2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MEȘTEȘUGÍT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.

MEȘTEȘUGÍT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.

meșteșugit, ~ă a [At: AETHIOPICA, 61733 / V: (îrg) ~șterș~ / Pl: ~iți, ~e / E: meșteșugi] 1 (Asr; fam) Făcut cu artă, cu măiestrie, cu talent. 2 (D. acțiunile, manifestările oamenilor) Care vădește talent, pricepere, dibăcie. 3 (îvr; d. oameni) Viclean. 4 (Îvr; îoc natural) Realizat de mâna omului. 5 (Asr; îoc autentic) Artificial.

MEȘTEȘUGÍT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. Lucrat cu artă, cu măiestrie, executat cu iscusință, aranjat cu gust. Avea... o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteșugită nevoie-mare! ISPIRESCU, E. 81. 2. (Despre acțiuni, vorbe etc.) Iscusit, abil, priceput. O față schimbătoare ș-un grai meșteșugit sînt chipuri lesnicioase pre om de amăgit. NEGRUZZI, S. II 301. ♦ (Învechit) Viclean, șiret. Meșteșugitul vizir crezu că ar fi bine a face a străluci înaintea ochilor lor o mincinoasă licoare de pace. BĂLCESCU, O. II 68.

meșteșugit a. 1. făcut cu artă: lucrare meșteșugită în marmură a vr’unui meșter dibaciu; 2. artificial.

meșteșugít, -ă adj. Făcut cu meșteșug, cu artă. Adv. Artificial. Șiret: vorbă meșteșugită. Adv. Cu meșteșug: a vorbi meșteșugit.

MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug.

MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug.

meșteșugi [At: PSALT 171 / V: (înv) ~șterș~ / Pzi: ~gesc / E: meșteșug] 1 vt (Fam) A realiza ceva cu talent, cu pricepere, cu dibăcie Si: (înv) a meșteșugui (1). 2 vt (Îvr) A înzestra cu... 3 vt (Nob) A rezolva cu pricepere dificultățile cuiva. 4-5 vir (Înv) A acționa cu pricepere, cu dibăcie, cu viclenie Si: (înv) a meșteșugui (3). 6 vr (Înv) A se strădui cu talent, cu pricepere sau cu mijloace viclene, perfide să... Si: (înv) a meșteșugui (5). 7 vt (Înv) A plănui. 8-9 vti A unelti împotriva cuiva. 10 vt (Înv) A se preface că... 11 vt (Fam; rar) A falsifica.

MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. A efectua un lucru cu atenție, cu migală, cu iscusință. ♦ A unelti, a urzi.

A MEȘTEȘUGÍ ~ésc 1. tranz. 1) A face cu îndemânare și pricepere (de meșter); a meșteri; a măiestri. 2) fig. (acțiuni dușmănoase) A întreprinde pe ascuns; a pune la cale în taină; a unelti; a urzi; a țese; a coace. 3) rar (obiecte, informații etc.) A prezenta drept veritabil, denaturând în mod intenționat; a imita în scop de fraudă; a contraface; a falsifica. 2. intranz. A organiza în taină o acțiune reprobabilă; a unelti; a urzi; a țese; a coace. /Din meșteșug

meșteșugì v. 1. a lucra cu meșteșug; 2. fig. a urzi intrigi.

meșteșugésc v. tr. (d. meșteșug). Lucrez cu artă. Fig. Uneltesc, machinez, urzesc: a meșteșugi o intrigă. – Vechĭ -rșuguĭesc (N. Cost. 2, 59) și -eșuguĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă

meșteșugí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 sg. și pl. meșteșugeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MEȘTEȘUGÍT adj. 1. v. artistic. 2. (fig.) întors. (Vorbe ~.)

MEȘTEȘUGIT adj. 1. artistic, iscusit, măiestrit, (rar) măiestru. (O broderie ~.) 2. (fig.) întors. (Vorbe ~.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

meșteșugi, meșteșugesc v. t. (intl.) a falsifica

Intrare: meșteșugit
meșteșugit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșteșugit
  • meșteșugitul
  • meșteșugitu‑
  • meșteșugi
  • meșteșugita
plural
  • meșteșugiți
  • meșteșugiții
  • meșteșugite
  • meșteșugitele
genitiv-dativ singular
  • meșteșugit
  • meșteșugitului
  • meșteșugite
  • meșteșugitei
plural
  • meșteșugiți
  • meșteșugiților
  • meșteșugite
  • meșteșugitelor
vocativ singular
plural
Intrare: meșteșugi
verb (VT407)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • meșteșugi
  • meșteșugire
  • meșteșugit
  • meșteșugitu‑
  • meșteșugind
  • meșteșugindu‑
singular plural
  • meșteșugește
  • meșteșugiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • meșteșugesc
(să)
  • meșteșugesc
  • meșteșugeam
  • meșteșugii
  • meșteșugisem
a II-a (tu)
  • meșteșugești
(să)
  • meșteșugești
  • meșteșugeai
  • meșteșugiși
  • meșteșugiseși
a III-a (el, ea)
  • meșteșugește
(să)
  • meșteșugească
  • meșteșugea
  • meșteșugi
  • meșteșugise
plural I (noi)
  • meșteșugim
(să)
  • meșteșugim
  • meșteșugeam
  • meșteșugirăm
  • meșteșugiserăm
  • meșteșugisem
a II-a (voi)
  • meșteșugiți
(să)
  • meșteșugiți
  • meșteșugeați
  • meșteșugirăți
  • meșteșugiserăți
  • meșteșugiseți
a III-a (ei, ele)
  • meșteșugesc
(să)
  • meșteșugească
  • meșteșugeau
  • meșteșugi
  • meșteșugiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

meșteșugit

etimologie:

  • vezi meșteșugi
    surse: DEX '98 DEX '09

meșteșugi

etimologie:

  • meșteșug
    surse: DEX '98 DEX '09