LEGĂNA, leagăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin un copil încoace și încolo cu leagănul sau pe brațe pentru a-l adormi. V. balansa. Trebuia să-și legene copilul. DUMITRIU, N. 153. Aci l-a legănat Măicuța lui, și-aici în sat Sînt morți părinții lui. COȘBUC, P. I 232. Tu mai lasă drumurile și stăi lîngă mămuca, de-i fă țevi și leagănă copilul. CREANGĂ, A. 62. Luă în brațe pe această biată fată pe care o legănase. NEGRUZZI, S. I 26. Dară cînd mă legănai, cu mînile tu lucrai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. ◊ Fig. Desfătare vînătorească... legănată în dulci și duioase visări. ODOBESCU, S. III 15. ♦ Refl. Fig. A se amăgi cu speranțe deșarte. 2. Tranz. A mișca ușor într-o parte și în alta, a balansa, a ondula. Pomii să-și legene brațele grele de roade. BANUȘ, B. 99. Era vară și șesurile își legănau, în boarea vîntului, lanurile aurii. STANCU, U.R.S.S. 81. Venea pe deal, voios cîntînd, Flăcăul; Pe-un umăr coasa legănînd. COȘBUC, P. I 169. Ana... umbla, legănîndu-și capul... ca un copil răsfățat. VLAHUȚĂ, O. A. III 34. ◊ (Poetic) Își leagănă-n perete tic-tacul vechiul ornic. IOSif, PATR. 11. Ne-nvîrteau al minții scripet, Legănînd cînd o planetă, cînd pe-un rege din Egipet. EMINESCU, O. I 140. ◊ Refl. Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vînt, Cu crengile la pămînt. EMINESCU, O. I 214. O mică luntrișoară... sub un cer albastru, ca lebăda ușoară, Azi lin se legăna. ALECSANDRI, O. 83. Brazii că se legănau, Cuibulețul mi-l stricau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. ◊ Fig. Cîntecul se legăna sub cerul albastru de toamnă. CĂLUGĂRU, O. P. 430. ♦ Refl. A se da într-un leagăn, într-un scrînciob. 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în dans, în mers etc.). Se leagănă pe cal și-și mîngîie barba mare. SADOVEANU, O. VII 168. Flăcăii abia se legănau în joc și hora se învîrtea foarte încet. CREANGĂ, O. A. 85. Și cînd ea se prinde-n gioc Se tot leagănă în loc. ALECSANDRI, P. P. 301. ◊ (Despre horă) Acum hora era chiar în șosea și se legăna lin subt privirile fermecate ale femeilor și fetelor. REBREANU, R. I 125. ◊ Fig. (Despre păsări) Vin cîteodată vrăbii ciripitoare, se leagănă gingaș pe ramura mea. DEȘLIU, N. 11. Trecu pe deasupra lor un corb carele se legăna prin văzduh. ISPIRESCU, L. 223. Ciocîrlia cea voioasă în văzduh se legăna. NEGRUZZI, S. I 115. ♦ (Despre oameni) A se clătina (din cauza slăbiciunii). Să legănau de slabi. RETEGANUL, P. V 53. – Prez. ind. și: (regional) legăn (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 87).