MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. – Lat. magister.

măiestru, ~iastră [At: N. TEST. (1648), 159^v/18 / V: (reg) muiastră af / Pl: ~ieștri, (rar) ~iestri, ~e, (rar) ~iastre / E: ml magister] 1 a (D. oameni) îndemânatic la lucru Si: ingenios, priceput, talentat. 2 a (D. oameni) Ingenios. 3 sm (Înv) Învățat. 4 a Lucrat sau executat cu măiestrie (6). 5 (Pex) Frumos. 6-7 a (Mtp; d. ființe, obiecte) Înzestrat cu puteri magice Vz năzdrăvan. 8 a (Mtp; îs) Pasăre ~iastră Pasăre Înzestrată cu înșușiri supranaturale. 9-10 sf, a (Șîs zână ~iastră) (Zână) cu puteri supranaturale. 11 a (Îs) Zîne ~iastre Iele. 12 a (Lpl; îas) Ursitoare. 13-14 sm, a (Îs) Duh ~ (Duh) necurat. 15 a (Pex) Ca din basme Si: fermecat, minunat. 16-17 sm, a (Vrăjitor) cu puteri magice. 18 sm (Pop) Maistru (2). 19 sm (Înv) Maestru² (1).

MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. [Pr.: mă-ies-] – Lat. magister.

MĂIÉSTRU, -IÁSTRĂ, măieștri, -iestre, adj. 1. (Astăzi mai ales la feminin) Foarte priceput, iscusit, îndemînatic, abil, ingenios. Ca o horbotă lucrată de o mînă răbdătoare, măiastră, era creasta Bucegilor. PAS, L. II 156. Tu ești ca o vioară, în care sînt închise toate cîntările, numai ele trebuiesc trezite de o mînă măiastră. EMINESCU, N. 54. ◊ (Substantivat) Calul bătrîn, un măiestru, Nu-l poți învăța-n buiestru. PANN, P. B. în 154. ♦ Realizat în mod iscusit, minunat. Cîntarea măiastră din codrii cărunți Dă strunelor mele povață. GOGA, C. P. 52. Tot mai citesc măiastra-ți carte, Deși ți-o știu pe dinafară, VLAHUȚĂ, O. A. 49. Paiangenul se apropie de musca prinsă în mreja măiastră. SLAVICI, N. II 128. ◊ (Adverbial) [Eminescu] a restituit poporului – măiestru șlefuite – diamantele sufletului generațiilor acestui neam. SADOVEANU, E. 83. Draperiile de pe femei erau... măiestru răsucite pe daltă. GALACTION, O. I 122. 2. (În basme) înzestrat cu însușiri miraculoase. Mă leapăd de puterea mea cea măiastră. ISPIRESCU, E. 188. Și la fata cea măiastră El își pleacă un genunchi. EMINESCU, E. P. 146. Pasăre măiastră = pasăre fabuloasă care are puterea de a lua diferite înfățișări și de a vorbi ca oamenii. Pe umărul ei cînta o pasere măiastră. EMINESCU, N. 67. E pasăre măiastră... adresați-i orice întrebare, ea va răspunde. ALECSANDRI, T. I 417. Fă-mă-o pasăre măiastră, Să zbor la maica-n fereastră. ȘEZ. VII 166. – Variante: măiéstră (ODOBESCU, S. III 57), măiástră (MACEDONSKI, O. I 96) adj. f.

MĂIÉSTRU măiástră (măiéștri, măiéstre) 1) (despre persoane) Care face totul cu ușurință și cu pricepere; iscusit. 2) (despre lucruri, obiecte) Care este executat cu măiestrie. 3) (în basme) Care este înzestrat cu însușiri supranaturale. [Sil. mă-ies-] /<lat. magister

măĭéstru, măĭástră adj., pl. măĭeștri, măĭestre (lat. magister, -stri; it. sp. maestro, sic. maistru, pv. vfr. maestre, nfr. maître, pg. mestre. V. maestru, meșter). Abil, ingenios: era măĭestru la războĭ (Moxa), mînă măĭastră. Năzdrăvan, care are puterĭ supranaturale: pasăre măĭastră. Adv. În mod măĭestru: a cînta măĭestru. V. artist și șmecher.

MAIÉSTRĂ adj. f. v. măiestru.

MĂIÉSTRĂ adj. f. v. măiestru.

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. măiástră, pl. măiéstre

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. sg. măiástră, pl. măiéstre

măiestru, f. măiastră

măiestru, -iastră adj.

MĂIÉSTRU adj. v. artistic, iscusit, măiestrit, meșteșugit.

măiestru adj. v. ARTISTIC. ISCUSIT, MĂIESTRIT. MEȘTEȘUGIT.

măiástru, măiastră, (maiastru), adj. – I. Năzdrăvan, fermecat, magic: „Și pe murg maiastru m-o încălecat” (Bârlea, 1924: 356). II. (s.f.) 1. Zână frumoasă; vântoasă, săiastră: „De luatu-i de săiastră, / O’ de măiastră” (Papahagi, 1925: 292). 2. Vrăjitoare. – Lat. magister „învățător” (Scriban, DEX).

măiástru, măiastră, (maiastru), adj. – I. Năzdrăvan, fermecat, magic: „Și pe murg maiastru m-o încălecat” (Bârlea 1924: 356). II. (s.f.) 1. Zână frumoasă; vântoasă, săiastră: „De luatu-i de săiastră, / O’ de măiastră” (Papahagi 1925: 292). 2. Vrăjitoare. – Lat. magister.