legiuit, ~ă a [At: (a. 1783) ȘA I, 61 / Pl: ~iți, ~e / E: legiui] 1 (Asr) Hotărât prin lege (38). 2 (Asr) Care a căpătat caracter de lege (38) Si: legal (7). 3 Care este stabilit ca normă. 4 (D. căsătorie) Făcută cu îndeplinirea formelor legale și religioase Si: legal (11). 5 (D. soți) Căsătorit legal. 6 (D. copii) Născut din părinți căsătoriți. 7 (D. copii) Născut în afara căsătoriei, dar recunoscut de tată. 8 (Asr) Care este conform uzanțelor, tradițiilor. 9 (Înv) Justificat. 10 (Înv) Îndreptățit.

LEGIUIT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Învechit) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal. Tînărul nu a mai avut astîmpăr, și, înainte chiar de vîrsta legiuită s-a aruncat cu pasiune în luptele politice. CARAGIALE, O. II 182. Acest drept legiuit a Moldovei. NEGRUZZI, S. I 242. După mai multe lupte statornicindu-se, în sfîrșit, Ștefan vv. pe tronul Moldovei și recunoscîndu-se de domn legiuit, Miron merse și el cu alți boieri de i se închină. BĂLCESCU, O. I 183. ♦ Legitim (1). Ca și cu un veac mai înainte, se perindaseră feciori legiuiți ori copii din flori ai domniei, care rîvneau să ia puterea. SADOVEANU, N. P. 5. ♦ (Substantivat) Soț sau soție legitimă. Ce făcuse, ce dresese cucoana Catinca, legiuita lui cuconu Ioniță, că, de la o vreme, numai ce prinse de veste că legiuitul d-sale, adică cuconul Ioniță Hrisanti, e un bătrîn frumos. HOGAȘ, H. 13.

legiuit a. legitim.

legĭuít, -ă adj. Legiferat. Legal. Legitim.

legiui [At: CORESI, EV. 162 / Pzi: ~esc / E: lege¹ + -ui] 1 vt(a) (Asr) A hotărî prin lege (38). 2 vt(a) (Asr) A face să capete caracter de lege (38) Si: a legaliza (8). 3 vt(a) (Asr) A stabili ca normă. 4 vt(a) (Jur; îrg) A cerceta în calitate de judecător, din punct de vedere al prevederilor legale. 5 vt(a) (îrg) A decide în urma unor dezbateri juridice. 6 vrr (Trs; înv) A se judeca.

LEGIUI, legiuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Învechit) A legifera. Un sobor de arhierei... legiuiește ca în veci să nu mai strămute astă pravilă și să nu se mai încredințeze cîrma arhipăstorească la străini ierarhi. NEGRUZZI, S. I 241. Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui printr-un așezămînt al său că fiecare țăran, pe-a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139. ◊ Refl. pas. În Moldova asemenea, țăranii în disperare, începură a nu mai vroi să plătească dajdiile și a lucra cele 24 zile la proprietar, după cum se legiuise la 1794. BĂLCESCU, O. I 142. 2. Refl.(Transilv.) A chibzui. Ei să legiuiesc Și să sfătuiesc: Care-or fi mai mari Și mai de demult? BIBICESCU, P. P. 244.

A LEGIUI ~iesc tranz. 1) A hotărî prin lege. 2) A judeca un proces; a da o sentință; a pedepsi. /lege + suf. ~ui

legiuí v. a legifera.

legĭuĭésc v. intr. (d. lege). Legiferez.

legiui (a ~) (înv., pop.) (desp. -giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiesc, 3 sg. legiuiește, imperf. 1 legiuiam; conj. prez. 1 sg. să legiuiesc, 3 să legiuiască

legiui (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiesc, imperf. 3 legiuia; conj. prez. 3 să legiuiască

legiui vb. (sil. -giu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiesc, imperf. 3 sg. legiuia; conj. prez. 3 sg. și pl. legiuiască

legiui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiesc, conj. legiuiască)

LEGIUIT adj. v. legal.

legiuit, -ă adj. (jur.) 1 (în opoz. cu „ilicit”; astăzi rar; despre acte, instituții, organizații, măsuri ale unor autorități etc.) v. Legal. Licit¹. (înv.; despre căsătorie) v. Legal. Legitim. 3 (înv.; despre soți) v. Legal. Legitim.

legiuit adj. v. LEGAL.

LEGIUI vb. v. legaliza, legifera, reglementa.

legiui vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică fapte, stări, situații, impozite, dispoziții etc.) v. Legaliza. Legifera. Reglementa.

legiui vb. v. LEGALIZA. LEGIFERA. REGLEMENTA.

legiuít, -ă, legiuiți, -te, adj. Judecat. – Din legiui.

legiuí, legiuiesc, v.t. A face legea, a judeca. – Din lege + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

legiui, legiuiesc, vb. tranz. – A face legea, a judeca. – Din lege + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

legiui, legiuiesc, vb. tranz. – A face legea, a judeca. – Din lege + -ui.