LEGĂNAT², -Ă, legănați,-te, adj. 1. (Despre ființe în mers) Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta. Legănate, rațele treceau pe lîngă el, stropindu-l cu noroi. ANGHEL, PR. 95. Dragă mi-e lelița-naltă Și la mers cam legănată. ALECSANDRI, P. P. 337. ◊ (Despre felul de a umbla) Mă duceau brancardierii în pas legănat spre ambulanță. SADOVEANU, O. VI 113. ◊ (Adverbial) Umbla legănat și cu genunchii înmuiați. REBREANU, I. 24. 2. (Despre voce, vorbe, sunete etc.) Tărăgănat, intonat cu inflexiuni ritmice prelungite. Jale tu, din legănat Doină, ce de-amar omori! COȘBUC, P. II 276. Vorba legănată merge, Sună clopotul tot rar. BELDICEANU, P. 66. ◊ Expr. A nu zice (nici o) boabă (frîntă) sau (nici) două boabe legănate v. boabă.