mahramă sf vz năframă

mahramă f. V. maramă: o mahramă roșie ISP.

mahrámă, V. maramă.

hramă³ sf vz maramă

mahrămă sf vz năframă

mahrumă sf vz năframă

malamă sf vz năframă

maramă sf vz năframă

măframă sf vz năframă

măhramă sf vz năframă

măramă sf vz năframă

mărhamă sf vz năframă corectat(ă)

năframă sf [At: M. COSTIN, ap. GCR I, 196/10 / V: maramă, (înv) măhreme sfp, (reg) mahramă, malamă, măframă, măhramă, măramă, mărhamă, neframă, năhramă, năramă / Pl: ~me, năfrămi / E: tc mahrama] 1 Bucată de țesătură de in, cânepă, bumbac, borangic etc., de obicei împodobită cu cusături, folosită mai ales de femei, pentru a-și acoperi capul. 2 (Spc) Fâșie lungă de borangic cu care își acoperă capul femeile de la țară, lăsând capetele să atârne până aproape de pământ. 3 (Spc) Văl de mireasă. 4 (Îlv) A-și pune ~ A se mărita. 5 Bucată de pânză tivită, care nu depășește dimensiunile unui ștergar și care se folosește ca batistă, șervet, ștergar, ca podoabă etc. 6 (Trs; îs) ~ de credință Batistă pe care o dă fata logodnicului ei. 7 (Trs; îs) ~a mirelui Batistă pe care o primește mirele de la soacra mică Si: (reg) pinten. 8 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 9 (Reg; art) Melodie după care se execută năframa (8). corectat(ă)

năhramă sf vz năframă

năramă sf vz năframă

neframă sf vz năframă

MARAMĂ, marame, s. f. Văl de pînză foarte subțire, de bumbac sau de borangic (brodat), cu care se îmbrobodesc femeile de la țară, lăsîndu-i capetele să atîrne pe spate, pînă aproape de pămînt. V. năframă. O fetișcană cu marama albă culegea mure tîrzii din rugii înfloriți a doua oară. C. PETRESCU, S. 228. Își acoperi fața cu marama muiată în lacrime. DELAVRANCEA, S. 174. O maramă albă cu aur semănată îi învăluiește păru-i răsfățat. BOLINTINEANU, O. 51. ◊ Fig. Copacii somnoroși ne cheamă S-acopere iubirea noastră Sub parfumata lor maramă. VLAHUȚĂ, O. A. 80. Ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă. EMINESCU, O. I 84. ♦ Pînză de bumbac sau de cînepă, folosită ca prosop sau ca batistă. Cu țesala-l țesăla Cu marama Că-l ștergea. TEODORESCU, P. P. 534. – Variantă: mahramă (TEODORESCU, P. P. 16) s. f.

NĂFRAMĂ, năframe și năfrămi, s. f. Bucată de pînză de in, cînepă, bumbac, borangic etc. (subțire, fină) tivită pe margini și folosită ca basma, broboadă, maramă (mai rar ca batistă, ștergar etc.). A vărsat aurul blestemat... într-o năframă și l-a băgat în sîn. GALACTION, O. I 152. Moș Istrate se ridică, și cu mîna tremurată Pune cartea în năframă, de trei ori împăturată. GOGA, C. P. 28. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț. EMINESCU, O. I 146. De lacrămi n-aș băga seamă, Că le șterg cu-a mea năframă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102.

MARAMĂ ~e f. Broboadă din țesătură fină de borangic, fiind parte componentă a costumului național femeiesc. [G.-D. maramei] /<turc. mahrama

NĂFRAMĂ ~e f. 1) Bucată de țesătură fină, de obicei de borangic, folosită ca broboadă. 2) Porțiune pătrată de pânză tivită la margini și folosită pentru a șterge nasul sau fața; batistă. /<turc. mahrama

maramă f. 1. ștergar. În genere: o maramă de Țarigrad OD. cu țesala îl țesăla, cu marama că-l ștergea POP.; 2. fășie lungă de pânză, din bumbac sau borangic, împodobită la margini cu flori colorate: țărancele poartă marama dela prima zi de căsnicie; 3. broboadă elegantă de mireasă (a-și pune marama, a se mărita): îi luă inelul din degetul cel mic și marama de pe față ISP.; 4. în special, broboadă dăruită de mireasă tinerilor nuntași, vornicilor și de soacră mirelui; 5. (poetic) văl: ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă EM.; 6. pl. horă ce se joacă la cununie (se joacă cu mărâmi când; se duce copaciul înaintea miresei). [Turc. MAHRAMA, de unde varianta Munt. mahramă (redusă la maramă), arhaic măfrămă (disimilată Mold. în năframă)]. V. năframă.

năframă f. Mold. 1. broboadă: năframă de mătase; 2. basma: un sol de pace c’o năframă n vârf de băț EM.; 3. pânză fină: o măsuță cu năframă acoperită AL.; 4. fig. mustrare: ai căpătat o năframă? [V. maramă].

hrámă, V. mahramă.

marámă (Munt.), mahrámă și mafrámă (vechĭ), nafrámă și năfrámă (Mold. Trans.) f., pl. e și ă...ămĭ (turc. ar. mahramá, basma de buzunar, de unde și ngr. mahramás, văl femeĭesc; bg. mahramá, maramá, rut. bahráma, rus. bahramá. Cp. cu cataramă). Basma maĭ mare, ștergar orĭ broboadă supțire. La țară, broboadă de mireasă și basma de mire orĭ de vornicel. Fig. Poet. Văl de mireasă. A-țĭ pune marama, a te mărita. Pl. Hora de după cununie și melodia eĭ, numită și nuneasca. – Și măr-, vechĭ măhr-. În Olt. și hramă.

măfrámă, V. mahramă.

mărámă, V. maramă.

năfrámă V. maramă.

maramă s. f., g.-d. art. maramei; pl. marame

năframă (desp. nă-fra-) s. f., g.-d. art. năframei; pl. năframe

maramă s. f., g.-d. art. maramei; pl. marame

năframă (nă-fra-) s. f., g.-d. art. năframei; pl. năframe

maramă s. f., g.-d. art. maramei; pl. marame

năframă s. f. (sil. -fra-), g.-d. art. năframei; pl. năframe

maramă, pl. marame

năframă, pl. năframe

maramă, -rămi.

MARAMĂ s. năframă, (reg.) șervet, (Transilv.) pinten, (Transilv., Maram. și Bucov.) pânzătură, (Maram.) șirincă. (Purta pe cap o ~.)

NĂFRAMĂ s. v. maramă.

MARAMĂ s. năframă, (reg.) șervet, (Transilv.) pinten, (Transilv., Maram. și Bucov.) pînzătură, (Maram.) șirincă. (Purta pe cap o ~.)

NĂFRAMĂ s. maramă, (reg.) șervet, (Transilv.) pinten, (Transilv., Maram. și Bucov.) pînzătură, (Maram.) șirincă. (~ purtată pe cap.)

maramă (marame), s. f. – Văl. – Var. mahramă, năframă. Tc. (arab.) mahrama (Miklosich, Türk. Elem., II, 121; Șeineanu, II, 248; Berneker, II, 5; Lokotsch 1361), cf. ngr. μαχραμᾶς, alb. maram, bg., sb. marama, pol. machram. Pentru var., cf. sb. maframa.

maramă, marame, s.f. (pop.) 1. fâșie lungă de voal fin (borangic), cu franjuri la capete, cu care își acoperă capul femeile de la țară. 2. (înv.) ștergar. 3. broboadă subțire de mireasă. 4. văl. 5. (la pl. art.) horă la cununie.

năframă, năframe, s.f. – 1. Batic, pânzătură. 2. Batistă; șărincuță, pânzăturică, japcandău. – Din tc. mahrama „basma de buzunar” (Scriban, DEX, MDA) cu disimilarea m-m > n-m.

năframă, năframe, s.f. – 1. Batic, pânzătură. 2. Batistă; șărincuță, pânzăturică, japcandău. – Din tc. mahrama.

năframă, năframe s. f. 1. Bucată de țesătură de in, cânepă, bumbac etc., folosită de femei pentru a-și acoperi capul; spec. fâșie lungă de borangic cu care femeile de la țară își acoperă capul, lăsând capetele să atârne (pe spate) până aproape de pământ. 2. Bucată de pânză care se folosește ca batistă, ștergar, podoabă sau în alte scopuri. ◊ Năframă (sau mahrama) sfintei Veronica = a) icoană nefăcută de mână, care, după tradiție, reprezintă chipul lui Iisus imprimat pe năframa cu care cuvioasa Veronica l-a șters pe fața plină de sudoare când urca drumul Calvarului; b) temă iconografică foarte răspândită în pictura medievală ortodoxă și catolică, reprezentând figura lui Iisus Hristos pe o năframă; „Sfânta față”, mandilion. [Var.: mahramă, maramă s. f.] – Din tc. mahrama.

MARÁMĂ (< tc.) s. f. Țesătură dreptunghiulară de borangic alb sau gălbui-crem (lungă de 3-5 m și lată de c. 0.5 m), împodobită cu motive geometrice sau florale, uneori colorate; piesă componentă a costumului popular din Oltenia și Muntenia, cu care femeile își înfășoară capul, lăsând marginile să atârne până aproape de pământ.

MAHRÁMĂ s. f. v. năframă.

MAHRĂMĂ s. f. v. năframă.

MAHRÚMĂ s. f. v. năframă.

MALÁMĂ s. f. v. năframă.

MARAMĂ s. f. v. năframă.

MĂFRÁMĂ s. f. v. năframă.

MĂHRÁMĂ s. f. v. năframă.

MĂRÁMĂ s. f. v. năframă.

MĂRHÁMĂ s. f. v. năframă.