legiferare sf [At: MAIORESCU, D. I., 434 / Pl: ~rări / E: legifera] 1 Elaborare a unei legi (37) Si: legiferat¹ (1). 2 Adoptare a legilor (37) Si: legiferat¹ (2). 3 Reglementare prin legi (37) Si: legiferat¹ (3). 4 Consfințire prin lege (37) Si: legiferat¹ (4). 5 (Rar) Lege (37). 6 (Fig) Impunere a unor legi (37) stricte Si: legiferat¹ (5).

LEGIFERARE s.f. Acțiunea de a legifera și rezultatul ei. [< legifera].

legifera [At: KOGĂLNICEANU, O. IV₁, 77 / V: ~ri / Pzi: ~rez, (rar) legifer / E: fr legiférer, it legiferare] 1-2 vti A elabora (legi sau) o lege (37). 3-4 vti A adopta (legi sau) o lege (37). 5 vt A reglementa prin lege (37). 6 vt A consfinți prin lege (37). 7 vi (Fig) A impune reguli stricte. 8 vt A stabili legi (37), reguli care guvernează un anumit domeniu.

legiferi v vz legifera corectat(ă)

LEGIFERA, legiferez, vb. I. Tranz. A face, a promulga o lege; a stabili ceva prin lege. Guvernul forțelor democrate... a legiferat reforma agrară în ziua de 22 martie 1945. IST. R.P.R. 686. Toate aceste măsuri legiferate, care aveau drept scop să îngenunche femeia, au dispărut cu totul. SAHIA, U.R.S.S. 107.

LEGIFERA vb. I. tr. A face o lege; a stabili ceva prin lege. [< it. legiferare, fr. légiférer, cf. lat. legifer – cel care face legi].

LEGIFERA vb. tr. a elabora și a adopta legi. (< fr. légiférer, it. legiferare)

A LEGIFERA ~ez tranz. 1) (legi) A elabora și adopta în calitate de organ în drept. 2) A stabili prin lege; a face să fie legal. /<fr. légiférer

legiferà v. a face legi.

*legiferéz v. intr. (fr. légiférer, a legifera, d. lat. légifer, legiferi, legislator). Fac legĭ.

legiferare s. f., g.-d. art. legiferării; pl. legiferări

legiferare s. f., g.-d. art. legiferării; pl. legiferări

legiferare s. f., g.-d. art. legiferării, pl. legiferări

legifera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. legiferez, 3 legiferează; conj. prez. 1 sg. să legiferez, 3 să legifereze

legifera (a ~) vb., ind. prez. 3 legiferează

legifera vb., ind. prez. 1 sg. legiferez, 3 sg. și pl. legiferează

legiferez.

LEGIFERARE s. v. reglementare.

legiferare s.f. (jur.) legalizare, reglementare, <înv.> legiuire, <grec.; înv.> nomotesie. S-a decis legiferarea reformei agrare.

LEGIFERARE s. (JUR.) legalizare, reglementare, (înv.) legiuire.

LEGIFERA vb. v. reglementa.

legifera vb. I. (jur.) 1 intr. <rar> a legisla. Puterea legislativă este una dintre cele trei puteri ale statului constituțional care legiferează. 2 tr. (compl. indică fapte, stări, situații, impozite, dispoziții etc.) a legaliza, a reglementa, <înv. și pop.> a lega¹, <înv.> a legiui, a nomotemisi. Noul guvern a legiferat reforma agrară.

LEGIFERA vb. (JUR.) a legaliza, a reglementa, (înv.) a legiui. (A ~ o anumită situație.)