JUDE s.m. 1. (Mold., Trans. SV) Principe, domn. A: Lăudați pre Domnul... boiari, giudeci, năroadele toate. DOSOFTEI, PS. C: Cu boiarii și cu giudecii oamenilor. PSALT. (1651). // B: Knęz, judele. ST. LEX., 286. 2. (Mold.) Judecător. Cărțile giudeațelor [lemma: giudecilor] .DOSOFTEI, VS. Forme gramaticale: pl. judeci (PSALT. (1651); DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, VS. Etimologie: lat. judex. Cf. b i r ă u (1), c h i n e z.

jude s. m., art. judele; pl. juzi

JUDE subst. 1. – b. (CL; Ard II 191; Moț); Judele b., 1591, ard. (Paș; Șchei I); – olt., 1636 (Sd VII 5); 2. Judescu, olt. (RI VI 264).