2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

justiție sf [At: DA / V: (înv) iu~ / Pl: ~ii / E: fr justice, lat justiția] 1 Dreptate. 2 Putere de a face dreptate fiecăruia, de a răsplăti sau de a pedepsi. 3 Totalitate a organelor de jurisdicție dintr-un stat. 4 Ansamblu al legilor și al instituțiilor judecătorești. 5 Sistem de funcționare a instanțelor judecătorești. 6 Formă fundamentală a activității statului, care constă în judecarea pricinilor civile sau penale și în aplicarea pedepselor prevăzute de lege. 7-8 (Îe) (A chema sau) a se prezenta în fața ~ei (A cita sau) a se prezenta la judecată. 9 (Mit) Zeiță a dreptății, reprezentată printr-o femeie legată la ochi, stând pe tron și ținând în mâna dreaptă o balanță, iar în mâna stângă o sabie.

JUSTÍȚIE s. f. 1. Totalitatea organelor de jurisdicție dintr-un stat; ansamblul legilor și al instanțelor judecătorești; sistemul de funcționare a acestor instanțe. 2. Activitate fundamentală a statului, care constă în soluționarea litigiilor. ◊ Expr. A chema (sau a se prezenta) în fața justiției = a cita (sau a se prezenta) la judecată. 3. Dreptate, echitate. – Din fr. justice, lat. justiția.

JUSTÍȚIE s. f. 1. Totalitatea organelor de jurisdicție dintr-un stat; ansamblul legilor și al instanțelor judecătorești; sistemul de funcționare a acestor instanțe. 2. Una dintre formele fundamentale ale activității statului, care constă în judecarea pricinilor civile sau penale și în aplicarea pedepselor prevăzute de lege. ◊ Expr. A chema (sau a se prezenta) în fața justiției = a cita (sau a se prezenta) la judecată. 3. Dreptate, echitate. – Din fr. justice, lat. justitia.

JUSTÍȚIE s. f. 1. Ansamblul legilor și al instanțelor judecătorești; sistemul de funcționare a acestor instanțe. Ministerul Justiției.Justiția vremii, aservită claselor exploatatoare, este de asemenea un subiect de predilecție al lui Caragiale. V. ROM. ianuarie 1952, 232. ◊ Expr. A chema (sau a se prezenta) în fața justiției = a cita (sau a se prezenta) la judecată. A ataca în justiție v. ataca. 2. (În limbajul curent) Echitate, dreptate. În romane, tragedii, poeme, balade, acest poet [Pușkin] nu încetează o clipă de a avea în vedere adevărul, justiția și libertatea. SADOVEANU, E. 209.

JUSTÍȚIE s.f. 1. Totalitatea instanțelor judecătorești și a legilor unei țări; sistem de funcționare a instanțelor judiciare. 2. Echitate, dreptate. [Gen. -iei. / < lat. iustitia].

JUSTIȚIÁ vb. tr. a executa (pe cineva prin moarte). (< it. giustiziare)

JUSTÍȚIE s. f. 1. totalitatea instanțelor judiciare; sistem de funcționare a acestor instanțe. 2. activitate fundamentală a statului, în soluționarea litigiilor. 3. echitate, dreptate. (< fr. justice, lat. iustitia)

JUSTÍȚIE ~i f. 1) Totalitate a instanțelor judecătorești și a legilor unui stat. ◊ A chema (sau a se prezenta) în fața ~ei a cita (sau a se prezenta) la judecată. 2) Activitate a instanțelor judiciare ale unui stat; exercițiu al puterii judiciare. 3) Principiu moral având ca esență conformitatea cu adevărul. 4) Caracter just; echitate; justețe. [G.-D. justiției; Sil. -ți-e] /<lat. justitia, fr. justice

justiție f. 1. virtute morală care ne face să respectăm drepturile altuia; 2. bună dreptate: a recunoaște justiția unei cauze; 3. putere de a răsplăti sau pedepsi, de a face dreptate fiecăruia: justiție umană; 4. magistrații cari dau dreptate: a se plânge justiției; Ministru de justiție, dela care depind afacerile judiciare și care dirijează curțile și tribunalele. Justiția se distinge în civilă și criminală; cea dintâi, care regulează diferendele între particulari, coprinde judecătoriile de pace și tribunalele de prima instanță; cea d’a doua judecă contraven-țiunile de resortul judecătoriilor de pace, delictele de resortul tribunalelor corec-ționale și crimele de resortul Curții cu jurați. Curțile de apel revizuiesc apoi cauzele judecate de tribunalele corecționale, iar Curtea de Casație poate casa hotărîrile tuturor tribunalelor și curților și a ordona o nouă judecare.

* justițíe f. (lat. justitia, d. justus, drept). Dreptate, virtutea de a da fiecăruĭa ceĭa ce e al luĭ. Drept, dreptate: justiția era de partea luĭ în proces. Puterea de a pedepsi saŭ răsplăti, de a face dreptate: justiția luĭ Dumnezeŭ, a oamenilor. Corpu magistraților: mutărĭ în justiție. Personificarea justițiiĭ supt forma uneĭ zeițe legate la ochĭ și ținînd o balanță: statuĭa Justițiiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

justíție (-ți-e) s. f., art. justíția (-ți-a), g.-d. justíții, art. justíției

justițiá vb., ind. prez. 3 sg. justițiáză

justíție s. f. (sil. -ți-e), art. justíția (sil. -ți-a), g.-d. justíții, art. justíției


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

JUSTÍȚIE s. 1. v. instanță. 2. v. dreptate.

JUSTIȚIE s. 1. (JUR.) instanță. (S-a prezentat în fața ~.) 2. dreptate, echitate, (înv.) lege. (A restabilit ~ cauzei cuiva.)

Justiție ≠ injustiție


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CURTEA INTERNAȚIONALĂ DE JUSTIȚIE v. Organizația Națiunilor Unite.

FUNDAMENTUM EST JUSTITIAE FIDES (lat.) conștiința stă la baza justiției – Cicero, „De officiis”, I, 7, 23.

Intrare: justiția
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • justiția
  • justițiere
  • justițiat
  • justițiatu‑
  • justițiind
  • justițiindu‑
singular plural
  • justiția
  • justițiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • justițiez
(să)
  • justițiez
  • justițiam
  • justițiai
  • justițiasem
a II-a (tu)
  • justițiezi
(să)
  • justițiezi
  • justițiai
  • justițiași
  • justițiaseși
a III-a (el, ea)
  • justiția
(să)
  • justițieze
  • justiția
  • justiție
  • justițiase
plural I (noi)
  • justițiem
(să)
  • justițiem
  • justițiam
  • justițiarăm
  • justițiaserăm
  • justițiasem
a II-a (voi)
  • justițiați
(să)
  • justițiați
  • justițiați
  • justițiarăți
  • justițiaserăți
  • justițiaseți
a III-a (ei, ele)
  • justiția
(să)
  • justițieze
  • justițiau
  • justiția
  • justițiaseră
Intrare: justiție
  • silabație: jus-ti-ți-e
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • justiție
  • justiția
plural
genitiv-dativ singular
  • justiții
  • justiției
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

justiție

  • 1. Totalitatea organelor de jurisdicție dintr-un stat; ansamblul legilor și al instanțelor judecătorești; sistemul de funcționare a acestor instanțe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: instanță 2 exemple
    exemple
    • Ministerul Justiției.
      surse: DLRLC
    • Justiția vremii, aservită claselor exploatatoare, este de asemenea un subiect de predilecție al lui Caragiale. V. ROM. ianuarie 1952, 232.
      surse: DLRLC
  • 2. Activitate fundamentală a statului, care constă în soluționarea litigiilor.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
    • 2.1. expresie A chema (sau a se prezenta) în fața justiției = a cita (sau a se prezenta) la judecată.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • 2.2. expresie A ataca (5.) în justiție (5.).
      surse: DLRLC
  • 3. Principiu moral având ca esență conformitatea cu adevărul.
    surse: NODEX
  • 4. Caracter just.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN NODEX sinonime: dreptate echitate justețe lege antonime: injustiție un exemplu
    exemple
    • În romane, tragedii, poeme, balade, acest poet [Pușkin] nu încetează o clipă de a avea în vedere adevărul, justiția și libertatea. SADOVEANU, E. 209.
      surse: DLRLC

etimologie: