14 definiții pentru măiestru măiastru


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

măiestru, ~iastră [At: N. TEST. (1648), 159v/18 / V: (reg) muiastră af / Pl: ~ieștri, (rar) ~iestri, ~e, (rar) ~iastre / E: ml magister] 1 a (D. oameni) îndemânatic la lucru Si: ingenios, priceput, talentat. 2 a (D. oameni) Ingenios. 3 sm (Înv) Învățat. 4 a Lucrat sau executat cu măiestrie (6). 5 (Pex) Frumos. 6-7 a (Mtp; d. ființe, obiecte) Înzestrat cu puteri magice Vz năzdrăvan. 8 a (Mtp; îs) Pasăre ~iastră Pasăre Înzestrată cu înșușiri supranaturale. 9-10 sf, a (Șîs zână ~iastră) (Zână) cu puteri supranaturale. 11 a (Îs) Zîne ~iastre Iele. 12 a (Lpl; îas) Ursitoare. 13-14 sm, a (Îs) Duh ~ (Duh) necurat. 15 a (Pex) Ca din basme Si: fermecat, minunat. 16-17 sm, a (Vrăjitor) cu puteri magice. 18 sm (Pop) Maistru (2). 19 sm (Înv) Maestru2 (1).

MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. – Lat. magister.

MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. [Pr.: mă-ies-] – Lat. magister.

MĂIÉSTRU, -IÁSTRĂ, măieștri, -iestre, adj. 1. (Astăzi mai ales la feminin) Foarte priceput, iscusit, îndemînatic, abil, ingenios. Ca o horbotă lucrată de o mînă răbdătoare, măiastră, era creasta Bucegilor. PAS, L. II 156. Tu ești ca o vioară, în care sînt închise toate cîntările, numai ele trebuiesc trezite de o mînă măiastră. EMINESCU, N. 54. ◊ (Substantivat) Calul bătrîn, un măiestru, Nu-l poți învăța-n buiestru. PANN, P. B. în 154. ♦ Realizat în mod iscusit, minunat. Cîntarea măiastră din codrii cărunți Dă strunelor mele povață. GOGA, C. P. 52. Tot mai citesc măiastra-ți carte, Deși ți-o știu pe dinafară, VLAHUȚĂ, O. A. 49. Paiangenul se apropie de musca prinsă în mreja măiastră. SLAVICI, N. II 128. ◊ (Adverbial) [Eminescu] a restituit poporuluimăiestru șlefuitediamantele sufletului generațiilor acestui neam. SADOVEANU, E. 83. Draperiile de pe femei erau... măiestru răsucite pe daltă. GALACTION, O. I 122. 2. (În basme) înzestrat cu însușiri miraculoase. Mă leapăd de puterea mea cea măiastră. ISPIRESCU, E. 188. Și la fata cea măiastră El își pleacă un genunchi. EMINESCU, E. P. 146. Pasăre măiastră = pasăre fabuloasă care are puterea de a lua diferite înfățișări și de a vorbi ca oamenii. Pe umărul ei cînta o pasere măiastră. EMINESCU, N. 67. E pasăre măiastră... adresați-i orice întrebare, ea va răspunde. ALECSANDRI, T. I 417. Fă-mă-o pasăre măiastră, Să zbor la maica-n fereastră. ȘEZ. VII 166. – Variante: măiéstră (ODOBESCU, S. III 57), măiástră (MACEDONSKI, O. I 96) adj. f.

MĂIÉSTRU măiástră (măiéștri, măiéstre) 1) (despre persoane) Care face totul cu ușurință și cu pricepere; iscusit. 2) (despre lucruri, obiecte) Care este executat cu măiestrie. 3) (în basme) Care este înzestrat cu însușiri supranaturale. [Sil. mă-ies-] /<lat. magister

măĭéstru, măĭástră adj., pl. măĭeștri, măĭestre (lat. magister, -stri; it. sp. maestro, sic. maistru, pv. vfr. maestre, nfr. maître, pg. mestre. V. maestru, meșter). Abil, ingenios: era măĭestru la războĭ (Moxa), mînă măĭastră. Năzdrăvan, care are puterĭ supranaturale: pasăre măĭastră. Adv. În mod măĭestru: a cînta măĭestru. V. artist și șmecher.

MĂIÉSTRĂ adj. f. v. măiestru.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. măiástră, pl. măiéstre

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. sg. măiástră, pl. măiéstre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂIÉSTRU adj. v. artistic, iscusit, măiestrit, meșteșugit.

măiestru adj. v. ARTISTIC. ISCUSIT, MĂIESTRIT. MEȘTEȘUGIT.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

măiástru, măiastră, (maiastru), adj. – I. Năzdrăvan, fermecat, magic: „Și pe murg maiastru m-o încălecat” (Bârlea, 1924: 356). II. (s.f.) 1. Zână frumoasă; vântoasă, săiastră: „De luatu-i de săiastră, / O’ de măiastră” (Papahagi, 1925: 292). 2. Vrăjitoare. – Lat. magister „învățător” (Scriban, DEX).

măiástru, măiastră, (maiastru), adj. – I. Năzdrăvan, fermecat, magic: „Și pe murg maiastru m-o încălecat” (Bârlea 1924: 356). II. (s.f.) 1. Zână frumoasă; vântoasă, săiastră: „De luatu-i de săiastră, / O’ de măiastră” (Papahagi 1925: 292). 2. Vrăjitoare. – Lat. magister.

Intrare: măiestru
măiestru adjectiv
adjectiv (A100)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măiestru
  • măiestrul
  • măiestru‑
  • măiastră
  • măiastra
plural
  • măieștri
  • măieștrii
  • măiestre
  • măiestrele
genitiv-dativ singular
  • măiestru
  • măiestrului
  • măiestre
  • măiestrei
plural
  • măieștri
  • măieștrilor
  • măiestre
  • măiestrelor
vocativ singular
plural
măiastru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)