legiuire sf [At: BIBLIA (1688), 430¹/11 / Pl: ~ri / E: legiui] 1 (Asr) Hotărâre prin lege (38). 2 (Asr) Acțiune prin care ceva capătă caracter de lege (38). 3 (Asr) Stabilire a ceva ca normă. 4 (Jur; îrg) Cercetare a ceva în calitate de judecător. 5 (Îrg) Apreciere din punctul de vedere al prevederilor legale. 6 (Îrg) Decizie în urma unor dezbateri juridice. 7 (Jur; Trs; înv) Judecare.

LEGIUIRE, legiuiri, s. f. (Învechit, mai ales la pl.) Lege; totalitatea legilor unei țări, legislație, pravilă. Legiuiri înțelepte și prevăzătoare pe care le... pune în lucrare o sistemă de administrațiune regulată. ODOBESCU, S. III 37. Un sobor de arhierei... restatornicește vechea legiuire a țării. NEGRUZZI, S. I 241. Legiuirile lui Vasile-vodă din Moldova și a lui Matei Basarab-vodă din Țara Romînească. BĂLCESCU, O. I 139.

legiuire f. legislațiune.

legĭuíre f. Legislațiune.

legiui [At: CORESI, EV. 162 / Pzi: ~esc / E: lege¹ + -ui] 1 vt(a) (Asr) A hotărî prin lege (38). 2 vt(a) (Asr) A face să capete caracter de lege (38) Si: a legaliza (8). 3 vt(a) (Asr) A stabili ca normă. 4 vt(a) (Jur; îrg) A cerceta în calitate de judecător, din punct de vedere al prevederilor legale. 5 vt(a) (îrg) A decide în urma unor dezbateri juridice. 6 vrr (Trs; înv) A se judeca.

LEGIUI, legiuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Învechit) A legifera. Un sobor de arhierei... legiuiește ca în veci să nu mai strămute astă pravilă și să nu se mai încredințeze cîrma arhipăstorească la străini ierarhi. NEGRUZZI, S. I 241. Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui printr-un așezămînt al său că fiecare țăran, pe-a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139. ◊ Refl. pas. În Moldova asemenea, țăranii în disperare, începură a nu mai vroi să plătească dajdiile și a lucra cele 24 zile la proprietar, după cum se legiuise la 1794. BĂLCESCU, O. I 142. 2. Refl.(Transilv.) A chibzui. Ei să legiuiesc Și să sfătuiesc: Care-or fi mai mari Și mai de demult? BIBICESCU, P. P. 244.

A LEGIUI ~iesc tranz. 1) A hotărî prin lege. 2) A judeca un proces; a da o sentință; a pedepsi. /lege + suf. ~ui

legiuí v. a legifera.

legĭuĭésc v. intr. (d. lege). Legiferez.

legiuire (înv., pop.) (desp. -giu-) s. f., g.-d. art. legiuirii; pl. legiuiri

legiuire (înv., pop.) (-giu-) s. f., g.-d. art. legiuirii; pl. legiuiri

legiuire s. f. (sil. -giu-), g.-d. art. legiuirii; pl. legiuiri

legiui (a ~) (înv., pop.) (desp. -giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiesc, 3 sg. legiuiește, imperf. 1 legiuiam; conj. prez. 1 sg. să legiuiesc, 3 să legiuiască

legiui (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiesc, imperf. 3 legiuia; conj. prez. 3 să legiuiască

legiui vb. (sil. -giu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiesc, imperf. 3 sg. legiuia; conj. prez. 3 sg. și pl. legiuiască

legiui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiesc, conj. legiuiască)

LEGIUIRE s. v. legalizare, lege, legiferare, legislație, reglementare.

legiuire s.f. (înv.) I (jur.) 1 v. Legalizare. Legiferare. Reglementare. 2 v. Legislație. 3 v. Lege. II (relig.) v. Lege. Normă religioasă. Precept divin.

legiuire s. v. LEGALIZARE. LEGE. LEGIFERARE. LEGISLAȚIE. REGLEMENTARE.

LEGIUI vb. v. legaliza, legifera, reglementa.

legiui vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică fapte, stări, situații, impozite, dispoziții etc.) v. Legaliza. Legifera. Reglementa.

legiui vb. v. LEGALIZA. LEGIFERA. REGLEMENTA.

legiuíre, legiuiri, s.f. Judecată: „Cu legiuiri și teltuieli” (Memoria, 2001: 113). – Din legiui (DEX, MDA).

legiuire, legiuiri, s.f. – Judecată: „Cu legiuiri și teltuieli” (Memoria, 2001: 113). – Din legiui (DEX, MDA).

legiuire, -i, s.f. – Judecată: „Cu legiuiri și teltuieli” (Memoria 2001: 113). – Din legiui + -ire.

legiuí, legiuiesc, v.t. A face legea, a judeca. – Din lege + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

legiui, legiuiesc, vb. tranz. – A face legea, a judeca. – Din lege + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

legiui, legiuiesc, vb. tranz. – A face legea, a judeca. – Din lege + -ui.