justifica [At: MAIORESCU, CR. III, 159 / Pzi: justific / E: lat justificare, fr justifier] 1-4 vt A arăta că ceva este just (2, 6, 7, 10). 5-8 vt A demonstra justețea (1-4) unui lucru. 9 vt A motiva. 10 vt A îndreptăți. 11 vt A dovedi nevinovăția cuiva. 12 vr (D. oameni) A se disculpa. 13 vt A dovedi că anumite sume de bani, materiale etc. au fost întrebuințate legal, prezentând actele necesare.

JUSTIFICA, justific, vb. I. 1. Tranz. A arăta că ceva este just, drept, legitim; a îndreptăți, a motiva. Trebuia să ne justificăm prezența. IBRĂILEANU, A. 120. 2. Refl. A se dezvinovăți, a se disculpa: a da explicații cu privire la o atitudine, o acțiune etc. La chemările, pe care le ghicim violente, ale lui Gh. Eminovici, Eminescu răspunde într-un tîrziu, justificîndu-se cu oarecare humor. CĂLINESCU, E. 237. 3. Tranz. (Cu privire la bani, cheltuieli, materiale etc.) A dovedi întrebuințarea legală a unor sume, materiale etc.

JUSTIFICA vb. I. 1. tr. A îndreptăți; a motiva. 2. tr., refl. A (se) dezvinovăți; a explica (o purtare, o atitudine etc.). 3. A dovedi folosirea legală a unor bani, a unor materiale etc. [P.i. justific, 3,6 -că. / < lat. iustificare, cf. fr. justifier].

JUSTIFICA vb. I. tr. 1. a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți, a motiva. 2. a dovedi folosirea legală a unor bani, materiale. II. tr., refl. a (se) dezvinovăți; a explica (o purtare, o atitudine etc.). (< fr. justifier, lat. iustificare)

A JUSTIFICA justific tranz. 1) (acțiuni, opinii) A demonstra prin probe ca fiind just sau legitim; a îndreptăți. 2) (cheltuieli financiare sau materiale) A demonstra documentar ca fiind legal sau folosit după destinație. 3) (persoane) A considera nevinovat; a dezvinovăți; a dezvinui; a disculpa. /<fr. justifier, lat. justificare

A SE JUSTIFICA mă justific intranz. (despre persoane) A-și demonstra nevinovăția (prin explicații și dovezi); a se dezvinovăți; a se dezvinui; a se disculpa. /<fr. justifier, lat. justificare

justificà v. 1. a arăta, a dovedi inocența cuiva: a justifica pe un acuzat; 2. a legitima: scopul nu justifică mijloacele; 3. a arăta adevărul unui fapt.

* justífic, -á v. tr. (lat. justifico, -áre, d. justus, just, și fácere, a face). Demonstrez, probez inocența, dezvinovățesc: a justifica un acuzat. Fig. Legitimez, scuz: scopu nu justifică mijloacele. Daŭ proba, motivez: a justifica un act, o cheltuĭală. Teal. Fac just. V. refl. Îmĭ probez inocența. V. îndrept.

justifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. justific, 2 sg. justifici, 3 justifică; conj. prez. 1 sg. să justific, 3 să justifice

justifica (a ~) vb., ind. prez. 3 justifică

justifica vb., ind. prez.1 sg. justific, 3 sg. și pl. justifică

justifica (ind. prez. 3 sg. și pl. justifică)

justific.

JUSTIFICA vb. 1. a îndreptăți, a motiva, (livr.) a legitima, a legitimiza. (Toate acestea ~ hotărârea lui.) 2. v. scuza. 3. a autoriza, a îndreptăți, a îngădui, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.) 4. v. dezvinovăți. 5. a se explica. (Nu e cazul să te ~.)

JUSTIFICA vb. 1. a îndreptăți, a motiva, (livr.) a legitima. (Toate acestea ~ hotărîrea lui.) 2. a motiva, a scuza. (Scopul ~ mijloacele.) 3. a autoriza, a îndreptăți, a îngădui, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.) 4. a (se) apăra, a (se) dezvinovăți, a (se) disculpa, a (se) scuza, (rar) a (se) dezvinui, (înv. și reg.) a (se) cura, (înv.) a (se) îndreptăți, a (se) mîntui. (Nu te mai ~ atîta!) 5. a se explica. (Nu e cazul să te ~.)

A justifica ≠ a acuza