mânecă¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 27^r/2 / V: mânică, (îrg) mănică / Pl: ~eci, (iuz) ~ece / E: ml manica] 1 Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul, în întregime sau parțial. 2 (Rar; îlav) Pe sub ~ Pe ascuns. 3 (Pop; îe) A da cu ~eci largi A da cu plăcere. 4 (Pop; rar; îlav) Ca pe ~ca cămășii Foarte ușor. 5 (Pop; îe) A-și șterge nasul cu ~ca A fi prost crescut Si: a fi necioplit. 6 (Pop; îe) A-și tăia ~ca și a fugi A face un sacrificiu mic spre a evita o pagubă mare. 7 (Rar; îe) A lovi (pe cineva) în ~ A încerca să faci cuiva un rău, fără a reuși. 8 (Pfm; îe) A trage (pe cineva) de ~ sau (rar) a rupe (cuiva) ~ca A insista. 9 (Pfm; îae) A stărui pe lângă cineva pentru a obține ceva. 10 (Pfm; îae) A atrage cuiva atenția că minte sau exagerează. 11-12 (Pfm; îe) A (nu) se lăsa tras de ~ A (nu) se lăsa prea mult rugat. 13 (Rar; îe) A pune (cuiva) ~eci A constrânge pe cineva. 14 (Pfm; îe) A scoate din ~ A găsi la repezeală un răspuns, o explicație, o soluție. 15 (Rar; îe) A o trage pe ~ A bea. 16 (Rar; îae) A fura. 17 (Pfm; îe) A o băga pe ~ (sau, rar, pe ~eci) A se speria de consecințele unei fapte săvârșite Si: a o sfecli. 18 (Asr; îe) Aceasta-i altă ~ (sau, frm, altă pereche de ~eci) Asta-i altceva. 19 (Reg; lpl) Țesătură nedefinită mai îndeaproape. 20 (Reg) Mânecar (1). 21 (Înv) Flanc al unei armate. 22 (Teh) Dispozitiv în formă de mânecă¹ (1). 23 (Fit) Braț al unui râu, al unui canal etc.

mânecă² sf vz mânec

MÂNECĂ ~ci f. Porțiune a unor obiecte de îmbrăcăminte, care acoperă brațul (până la încheietura mâinii sau până în regiunea cotului). * A da cu ~ci largi a da din toată inima, cu multă bunăvoință. A nu se lăsa tras de ~ci a nu se lăsa prea mult rugat. A o băga pe ~ a fi speriat tare; a fi cuprins de frică. A-și sufleca ~cile a se apuca cu toată seriozitatea de un lucru. Pe sub ~ pe nevăzute; pe neobservate. A trage de ~ (pe cineva) a) a ruga insistent; b) a da de înțeles că întrece măsura, că exagerează. [G.-D. mânecii] /<lat. manica

mânecă f. 1. partea hainei ce înfășură brațul; a o băga pe mânecă, a o sfecli, a rămânea încremenit (aluzie la dibăcia scamatorilor cari făceau să dispară în mâneca lor diferite obiecte cu o repeziciune uimitoare); 2. ceată de oameni înarmați: două mâneci de mușchetari BĂLC. [Lat. MANICA].

mănica v vz mâneca

mănică sf vz mânecă

mâineca v vz mâneca

mâneca [At: N. TEST. (1648), 98^v/25 / V: mănica, mânica, (nob) mâineca v / Pzi: mânec / E: ml manicare] 1 vr (Îvp) A se scula dis-de-dimineață. 2 vr (Îvp; îe) A se ~ de ziuă A se face ziuă. 3 vr (Îvp) A porni dis-de-dimineață. 4 vr (Îvp) A porni. 5 vi (Îvp) A pleca. 6 vi (Îvp) A se îndrepta spre... 7 vi (Îvr) A se grăbi. 8 vi (Reg; d. albine) A cutreiera câmpul.

mânica v vz mâneca

MÎNECÁ, mînec, vb. I. Refl. (Popular) A se scula dis-de-dimineață. M-am mînecat, Toiagu-n mînă am luat. PĂSCULESCU, L. P. 114. Ba, dragă, m-oi mîneca Și la măicuță-oi pleca. SEVASTOS, C. 26. ◊ Intranz. Cine mînecă de dimineață, El izbutește mai mult în piață. PANN, P. V. II 68. – Variantă: mînicá (ȘEZ. XXIII 23) vb. I.

MÎ́NECĂ, mîneci, s. f. (Și în forma mînică) 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (de la umăr pînă la încheietura mîinii sau pînă deasupra ori dedesubtul cotului). Filip își trece mîneca hainei peste frunte. SAHIA, N. 31. Maică, fericirea mea, Pe mîneca de-a dreapta Pune-te pe dumneata; Pe mîneca de-a stingă Pune pe iubita mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307. ◊ Expr. A trage de mînecă (pe cineva) = a) a insista, a stărui (pe lîngă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția cuiva că minte sau exagerează. Femeia îl trăgea într-una de mînecă. REBREANU, I. 34. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o dupe ființa adevărului. ODOBESCU, S. III 46. A (nu) se lăsa tras de mînecă (de cineva) = a (nu) se lăsa prea mult rugat. (Regional) A da cu mîneci largi = a da cu plăcere, bucuros. Părinții fetei, cînd aud asta, au de bucurie că le-a picat un om așa de bun și o dau cu mîneci largi. CREANGĂ, P. 168. A o băga pe mînecă = a se speria, a se înspăimînta; a o sfecli. Cum o auziră ginerii împăratului, o băgară pe mînecă și mărturisiră că așa este. ISPIRESCU, L. 158. Naiba di spaimî o băgasî pi mînici rău, da rău di tăt. ȘEZ. III 6. A scoate din mînecă = a inventa la repezeală o explicație. A nu avea (de-a face) nici în clin, nici în mînecă (cu cineva) v. clin. 2. (Tehn.) Dispozitiv în formă de mînecă (1). Fig. Mînecă de vînt = dispozitiv în formă de mînecă, instalat pe un aerodrom, într-un loc ușor vizibil și înalt, cu ajutorul căruia se indică direcția vîntului. 3. (Învechit) Coloană de soldați orînduiți în flancul unei armate. Un lung pătrat cu două mînici de cîte cinci sute mușchetari fiecare. BĂLCESCU, la TDRG. – Variantă: (Mold.) mînică, mînici și (rar) mînice (NEGRUZZI, S. I 145), s. f.

MÎ́NICĂ s. f. v. mînecă.

A MÂNECÁ mânec intranz. pop. 1) A se scula în zorii zilei; a se trezi cu noaptea în cap. 2) A pleca dis-de-dimineață. /<lat. manicare

mânecà v. a porni înainte de a răsări soarele: cine mânecă de dimineață, izbutește mai mult în piață PANN. [Lat. MANICARE, a sosi des de dimineață].

mî́nec, a -á v. intr. (lat. mánico, -áre, a sosi dimineață. V. mîne). Vechĭ. Mă scol dimineața: cine mînecă de dimineață, izbutește maĭ mult în pĭață (Pan); cine mînecă, nu întunecă (nu-l apucă noaptea pe drum). Azĭ. Pe mînecate, des-de-dimineață, în zorĭ, înainte de cîntătorĭ. De mînecate, de dimineață de tot: a porni de mînecate. – Și demînecate: de demînecate începură a sosi țăraniĭ (CL. 1910, Dec. 1112) demînecate pînă în seară (VR. 1912, 10, 53). – Cjb. dă și un subst n. mînec, zorĭ: a porni de mînec.

mî́necă (vest) și mî́nică (est) f., pl. ĭ (lat. mánica, d. manus, mînă; it. mánica, pv. sp. pg. manga, fr. manche. V. manșetă). Acea parte a haĭneĭ în care intră brațu. Pe supt mînecă, pe supt mînă, în secret. A o băga pe mînecă, a o sfecli. A rupe cuĭva mînecile, a-l trage de mînică, a-l urmări foarte mult cu rugămintea. A nu avea cu cineva nicĭ în clin, nicĭ în mînecă. V. clin.

mî́nică, V. mînecă.