lance sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie, 2^V/11 / V: (îrg) ~ncie, ~nge, (îvr) ~nță, lean~, lență / Pl: lănci, (înv) ~nci, ~ / E: mg láncsa, lándzsa, it lancia, lat lancea] 1 Veche armă de atac, formată dintr-o vergea lungă de lemn prevăzută cu un vârf metalic ascuțit Si: suliță. 2 (Prc) Vârf metalic, de formă triunghiulară, al lăncii (1). 3 (Asr; îe) A rupe ~a cu cineva A purta o discuție în contradictoriu cu cineva. 4 (Îe) A pleca ~a A ceda. 5 (Îae) A se declara învins. 6 (Rar) Rană provocată de lance (1). 7 (Pex) Obiect ornamental sau cu diferite utilizări, din metal, de forma unei lănci (1). 8 (Pop) Bâtă cu vârful metalic, ascuțit. 9 (Pop) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile Si: (reg) cață. 10 (Îvr) Instrument chirurgical de formă alungită pentru operarea fistulei lacrimale. 11 (Reg) Parte ascuțită a unui par cu care, în timpul iernii, se sparge gheața Si: țaglă. 12 (Reg) Buzdugan. 13 (Reg) Țapină.

lancie sf vz lance

lange^[1] sf vz lance corectat(ă)

lanță sf vz lance

lent, ~ă a [At: FILIMON, O. I, 368 / Pl: ~nți, ~e / E: fr lent] 1-2 Care acționează sau se produce încet, pe măsură ce trece timpul Si: (îvr) lentos (1-2). 3 Al cărui efect nu este rapid Si: (îvr) lentos (3). 4 Care este lipsit de rapiditate, de vivacitate, de promptitudine Si: (îvr) lentos (4).

lentă sf [At: GENILIE, M G. 141/22 / Pl: ~te / E: rs лента] Panglică lată de mătase purtată de către suverani sau demnitari la solemnități.

lența sfa [At: ALR I, 1477/51 / E: cf Lenuța] (Trs) 1 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 2 Melodie după care se execută lența (1).

lență^[1] sf vz lance corectat(ă)

LANCE, lănci, s. f. Armă de atac de altădată, alcătuită dintr-o vergea lungă de lemn, cu un fier ascuțit fixat la vîrf; suliță. Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt. EMINESCU, O. I 148. Ce cați tu la noi în munte? Lance-n coaste, bardă-n frunte? ALECSANDRI, P. II 23. – Pl. și: lance (NEGRUZZI, S. I 160).

LENT, -Ă, lenți, -te, adj. Încet, domol. Lenta migrațiune a norilor pe suprafața cerului... își găsește expresie sonoră și vibrează îndelung între pereții munților. BOGZA, C. O. 342. Turlele... stau sihastre și încă geometrice în lenta și întunecoasa dizolvare. GALACTION, O. I 217. Se înțelege că e antipatică tortura lentă la care Anca supune pe Dragomir. GHEREA, ST. CR. II 277.

LENT, -Ă adj. Încet, lin, domol. [Pl. -nți, -nte. / < fr. lent, it. lento, lat. lentus].

LENTĂ s.f. Cordon de mătase care se poartă în diagonal peste piept la solemnități de către suverani sau de posesorii unei înalte decorații. [< rus. lenta].

LENT, -Ă adj. încet, lin, domol. (< fr. lent, lat. lentus)

LENTĂ s. f. cordon de mătase care se poartă în diagonală, peste piept, de către suverani sau de posesorii unei înalte decorații, la solemnități. (< rus. lenta)

LANCE lănci f. Armă albă constând dintr-un vârf de fier montat într-o vergea lungă de lemn. [G.-D. lăncii] /<it. lancia

LENT ~tă (~ți, ~te) și adverbial 1) Care manifestă lipsă de rapiditate; fără grabă; încet. 2) Care se desfășoară încet; cu ritm scăzut; domol; lin. /<fr. lent, lat. lentus

lance f. suliță: lănci scânteie lungi în soare EM.

lent a. încet.

lentă f. cordon lat cu decorațiuni purtat curmeziș peste umăr (la solemnități). [Rus. LENTA].

*lánce f., pl. lăncĭ (fr. lance, it. láncio, lat. láncea, lance, cuv. de origine celtică după Varone, ĭar după Festu d. vgr. lóghe). Suliță, prăjină lungă de vre-o 2-3 metri cu un vîrf de fer la capăt și întrebuințată ca armă în unele cavaleriĭ. (În armata românească o poartă numaĭ roșioriĭ și numaĭ rîndu întîĭ de soldațĭ). Fig. A rupe o lance cu cineva (cum făceaŭ în evu mediŭ cavaleriĭ care se întreceaŭ între eĭ), a disputa viguros cu cineva. A pleca lancea, a te declara învins.

*lent, -ă adj. (lat. léntus. V. alint). Încet, lin, cu mișcărĭ rare: mers lent. Fig. Inteligență lentă, leneșă, greoaĭe. Adv. În mod lent: acest rîŭ curge lent.

léntă f., pl. e (rus. lénta, cordică, lentă, d. ol. lint, cordică). Panglică lată, cordon distinctiv purtat pe umăr ca decorațiune.

lance s. f., art. lancea, g.-d. art. lăncii; pl. lănci

lent adj. m., pl. lenți; f. lentă, pl. lente

lentă s. f., g.-d. art. lentei; pl. lente

lance s. f., art. lancea, g.-d. art. lăncii; pl. lănci

lent adj. m., pl. lenți; f. lentă, pl. lente

lentă s. f., g.-d. art. lentei; pl. lente

lance s. f., art. lancea, g.-d. art. lăncii; pl. lănci

lent adj. m., pl. lenți; f. sg. lentă, pl. lente

lentă s. f., g.-d. art. lentei; pl. lente

lance

lance (lănci), s. f. – 1. Suliță. – 2. Bîtă de cioban. It. lancia (sec. XVIII), prin intermediul mag. lancsa, sau al sl., cf. slov. lanča (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 39; Byhan 318; REW 4878; DAR). – Der. lăncier (var. lancer), s. m. (purtător, fabricant de lănci), din fr. lancier; lansa, vb. (a arunca, a proiecta; a descărca; a face cunoscut), din fr. lancer; lanțetă, s. f. (instrument chirurgical), din fr. lancette, sau germ. Lanzette.

lentă (lente), s. f. – Șnur al unei decorații sau ordin. Rus. lenta (Tiktin).

TELUM IMBELLE SINE ICTU CONIECIT (lat.) aruncă lancea nevolnică fără vlagă – Vergiliu, „Eneida”, II, 544. Lancea aruncată de bătrânul rege Priam împotriva lui Pirus. Lovitură slabă, care nu-și atinge ținta.

Lent/e, -a, -ul v. Leontie I 7.

Lenț/a, -ă, -e, -ea, -ești v. Elena II B 2.

lent, lenți s. m. locotenent.

LANCE s. v. suliță.

LENT adj., adv. 1. adj. v. greoi. 2. adj. v. domol. 3. adj. v. rar. 4. adv. v. încet.

LENTĂ s. 1. cordon. (~ a unei decorații.) 2. eșarfă. (~ purtată de un înalt demnitar.)

lance s.f. 1 (milit.; în Antic, și în Ev. Med.) suliță, <înv.> fuște, pică³, spicul, <turc.> giudea. Cele două oști se luptau cu lăncile. 2 (la stână; reg.) <reg.> campău, cață², nuia. Ciobanii prind oile cu lancea.

lent, lentă adj., adv. I adj. 1 (despre ființe sau despre mișcări, acțiuni etc. ale lor) greoi, încet, moale, molatic, molâu, <rar> torpid, <reg.> bolocănos, greunatic, molan¹, molcan, molofan, <înv.> târziu, zăbavnic, <fig.> împiedicat, mătăhălos, stângaci, <arg.> martalog. Lent cum este, abia poate alerga. Fiind prea gras, are mișcările lente. 2 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mișcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneș, lin², liniștit, măsurat², potolit², tacticos, temperat, <livr.> lento, <pop.> molcomit, <fig.> lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas lent. 3 rar. Bătăile pendulului sunt lente. II adv. (modal) 1 (în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mișcare) agale, alene, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, lin², liniștit, ușor², ușurel, <rar> alin¹, plaviu, <pop. și fam.> iavaș, <pop.> cătenelaș, cătinaș, cătinel, cătineluș, cătineluț, cătingan, cătinică, linișor, oblu, rara, <fam.> moșnegește, <reg.> linuț, mereor, mereu, mereuaș, mereuț, <înv.> cătinelușel. Obosit, bărbatul merge lent spre casă. 2 greu, încet. Zilele trec lent până la concediu. 3 (pe lângă vb. de declarație) molcom, tărăgănat, <rar> lat. Vorbește lent și puțin răgușit. 4 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) alene, încet, tardo.

lentă s.f. 1 cordon. Pe lenta de mătase, purtată diagonal pe piept, sunt prinse mai multe decorații. 2 eșarfă. Admiră lenta înaltului demnitar.

LANCE s. (MIL., IST.) suliță, (înv.) fuște, spicul.

LENT adj., adv. 1. adj. greoi, încet, moale, molatic, molîu, (înv.) tîrziu, zăbavnic. (Om ~ în mișcări; mișcări ~.) 2. adj. domol, încet, lin, liniștit, măsurat, potolit, tacticos, temperat, (pop.) molcomit. (Mers ~.) 3. adj. rar. (Bătaia ~ a pendulei.) 4. adv. greu, încet. (Noaptea trecea ~.)

LENTĂ s. 1. cordon. (~ a unei decorații.) 2. eșarfă. (~ purtată de un înalt demnitar.)

Lent ≠ brusc, iute, rapid, repede

Lancea lui Achile – Legenda spune că regele Mysiei (vechi ținut din Asia Mică), fiind rănit de lancea lui Achile, a consultat... oracolul în chip de medic. Oracolul i-a răspuns că rana nu poate fi tămăduită decît de cel care i-a făcut-o. Și atunci Ulise a preparat din rugina lăncii un soi de alifie și într-adevăr regele s-a vindecat. Lancea lui Achile avea deci la început însușirea să vindece pe cine vătăma. Mai tîrziu a căpătat un dar în plus: de a servi ca termen de comparație pentru ceea ce poate face pe cît rău, pe atît bine. Bunăoară, se spune despre cuvînt, că e ca lancea lui Achile: poate răni dar poate și mîngîia. Unii au spus același lucru despre știință, alții despre presă ș.a.m.d. Shakespeare folosește expresia în Henric VI (2-1) „…ca și lancea lui Ahile, e în stare să ucidă și să vindece”. MIT.

lánce, lănci, s.f. Băț cu cârlig în vârf, folosit de ciobani: „Și-mi puneți lancea la cap” (Papahagi, 1925: 120-121). – Din it. lancia „suliță” (sec. XVIII) (DER, MDA), prin magh. lancsa sau slov. lanča (DA, după DER; MDA).

lance, lănci, s.f. – „Bota cu care îmblă păcurariu” (Papahagi, 1925): „Și-mi puneți lancea la cap” (Papahagi, 1925: 120-121). – Din it. lancia „suliță” (sec. XVIII) (Scriban, DER, DEX, MDA), prin magh. lancsa sau slov. lanča (Tiktin, Miklosich, DA, cf. DER; MDA).

lance, lănci, s.f. – „Bota cu care îmblă păcurariu” (Papahagi 1925): „Și-mi puneți lancea la cap” (Papahagi 1925: 120-121). – It. lancia, prin magh. lancsa.