măiestru, măiastră adj., adv., s.f., s.m. I adj. 1 (despre oameni) abil, destoinic, deștept, dibaci, industrios, ingenios, iscusit, isteț, îndemânatic, priceput, <livr.> dexter, <rar> temeinic, <înv. și pop.> meșteșugos, <pop. și fam.> bun de mână, <pop.> mehenghi, meșter, <înv. și reg.> pricopsit, prinzaci, <reg.> desholt, îndemânat, îndemânos, pocăzit, sconat, vârlav, <înv.> meșteșugareț, meșteșugaș, practic, practicos, practisit, <fig.; fam.> breaz. Este un vânător măiestru. 2 (despre creații, realizări etc. ale oamenilor) artistic, iscusit, măiestrit, meșteșugit, <rar> meșteșugesc, <înv.> maestros. A realizat o traducere măiastră, de mare valoare literară. 3 (mitol. pop.; despre anumite obiecte) fermecat, magic, minunat, năzdrăvan, vrăjit². Zâna a atins-o cu o baghetă măiastră și a transformat-o în privighetoare. II adv. (modal; rar) v. Artistic. Iscusit Măiestrit Meșteșugit III s.f. (mitol. pop.; pop.) 1 (mai ales în basme) v. Crăiasă. Fee. Zână. Zână măiastră. 2 (la pl. măiestre) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimărițe (v. joimăriță). 3 (la pl. măiestre) v. Ursitoare (v. ursitor). IV s.m. (în credințe și superstiții; reg.) v. Șaman. Vrăjitor.