MANIAC, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care suferă de o manie (1), care este obsedat de o idee fixă sau are deprinderi ciudate. Deodată acel domn maniac începe a plînge și a se bate cu pumnii în cap. GHICA, S. 618. O nebună maniacă. . . cine știe ce halucinații are. CONTEMPORANUL, VI₂, 105. (Substantivat) Strigările unui maniac. BARASCH, I. F. 12. Întîmplări obicinuite, se exagerau în atenția lui de maniac, luau proporții și înțelesuri de evenimente extraordinare. VLAHUȚĂ, D. 325. Te gîndești. . . că ai de-a face cu un maniac. SADOVEANU, O. IX, 100. Își număra, ca un maniac ce este, cele cîteva sute de lei. C. PETRESCU, S. 108, cf. id. C. V. 144. Sancho Panza știe că Don Ouijote este un maniac. LL I, 128. În cazuri de crime pasionale, apăreau asemenea maniaci care derutau și încurcau cercetările. STANCU, R. A. IV, 402. Dacă ar face un astfel de gest, ar da un exemplu rău maniacilor. CĂLINESCU, S. 840. 2. (Rar) Care se referă la manie, care caracterizează o manie; (rar) maniacal. Excitația maniacă. . . și melancolia. . . pot ascunde deficitul intelectual. PARHON, B. 103. – Pronunțat: -ni-ac. – Pl.: maniaci, -ce. – Din fr. maniaque.