mânecă¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 27^r/2 / V: mânică, (îrg) mănică / Pl: ~eci, (iuz) ~ece / E: ml manica] 1 Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul, în întregime sau parțial. 2 (Rar; îlav) Pe sub ~ Pe ascuns. 3 (Pop; îe) A da cu ~eci largi A da cu plăcere. 4 (Pop; rar; îlav) Ca pe ~ca cămășii Foarte ușor. 5 (Pop; îe) A-și șterge nasul cu ~ca A fi prost crescut Si: a fi necioplit. 6 (Pop; îe) A-și tăia ~ca și a fugi A face un sacrificiu mic spre a evita o pagubă mare. 7 (Rar; îe) A lovi (pe cineva) în ~ A încerca să faci cuiva un rău, fără a reuși. 8 (Pfm; îe) A trage (pe cineva) de ~ sau (rar) a rupe (cuiva) ~ca A insista. 9 (Pfm; îae) A stărui pe lângă cineva pentru a obține ceva. 10 (Pfm; îae) A atrage cuiva atenția că minte sau exagerează. 11-12 (Pfm; îe) A (nu) se lăsa tras de ~ A (nu) se lăsa prea mult rugat. 13 (Rar; îe) A pune (cuiva) ~eci A constrânge pe cineva. 14 (Pfm; îe) A scoate din ~ A găsi la repezeală un răspuns, o explicație, o soluție. 15 (Rar; îe) A o trage pe ~ A bea. 16 (Rar; îae) A fura. 17 (Pfm; îe) A o băga pe ~ (sau, rar, pe ~eci) A se speria de consecințele unei fapte săvârșite Si: a o sfecli. 18 (Asr; îe) Aceasta-i altă ~ (sau, frm, altă pereche de ~eci) Asta-i altceva. 19 (Reg; lpl) Țesătură nedefinită mai îndeaproape. 20 (Reg) Mânecar (1). 21 (Înv) Flanc al unei armate. 22 (Teh) Dispozitiv în formă de mânecă¹ (1). 23 (Fit) Braț al unui râu, al unui canal etc.

MÂNECĂ ~ci f. Porțiune a unor obiecte de îmbrăcăminte, care acoperă brațul (până la încheietura mâinii sau până în regiunea cotului). * A da cu ~ci largi a da din toată inima, cu multă bunăvoință. A nu se lăsa tras de ~ci a nu se lăsa prea mult rugat. A o băga pe ~ a fi speriat tare; a fi cuprins de frică. A-și sufleca ~cile a se apuca cu toată seriozitatea de un lucru. Pe sub ~ pe nevăzute; pe neobservate. A trage de ~ (pe cineva) a) a ruga insistent; b) a da de înțeles că întrece măsura, că exagerează. [G.-D. mânecii] /<lat. manica

mânecă f. 1. partea hainei ce înfășură brațul; a o băga pe mânecă, a o sfecli, a rămânea încremenit (aluzie la dibăcia scamatorilor cari făceau să dispară în mâneca lor diferite obiecte cu o repeziciune uimitoare); 2. ceată de oameni înarmați: două mâneci de mușchetari BĂLC. [Lat. MANICA].

mănică sf vz mânecă

mânică sf vz mânecă¹

MÎNECĂ, mîneci, s. f. (Și în forma mînică) 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (de la umăr pînă la încheietura mîinii sau pînă deasupra ori dedesubtul cotului). Filip își trece mîneca hainei peste frunte. SAHIA, N. 31. Maică, fericirea mea, Pe mîneca de-a dreapta Pune-te pe dumneata; Pe mîneca de-a stîngă Pune pe iubita mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307. ◊ Expr. A trage de mînecă (pe cineva) = a) a insista, a stărui (pe lîngă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția cuiva că minte sau exagerează. Femeia îl trăgea într-una de mînecă. REBREANU, I. 34. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o dupe ființa adevărului. ODOBESCU, S. III 46. A (nu) se lăsa tras de mînecă (de cineva) = a (nu) se lăsa prea mult rugat. (Regional) A da cu mîneci largi = a da cu plăcere, bucuros. Părinții fetei, cînd aud asta, au de bucurie că le-a picat un om așa de bun și o dau cu mîneci largi. CREANGĂ, P. 168. A o băga pe mînecă = a se speria, a se înspăimînta; a o sfecli. Cum o auziră ginerii împăratului, o băgară pe mînecă și mărturisiră că așa este. ISPIRESCU, L. 158. Naiba di spaimî o băgasî pi mînici rău, da rău di tăt. ȘEZ. III 6. A scoate din mînecă = a inventa la repezeală o explicație. A nu avea (de-a face) nici în clin, nici în mînecă (cu cineva) v. clin. 2. (Tehn.) Dispozitiv în formă de mînecă (1). Fig. Mînecă de vînt = dispozitiv în formă de mînecă, instalat pe un aerodrom, într-un loc ușor vizibil și înalt, cu ajutorul căruia se indică direcția vîntului. 3. (Învechit) Coloană de soldați orînduiți în flancul unei armate. Un lung pătrat cu două mînici de cîte cinci sute mușchetari fiecare. BĂLCESCU, la TDRG. – Variantă: (Mold.) mînică, mînici și (rar) mînice (NEGRUZZI, S. I 145), s. f.

MÎNICĂ s. f. v. mînecă.

mînecă (vest) și mînică (est) f., pl. ĭ (lat. mánica, d. manus, mînă; it. mánica, pv. sp. pg. manga, fr. manche. V. manșetă). Acea parte a haĭneĭ în care intră brațu. Pe supt mînecă, pe supt mînă, în secret. A o băga pe mînecă, a o sfecli. A rupe cuĭva mînecile, a-l trage de mînică, a-l urmări foarte mult cu rugămintea. A nu avea cu cineva nicĭ în clin, nicĭ în mînecă. V. clin.

mînică, V. mînecă.

mânecă s. f., g.-d. art. mânecii; pl. mâneci

mânecă s. f., g.-d. art. mânecii; pl. mâneci

mânecă s. f., g.-d. art. mânecii; pl. mâneci

mânecă, -ci.

mînecă

MÂNECĂ s. v. aripă, capăt, coastă, flanc, margine.

MÂNECĂ DE VÂNT s. v. manșă de vânt.

mînecă s. v. ARIPĂ. CAPĂT. COASTĂ. FLANC. MARGINE.

mînecă (mîneci), s. f. – Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul. – Var. mînică. – Mr. mînică, megl. mǫnică. Lat. mănĭca (Candrea-Dens., 1124; REW 5300; Pascu, I, 119), cf. alb. mëngë, it. manica, prov., sp., port. manga, fr. manche. – Der. mînecar, s. n. (tunică, veston, bluzon; manșon); mînecuță, s. f. (mînecă; manșetă detașabilă).

MÂNECĂ DE VÂNT dispozitiv pentru indicarea direcției și a intensității vântului, format dintr-un sac de pânză tronconic, montat pe un cadru metalic care se poate roti în jurul unui ax vertical. Mâneca de vânt se instalează pe aeroporturi la un loc vizibil și cât mai înalt. Este indispensabilă în probele de precizia aterizării.

EUROTUNEL, galerie cu cale feroviară și rutieră, subacvatică, realizată între anii 1987-1994, pe sub Marea Mânecii, între Folkenstone (Marea Britanie) și Calais (Franța), la o adâncime de 40 m. Lungime: 50,5 km (al doilea din lume, după tunelul Seikan, Japonia). Inaugurat, la 6 mai 1994, în prezența reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și a președintelui François Mitterand. Calea ferată care străbate E. conectează rețelele feroviare din Marea Britanie cu cele din Franța și Belgia. Cunoscut și sub numele de Tunelul Mânecii.

MAREA MÂNECII (fr. LA MANCHE [la mãʃ], engl. ENGLISH CHANNEL [iŋliʃ tʃænl]), mare a Oc. Atlantic, cuprinsă între țărmul de N al Franței și litoralul sudic al Marii Britanii. Legată de Marea Nordului prin str. Pas de Calais; 78 mii km². Ad. max.: 172 m; ad. medie: 86 m. Temp. medie a apei: 8°C (în febr.) și 16°C (în aug.). Salinitatea: 35‰. Pescuit. Porturi pr.: Portsmouth, Brighton, Boulogne-sur-Mer, Dieppe, Le Havre. Pe sub M.M. a fost construit (1988-1994) un tunel rutier și feroviar (inaugurat la 6 mai 1994), lung de 50 km (din care 38 km sub apă), alcătuit din două galerii feroviare paralele, cu diametrul de 7,60 m fiecare, plasate la 30 m distanță una de cealaltă și o galerie rutieră, cu un diametru de 4,80 m, situată între ele. Terminalul de pe țărmul francez se află la Coquelles (lângă Calais), iar cel de pe țărmul englez la Sheriton (lângă Folkestone).

a o băga pe mânecă expr. 1. a da de necaz, a intra într-o încurcătură.

nici în clin, nici în mânecă expr. fără nici o legătură (cu cineva sau ceva).

MĂNICĂ s. f. v. mînecă.

MÎNECĂ¹ s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). Suciia mîneca și băga mâna în căldare de potoliia undele și nu să vătăma. DOSOFTEI, V. S. septembrie 27^r/2. Prinzind pre Dumitrașco Buhuș și cercîndu-l, au găsit pistol mic în mănică supus. N. COSTIN, LET. II, 51/9. Cămeașia fără mâniei. id., ap. GCR II, 11/33. Celalalt, asemene călare și nu mai puțin elegant, se deosebea prin mărimea șlicului și largile mînici a benișului său. NEGRUZZI, S. I, 30, cf. 88, 145. Opt voinici cu spete late Și cu mînici suflecate, Stau cu puștele-ncărcate. ALECSANDRI, P. I, 58. Oameni vrednici ca să șazâ în zidirea sfintei Golii, în cămeși cu mîneci lunge și pe capete scufie. EMINESCU, O. I, 150. Și-odată suflecă moș Nichifor mînecile, taie un sulhariu de fag și face un capăt minunat. CREANGĂ, P. 135, CI. 287, id. A. 103, CONV. LIT. XI, 214. S-a șters cu mîneca pe obraz și-ntorcmau-se-n ioc spre vodă zice . . . CARAGIALE, O. 240, cf. COȘBUC, P. I, 97. Pletele lui și mânecile cămeșei îi fîlfîiau în vînt, ca un steag a bătaie. N. REV. R. I, 74. Ridică mînele. Mînecile i s-adunară în umeri. DELAVRANCEA, H. T. 8. Cîrpaciul, după ce își șterse gura cu mîneca cămășii, se întoarse spre covrigar. DUNĂREANU, CH. 68. Se puse să-și tragă sumanul pe mînici. SADOVEANU, M. 182, cf. id. O. X, 310, XI, 49, XII, 411, XIII, 46. Dinu bău cu poftă, se șterse cu mîneca pe la gură și, luîndu-și căciula de pe cap, își netezi puțin pletele. BUJOR, S. 26. Se ivea de după colțul casei cu mânicile răsfrînte și cu pestelcă curată pe dinainte. HOGAȘ, DR. II, 102. Întinse brațele, încît mânecile largi îi atîrnau ca niște aripi de liliac. REBREANU, R. II, 31. Desprinse pardesiul Sabinei din cuier și o sili să îmbrace mânecile. C. PETRESCU, C. V. 329, cf. id. A. R. 8. Filip își trece mîneca hainei peste frunte. SAHIA, N. 31. Mînicile largi alunecară, descoperind brațele goale. TEODOREANU, M. II, 69, cf. CAMIL PETRESCU, O. III, 224. Îmbrăcată într-o rochie simplă, închisă la gît, cu mâneci lungi. STANCU, U.R.S.S. 23. Mormăind în barbă o sudalmă frățească, și-a sumes mînecile și a pășit îndesat către ape. GALAN, Z. R. 43. Duse încet mîneca la frunte și se șterse fără să facă cel mai mic zgomot. PREDA, Î. 150. Îl ajunse din urmă și-i apucă mîneca. V. ROM. martie 1954, 83. Mînicile-și sumetea Și-ncepea De chiuia Și pe turci mi-i deștepta. TEODORESCU, P. P. 557. Maică, fericirea mea, Pe mîneca de-a dreapta Pune-te pe dumneata; Pe mîneca de-a stânga Pune pe iubita mea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 307, cf. 493. Și-apoi îndată . . . Mînicele-a suflicat. Niște mîni poleite Ca niște tînjeli pîrlite. POP., ap. GCR II, 337. De la deal de boii lui Șede singur dumnealui: Cu mînica vînt își trage, Cu basmaua umbrâ-și face. ȘEZ. I, 71, cf. 13. M-or jeli și mÎndrele, în trei luni, cu trei cununi, în trei sfinte duminici, Cu pui roșii la mîneci. BÎRLEA, B. 71, cf. GREGORIAN, CL. 58, ALR II 3 290, 3 298, 3 304, 3 352. ◊ L o c. a d v. (Rar) Pe sub mînecă = pe ascuns, în secret, pe sub mînă. Cf. BARONZI, L. 44, ZANNE, P. III, 220. ◊ E x p r. A da cu mîneci largi = a da cu plăcere, bucuros. Părinții fetei, cînd aud asta, au de bucurie că le-a picat un om așa de bun și o dau cu mîneci largi. CREANGĂ, P. 168. I-am dat împrumutul cu mîneci largi, cu voie bună. PAMFILE, A. R. 250, cf. ZANNE, P. 220. (Rar) Ca pe mîneca cămășii = foarte ușor, cu cea mai mare ușurință. ZANNE, P. III, 63. A-și șterge nasul cu mîneca = a fi rău crescut, a fi necioplit, id. ib. 220. A-și tăia mîneca și a fugi = a face un sacrificiu neînsemnat spre a evita o pagubă mare. id. ib. (Rar) A lovi (pe cineva) în mînecă = a încerca să faci (cuiva) un rău, fără a reuși, LM, cf. ZANNE, P. III, 220. A trage (pe cineva) de mînecă sau (rar) a rupe (cuiva) mîneca = a) a insista, a stărui (pe lîngă cineva) pentru a obține ceva. Mi-a tot rupt mînica alde cuscru Matei, ca să-i dau lui locșoru ăla, de ie la nasu dumitale acolea. JIPESCU, O. 147, cf. 6; b) a atrage cuiva atenția (trăgîndu-l de mînecă¹ 1) că minte sau exagerează. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o dupe ființa adevărului. ODOBESCU, S. III, 46, cf. LM, DDRF, ZANNE, P. M, 220. A (nu) se lăsa tras de mînecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. COSTINESCU. (Rar) A pune (cuiva) mîneci = a constrînge (pe cineva). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. A scoate din mînecă = a găsi la repezeală un răspuns, o explicație, o soluție (netemeinică). (Rar) A o trage pe mînecă = a) a bea. PAMFILE, J. II, 153; b) a fura. id. ib. A o baga pe mînecă (sau, rar, pe mîneci) = a se speria (de consecințele unei fapte săvîrșite), a o sfecli. Cum . . . auziră ginerii împăratului, o băgară pe mînecă și mărturisiră că așa este. ISPIRESCU, L. 158, cf. 203, 260, PAMFILE, J. III, 90, REBREANU, R. II, 75. Ienicerii d-auzea Pe mînică o băga. Să creadă nu le venea. TEODORESCU, P. P. 557. Naiba di spaimî o bagasî pi mînicî rău, da rău di tăt. ȘEZ. III, 6, cf. ZANNE, P. III, 218. A nu avea (de-a face) nici în clin, nici în mînecă (cu cineva) v. c l i n. Aceasta-i altă mînecă (sau, franțuzism, altă pereche de mîneci) = asta-i altceva, asta-i altă mîncare de pește. Cf. COSTINESCU, IORDAN, L. R. A. 259. 2. (Regional, la pl.) Numele unei țesături (Bilciurești-Ploiești). H IV 6. 3, Mînecar (1). Com. din RĂHĂU-SEBEȘ. 4. (Învechit) Flanc, aripă a unei armate. Un lung pătrat cu două mînici de cîte cinci sute mușchetari fiecare. BĂLCESCU, ap. TDRG. 5. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mînecă¹ (1). Cf. LTR. 6. (Rar; franțuzism) Braț al unui rîu, al unui canal etc. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., ATILA, P. 158. – Pl. : mîneci și (ieșit din uz) mînece (GANE, N. III, 167). – Și: mînică, (învechit și regional) mănică s. f. – Lat. manica.

MÎNECĂ² s. f. v. mînec.