legiuire sf [At: BIBLIA (1688), 430¹/11 / Pl: ~ri / E: legiui] 1 (Asr) Hotărâre prin lege (38). 2 (Asr) Acțiune prin care ceva capătă caracter de lege (38). 3 (Asr) Stabilire a ceva ca normă. 4 (Jur; îrg) Cercetare a ceva în calitate de judecător. 5 (Îrg) Apreciere din punctul de vedere al prevederilor legale. 6 (Îrg) Decizie în urma unor dezbateri juridice. 7 (Jur; Trs; înv) Judecare.

LEGIUIRE, legiuiri, s. f. (Învechit, mai ales la pl.) Lege; totalitatea legilor unei țări, legislație, pravilă. Legiuiri înțelepte și prevăzătoare pe care le... pune în lucrare o sistemă de administrațiune regulată. ODOBESCU, S. III 37. Un sobor de arhierei... restatornicește vechea legiuire a țării. NEGRUZZI, S. I 241. Legiuirile lui Vasile-vodă din Moldova și a lui Matei Basarab-vodă din Țara Romînească. BĂLCESCU, O. I 139.

legiuire f. legislațiune.

legĭuíre f. Legislațiune.

legiuire (înv., pop.) (desp. -giu-) s. f., g.-d. art. legiuirii; pl. legiuiri

legiuire (înv., pop.) (-giu-) s. f., g.-d. art. legiuirii; pl. legiuiri

legiuire s. f. (sil. -giu-), g.-d. art. legiuirii; pl. legiuiri

LEGIUIRE s. v. legalizare, lege, legiferare, legislație, reglementare.

legiuire s.f. (înv.) I (jur.) 1 v. Legalizare. Legiferare. Reglementare. 2 v. Legislație. 3 v. Lege. II (relig.) v. Lege. Normă religioasă. Precept divin.

legiuire s. v. LEGALIZARE. LEGE. LEGIFERARE. LEGISLAȚIE. REGLEMENTARE.

legiuíre, legiuiri, s.f. Judecată: „Cu legiuiri și teltuieli” (Memoria, 2001: 113). – Din legiui (DEX, MDA).

legiuire, legiuiri, s.f. – Judecată: „Cu legiuiri și teltuieli” (Memoria, 2001: 113). – Din legiui (DEX, MDA).

legiuire, -i, s.f. – Judecată: „Cu legiuiri și teltuieli” (Memoria 2001: 113). – Din legiui + -ire.