LEGĂNAT², -Ă, legănați, -te, adj. 1. Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit². 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.

legănat¹ sn [At: CREANGĂ, O. 214 / Pl: (nob) ~uri / E: legăna] 1 Legănare (1). 2 Mângâiere. 3 Încântare. 4-6 Legănare (4-6). 7 (Fig) Unduire. 8-15 Legănare (8-15).

legănat², ~ă [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ați, ~e / E: legăna] 1 a (D. copii) Care este mișcat ușor, lin, într-o parte și în alta cu leagănul (1) pe brațe, în poală etc. pentru a-l liniști, a-l alinta și a-l face să adoarmă. 2 a (D. ființe, lucruri) Mângâiat. 3 a (D. sunete, muzică, poezii etc.) Care se desfășoară armonios. 4 a (D. vorbire) Tărăgănată. 5 a (D. ființe, obiecte) Care se mișcă dintr-o parte în alta în jurul unei bare relativ fixe. 6 a Unduit. 7 a (D. oameni) Amețit din cauza unei slăbiciuni, a beției, în urma unui șoc, a unui sentiment puternic etc. 8 a (D. vehicole, ambarcațiuni) Zdruncinat domol și ritmic în timpul deplasării. 9 a (D. corpuri sau obiecte suspendate) Care pendulează. 10 a (D. mers, dans) Care se balansează ritmic. 11 a (D. lucruri, arbori și frunzele acestora) Clătinat. 12 a (D. ambarcațiuni, obiecte care plutesc) Unduit. 13 a (Pop; îe) A nu-(i) zice, a nu spune, a nu sufla (cuiva) (nici) două vorbe (sau boabe) ~e (sau o vorbă ~ă, cuvânt ~) A nu-i spune cuiva absolut nimic. 14 a (Pop; îae) A vorbi fără sens. 15 a (Trs; îe) A nu avea (cu cineva) cuvânt ~ (sau vorbă ~ă), a nu fi vorbă ~ă între... A nu se certa deloc cu cineva. 16 a (Pop; îs) Vorbă (sau cuvânt) ~(ă) Vorbă bună, de laudă. 17 sfa (Pop) Dans popular în care se face o roată, perechile se țin de mână și fac patru pași la dreapta și patru la stânga și apoi sar toți de patru ori pe loc. 18 sfa Melodie după care se dansează legănata (17).

LEGĂNAT², -Ă, legănați, -te, adj. 1. (Despre felul de a umbla) Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit². 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.

LEGĂNAT¹ s. n. Faptul de a (se) legăna.

LEGĂNAT², -Ă, legănați,-te, adj. 1. (Despre ființe în mers) Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta. Legănate, rațele treceau pe lîngă el, stropindu-l cu noroi. ANGHEL, PR. 95. Dragă mi-e lelița-naltă Și la mers cam legănată. ALECSANDRI, P. P. 337. ◊ (Despre felul de a umbla) Mă duceau brancardierii în pas legănat spre ambulanță. SADOVEANU, O. VI 113. ◊ (Adverbial) Umbla legănat și cu genunchii înmuiați. REBREANU, I. 24. 2. (Despre voce, vorbe, sunete etc.) Tărăgănat, intonat cu inflexiuni ritmice prelungite. Jale tu, din legănat Doină, ce de-amar omori! COȘBUC, P. II 276. Vorba legănată merge, Sună clopotul tot rar. BELDICEANU, P. 66. ◊ Expr. A nu zice (nici o) boabă (frîntă) sau (nici) două boabe legănate v. boabă.

legănat a. 1. dat în leagăn: copil legănat; 2. clătinat: arbore legănat de vânt; 3. fig. în șir: nu știu să zică două boabe legănate ISP.

legănát, -ă adj. Care se leagănă: mers, pas legănat. Adv. Legănîndu-se: a merge legănat.

LEGĂNA, legăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-l adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leagăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”).

legăna [At: C. A. ROSETTI, N. I., 151 / Pzi: legăn, leagăn / E: pbl ml *liginare] 1 vt A mișca ușor, lin un copil într-o parte și în alta cu leagănul (1) sau pe brațe, în poală etc. pentru a-l liniști, a-l alinta și a-l face să adoarmă. 2 vt (Pop; îe) Celui bogat și dracul îi ~nă copiii Omului bogat i se fac toate plăcerile. 3 vt (Pex; c. i. lucruri sau ființe dragi) A ține în brațe și a mișca ușor, într-o parte și în alta pentru a exprima afecțiune. 4 vt (Fig) A mângâia. 5 vt (Fig) A încânta. 6 vt (D. sunete, cântec, vorbire) A suna domol Si: a tărăgăna. 7-8 vtr (Fig) A (se) amăgi cu speranțe deșarte. 9 vr (D. ființe, obiecte etc.) A se mișca dintr-o parte în alta în jurul unei bare relativ fixe Si: a se undui. 10 vr (Fig) A se undui. 11 vr (D. oameni sau părți ale trupului) A se clătina din cauza unei slăbiciuni, a beției, în urma unui șoc, a unui sentiment puternic etc. 12 vr (D. diferite corpuri sau obiecte plutitoare, ambarcațiuni) A se mișca datorită apei, valurilor. 13 vr (D. apă) A face valuri. 14 vr (D. oameni) A se da într-un leagăn (4) Si: (pop) a se da huța. 15 vr (D. păsări) A pluti în echilibru. 16 vr (D. oameni și părți ale corpului) A se mișca în mers, în ritmul dansului etc. 17 vr (Îvp; d. pământ, diferite forme de relief, etc.) A se cutremura. 18 vr (Îvp; d. pământ, diferite forme de relief) A se surpa. 19 vr (Fig; înv) A șovăi. 20 vr (Fig; înv) A se îndoi. 21 vr (Îvr) A se deplasa. corectat(ă)

LEGĂNA, leagăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau cu brațele) pentru a-l adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”).

LEGĂNA, leagăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin un copil încoace și încolo cu leagănul sau pe brațe pentru a-l adormi. V. balansa. Trebuia să-și legene copilul. DUMITRIU, N. 153. Aci l-a legănat Măicuța lui, și-aici în sat Sînt morți părinții lui. COȘBUC, P. I 232. Tu mai lasă drumurile și stăi lîngă mămuca, de-i fă țevi și leagănă copilul. CREANGĂ, A. 62. Luă în brațe pe această biată fată pe care o legănase. NEGRUZZI, S. I 26. Dară cînd mă legănai, cu mînile tu lucrai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. ◊ Fig. Desfătare vînătorească... legănată în dulci și duioase visări. ODOBESCU, S. III 15. ♦ Refl. Fig. A se amăgi cu speranțe deșarte. 2. Tranz. A mișca ușor într-o parte și în alta, a balansa, a ondula. Pomii să-și legene brațele grele de roade. BANUȘ, B. 99. Era vară și șesurile își legănau, în boarea vîntului, lanurile aurii. STANCU, U.R.S.S. 81. Venea pe deal, voios cîntînd, Flăcăul; Pe-un umăr coasa legănînd. COȘBUC, P. I 169. Ana... umbla, legănîndu-și capul... ca un copil răsfățat. VLAHUȚĂ, O. AL. II 34. ◊ (Poetic) Își leagănă-n perete tic-tacul vechiul ornic. IOSIF, PATR. 11. Ne-nvîrteau al minții scripet, Legănînd cînd o planetă, cînd pe-un rege din Egipet. EMINESCU, O. I 140. ◊ Refl. Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vînt, Cu crengile la pămînt. EMINESCU, O. I 214. O mică luntrișoară... sub un cer albastru, ca lebăda ușoară, Azi lin se legăna. ALECSANDRI, O. 83. Brazii că se legănau, Cuibulețul mi-l stricau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. ◊ Fig. Cîntecul se legăna sub cerul albastru de toamnă. CĂLUGĂRU, O. P. 430. ♦ Refl. A se da într-un leagăn, într-un scrînciob. 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în dans, în mers etc.). Se leagănă pe cal și-și mîngîie barba mare. SADOVEANU, O. VII 168. Flăcăii abia se legănau în joc și hora se învîrtea foarte încet. CREANGĂ, O. A. 85. Și cînd ea se prinde-n gioc Se tot leagănă în loc. ALECSANDRI, P. P. 301. ◊ (Despre horă) Acum hora era chiar în șosea și se legăna lin subt privirile fermecate ale femeilor și fetelor. REBREANU, R. I 125. ◊ Fig. (Despre păsări) Vin cîteodată vrăbii ciripitoare, se leagănă gingaș pe ramura mea. DEȘLIU, N. 11. Trecu pe deasupra lor un corb carele se legăna prin văzduh. ISPIRESCU, L. 223. Ciocîrlia cea voioasă în văzduh se legăna. NEGRUZZI, S. I 115. ♦ (Despre oameni) A se clătina (din cauza slăbiciunii). Să legănau de slabi. RETEGANUL, P. V 53. – Prez. ind. și: (regional) legăn (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 87).

A LEGĂNA legăn tranz. 1) (copii) A mișca lin, într-o direcție și în alta (pe brațe sau în leagăn) pentru a liniști sau a adormi. 2) A face să se legene; a balansa. /<lat. liginare

A SE LEGĂNA mă legăn intranz. 1) A se mișca ușor dintr-o parte în alta; a se cumpăni; a se agita; a se clătina; a se cutremura. 2) (despre persoane) A se mișca ritmic, plecându-se puțin (în timpul mersului sau al dansului). 3) A se da în leagăn. 4) fig. (despre persoane) A-și face iluzii; a fi pradă unor vise sau unor promisiuni deșarte; a se iluziona. /<lat. liginare

legănà v. 1. a mișca leagănul ca s’adoarmă pruncul; 2. a (se) mișca într’o parte și într’alta; 3. fig. a amăgi cu speranțe false sau depărtate.

légăn și (Trans.) léngăn, a -á v. tr. (ung. lengeni, a adia, a fîlfîi, a se legăna, lengetni, a legăna. Legăn, legenĭ, leagănă; să legene, ca depăn, peptăn, rezem, dar și eŭ leagăn în Munt. vest [ChN. I, 162] ca și eŭ pĭaptăn). Mișc leagănu saŭ mișc ca’ntr’un leagăn un copil ca să adoarmă. Fac să oscileze ceva atîrnat: vîntu leagănă frunzele plopilor. V. refl. Mă clatin în timpurĭ regulare într’o parte și’ntr’alta: copilu se leagănă în leagăn, luntrea se leagănă pe valurĭ, ramurile se leagănă de vînt. Fig. A te legăna cu o speranță, a avea o speranță depărtată saŭ falsă, a te mîngîĭa cu o speranță.

!legănat s. n., pl. legănaturi

legănat s. n.

legănat s. n.

legăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. legăn, 2 sg. legeni, 3 leagănă; conj. prez. 1 sg. să legăn, 3 să legene; imper. 2 sg. afirm. leagănă

!legăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. legăn, 2 sg. legeni, 3 leagănă; conj. prez. 3 să legene

legăna vb., ind. prez. 1 sg. leagăn/legăn, 2 sg. legeni, 3 sg. și pl. leagănă; conj. prez. 3 sg. și pl. legene

legăna (ind. prez. 1 sg. leagăn, 2 sg. legeni, 3 sg. leagănă, conj. legene)

legăn, legeni 2, leagănă 3, legene 3 conj.

LEGĂNAT adj. v. tărăgănat.

legănat¹ s.n. 1 legănare. 2 balans, balansare, clătinare, clătinat¹, legănare, oscilare, oscilație, pendulare, <rar> librație. 3 bălăbănire, bălăbănit, clătinare, clătinat¹, legănare, <pop. și fam.> bălăbăneală, <pop.> aruncare, bălălăială. 4 clătinare, clătinat¹, legănare, mișcare.

legănat², -ă adj. fig. (despre sunete, cuvinte, glas, melodii) tărăgănat. Povestește cu glas legănat.

legănat adj. v. TĂRĂGĂNAT.

LEGĂNA vb. 1. (reg.) a sălta, (Transilv.) a țuțula. (A ~ un copil mic pentru a-l adormi.) 2. (reg.) a (se) dăina, a (se) hinta, a (se) huțuța, (prin Munt. și Transilv.) a (se) scârciumi. (Se ~ în grădină.) 3. (Transilv.) a țuțula. (Îi ~ în scrânciob.) 4. v. balansa. 5. v. bălăbăni.

LEGĂNA vb. v. codi, ezita, pregeta, șovăi.

legăna vb. 1 I 1 tr. (compl. indică copii mici) <reg.> a luica, a sălta, a țuțula. Își leagănă pruncul în brațe pentru a-l adormi. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni, mai ales copii) <reg.> a (se) hinta, a (se) huița, a se huițuța, a se huța², a se huțăi, a se huțâna, a se huțuța, a (se) lulăi, a (se) scârciumi, a (se) țuțui³, a (se) țuțula, a (se) țuțuliga. În parc, copiii se leagănă în scrâncioburi. 3 tr., refl., a (se) balansa, a (se) clătina, a oscila, a pendula, <rar> a bascula, a șovăi¹, <înv. și reg.> a (se) clăti, <reg.> a (se) dăina, a (se) hâțâna, a (se) holbăna, a (se) honcăi, a șovâlcăi. Valurile mari leagănă nava. Scrânciobul se leagănă în bătaia vântului. 4 refl., tr. a (se) bălăbăni, a (se) clătina, <pop.> a (se) bălălăi, a (se) bălăngăi, a (se) bălăngăni, a (se) bănănăi, <fam.> a se gondola², <reg.> a (se) liubăi, a (se) tingăli, <fig.; reg.> a adia. Se legăna nesigur pe scară. Stând pe un scaun înalt, copilul își leagănă picioarele. 5 refl., tr. (sub. sau compl. indică mai ales corpul oamenilor sau al unor animale) a (se) clătina, a (se) mlădia, <rar> a se înmlădia, <pop. și fam.> a se îngâna. Corpul i se leagănă ușor la fiecare pas. 6 tr. (mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indică oameni) a clătina, a hurduca, a scutura, a zdruncina, a zgâlțâi, a zgudui, <pop. și fam.> a bălăbăni, a bâțâi, <pop.> a hâțâi, a hâțâna, a hodorogi, a hurui, a zdroncăni, a zgâlțâna, <reg. > a drâgâi, a hobrânca, a hurducăi, a zdruhăi, a zducni, a zgâcina. Căruța îl leagănă rău pe drumurile cu gropi. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales vegetația) a (se) învălura, a (se) ondula, a undui. Vântul leagănă lanul de grâu. Păpurișul se leagănă în adierea vântului. 8 refl., tr. (înv. și pop.; sub. sau compl. indică clădiri, construcții etc.) v. Clătina. Cutremura. Scutura. Zdruncina. Zgâlțâi. Zgudui. II fig. 1 tr. (compl. indică sunete, cuvinte, glas, melodii) a tărăgăna. Leagănă cuvintele când vorbește. 2 tr. (compl. indică inima, sufletul, viața etc. oamenilor) a bucura, a desfăta, a încânta, <fig.> a ameți, a îmbăta, a lumina, a mângâia. Speranța că se va însănătoși îi leagănă sufletul. 3 refl. (înv.; despre oameni) v. Balansa. Codi. Ezita. Flota. Oscila. Pendula. Pregeta. Șovăi¹.

legăna vb. v. CODI. EZITA. PREGETA. ȘOVĂI.

LEGĂNA vb. 1. (reg.) a sălta, (Transilv.) a țuțula. (A ~ un copil mic pentru a-l adormi.) 2. (reg.) a (se) dăina, a (se) hinta, a (se) huțuța, (prin Munt. și Transilv.) a (se) scîrciumi. (Se ~ în grădină.) 3. (Transilv.) a țuțula. (Îi ~ în scrînciob.) 4. a (se) balansa, a (se) clătina, a oscila, a pendula, (rar) a bascula, (înv. și reg.) a (se) clăti, (reg.) a (se) dăina, a (se) hîțîna, a (se) hlobăna. (Se ~ într-o parte și în alta.) 5. a (se) bălăbăni, a (se) clătina, (pop.) a (se) bălăngăni, a (se) bănănăi, (reg.) a (se) bălălăi, a (se) bălăngăi, a (se) tingăli. (Se ~ cînd merge.)

LEGĂNA vb. (Mold., Criș., Trans. SV, Trans. N ) A se clătină. A: Țot pămîntul să ridică Și să leagănă de frică. DOSOFTEI, PS. ◊ Fig. Ștefan-Vodă îmbla legănîndu-se încotro va lua. M. COSTIN. C: Leagănă cu capul, cu ochii clipesc. VCC, 40. Pămîntul se va legăna. POGREB., 97^v; cf. STR., 49^r; PS. SEC. XVIII. 32^r. Etimologie: lat. *liginare. Cf. t r e m u r a.