3 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

maniac, ~ă [At: GHICA, S. 618 / P: ~ni-ac / Pl: ~aci, ~ace / E: fr maniaque] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de o manie (2). 3-4 smf, a (Rar) (Persoană) care este obsedată de o idee fixă sau are deprinderi ciudate. 5-6 a (Rar) Care se referă la manie sau la maniaci (1) Si: (rar) maniacal. 7 a (Rar) Care caracterizează o manie Si: (rar) maniacal (1). 8 De maniac (1).

MANIÁC, -Ă, maniaci, -e, adj. (Despre oameni) Care suferă de o manie, atins de o manie. Lasă, Marine! Ai ajuns maniac! Unde te uiți, numai dușmani vezi! BARANGA, I. 170. Apostol plecă buimăcit, blestemîndu-și clipa care l-a îndemnat să intre la ruteanul maniac. REBREANU, P. S. 103. Deodată acel domn maniac începe a plînge și a se bate cu pumnii în cap. GHICA, S. 618. ◊ (Substantivat) Cu o pasiune de maniac, tot timpul liber și-l trecea expunînd în dreapta și-n stîngă cum înțelege el să fie organizat un spital. C. PETRESCU, Î. II 49. – Pronunțat: -ni-ac.

MANIÁC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de o manie; tipicar, (om) cu ticuri. [Pron. -ni-ac. / < fr. maniaque].

MANIÁC, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de o manie; (om) preocupat în mod exagerat de ceva; tipicar. (< fr. maniaque)

MANIÁC ~că (~ci, ~ce) m. și f. 1) Persoană care suferă de manie. 2) Persoană obsedată de anumite idei. 3) Persoană preocupată în mod exagerat de ceva. [Sil. -ni-ac] /<fr. maniaque

*maniác, -ă adj. și s., pl. acĭ, ace, mlat. maniacus, d. mánia, manie; vgr. manikós. V. mîniac). Relativ la manie: delir maniac. Cuprins de o manie: ce maniac!

mâniac sm [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / Pl: ~ieci și ~aci / E: ngr μανιαϰός „nebun”] (Înv) 1 Scamator. 2 Măscărici (2).

MÎNIAC s.m. (Mold.) Scamator. Acesta era... măscăriciu pelivan de îngîna pre alții, cum fac mîniecii la prăviriști. DOSOFTEI, VS. Etimologie: ngr. maniahós. Vezi și mîniecie, mîniecitură. Cf. pehlivan.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniác s. m., adj. m. (sil. -ni-ac), pl. maniáci; f. sg. maniácă, g.-d. art. maniácei, pl. maniáce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MANIÁC adj., s. (rar fam.) tabietliu. (Om ~.)

MANIAC adj., s. (rar fam.) tabietliu. (Om ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mâniác, mâniáci, s.m. (înv.) scamator, măscărici.


Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MANIAC, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care suferă de o manie (1), care este obsedat de o idee fixă sau are deprinderi ciudate. Deodată acel domn maniac începe a plînge și a se bate cu pumnii în cap. GHICA, S. 618. O nebună maniacă. . . cine știe ce halucinații are. CONTEMPORANUL, VI2, 105. (Substantivat) Strigările unui maniac. BARASCH, I. F. 12. Întîmplări obicinuite, se exagerau în atenția lui de maniac, luau proporții și înțelesuri de evenimente extraordinare. VLAHUȚĂ, D. 325. Te gîndești. . . că ai de-a face cu un maniac. SADOVEANU, O. IX, 100. Își număra, ca un maniac ce este, cele cîteva sute de lei. C. PETRESCU, S. 108, cf. id. C. V. 144. Sancho Panza știe că Don Ouijote este un maniac. LL I, 128. În cazuri de crime pasionale, apăreau asemenea maniaci care derutau și încurcau cercetările. STANCU, R. A. IV, 402. Dacă ar face un astfel de gest, ar da un exemplu rău maniacilor. CĂLINESCU, S. 840. 2. (Rar) Care se referă la manie, care caracterizează o manie; (rar) maniacal. Excitația maniacă. . . și melancolia. . . pot ascunde deficitul intelectual. PARHON, B. 103. – Pronunțat: -ni-ac. – Pl.: maniaci, -ce. – Din fr. maniaque.

Intrare: maniac (adj.)
maniac1 (adj.) adjectiv
  • silabație: ma-ni-ac info
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maniac
  • maniacul
  • maniacu‑
  • mania
  • maniaca
plural
  • maniaci
  • maniacii
  • maniace
  • maniacele
genitiv-dativ singular
  • maniac
  • maniacului
  • maniace
  • maniacei
plural
  • maniaci
  • maniacilor
  • maniace
  • maniacelor
vocativ singular
plural
Intrare: maniac (s.m.)
  • silabație: ma-ni-ac info
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maniac
  • maniacul
  • maniacu‑
plural
  • maniaci
  • maniacii
genitiv-dativ singular
  • maniac
  • maniacului
plural
  • maniaci
  • maniacilor
vocativ singular
  • maniacule
  • maniace
plural
  • maniacilor
Intrare: mâniac
mâniac
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

maniac, -ă maniacă

  • 1. (Persoană) care suferă de o manie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 4 exemple
    exemple
    • Lasă, Marine! Ai ajuns maniac! Unde te uiți, numai dușmani vezi! BARANGA, 170.
      surse: DLRLC
    • Apostol plecă buimăcit, blestemîndu-și clipa care l-a îndemnat să intre la ruteanul maniac. REBREANU, P. S. 103.
      surse: DLRLC
    • Deodată acel domn maniac începe a plînge și a se bate cu pumnii în cap. GHICA, S. 618.
      surse: DLRLC
    • Cu o pasiune de maniac, tot timpul liber și-l trecea expunînd în dreapta și-n stînga cum înțelege el să fie organizat un spital. C. PETRESCU, Î. II 49.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune (Om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: tabietliu tipicar, -ă

etimologie: