LEGĂNAT², -Ă, legănați, -te, adj. 1. Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit². 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.

legănat¹ sn [At: CREANGĂ, O. 214 / Pl: (nob) ~uri / E: legăna] 1 Legănare (1). 2 Mângâiere. 3 Încântare. 4-6 Legănare (4-6). 7 (Fig) Unduire. 8-15 Legănare (8-15).

legănat², ~ă [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ați, ~e / E: legăna] 1 a (D. copii) Care este mișcat ușor, lin, într-o parte și în alta cu leagănul (1) pe brațe, în poală etc. pentru a-l liniști, a-l alinta și a-l face să adoarmă. 2 a (D. ființe, lucruri) Mângâiat. 3 a (D. sunete, muzică, poezii etc.) Care se desfășoară armonios. 4 a (D. vorbire) Tărăgănată. 5 a (D. ființe, obiecte) Care se mișcă dintr-o parte în alta în jurul unei bare relativ fixe. 6 a Unduit. 7 a (D. oameni) Amețit din cauza unei slăbiciuni, a beției, în urma unui șoc, a unui sentiment puternic etc. 8 a (D. vehicole, ambarcațiuni) Zdruncinat domol și ritmic în timpul deplasării. 9 a (D. corpuri sau obiecte suspendate) Care pendulează. 10 a (D. mers, dans) Care se balansează ritmic. 11 a (D. lucruri, arbori și frunzele acestora) Clătinat. 12 a (D. ambarcațiuni, obiecte care plutesc) Unduit. 13 a (Pop; îe) A nu-(i) zice, a nu spune, a nu sufla (cuiva) (nici) două vorbe (sau boabe) ~e (sau o vorbă ~ă, cuvânt ~) A nu-i spune cuiva absolut nimic. 14 a (Pop; îae) A vorbi fără sens. 15 a (Trs; îe) A nu avea (cu cineva) cuvânt ~ (sau vorbă ~ă), a nu fi vorbă ~ă între... A nu se certa deloc cu cineva. 16 a (Pop; îs) Vorbă (sau cuvânt) ~(ă) Vorbă bună, de laudă. 17 sfa (Pop) Dans popular în care se face o roată, perechile se țin de mână și fac patru pași la dreapta și patru la stânga și apoi sar toți de patru ori pe loc. 18 sfa Melodie după care se dansează legănata (17).

LEGĂNAT², -Ă, legănați, -te, adj. 1. (Despre felul de a umbla) Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit². 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.

LEGĂNAT², -Ă, legănați,-te, adj. 1. (Despre ființe în mers) Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta. Legănate, rațele treceau pe lîngă el, stropindu-l cu noroi. ANGHEL, PR. 95. Dragă mi-e lelița-naltă Și la mers cam legănată. ALECSANDRI, P. P. 337. ◊ (Despre felul de a umbla) Mă duceau brancardierii în pas legănat spre ambulanță. SADOVEANU, O. VI 113. ◊ (Adverbial) Umbla legănat și cu genunchii înmuiați. REBREANU, I. 24. 2. (Despre voce, vorbe, sunete etc.) Tărăgănat, intonat cu inflexiuni ritmice prelungite. Jale tu, din legănat Doină, ce de-amar omori! COȘBUC, P. II 276. Vorba legănată merge, Sună clopotul tot rar. BELDICEANU, P. 66. ◊ Expr. A nu zice (nici o) boabă (frîntă) sau (nici) două boabe legănate v. boabă.

legănat a. 1. dat în leagăn: copil legănat; 2. clătinat: arbore legănat de vânt; 3. fig. în șir: nu știu să zică două boabe legănate ISP.

legănát, -ă adj. Care se leagănă: mers, pas legănat. Adv. Legănîndu-se: a merge legănat.

LEGĂNAT adj. v. tărăgănat.

legănat², -ă adj. fig. (despre sunete, cuvinte, glas, melodii) tărăgănat. Povestește cu glas legănat.

legănat adj. v. TĂRĂGĂNAT.