2 intrări
16 definiții
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Fel de a se purta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist, scriitor etc. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.[1]
- Expresia folosită este Codul bunelor maniere, nu Codul manierelor elegante. — raduborza
manieră sf [At: PLEȘOIANU, T. III, 87/1 / P: ~ni-e~ / Pl: ~re, (înv) ~ri / E: fr manière] 1 (Cu determinări care precizează domeniul) Mod. 2 (Frm; îlav) De (o) ~ sau de așa ~ În așa fel. 3 (Lpl) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate Si: comportare, ținută. 4 (Înv) Politețe. 5 Totalitate a procedeelor tehnice care alcătuiesc stilul particular al unui artist. 6 Folosire mecanică a unor procedee stilistice datorită cărora o lucrare lasă impresia de artificialitate. 7 (Art; îla) De ~ Manierist.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Fel de a se purta în societate; purtare corectă, cuviincioasă, aleasă. Eu nu știu ce maniere învață copila asta. C. PETRESCU, C. V. 94. Agapița, găsind în bărbatul său un om cu maniere nobile... se deprinse ușor cu căsătoria. NEGRUZZI, S. I 73. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. 2. (Franțuzism) Fel, chip, procedeu, mod. Compoziția din găvănoșel nu știe Didina cum s-o întrebuințeze... scrie-i cum să și-o aplice, să nu te pomenești că-i albește părul, dacă nu știe exact doza și maniera. CARAGIALE, O. VII 5. Feliul cum se purta bătrînul cu musafirii săi și maniera... cu care-i slujea ca pe oameni cumsecade, făcea mai mult decît vinul. CONTEMPORANUL, VII 385. ◊ Loc. adv. (Franțuzism) De (așa) manieră... = în (așa) chip, în (așa) mod... ♦ Aplicare mecanică a procedeelor stilistice într-o operă literară, datorită căreia se ajunge la artificialitate. Iată greșeala mare: a confunda stilul cu maniera. CARAGIALE, N. F. 30. – Pronunțat; -ni-e-.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MANIÉRĂ s.f. 1. (De obicei la pl.) Fel de a se purta în societate; comportare corectă, cuviincioasă. 2. Fel, chip, mod, procedeu. ♦ Mod specific de realizare a unui lucru, a unei opere; ansamblu de procedee și de mijloace de expresie caracteristice unui artist. 3. Afectare, artificialitate în stil. [Pron. -ni-e-. / < fr. manière, it. maniera].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MANIÉRĂ s. f. 1. (pl.) fel de a se purta în societate; comportare corectă și cuviincioasă. 2. fel, mod, procedeu. ◊ ansamblu de procedee și mijloace de expresie caracteristice unui artist, scriitor etc. 3. afectare, artificialitate în stil. (< fr. manière)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
MANIÉRĂ ~e f. 1) Mod de a se purta; ținută; comportament; conduită. 2) rar Comportare conform regulilor bunei-cuviințe; amabilitate; politețe. 3) Mod de a acționa pentru atingerea unui anumit scop; modalitate; metodă; procedeu; mijloc. [Sil. -ni-e-] /<fr. maniere
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
manieră f. 1. mod de a fi sau de a lucra; 2. mod particular unui sciiitor sau artist: a confunda stilul cu maniera CAR.; 3. apucături obișnuite: codul bunelor maniere (fr. = manière).
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*maniéră f., pl. e (fr. manière, d. un vechĭ adj. fr. manier, -iere, care e la îndemînă, care se face cu mîna, d. main, mînă). Mod particular de a lucra, de a te purta, purtare (cuviincĭoasă): acest tînăr are o frumoasă manieră de a vorbi cu ceĭ bătrînĭ, el n’are nicĭ o manieră (e mojic). Codu manierelor elegante, cartea cu regulele buneĭ cuviințe.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
manierá vb., ind. prez. 1 sg. manieréz, 3 sg. și pl. maniereáză
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
maniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. maniérei; pl. maniére
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
maniéră s. f. (sil. -ni-e-), g.-d. art. maniérei; pl. maniére
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
manieră
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.
MANIÉRĂ s. 1. v. comportare. 2. v. mod. 3. v. stil. 4. v. regim. 5. v. sens. 6. v. politețe. 7. v. bună-cuviință.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
MANIERĂ s. 1. (la pl.) apucătură, comportament, comportare, conduită, deprindere, moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talîm. (Ce sînt ~ele astea?) 2. cale, chip, fel, formă, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putință, sistem, (reg.) cap, modru, (înv.) manoperă, marșă, mediu, mijlocire. (O altă ~ de a rezolva problema.) 3. fel, metodă, mod, stil. (~ de lucru a cuiva.) 4. fel, gen, mod, modalitate, regim, sistem, stil. (~ de viață.) 5. chip, fel, gen, mod, sens, (rar) spirit. (Se pot face și alte observații în aceeași ~.) 6. amabilitate, politețe, (livr.) civilitate. (E de-o ~ ireproșabilă.) 7. decență, jenă, pudoare, rușine, sfială, bună-cuviință, (rar) pudicitate, (latinism rar) pudiciție. (Nu are nici un pic de ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.
manieră (lat. vulg. manuarius, „de mână, în mână, manual”) 1. În general, fel, mod de a fi sau de a face; în special, mod de a compune sau, p. ext., de a executa, propriu unui anumit muzician sau unei anumite epoci. În această accepție, noțiunea de m. se suprapune peste aceea de stil*, față de care diferă însă prin accentuarea particularului, pe când stilul tinde spre o valoare universală. V. expresie; etos. ♦ À la manière de (expr. fr.), imitație, pastișă. 2. Cuv. fr. manière a fost folosit de Johannes de Garlandia, în sec. 14, cu sensul de mod (III) ritmic. ♦ Ceva mai târziu, după Ph. de Vitry, denumire dată modului de divizare al notei breve (2) (în 2, 3, 6, 9, 12 părți egale). 3. La sfârșitul sec. 14, notation maniérée era denumirea dată notației (III), a cărei grafie devenise extrem de complicată. 4. În sec. 18, m. era denumirea dată ornamentelor* melodice. V. manierism.
- sursa: DTM (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
verb (V201) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
- silabație: ma-ni-e-ră
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
manieră
- exemple
- Eu nu știu ce maniere învață copila asta. C. PETRESCU, C. V. 94.surse: DLRLC
- Agapița, găsind în bărbatul său un om cu maniere nobile... se deprinse ușor cu căsătoria. NEGRUZZI, S. I 73.surse: DLRLC
- 1.1. Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate.surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- surse: DEX '09 DEX '98
- surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exempleexemple
- Compoziția din găvănoșel nu știe Didina cum s-o întrebuințeze... scrie-i cum să și-o aplice, să nu te pomenești că-i albește părul, dacă nu știe exact doza și maniera. CARAGIALE, O. VII 5.surse: DLRLC
- Feliul cum se purta bătrînul cu musafirii săi și maniera... cu care-i slujea ca pe oameni cumsecade, făcea mai mult decît vinul. CONTEMPORANUL, VII 385.surse: DLRLC
- surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- 4. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist, scriitor etc.surse: DEX '09 DN
- 4.1. peiorativ Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru.surse: DEX '09 DEX '98
- 4.2. Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate.surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exempluexemple
- Iată greșeala mare: a confunda stilul cu maniera. CARAGIALE, N. F. 30.surse: DLRLC
-
-
etimologie:
- limba franceză manièresurse: DEX '09 DEX '98 DN