MĂIÉSTRU, -IÁSTRĂ adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Îndemînatic la lucru ; iscusit la minte, priceput, talentat, ingenios. Apolos alecsandreanin de rudă, bărbat grâitoriu măestru, veni în Efes putearnic fiind întru scripturi. N. TEST. (1 648), 159^v/18. Un eparh oarecare ce-l chema Hursa-Sadem ascuțit la mînie și la muncit măestru. . . dzisă aceasta. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 168^r/32. Căpitan-pașa fiind chitit și măiestru la războiu și viteaz. . . au plecat cu oștile pe mare în corăbii. DIONISIE, C. 170, cf. ALEXANDRIA, 1/14. Tu ești o vioară în care sînt închise toate cântările, numai ele trebuiesc trezite de o mînă măiastră. EMINESCU, N. 54. Și sub degete măiestre arfele cugetă mite După plac și-mpart mesenii, a cîntării flori uimite. id. O. IV, 112. Dar iată că vara în zări Apare-n alai de crăiasă, Măiastră ca tine-n cîntări Și-asemeni frumoasă. NECULUȚĂ, Ț. D. 29. Ca o horbotă lucrată de o mînă răbdătoare, măiastră, era creasta Bucegilor. PAS, L. II, 156. ♦ (Substantivat, învechit) învățat.Și-nvăță tot meșteșugul învățăturilor elinești. . . la Livanie și Androgatie, dascălii și măestrii de Antiohia. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 122 ^v11. 2. Adj. Lucrat sau executat cu măiestrie (4), cu meșteșug, cu artă, măiestrit (2); p. e x t. frumos, minunat, desăvîrșit. N-au scris cu cuvinte măiastre, carele nu să cuveniia ev[an]gh[e]liei ca să nu stea credința noastră în măestria cuvîntului. N. TEST. (1 648), 203^v/20. Măiastră măiestrie meșterșuguiși. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 147^r/7, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Merge mai aproape, vede că-s ruine D-un castel măiestru din timpul trecut. MUREȘANU, P. 140/8. Pare-o sculă nestimată, Pe pămînt din cer picată Cu măiestrele-i cioplele. ALECSANDRI, POEZII, 591. Se apropie de dînsa, pas cu pas, precum paiangenul, se apropie de musca prinsă în mreaja măiastră. SLAVICI, N. II, 128. Ce minunată inter- pretațiune a vieții vînătorești este, în adevăr, această măiastră melopee. ODOBESCU, S. III, 93. Tot mai citesc măiastra-ți carte, Deși ți-o știu pe dinafară. VLAHUȚĂ, O. A. I, 49. Oricît de măiastră va fi zugrăvirea mării pe pînză, noi nu vom putea să ne scăldăm în ea. GHEREA, ST. CR. II, 50. Pe geamul meu răsar și se dezvoltă Măiestre flori de gheață argintie. NECULUȚĂ, Ț. D. 22. Cîntarea măiastră din codrii cărunți Dă strunelor mele povață. GOGA, C. P. 52. Alungă- aceste gînduri și intrâ-n marea sală De-ascultă cum se-nalțâ cîntarea cea măiastră. PETICĂ, O. Cînd bătea soarele, pînza părea o broderie măiastră de aur. GÎRLEANU, L. 25. Dădu cu dosul mîinii o așa de măiastră lovitură peste catifeaua Floricăi, încît zbură biata catifea tocmai în fundul odăii. HOGAȘ, DR. I, 187. Malurile Oltului amestecau verdele cu galbenul și cu roșul (cireșilor) în fel și fel de potriviri măiestre. GALACTION, O. 263. Geamurile, acoperite de flori măiastre, erau sclipitor luminate de văpaia jăratecului. BRĂESCU, A. 16. Căsuța întreagă înfățișa îmbinări măiestre de hîrtie albă și albastră. VORNIC, P. 83. (Adverbial) Scriind foarte frumos și măestru. DOSOFTEI, V. S. decembrie 246^v/17. [Draperiile statuilor] erau atît de măiestru răsucite de daltă, încît pare că sta să le scuture vîntul. GALACTION, O. 122. (În context figurat) A restituit poporului, măiestru șlefuite, diamantele sufletului generațiilor acestui neam. SADOVEANU, E. 83. 3. Adj. (În basme și în superstiții, despre ființe) înzestrat cu puteri magice; (despre însușiri ale ființelor) care demonstrează putere magică ; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. V. n ă z d r ă v a n. Cf. BUDAI-DELEANU, T. V. 159. Cînd văzu argintarul cloșca cloncănind și puii piuind cu totul și cu totul de aur și ciugulind mei tot de aur, înțelese că trebuie să fie lucru măiestru. ISPIRESCU, L. 92. Zise feciorului de împărat: iată, pentru dragostea ta mă lepăd de puterea mea cea măiastră. id. ib. 188. Pică puțintică miere Din muiastra ta putere. MAT. FOLK. 1 078. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. Iat-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur. ALECSANDRI, P. III, 19. Pe umărul Dochiei mîndre cîntă pasărea măiastră. EMINESCU, O. IV, 128, cf. 95, id. N. 67. O pasere măiastră se vede bătînd la fereastră și zicînd cu glas muieratic. CREANGĂ, P. 232, cf. 90. Unde pasăre măiastră nu zboară. CANDREA, F. 340. Acolo sînt livezi cu mere de aur și cîntă paserea măiastră la ferestre împodobite cu mărgăritare. SADOVEANU, O. XII, 90, cf. IX, 378, JARNlK-BÎRSEANU, D. 134, ȘEZ. VII, 166, ALR II 4 238/172, 362. Fă-mă Doamne, ce m-ei face, Fă-m-o pasăre măiastră Să zbor la badea-n fereastră. ANT. LIT. POP. I, 114. (F i g.) Eu sînt măria-ta! – Tu?... Tu ești o pasăre măiastră, care iei grijile și dai bucuriile. DELAVRANCEA, O. II, 199. Zînă măiastră (și substantivat, f.) = a) zînă. Îi povesti că este zînă măiastră, că îl îndrăgostise de cînd îl văzuse la vînat. ISPIRESCU, L. 187. (F i g.) Dar iată că vîntul din somn la cîntu-ți, măiastră, tresare. NECULUȚĂ, Ț. D. 58 ; b) (la pl.) iele ; ursitoare. După ce-nchiz ferestrele Joace-mi măcar măiestrele. PANN, P. V. III, 139/27. Mâiestrele, una din numeroasele denumiri ale ielelor, sînt acele ființe supranaturale îndrăcite. CANDREA, F. 272, cf. 158, GRiGORIU-RiGO, M. P. I, 64. Zînele nu se numesc numai rusalii sau iele, ci și. . . zînele măiestre, măiestrele. PAMFILE, S. V. 22, cf. id. DUȘM. 260, ALRM II/I h 201. Duh măiestru (și substantivat, m.) = duh necurat, v. n e c u r a t. Începu ca un măestru a amăgi pre fecioara. MINEIUL (1 776), 11^r2/24. În oceanul cel mare se află o insulă, adică ostrov, anume Harmostan și este lăcuit de duhuri măiestre. GORJAN, H. II, 179/19. ♦ P. e x t. Ca din basme ; minunat; fermecat. Fecioara măiastră, cea cu păru de aur. BĂRAC, A. 4/11, cf. 18/7, 41/14. El apare lin din unghi Și la fata cea măiastră El își pleacă un genunchi. EMINESCU, P. 146. Mă duc cu gîndul și ajung într-o grădină măiastră. PETICĂ, O. 280. (Substantivat, astăzi regional) Vrăjitor. Aveam de dascăl o babă ce era măiastră vestită și m-a învățat șaptezeci de canoane măiestrești. GORJAN, H. I, 126/27. Aceasta este istoria a doi frați măiestri sau fermecători. id. ib. IV, 168/27, cf. T. PAPAHAGI, M. 225, dr. IV, 1 080. 4. S. m. (Popular, prin confuzie) Maistru. Pat de brad De mulți măestri e lucrat. POP., AP. GCR II, 327, cf. CHEST. II 10/64, ALR I 1824/96. 5. S. m. Maestru² (1). Ce-au să spună măestrii tăi de la Tortoni cînd vor afla? C. PETRESCU, A. R. 40. – Pl.: (m.) mâieștri și (rar) măiestri; (f.) măiestre și (rar) măiastre. – Și: (regional) muiăstră adj. – Lat. magister.