MÎNIÁC s. m. (Învechit) Scamator, măscărici. Acesta era . . . măscăriciu pelivan de îngîna pre alții, cum fac mîniecii la prăviriști. DOSOFTEI, ap. TDRG. Și nește mînieaci pre unul dintru dînși făcîndu-l mort și cerșind la dînsul milă, cu adevărat l-au datu-l morții. id., în JAHRESBER. V, 115. - Pl.: mînieci și mîniaci. – Din ngr. μανιαϰός „nebun”.