar trăind de mică, Ochi-mi plîng, sufletu-mi geme. ALECSANDRI, P. I 16. ◊ Expr. Din mica copilărie = din vîrstă fragedă. El din mica copilărie au fost dat cătră aceste. DRĂGHICI, R. 73. Cu mic cu mare (sau mic și mare) = toată lumea, toți. Atunci mulțimea cu mic cu mare... strigară într-un grai. ISPIRESCU, E. 40. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Mic de zile v. z i. ♦ Uneori la superlativ, alteori precedat de «cel», «ăl») Ultimul născut dintre mai mulți frați; mezin. Nu după multă vreme se și însoți cu fata cea mai mică. ISPIRESCU, E. 8. [Iedul] cel mic era harnic și cuminte. CREANGĂ, P. 19. Fratele cel mai mic De-i mai mic, e mai voinic. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. 6. (În opoziție cu important, însemnat, principal etc.) Fără prea mare valoare, lipsit de importanță, neînsemnat. Devin tot mai mic față de dînsa. IBRĂILEANU, A. 101. Dacă pentru cel mai mic lucru ar fi să se tot mînie unii și alții, cînd se gioacă vro piesă, apoi n-ar mai fi chip de-a avea Teatrul Național. ALECSANDRI, T. I 156. ◊ Prînzul cel mic v. prînz. 7. (Despre oameni-și manifestările lor; în opoziție cu generos, nobil) Meschin, lipsit de noblețe, de măreție. Cît de mică, de stupidă, de stricată e lumea. GHEREA, ST. CR. I 109. Toate patimile cele mici trăiesc încă. ARHIVA R. I. IV Ici, umbre de noroade le vezi ocîrmuite De umbra unor pravili călcate, siluite De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici. ALEXANDRESCU, M. 5. ◊ Expr. Mic la suflet = cu caracter josnic, meschin, egoist, lipsit de generozitate. Noi... la niște astfel de oameni le zicem mișei, ori mici la suflet. ISPIRESCU, U. 63. Este mic la suflet! Ce rușine! DRĂGHICI, R. 73. Mic la minte = cu orizont limitat; mărginit. El e mare și stogos. La minte mic și prost! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. 8. (Indicînd o ierarhie) Care se află pe o treaptă inferioară în comparație cu alții (v. subaltern), care nu are autoritate, putere (mare). Își luă ziua bună de la toți boierii cei mari și cei mici. ISPIRESCU, L. 4. Cine-i mic vrea a fi mare. ALECSANDRI, P. II 107. Breslele se alcătuiau de oarecari slujbași mai mici ai țării. BĂLCESCU, O. II 14. ◊ (Substantivat) Fii bun, mare vornic, și îngăduie mai micului dumitale să stea lîngă jupîneasa Leana. VISSARION, B. 284.

PELÍN s. n. 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze compuse, spintecate, alb-verzui și cu flori galbene; crește prin locuri necultivate; frunzele și florile, mirositoare și cu gust amar, se întrebuințează în medicină, precum și la prepararea pelinului (2) (Artemisia absintium). Aseară, prin grădina amorțită, Din tufe de pelin cu frunze mici A apărut în taină, un arici, O mică vietate ghemuită. TOPÎRCEANU, P. O. 134. Mîndră, mîndruleana mea. Spune-i, dragă, maică-ta Să-ngrădească ulița Tot cu in și cu pelin Să nu ne mai întîlnim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61. Frunză verde de pelin, Ce-mi ești, cucule, hain? ALECSANDRI, P. P. 245. ◊ (Poetic) Frunzuleană magheran, Năcăjesc mai mult de-un an Să fac pelinul zahar, Și pelinu-i tot amar. ȘEZ. III 21. ◊ Pelin alb = plantă asemănătoare cu cea descrisă mai sus, de dimensiuni mai mici, cu frunze albe păroase; crește în locuri însorite și uscate (Artemisia austriaca). Pelin mic = peliniță. ♦ Fig. Durere, amar, jale. Dar tu, fetișcană de făurar... Tu n-ai apucat să deprinzi altă școală Decît slugăreala pe la ușa bogatului, Mătrăguna ocărilor și pelinul oftatului. DEȘLIU, G. 53. De amar și de pelin Bietu-mi suflet este plin. La HEM 993. 2. (Uneori în forma pelin de mai) Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). Am scris lui Costică să ia seama la pelinul cel faimos, să nu-l isprăviți pînă vin și eu. CARAGIALE, O. VII 202. Mă închin la cinstita fața voastră, ca la un codru verde, cu un poloboc de vin și cu unul de pelin, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 255. Mihnea mergea și gusta din bute în bute... pelinurile stifoase și profire, țuica de prune și de drojdii. ODOBESCU, S. I 84.

SOÁCRĂ, soacre, s. f. Mama unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. Aia bătrînă e baba Rada, mama lui nenea Alviță, soacra soră-mi Evanghelina. STANCU, D. 176. Feciorul nu ieși din hotărîrea maică-sa, nunta se făcu și baba își luă cămeșa de soacră. CREANGĂ, P. 4. Foaie verde păr uscat, Tînără m-am măritat Și rea soacră-am căpătat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 170. ◊ (Popular) Soacră-mare = mama mirelui. Soacră-mică = mama miresei.

SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. Într-o zi, intră în curtea lui Stoicea, pe un cal în spume, un vătășel, din partea lui socru-său. GALACTION, O. I 52. Ipate se trezește într-o zi cu socru-său că vine și-l cheamă la nunta unui frate al femeii sale. CREANGĂ, P. 169. De nu agă, dar măcar socru... Tot m-am căptușit cu ceva. ALECSANDRI, T. I 101. (Familiar și popular, la gen.-dat. neart., urmat de un adj. pos.) Ipate... zice socru-său: tată, eu n-oi putea merge. CREANGĂ, P. 169. ◊ (Popular) Socru-mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Iar mai spre-amiazi, din depărtări Ivitu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socrii-mari și cu nuntași. Și nouăzeci de feciorași Veneau călări. COȘBUC, P. I 56. Cucule, măria-ta, Am venit la dumneata Să-mi dai calul dmnitale, Să mă duc la socrul-mare. GOROVEI, C. 381. Socru-mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. (La pl.) Părinții unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile și socrii. CREANGĂ, P. 86.

MIC mícă (mici) 1) Care are dimensiuni mai reduse decât cele considerate normale; care este de mărime sub norma obișnuită. Masă ~ă. ◊ Degetul ~ deget aflat la extremitatea mâinii sau a piciorului. În ~ pe scurt; în sumar; în proporții reduse. 2) A cărui intensitate este sub nivelul mediu; slab. Lumină ~ă. 3) Care este redus numeric, cantitativ. 4) Care durează mai puțin ca de obicei; de scurtă durată. 5) Care este de importanță redusă; neînsemnat. Un ~ funcționar. ◊ Socru mic tatăl miresei. Soacră mică mama miresei. 6) (despre persoane) Care este de vârsta copilăriei. 7) și substantival Care s-a născut ultimul în familie; mezin. * Cu ~ cu mare (sau ~ și mare) cu toții împreună. /<lat. miccus

SOÁCRĂ ~e f. Mamă a unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. * ~-mare mama mirelui. ~-mică mama miresei. [G.-D. soacrei; Sil. soa-cră] /<lat. socra

SÓCRU ~i m. Tată al unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. * ~-mare tatăl mirelui. ~-mic tatăl miresei. [Sil. so-cru] /<lat. socrus

Azia Mică f. mare regiune, formând o peninsulă la extremitatea occidentală a Aziei și dependentă de Turcia.

Belt (Marele și Micul) n. strâmtori în insulele daneze, cari unesc Cattegatul cu Marea Baltică.

Gâsca (mare, mică) f. insule în dreptul jud. Ialomița.

mic a. 1. care are puțină întindere sau volum: Pământul e prea mic comparat cu Soarele; 2. de o talie mai prejos de cea mijlocie: om mic; 3. care e mic, în vârsta fragedă: copil mic; 4. fig. puțin important, puțin considerabil: oraș mic, avere mică. [Lat. *MICCUS = gr. dial. MIKOS (in loc de MIKRÓS)].

Novgorod n. numele a 2 orașe rușești: Novgorod cel Mare (Velikii): 28.000 loc. și Novgorod cel mic (Nijni): 15.000 loc. Monumente interesante. Bâlciu anual (blănuri, piei, ceaiu), vizitat de vr’o 300.000 de oameni veniți din toate părțile Rusiei.

Oltenia f. partea României de-a dreapta Oltului, între Dunăre și Carpați, numită și România Mică: ea coprinde azi cinci județe și formă odinioară un banat cu cap. Craiova. Oltenia fu ocupată de Austriaci între anii 1718-1739.

România Mică f. alt nume dat Olteniei (numire ce datează dela ocuparea ei de către Austriaci).

Sciția f. țara Sciților: Sciția Mică, numele antic al Dobrogei (Scitic).

Tataria f. 1. toată partea Aziei ce coprinde Mongolia, Mangiuria, Turkestanul, Afganistanul și Belucistanul; 2. (Mică), regiune a Rusiei ce coprinde guberniile Kerson, Taurida și Iecaterinoslav.

Valahia-Mică f. numele Etoliei și Acarnaniei la scriitorii bizantini.

Vlahia (mare, mică) f. V. Valahia.

mic, -ă adj., pl. m. și f. ĭ (rudă cu vgr. mikrós, doric, mikkós, mic). De dimensiunĭ reduse: cînele e maĭ mic de cît calu, un oraș mic. Scund: om mic. Tînăr: frate maĭ mic. Copil: cînd eram mic. Fig. Neînsemnat: sumă mică. Meschin, ordinar: avaru are un suflet mic. De mic (ca rut. z malu), de copil, din copilărie: acest om cînta bine de mic. În mic, pe o scară redusă, în dimensiunĭ reduse: hărțile arată țările în mic. A te face mic de frică, a te ghemui, a te tupila de frică.

*tamarísc m. (lat. tamariscus și támarix, -icis). Un copăcel ale căruĭ ramurĭ verzĭ pot înlocui hemeĭu la facerea beriĭ și care dă și o coloare neagră (myricaria [saŭ támarix] germanica). – Pop. cătină mică.

+Asia Mică (desp. -si-a) s. propriu f., g.-d. Asiei Mici

!Carul-Mic (constelație) s. propriu n. art.

!Câinele-Mic (constelație) s. propriu m. art.

+Copșa Mică (oraș) s. propriu f., g.-d. Copșei Mici

+mic-dejun s. n., art. micul-dejun/mic-dejunul; pl. mic-dejunuri, art. mic-dejunurile (Beau cafea la micul-dejun. Ăsta e mic-dejunul meu preferat.)

!Ursa-Mică (constelație) s. propriu f. art., g.-d. art. Ursei-Mici

*Carul-Mic (constelație) s. propriu n.

Carul-Mic (constelație) s. propriu n.

Câinele-Mic (constelație) s. propriu m.

mic² (fam.) s. m., pl. mici

mic¹ adj. m., f. mică; pl. m. și f. mici

mic-burghez adj. m., s. m., pl. mic-burghezi; adj. f., s. f. mic-burgheză, pl. mic-burgheze

!pelin-mic (plantă) s. m.

!ploier-mic (pasăre) s. m., pl. ploieri-mici

!Ursa-Mică (constelație) s. propriu f., g.-d. Ursei-Mici

soácră-mică s. f., art. soacra-mică, g.-d. art. soácrei-mici; pl. soácre-mici

sócru-mic s. m., pl. sócri-mici

Câinele-Mic (astron.) s. pr. m.

mic s. m., pl. mici

mic adj. m., f. mícă; pl. m. și f. mici

pelín mic s. m. + adj.

ploiér mic s. m. + adj. (sil. -ier)

Úrsa-Mícă s. pr. f. art.

mic-burghez, pl. mic-burghezi, f. mic-burgheză, pl. mic-burgheze

Ursa-Mare (-Mică).

CÂINELE-MÍC s. v. sfredelul.

CIOCĂNITOARE-MÍCĂ s. v. scorțar.

DROPIE MÍCĂ s. v. spurcaci.

DROPIȚĂ MÍCĂ s. v. spurcaci.

MIC adj., s. 1. adj. v. mărunt. 2. adj. crud, necrescut, nedezvoltat. (Plantă ~.) 3. adj. v. redus. 4. adj. v. scurt. (Un text ~.) 5. adj. v. minuscul. 6. adj. v. îngust. 7. adj. v. nespațios. 8. adj. prost, redus. 9. adj. îngust. (Pălărie cu boruri ~.) 10. adj. v. subțire. 11. adj. v. scund. 12. adj. jos, mărunt, scund, (reg.) pitulat. (Casă ~.) 13. adj. v. pitic. 14. adj. scurt. (Creion ~.) 15. s. v. mititel. 16. adj. v. neadânc. 17. adj. subțire. (Buze ~.) 18. adj. v. ieftin. 19. adj. limitat, redus. (Un câștig ~.) 20. adj. v. neînsemnat. 21. adj. v. nevârstnic. 22. adj. v. mezin. 23. adj. scurt. (Vara, noaptea-i ~.) 24. adj. v. slab. 25. adj. redus, slab, (fig.) anemic. (O lumină ~.) 26. adj. v. scăzut. 27. adj. v. secundar. 28. adj. v. neimportant. 29. adj. v. inferior. 30. adj. puțin, redus, slab. (~ nădejde să...) 31. adj. insuficient, puțin, redus, slab. (Are posibilități ~ de realizare.)

MIC adj. v. meschin.

MICUL DEJÚN s. (englezism) breakfast, (înv. și pop.) prânzișor, (pop.) prânz, (reg.) prânzuț.

MICUL ECRÁN s. v. televizor.

MUSCĂ-D-A-MÍCĂ s. v. muscă columbacă.

PAȘTELE-MÍC s. v. mătcălău.

PLOIER GULERAT MÍC s. v. prundăraș.

RAȚĂ MÍCĂ s. v. sarselă.

SFREDELUL-MÍC s. v. burghiul.

SOC MÍC s. v. boz, bozie.

STÂRC ALB MÍC s. v. bâtlan mic.

STÂRC-CENUȘIU-MÍC s. v. corb-de-noapte, stârc-de-noapte.

URSA-MÍCĂ s. v. carul-mic.

VĂRSAT MÍC s. v. pojar, rujeolă.

VEROLĂ MÍCĂ s. v. variolă, vărsat.

calce-mică s. v. GRÎUȘOR. SĂLĂȚEA. UNTIȘOR.

ceapur alb mic s. v. BÎTLAN MIC.

ciocănitoare-mică s. v. SCORȚAR.

cîinele-mic s. v. SFREDELUL.

cucută-mică s. v. PĂTRUNJEL-CÎINESC. PĂTRUNJELUL-CÎINELUI.

dafin-mic s. v. PIPERUL-LUPULUI. POPILNIC.

dropie mică s. v. SPURCACI.

dropiță mică s. v. SPURCACI.

MIC adj., s. 1. adj. mărunt. (Vietăți ~.) 2. adj. crud, necrescut, nedezvoltat. (Copil ~.) 3. adj. redus. (O suprafață ~; de proporții ~.) 4. adj. redus, restrîns, scurt. (Un text ~.) 5. adj. minuscul. (Literă ~.) 6. adj. îngust, strîmt, (înv.) strîmtorat. (Un spațiu ~; o intrare ~.) 7. adj. necuprinzător, neîncăpător, nespațios, strîmt. (Cameră ~.) 8. adj. prost, redus, slab. (O vizibilitate ~.) 9. adj. îngust. (Pălărie cu boruri ~.) 10. adj. îngust, subțire. (Talie ~.) 11. adj. mărunt, scund, scurt, (rar) scundac. (Un om ~ de statură.) 12. adj. jos, mărunt, scund, (reg.) pitulat. (Casă ~.) 13. adj. pitic, scund. (Fasole ~.) 14. adj. scurt. (Creion ~.) 15. s. mititel. (A mîncat doi ~ cu pîine.) 16. adj. neadînc, (înv.) slab. (O apă curgătoare ~.) 17. adj. subțire. (Buze ~.) 18. adj. avantajos, convenabil, ieftin, jos, scăzut, (Transilv. și Ban.) lesne. (Prețuri ~.) 19. adj. limitat, redus. (Un cîștig ~.) 20. adj. mărunt, neînsemnat. (Cheltuieli ~.) 21. adj. nevîrstnic, tînăr, (Mold., Bucov., Transilv. și Maram.) brudiu, brudnic. (E încă ~, nu cunoaște viața.) 22. adj. mezin. (Fratele ~.) 23. adj. scurt. (Vara, noaptea-i ~.) 24. adj. slab, ușor. (O ~ furtună de praf.) 25. adj. redus, slab, (fig.) anemic. (O lumină ~.) 26. adj. scăzut, slab. (Cu glasul ~.) 27. adj. redus, secundar. (Problemă de importanță ~.) 28. adj. neimportant, neînsemnat, ușor. (O greșeală ~ de ortografie.) 29. adj. inferior, mărunt. (Funcționar ~.) 30. adj. puțin, redus, slab. (~ nădejde să...) 31. adj. insuficient, puțin, redus, slab. (Are posibilități ~ de realizare.)

mic adj. v. MESCHIN.

MICUL DEJUN s. (înv. și pop.) prînzișor, (pop.) prînz, (reg.) prînzuț.

MICUL ECRAN s. televiziune, televizor. (Ce se transmite la ~?)

MICUL-ALB s. (ZOOL.) york mic. (~ este o specie de porci.)

muscă-d-a-mică s. v. MUSCĂ-COLUMBACĂ.

paștele-mic s. v. MĂTCĂLĂU.

ploier gulerat mic s. v. PRUNDĂRAȘ.

rață mică s. v. SARSELĂ.

sfredelul-mic s. v. BURGHIUL.

soc mic s. v. BOZ. BOZIE.

stârc-cenușiu-mic s. v. CORB-DE-NOAPTE. STÎRC-DE-NOAPTE.

stîrc alb mic s. v. BÎTLAN MIC.

trestie-mică s. v. TRESTIE-DE-CÎMP.

ursa-mică s. v. CARUL-MIC.

vărsat mic s. v. POJAR. RUJEOLĂ.

verolă mică s. v. VARIOLĂ. VĂRSAT.

Mic ≠ colosal, înalt, mare

cígă mícă s. f. – Varietate de ciuperci. Mag. csigabiga „melc,” prin falsă asociere cu mic (Cihac, II, 490; DAR).

mic (mícă), adj. – 1. (Înv.) Puțin, redus: Bogdan Vodă domni mică vreme (Dosoftei). – 2. De mărime redusă. – 3. De ani puțini. – 4. (Arg.) Monedă de 20 de lei. – 5. (Fam., București) Specialitate de carne la grătar. – Mr. ńic, mic, megl., istr. mic. Probabil origine expresivă, dar anterior rom. Trebuie să se pornească de la un lat. *miccus, cf. pic și lat. mica, gr. doric μιϰός, it. miccino, sicil. nicu, calabr. miccu. Pentru a explica lat. *miccus, se pleacă de obicei, fie de la gr. μιϰ(ρ)ός (Cipariu, Elemente, 128; Densusianu, Hlr., 201; Koerting 6147; Pușcariu 1067; Candrea-Dens., 1092; REW 5559; Pascu, I, 133; Rohlfs, EWUG, 1382; Rosetti, II, 68), fie de la lat. mῑca (Diez, I, 126; Koerting 5279; Gougenheim, Rom., LXIX, 97-101). Mai sigur pare să fie că toate aceste cuvinte duc către aceeași sursă expresivă. Cf. mică, nițel. Der. micșor, adj.; micșora, vb. (a reduce, a face mai mic); micșorime, s. f. (micime); micușor, adj. (mititel); micuțel (var. mitutel), adj. (Banat, Trans., mic); mititel, adj. (mic; s. m., specialitate de carne la grătar), formă asimilată din var. anterioară (după Dacor, I, 326, de la un dim. *micicel; după Candrea, de la *michitel); mititică, s. f. (fetiță, copiliță; Arg., închisoare); miciculat, adj. (Banat, micșorat, redus), cu finala expresivă; micime, s. f. (meschinărie, fleac); Michiduță, s. m. (nume popular pentru diavol). – De la micuț provine ngr. μιϰούτσο (Danguitsis 154).

flaut mic (it. flauto piccolo), instrument de suflat din lemn, face parte din familia flautului*. Este de dimensiuni mai mici decât acesta, emițând sunetele cele mai acute în cadrul instr. de suflat și chiar în cadrul întregii orch. simf. Ca și fl. este construit după mecanica sistemului Boehm. Are o întindere de trei octave (re₂-do₅), continuând în acut ambitusul (1) fl. Timbrul* foarte acut și strident îl fac mai rar folosit în orch. simf. În orch. apare doar înlocuind unul din fl., pe timp scurt, la indicația muta in* piccolo. Maurice Ravel îi încredințează totuși tema* principală a primei părți din Concertul pentru pian și orch., evidențiind sonoritatea sa stridentă, aproape metalică. F. este folosit frecvent în fanfare (6). F. se scrie în partitură pe un portativ deasupra fl. prim notându-se în cheia* sol cu o octavă* mai jos de cum se aude, ceea ce îi conferă și denumirea de ottavino. Sin. înv.: piculină; picolă.

Dionisie cel Mic (Exiguul) (c. 470-c. 540), călugăr din Constantinopol, n. în Sciția Mică (Dobrogea de azi), chemat la Roma de papa Gelasiu, datorită strălucitelor sale studii făcute în Orient, și numit superiorul m-rii Sf. Anastasia. A tradus multe lucrări din greacă în latină, printre care Cartea despre Paști și Argumente pascale. Este și autorul unui nou calcul pascal în Apus și a fixat cronologia erei creștine, luînd pentru prima oară în calcul pentru numărătoarea anilor nașterea lui Hristos, cu o eroare de 4-5 ani. Acest sistem de calcul, cu toată eroarea lui, s-a impus la cele mai multe popoare europene, generalizându-se și la necreștini.

ARPAȘU MIC, vf. în M-ții Făgăraș, în apropiere de Arapașu Mare. Alt.: 2.460 m.

ASIA MICĂ, pen. în V Asiei, scăldată de apele Mării Negre (la N), M. Marmara (la NV), M. Egee (la V) și M. Nediterană (la S), despărțită de Europa prin str. Bosfor și Dardanele; c. 506 mii km²; lungime: 1.000 km; lățime 400-600 km. Climă subtropicală. Se suprapune unei mari părți din Turcia asiatică. În centrul ei se află Pod. Anatoliei.

BELTUL MIC (LILLE BAELT [belt]), str. în M. Baltică, între ins. daneză Fionia și Pen. Iutlanda. Lungime max.: c. 130 km; lățime minimă: 500 m. Ad.: 10-35 m. Pod de c. f. și două poduri rutiere.

BÎSCA MICĂ, rîu, afl. stg. al rîului Bîsca Mare; 41 km. Izv. din M-ții Vrancei și confluează la Varlaam.

CALUL MIC (Equuleus), constelație din emisfera boreală, situată între constelațiile Pegasul, Vărsătorul și Delfinul.

CARUL MIC, numele popular al unei grupări de stele din constelația Ursa Mică, alcătuită din șapte stele, dintre care patru reprezintă cutia carului, iar celelalte trei oiștea; la capătul oiștii se află Steaua Polară.

CĂIANU MIC, com. în jud. Bistrița-Năsăud; 5.888 loc. (1991).

CÎINELE MIC (Canis minor), constelație din emisfera boreală, situată la S de constelația Gemenii. Conține c. 37 de stele vizibile, dintre care cea mai strălucitoare este Procyon.

COPȘA MICĂ, oraș în jud. Sibiu, pe stg. Tîrnavei Mari; 6.454 loc. (1991). Nod feroviar. Expl. de gaz metan. Ind. chimică pe baza prelucr. gazului metan (negru de fum, acid sulfuric). Metalurgia zincului și plumbului. Fabrică de plexiglas și stiplex. Unul dintre cele mai poluate orașe ale României. Menționat documentar din 1402. Declarat oraș în 1966.

DIONISIE CEL MIC (DIONYSIUS EXIGUUS) (c. 500-c. 550), călugăr din Scythia Minor. A trăit la Roma, traducând din Scrierile părinților greci în latină; contribuții în domeniul dreptului bisericesc: Collectio Dionysiana. Cunoscut mai ales pentru calcularea erei creștine începând cu data nașterii lui Iisus Hristos, stabilită de el cu o eroare de 4-5 ani.

GHERȚA MICĂ, com. în jud. Satu Mare; 3.250 loc. (1995). Expl. de andezit. Biserica Adormirea Maicii Domnului (1873), în satul Gherța Mică.

HINGANUL MIC (XIAO XINGGAN LING), culme muntoasă în E Asiei (China și Rusia), alcătuită din șisturi cristaline, gnaisuri, granite și bazalte. Lungime: 500 km; lățime: 320 km. Alt. medie: 400-800 m; alt. max.: 1.150 m. Rezervații naturale.

ILVA MICĂ, com. în jud. Bistrița-Năsăud, pe Someșu Mare; 3.618 loc. (1998). Stație de c. f. Cherestea.

LEUL MIC (Leo Minor), constelație din emisfera boreală, situată între constelațiile Ursa Mare și Leul.

MAGNI MINORES SAEPE FURES PUNIUNT (lat.) hoții cei mari pedepsesc adesea pe hoții cei mici – Balbus, „Sententiae”, 107.

MICA ÎNȚELEGERE (MICA ANTANTĂ), organizație de securitate regională, alcătuită din România, Iugoslavia și Cehoslovacia prin convenții bilaterale de alianțe între Cehoslovacia și Iugoslavia (14 aug. 1920), România și Cehoslovacia (23 apr. 1921) și România-Iugoslavia (7 iun. 1921). Avea ca obiectiv principal respectarea prevederilor tratatelor de pace de la sfârșitul primului război mondial și menținerea status-quo-ului teritorial. S-a destrămat după cotropirea Cehoslovaciei de către trupele germane (sept. 1938-mart. 1939).

MUNTELE MIC 1. Masiv muntos în Carpații Meridionali, în NV M-ților Țarcului, alcătuit din șisturi cristaline, străpunse de granite. Alt. max.: 1.802 m, în vf. omonim. 2. Stațiune climaterică și de odihnă, cu funcționare permanentă, situată pe versantul de V al masivului cu același nume, la 1.525 m alt., la 74 km ENE de municipiul Reșița. Climat montan, tonic, cu aer curat, puternic ozonat. Numeroase pârtii de schi. Telescaun (3.500 m lungime) construit în 1976. Stațiunea este indicată atât pentru odihnă și recreere, cât și pentru tratarea nevrozelor astenice, a stărilor de debilitate, surmenaj fizic și intelectual, anemii secundare etc.

OCOLAȘU MIC, vârf în masivul Ceahlău, la SE de vf. Ocolașu Mare. Alt.: 1.712 m.

OLTU MIC v. Sâi.

OMNIUM RERUM PRINCIPIA PARVA SUNT (lat.) Începuturile tuturor lucrurilor sunt mici – Cicero, „De finibus bonorum et malorum”, 5, 21.

PESTIȘU MIC, com. în jud. Hunedoara, situată în V depr. Hunedoara, pe râul Peștiș; 1.192 loc. (2003). Haltă de c. f. În satul Mănerău au fost descoperite vestigiile unei așezări romane din sec. 2-3. Biserica de lemn Sf. Nicolae (sec. 18), în satul Almașu Mic.

SI PARVA LICET COMPONERE MAGNIS (lat.) dacă e îngăduit să compari cele mai mici cu cele mai mari – Vergiliu, „Georgica”, IV, 176. Poetul compară munca perseverentă a albinelor cu cea a ciclopilor, făuritori de fulgere.

SOMEȘU MIC, râu în NV pod. Transilvaniei, cu întreg cursul și bazinul său dezvoltate pe terit. jud Cluj; 178 km. După contopirea apelor Someșului Cald cu cele ale Someșului Rece în lacul de acumulare Gilău se formează, în aval de acesta, un curs unic cu numele Someșu Mic, a cărui direcție de curgere este S-N, cu largă ondulări ale văii și cu numeroase meandre ale talvegului. Drenează mai întâi parte de N a dealurilor Feleacului, trecând prin municipiul Cluj-Napoca, separă apoi C. Fizeșului (în E) de dealurile Clujului și Dejului (în V) printr-o vale largă, cu aspect de culoar, însoțită de lunci și terase bine dezvoltate, trece prin orașul Gherla și, la c. 20 km aval de acesta, confluează cu Someșu Mare formând cursul unic al râului Someș. Afl. pl.: Feneș, Suatu, Fizeș (pe dr.), Nadăș, Borșa, Lonea, Valea Mărului (pe stg.).

THAT’S ONE SMALL STEP FOR A MAN, ONE GIANT LEAP FOR MANKIND (engl.) este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire – Primul mesaj adresat pământenilor de Neil A. Armstrong la pășirea pe solul lunar (21 iul. 1969).

URSA MICĂ (Ursa Minor), constelație din emisfera boreală. Asemănătoare cu Ursa Mare, dar dispusă invers. Steaua sa principală este Steaua Polară, situată foarte aproape de Polul Nord ceresc. V. și Carul Mic.

a avea ceva la degetul mic expr. 1. a cunoaște (ceva) în amănunt 2. v. a avea (pe cineva) în buzunar.

a băga pe ăla micu’ la serviciu expr. (adol. glum.- d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.

a face ciocu’ mic expr. (mil.) a tăcea din gură (în fața superiorilor).

a face lampa mică expr. a fugi, a se ascunde, a-și pierde urma.

a face treabă mică expr. (eufem.) a urina, a face pipi.

a prinde (pe cineva) cu mâța în sac / cu ocaua mică / cu rața-n gură expr. a surprinde (pe cineva) în flagrant delict; a(-i) dovedi (cuiva) vinovăția / necinstea etc.

a se face mic expr. (pop.) a-i fi frică, a fi timorat.

ciocu’ mic expr. (vulg.) taci!, liniște!, gura!

ciocu’ mic și jocul de glezne expr. (mil.) executați ordinul fără comentarii!

ciocu’ mic și pasul mare expr. (adol.) taci și pleacă!

mic la suflet expr. meschin, josnic.

treabă mică expr. (eufem.) actul de a urina și rezultatul acestuia.

una mică expr. 1. țap de bere (în contrast cu halba). 2. cinzeacă de băutură spirtoasă. 3. ceașcă mică de cafea. 4. (er.) contact sexual rapid. 5. (deț.) pâră sau informație de mică importanță.