mâniac sm [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / Pl: ~ieci și ~aci / E: ngr μανιαϰός „nebun”] (Înv) 1 Scamator. 2 Măscărici (2).

mâniac, mâniaci, s.m. (înv.) scamator, măscărici.

MÎNIAC s.m. (Mold.) Scamator. Acesta era... măscăriciu pelivan de îngîna pre alții, cum fac mîniecii la prăviriști. DOSOFTEI, VS. Etimologie: ngr. maniahós. Vezi și mîniecie, mîniecitură. Cf. pehlivan.

MÎNIÁC s. m. (Învechit) Scamator, măscărici. Acesta era . . . măscăriciu pelivan de îngîna pre alții, cum fac mîniecii la prăviriști. DOSOFTEI, ap. TDRG. Și nește mînieaci pre unul dintru dînși făcîndu-l mort și cerșind la dînsul milă, cu adevărat l-au datu-l morții. id., în JAHRESBER. V, 115. - Pl.: mînieci și mîniaci. – Din ngr. μανιαϰός „nebun”.