10 definiții pentru „măiestru”   declinări

MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. – Lat. magister.

MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. [Pr.: mă-ies-] – Lat. magister.

MĂIÉSTRU, -IÁSTRĂ, măieștri, -iestre, adj. 1. (Astăzi mai ales la feminin) Foarte priceput, iscusit, îndemînatic, abil, ingenios. Ca o horbotă lucrată de o mînă răbdătoare, măiastră, era creasta Bucegilor. PAS, L. II 156. Tu ești ca o vioară, în care sînt închise toate cîntările, numai ele trebuiesc trezite de o mînă măiastră. EMINESCU, N. 54. ◊ (Substantivat) Calul bătrîn, un măiestru, Nu-l poți învăța-n buiestru. PANN, P. B. în 154. ♦ Realizat în mod iscusit, minunat. Cîntarea măiastră din codrii cărunți Dă strunelor mele povață. GOGA, C. P. 52. Tot mai citesc măiastra-ți carte, Deși ți-o știu pe dinafară, veahuță, o. A. 49. Paiangenul se apropie de musca prinsă în mreja măiastră. SLAVICI, N. II 128. ◊ (Adverbial) [Eminescu] a restituit poporuluimăiestru șlefuitediamantele sufletului generațiilor acestui neam. SADOVEANU, E. 83. Draperiile de pe femei erau... măiestru răsucite pe daltă. GALACTION, O. I 122. 2. (În basme) înzestrat cu însușiri miraculoase. Mă leapăd de puterea mea cea măiastră. ISPIRESCU, E. 188. Și la fata cea măiastră El își pleacă un genunchi. EMINESCU, E. P. 146. Pasăre măiastră = pasăre fabuloasă care are puterea de a lua diferite înfățișări și de a vorbi ca oamenii. Pe umărul ei cînta o pasere măiastră. EMINESCU, N. 67. E pasăre măiastră... adresați-i orice întrebare, ea va răspunde. ALECSANDRI, T. I 417. Fă-mă-o pasăre măiastră, Să zbor la maica-n fereastră. ȘEZ. VII 166. – Variante: măiéstră (ODOBESCU, S. III 57), măiástră (MACEDONSKI, O. I 96) adj. f.

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. măiástră, pl. măiéstre

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. sg. măiástră, pl. măiéstre

MĂIÉSTRU adj. v. artistic, iscusit, măiestrit, meșteșugit.

MĂIÉSTRU măiástră (măiéștri, măiéstre) 1) (despre persoane) Care face totul cu ușurință și cu pricepere; iscusit. 2) (despre lucruri, obiecte) Care este executat cu măiestrie. 3) (în basme) Care este înzestrat cu însușiri supranaturale. [Sil. mă-ies-] /<lat. magister

măĭéstru, măĭástră adj., pl. măĭeștri, măĭestre (lat. magister, -stri; it. sp. maestro, sic. maistru, pv. vfr. maestre, nfr. maître, pg. mestre. V. maestru, meșter). Abil, ingenios: era măĭestru la războĭ (Moxa), mînă măĭastră. Năzdrăvan, care are puterĭ supranaturale: pasăre măĭastră. Adv. În mod măĭestru: a cînta măĭestru. V. artist și șmecher.

MĂIÉSTRĂ adj. f. v. măiestru.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

măiéstru adj. v. ARTISTIC. ISCUSIT, MĂIESTRIT. MEȘTEȘUGIT.