2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Înv. și pop.) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal, legitim. – V. legiui.

LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Înv. și pop.) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal, legitim. – V. legiui.

legiuit, ~ă a [At: (a. 1783) ȘA I, 61 / Pl: ~iți, ~e / E: legiui] 1 (Asr) Hotărât prin lege (38). 2 (Asr) Care a căpătat caracter de lege (38) Si: legal (7). 3 Care este stabilit ca normă. 4 (D. căsătorie) Făcută cu îndeplinirea formelor legale și religioase Si: legal (11). 5 (D. soți) Căsătorit legal. 6 (D. copii) Născut din părinți căsătoriți. 7 (D. copii) Născut în afara căsătoriei, dar recunoscut de tată. 8 (Asr) Care este conform uzanțelor, tradițiilor. 9 (Înv) Justificat. 10 (Înv) Îndreptățit.

LEGIUÍT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Învechit) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal. Tînărul nu a mai avut astîmpăr, și, înainte chiar de vîrsta legiuită s-a aruncat cu pasiune în luptele politice. CARAGIALE, O. II 182. Acest drept legiuit a Moldovei. NEGRUZZI, S. I 242. După mai multe lupte statornicindu-se, în sfîrșit, Ștefan vv. pe tronul Moldovei și recunoscîndu-se de domn legiuit, Miron merse și el cu alți boieri de i se închină. BĂLCESCU, O. I 183. ♦ Legitim (1). Ca și cu un veac mai înainte, se perindaseră feciori legiuiți ori copii din flori ai domniei, care rîvneau să ia puterea. SADOVEANU, N. P. 5. ♦ (Substantivat) Soț sau soție legitimă. Ce făcuse, ce dresese cucoana Catinca, legiuita lui cuconu Ioniță, că, de la o vreme, numai ce prinse de veste că legiuitul d-sale, adică cuconul Ioniță Hrisanti, e un bătrîn frumos. HOGAȘ, H. 13.

legĭuít, -ă adj. Legiferat. Legal. Legitim.

LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui.

LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A hotărî prin lege; a legifera. – Lege + suf. -ui.

legiui [At: CORESI, EV. 162 / Pzi: ~esc / E: lege1 + -ui] 1 vt(a) (Asr) A hotărî prin lege (38). 2 vt(a) (Asr) A face să capete caracter de lege (38) Si: a legaliza (8). 3 vt(a) (Asr) A stabili ca normă. 4 vt(a) (Jur; îrg) A cerceta în calitate de judecător, din punct de vedere al prevederilor legale. 5 vt(a) (îrg) A decide în urma unor dezbateri juridice. 6 vrr (Trs; înv) A se judeca.

LEGIUÍ, legiuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Învechit) A legifera. Un sobor de arhierei... legiuiește ca în veci să nu mai strămute astă pravilă și să nu se mai încredințeze cîrma arhipăstorească la străini ierarhi. NEGRUZZI, S. I 241. Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui printr-un așezămînt al său că fiecare țăran, pe-a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139. ◊ Refl. pas. În Moldova asemenea, țăranii în disperare, începură a nu mai vroi să plătească dajdiile și a lucra cele 24 zile la proprietar, după cum se legiuise la 1794. BĂLCESCU, O. I 142. 2. Refl.(Transilv.) A chibzui. Ei să legiuiesc Și să sfătuiesc: Care-or fi mai mari Și mai de demult? BIBICESCU, P. P. 244.

A LEGIUI ~iésc tranz. 1) A hotărî prin lege. 2) A judeca un proces; a da o sentință; a pedepsi. /lege + suf. ~ui

legĭuĭésc v. intr. (d. lege). Legiferez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

legiuí (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 legiuiá; conj. prez. 3 să legiuiáscă

legiuí vb. (sil. -giu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiésc, imperf. 3 sg. legiuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. legiuiáscă

legiui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiesc, conj. legiuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LEGIUÍ vb. v. legaliza, legifera, reglementa.

legiui vb. v. LEGALIZA. LEGIFERA. REGLEMENTA.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

legiuí, legiuiesc, vb. tranz. – A face legea, a judeca. – Din lege + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

legiuí, legiuiesc, vb. tranz. – A face legea, a judeca. – Din lege + -ui.

Intrare: legiuit
legiuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • legiuit
  • legiuitul
  • legiuitu‑
  • legiui
  • legiuita
plural
  • legiuiți
  • legiuiții
  • legiuite
  • legiuitele
genitiv-dativ singular
  • legiuit
  • legiuitului
  • legiuite
  • legiuitei
plural
  • legiuiți
  • legiuiților
  • legiuite
  • legiuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: legiui
  • silabație: le-giu-i info
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • legiui
  • legiuire
  • legiuit
  • legiuitu‑
  • legiuind
  • legiuindu‑
singular plural
  • legiuiește
  • legiuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • legiuiesc
(să)
  • legiuiesc
  • legiuiam
  • legiuii
  • legiuisem
a II-a (tu)
  • legiuiești
(să)
  • legiuiești
  • legiuiai
  • legiuiși
  • legiuiseși
a III-a (el, ea)
  • legiuiește
(să)
  • legiuiască
  • legiuia
  • legiui
  • legiuise
plural I (noi)
  • legiuim
(să)
  • legiuim
  • legiuiam
  • legiuirăm
  • legiuiserăm
  • legiuisem
a II-a (voi)
  • legiuiți
(să)
  • legiuiți
  • legiuiați
  • legiuirăți
  • legiuiserăți
  • legiuiseți
a III-a (ei, ele)
  • legiuiesc
(să)
  • legiuiască
  • legiuiau
  • legiui
  • legiuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

legiuit

  • 1. învechit popular Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: legal legitim attach_file 4 exemple
    exemple
    • Tînărul nu a mai avut astîmpăr, și, înainte chiar de vîrsta legiuită s-a aruncat cu pasiune în luptele politice. CARAGIALE, O. II 182.
      surse: DLRLC
    • Acest drept legiuit a Moldovei. NEGRUZZI, S. I 242.
      surse: DLRLC
    • După mai multe lupte statornicindu-se, în sfîrșit, Ștefan vv. pe tronul Moldovei și recunoscîndu-se de domn legiuit, Miron merse și el cu alți boieri de i se închină. BĂLCESCU, O. I 183.
      surse: DLRLC
    • Ca și cu un veac mai înainte, se perindaseră feciori legiuiți ori copii din flori ai domniei, care rîvneau să ia puterea. SADOVEANU, N. P. 5.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat Soț sau soție legitimă.
      exemple
      • Ce făcuse, ce dresese cucoana Catinca, legiuita lui cuconu Ioniță, că, de la o vreme, numai ce prinse de veste că legiuitul d-sale, adică cuconul Ioniță Hrisanti, e un bătrîn frumos. HOGAȘ, H. 13.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi legiui
    surse: DEX '98 DEX '09

legiui

  • 1. învechit popular A hotărî prin lege.
    exemple
    • Un sobor de arhierei... legiuiește ca în veci să nu mai strămute astă pravilă și să nu se mai încredințeze cîrma arhipăstorească la străini ierarhi. NEGRUZZI, S. I 241.
      surse: DLRLC
    • Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui printr-un așezămînt al său că fiecare țăran, pe-a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv În Moldova asemenea, țăranii în disperare, începură a nu mai vroi să plătească dajdiile și a lucra cele 24 zile la proprietar, după cum se legiuise la 1794. BĂLCESCU, O. I 142.
      surse: DLRLC
  • 2. A judeca un proces; a da o sentință.
    surse: NODEX sinonime: judeca pedepsi
  • exemple
    • Ei să legiuiesc Și să sfătuiesc: Care-or fi mai mari Și mai de demult? BIBICESCU, P. P. 244.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Lege + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09