justificare sf [At: MAIORESCU, D. IV, 587/8-9 / Pl: ~cări / E: justifica] 1-4 Demonstrare a justeții (1-4) unui lucru. 5 Motivare. 6 Îndreptățire. 7 Dovedire a nevinovăției cuiva Si: dezvinovățire, (înv) justificație (1). 8 Dovedire a întrebuințării legale a unor sume de bani, a unor materiale etc. prezentând actele necesare. corectat(ă)

JUSTIFICARE, justificări, s. f. Acțiunea de a (se) justifica și rezultatul ei. Justificarea unei absențe.

JUSTIFICARE s.f. Acțiunea de a (se) justifica și rezultatul ei; justificațiune. / < justifica].

justificare f. 1. acțiunea de. a (se) justifica; 2. probe ce servesc a justifica pe cineva.

justifica [At: MAIORESCU, CR. III, 159 / Pzi: justific / E: lat justificare, fr justifier] 1-4 vt A arăta că ceva este just (2, 6, 7, 10). 5-8 vt A demonstra justețea (1-4) unui lucru. 9 vt A motiva. 10 vt A îndreptăți. 11 vt A dovedi nevinovăția cuiva. 12 vr (D. oameni) A se disculpa. 13 vt A dovedi că anumite sume de bani, materiale etc. au fost întrebuințate legal, prezentând actele necesare.

*JUSTIFICA (-fic) l. vb. tr. 1 A îndreptăți, a face legitim: purtarea lui justifică bănuielile noastre ¶ 2 A dovedi că nu e vinovat ¶ 3 A arăta că un lucru e drept, că nu e fals, că nu e spus sau făcut fără socoteală: el a justificat speranțele noastre. II. vb. refl. A se desvinovăți, a dovedi că nu e vinovat [fr.].

JUSTIFICA, justific, vb. I. 1. Tranz. A arăta că ceva este just, drept, legitim; a îndreptăți, a motiva. Trebuia să ne justificăm prezența. IBRĂILEANU, A. 120. 2. Refl. A se dezvinovăți, a se disculpa: a da explicații cu privire la o atitudine, o acțiune etc. La chemările, pe care le ghicim violente, ale lui Gh. Eminovici, Eminescu răspunde într-un tîrziu, justificîndu-se cu oarecare humor. CĂLINESCU, E. 237. 3. Tranz. (Cu privire la bani, cheltuieli, materiale etc.) A dovedi întrebuințarea legală a unor sume, materiale etc.

JUSTIFICA vb. I. 1. tr. A îndreptăți; a motiva. 2. tr., refl. A (se) dezvinovăți; a explica (o purtare, o atitudine etc.). 3. A dovedi folosirea legală a unor bani, a unor materiale etc. [P.i. justific, 3,6 -că. / < lat. iustificare, cf. fr. justifier].

JUSTIFICA vb. I. tr. 1. a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți, a motiva. 2. a dovedi folosirea legală a unor bani, materiale. II. tr., refl. a (se) dezvinovăți; a explica (o purtare, o atitudine etc.). (< fr. justifier, lat. iustificare)

A SE JUSTIFICA mă justific intranz. (despre persoane) A-și demonstra nevinovăția (prin explicații și dovezi); a se dezvinovăți; a se dezvinui; a se disculpa. /<fr. justifier, lat. justificare

A JUSTIFICA justific tranz. 1) (acțiuni, opinii) A demonstra prin probe ca fiind just sau legitim; a îndreptăți. 2) (cheltuieli financiare sau materiale) A demonstra documentar ca fiind legal sau folosit după destinație. 3) (persoane) A considera nevinovat; a dezvinovăți; a dezvinui; a disculpa. /<fr. justifier, lat. justificare

justificà v. 1. a arăta, a dovedi inocența cuiva: a justifica pe un acuzat; 2. a legitima: scopul nu justifică mijloacele; 3. a arăta adevărul unui fapt.

* justífic, -á v. tr. (lat. justifico, -áre, d. justus, just, și fácere, a face). Demonstrez, probez inocența, dezvinovățesc: a justifica un acuzat. Fig. Legitimez, scuz: scopu nu justifică mijloacele. Daŭ proba, motivez: a justifica un act, o cheltuĭală. Teal. Fac just. V. refl. Îmĭ probez inocența. V. îndrept.

* justificațiúne f. (lat. justificátio, -ónis). Acțiunea de a saŭ de a te justifica. Proba unuĭ lucru: justificațiunea unuĭ fapt. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

justificare s. f., g.-d. art. justificării; pl. justificări

justificare s. f., g.-d. art. justificării; pl. justificări

justificare s. f., g.-d. art. justificării; pl. justificări

justifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. justific, 2 sg. justifici, 3 justifică; conj. prez. 1 sg. să justific, 3 să justifice

justifica (a ~) vb., ind. prez. 3 justifică

justifica vb., ind. prez.1 sg. justific, 3 sg. și pl. justifică

justifica (ind. prez. 3 sg. și pl. justifică)

justific.

JUSTIFICARE s. 1. îndreptățire, justificație logică, motivare, motivație, rațiune, temei, (livr.) legitimare, legitimitate, (pop.) noimă, (înv.) rezon. (~ unei hotărâri.) 2. logică, motivare, noimă, rațiune, rost, sens, temei. (Nu văd ~ acestei hotărâri.) 3. explicare, explicație, motivare. (Există vreo ~ a gestului său?) 4. v. scuză. 5. v. dezvinovățire.

justificare s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) argument, îndreptățire, justificație, legitimare, legitimitate, motiv, motivare, motivație, rațiune, temei, <rar> legitimizare, <înv. și pop.> îndreptare, <pop.> noimă, <înv.> dreptate, <fran.; înv.> rezon, <fig.; rar> acoperire. Nu găsește nicio justificare pentru decizia pe care a luat-o. 2 justificație, logică (v. logic²), motivare, motivație, noimă, rațiune, rost, sens, temei, <înv.> cuget. Fapta sa nu are nicio justificare. 3 explicare, explicație, justificație, motivare, motivație, <înv.> socoteală, <grec.; înv.> exighisis. Nu are nicio justificare pentru întârzierea lucrării. 4 justificație, motivare, motivație, scuză,<livr.> determinare, <rar> scuzare, <înv.> răspuns. Nu are nicio justificare pentru comportarea sa. 5 dezvinovățire, disculpare, justificație, scuză, <rar> dezvinuire, scuzare,<înv.> dezvinovare, dezvinovăție, disculpație, excuzație, <ital.> disculpă. Justificarea lui nu l-a convins.

JUSTIFICARE s. 1. îndreptățire, motivare, motivație, rațiune, temei, (livr.) legitimare, legitimitate, (pop.) noimă, (înv.) rezon. (~ unei hotărîri.) 2. logică, motivare, noimă, rațiune, rost, sens, temei. (Nu văd ~ acelei hotărîri.) 3. explicare, explicație, motivare. (Există vreo ~ a gestului său?) 4. motivare, motivație, scuză, (rar) scuzare, (înv.) răspuns. (Nu are nici o ~ pentru cele făcute.) 5. dezvinovățire, disculpare, scuză, (rar) dezvinuire, scuzare. (O ~ neconvingătoare.)

JUSTIFICA vb. 1. a îndreptăți, a motiva, (livr.) a legitima, a legitimiza. (Toate acestea ~ hotărârea lui.) 2. v. scuza. 3. a autoriza, a îndreptăți, a îngădui, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.) 4. v. dezvinovăți. 5. a se explica. (Nu e cazul să te ~.)

justifica vb. I. 1 tr. a îndreptăți, a legitima, a motiva. Argumentele aduse justifică decizia lui. 2 tr. a motiva, a scuza. Dorința de a se afirma justifică mijloacele folosite. 3 tr. (urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) a autoriza, a îndreptăți, a îngădui, a permite, <livr.> a îndritui, <înv.> a îndreptui, <fig.; înv.> a întemeia. Felul în care te comporți mă justifică să cred că ascunzi ceva. 4 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) apăra, a (se) dezvinovăți, a (se) disculpa, a (se) scuza, a(se) dezvinui, a inocenta, a inocentiza, <înv. și reg.> a (se) cura, <înv.> a se dezvina, a se dezvinovi, a se îndrepta, a (se) îndreptăți, a (se) mântui. Degeaba te justifici, tot nu te cred că n-ai avut timp să-mi scrii câteva rânduri. 5 refl. (despre oameni) a se explica, <grec.; înv.> a (se) exighisi. A trebuit să se justifice de ce nu a terminat lucrarea. 6 tr. (despre elevi, studenți; compl. indică absențe de la ore, de la cursuri etc.) a motiva. Elevul a adus un certificat medical pentru a-și justifica absențele.

JUSTIFICA vb. 1. a îndreptăți, a motiva, (livr.) a legitima. (Toate acestea ~ hotărîrea lui.) 2. a motiva, a scuza. (Scopul ~ mijloacele.) 3. a autoriza, a îndreptăți, a îngădui, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.) 4. a (se) apăra, a (se) dezvinovăți, a (se) disculpa, a (se) scuza, (rar) a (se) dezvinui, (înv. și reg.) a (se) cura, (înv.) a (se) îndreptăți, a (se) mîntui. (Nu te mai ~ atîta!) 5. a se explica. (Nu e cazul să te ~.)

A justifica ≠ a acuza