maniac, ~ă [At: GHICA, S. 618 / P: ~ni-ac / Pl: ~aci, ~ace / E: fr maniaque] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de o manie (2). 3-4 smf, a (Rar) (Persoană) care este obsedată de o idee fixă sau are deprinderi ciudate. 5-6 a (Rar) Care se referă la manie sau la maniaci (1) Si: (rar) maniacal. 7 a (Rar) Care caracterizează o manie Si: (rar) maniacal (1). 8 De maniac (1).

MANIAC, -Ă, maniaci, -e, adj. (Despre oameni) Care suferă de o manie, atins de o manie. Lasă, Marine! Ai ajuns maniac! Unde te uiți, numai dușmani vezi! BARANGA, I. 170. Apostol plecă buimăcit, blestemîndu-și clipa care l-a îndemnat să intre la ruteanul maniac. REBREANU, P. S. 103. Deodată acel domn maniac începe a plînge și a se bate cu pumnii în cap. GHICA, S. 618. ◊ (Substantivat) Cu o pasiune de maniac, tot timpul liber și-l trecea expunînd în dreapta și-n stîngă cum înțelege el să fie organizat un spital. C. PETRESCU, Î. II 49. – Pronunțat: -ni-ac.

MANIAC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de o manie; tipicar, (om) cu ticuri. [Pron. -ni-ac. / < fr. maniaque].

MANIAC, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de o manie; (om) preocupat în mod exagerat de ceva; tipicar. (< fr. maniaque)

*maniác, -ă adj. și s., pl. acĭ, ace, mlat. maniacus, d. mánia, manie; vgr. manikós. V. mîniac). Relativ la manie: delir maniac. Cuprins de o manie: ce maniac!

maniac (desp. -ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniaci; adj. f., s. f. maniacă, pl. maniace

maniac (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniaci; adj. f., s. f. maniacă, pl. maniace

maniac s. m., adj. m. (sil. -ni-ac), pl. maniaci; f. sg. maniacă, g.-d. art. maniacei, pl. maniace

MANIAC adj., s. (rar fam.) tabietliu. (Om ~.)

MANIAC adj., s. (rar fam.) tabietliu. (Om ~.)

MANIAC, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care suferă de o manie (1), care este obsedat de o idee fixă sau are deprinderi ciudate. Deodată acel domn maniac începe a plînge și a se bate cu pumnii în cap. GHICA, S. 618. O nebună maniacă. . . cine știe ce halucinații are. CONTEMPORANUL, VI₂, 105. (Substantivat) Strigările unui maniac. BARASCH, I. F. 12. Întîmplări obicinuite, se exagerau în atenția lui de maniac, luau proporții și înțelesuri de evenimente extraordinare. VLAHUȚĂ, D. 325. Te gîndești. . . că ai de-a face cu un maniac. SADOVEANU, O. IX, 100. Își număra, ca un maniac ce este, cele cîteva sute de lei. C. PETRESCU, S. 108, cf. id. C. V. 144. Sancho Panza știe că Don Ouijote este un maniac. LL I, 128. În cazuri de crime pasionale, apăreau asemenea maniaci care derutau și încurcau cercetările. STANCU, R. A. IV, 402. Dacă ar face un astfel de gest, ar da un exemplu rău maniacilor. CĂLINESCU, S. 840. 2. (Rar) Care se referă la manie, care caracterizează o manie; (rar) maniacal. Excitația maniacă. . . și melancolia. . . pot ascunde deficitul intelectual. PARHON, B. 103. – Pronunțat: -ni-ac. – Pl.: maniaci, -ce. – Din fr. maniaque.