12 definiții pentru jude, Jude   declinări

JÚDE, juzi, s. m. 1. (În vechea organizare a Țărilor Române) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative; stăpân de rumâni. ♦ Principe, cneaz. 2. (În vechea organizare a Țării Românești) Țăran devenit liber după răscumpărarea din rumânie. 3. Cârmuitor și judecător al mai multor sălașe de țigani. 4. (Înv.) Judecător (1). 5. (Reg.; înv.) Primar. [Var.: (2) júdec, pl. judeci, s. m.] – Lat. judex, -icis.

JÚDE, juzi, s. m. 1. (În vechea organizare a țărilor românești) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative; stăpân de rumâni. ♦ Principe, cneaz. 2. (În vechea organizare a Țării Românești) Țăran devenit liber după răscumpararea din rumânie. 3. Cârmuitor și judecător al mai multor sălașe de țigani. 4. (Înv.) Judecător (1). 5. (Reg.; ieșit din uz) Primar. [Var.: (2) júdec, pl. judeci, s. m.] – Lat. judex, -icis.

JÚDE, juzi, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Judecător. Guță Mereuță, jude de ședință, adus în capitală la ultima mișcare în magistratură. C. PETRESCU, C. V. 182. 2. (Transilv., ieșit din uz) Primar. Trebuie pus în sat chinez (birău sau jude). ȚICHINDEAL, F. 66. Că și hrana judelui E-n spinarea satului. MARIAN, S. 128. Bine-i ține ca un măr mare-nflorit, Ca un jude-mpodobit. BIBICESCU, P. P. 236. 3. (În vechea organizație a țării) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative. 4. (Învechit) Cneaz. Un cnezat sau județ era condus de un cneaz, jude sau jupan. IST. R.P.R. 64.

JÚDE s. v. căpetenie, conducător, judecător, primar, vătaf.

júde (júzi), s. m.1. În vechea organizare socială, judecător municipal care îndeplinea uneori și funcția de primar cu puteri limitate. Apare în Moldova, cu acest nume, din 1409; funcția sa era pe viață și se transmitea. – 2. În Munt., în sec. XVII, om liber. – 3. În textele religioase, domn, domnitor. – 4. Judecător, magistrat. – 5. (Trans.) Primar. – 6. Conducător, căpetenie a unei companii sau a unei bresle. – Var. judec. Lat. iūdex (Pușcariu 913; Candrea-Dens., 908; REW 4599; DAR), cf. alb. dzük, it. giudice, prov., cat. jutge, fr. juge, sp. juez, port. juiz. Pl. vechi era judeci, din lat. iudices (cf. cap-capete, om-oameni), de unde s-a refăcut sing. analogic judec. Primele 3 sensuri sînt înv.Der. judeceasă, s. f. (Trans., nevastă de primar); judeci, vb. (înv., a elibera); judecie, s. f. (înv., libertate; înv., funcție de judecător; înv., judecătorie). – Cf. județ, judeca.

JÚDE júzi m. înv. Jurist angajat oficial pentru soluționarea proceselor judiciare în cadrul unei instanțe judecătorești; judecător. /<lat. judex, ~icis

jude m. 1. judecător: singurul său jude e judele ceresc AL.; 2. judecător de sat; 3. inspector de țigani. [Vechiu-rom. judece = lat. JUDICEM].

júde m., pl. juzĭ (din nom. lat. judex, judecător. V. judec 1). Vechĭ. Rar. (Doc. 1592, 1605, 1623) Judec, stăpîn de șerb (cnez). Vătăman, șoltuz rural. Vătav de Țiganĭ. Căpitan, șef, conducător (de colindătorĭ). L.N. Judecător. – Înainte de întemeĭerea domniiĭ, stăpînu șerbilor era și judele lor. După întemeĭerea domniiĭ, judele n’a maĭ judecat, ci a rămas numaĭ stăpîn de șerbĭ (Giur. 101).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

júde s. v. CĂPETENIE. CONDUCĂTOR. JUDECĂTOR. PRIMAR. VĂTAF.

JUDE subst. 1. – b. (CL; Ard II 191; Moț); Judele b., 1591, ard. (Paș; Șchei I); – olt., 1636 (Sd VII 5); 2. Judescu, olt. (RI VI 264).