LEGIUIT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Învechit) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal. Tînărul nu a mai avut astîmpăr, și, înainte chiar de vîrsta legiuită s-a aruncat cu pasiune în luptele politice. CARAGIALE, O. II 182. Acest drept legiuit a Moldovei. NEGRUZZI, S. I 242. După mai multe lupte statornicindu-se, în sfîrșit, Ștefan vv. pe tronul Moldovei și recunoscîndu-se de domn legiuit, Miron merse și el cu alți boieri de i se închină. BĂLCESCU, O. I 183. ♦ Legitim (1). Ca și cu un veac mai înainte, se perindaseră feciori legiuiți ori copii din flori ai domniei, care rîvneau să ia puterea. SADOVEANU, N. P. 5. ♦ (Substantivat) Soț sau soție legitimă. Ce făcuse, ce dresese cucoana Catinca, legiuita lui cuconu Ioniță, că, de la o vreme, numai ce prinse de veste că legiuitul d-sale, adică cuconul Ioniță Hrisanti, e un bătrîn frumos. HOGAȘ, H. 13.