jăruit, ~ă a [At: PĂCALĂ, M. R. 140 / V: jer~ / Pl: ~iți, ~e / E: jărui] (Trs) 1 (D. jar) Scurmat. 2 (D. cenușă) Dat la o parte din foc. 3 (D. jar) Adus în ușa cuptorului după ce acesta a fost încălzit pentru a coace pâinea. 4 (D. jar) Care licărește. 5 (Pex) Care luminează. 6 (D. vite) Zgâriat cu cornul. 7 (D. vite) Zgâriat adânc și în mai multe locuri. 8 (D. vite) Cu pielea dungată din cauza loviturilor. 9 (D. pânză) Îndoit de-a lungul.

JĂRUI, jăruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răscoli jarul¹ pentru a aprinde mai bine cărbunii; a jări. [Var.: a jerui vb IV] – Jar¹ + suf. -ui.

jări v vz jărui

jărî v vz jărui

jărui [At: LB / V: jări, jărî, jăvi, jăvî, jercui, jerî, jer~ / Pl: ~esc / E: jar + -ui] (Trs) 1 vt A scurma jarul (1) din foc sau din vatră Si: (reg) a jărăghi. 2 vt A da la o parte cenușa din foc. 3 vt A trage jarul (1) în ușa cuptorului după ce acesta a fost încălzit, pentru a coace pâinea. 4 vi (D. jar) A licări. 5 vi (Pex) A lumina. 6 vi A arde înăbușit ca jarul (1). 7 vt A zgâria pielea unei vite cu coarnele. 8-9 vtr (D. pânză) A (se) îndoi de-a lungul.

jăvi v vz jărui

jăvî v vz jărui

jercui³ v vz jărui

jerî v vz jărui

jerui³ v vz jărui

jeruit, ~ă a vz jăruit

JĂRUI vb. IV. Tranz. (Reg.) A răscoli jarul¹ pentru a aprinde mai bine cărbunii; a jări. [Var.: a jerui vb. IV.] – Jar¹ + suf. -ui.

JĂRUI vb. IV v. jerui.

JERUI, jeruiesc, vb. IV. (Și în forma jărui) 1. Tranz. A răscoli jarul din cenușă, pentru a aprinde mai bine cărbunii. 2. Intranz. A arde înăbușit, ca jarul. Coperișul, scrumit, jăruia. MACEDONSKI, O. III 55. – Variantă: jărui vb. IV.

A JĂRUI ~iesc pop. 1. tranz. (cărbunii, jăraticul) A amesteca (cu ceva) făcând să ardă mai tare; a răscoli; a scormoni. 2. intranz. (despre foc) A arde înăbușit (ca jarul); a mocni. /jar + suf. ~ui

jeruì v. a ațâța (cărbunii aprinși): spânul jerui focul ISP. [V. jar].

jărăsc, a -î v. tr. (rut. šáriti, a scormoli, infl. de rom. jar. Cp. și cu vsl. žariti, a frige). Est. Scormolesc focu ca să ardă maĭ bine. – Și jăruĭesc (Munt. vest).

jăruĭésc V. jărăsc.

jărui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jăruiesc, 3 sg. jăruiește, imperf. 1 jăruiam; conj. prez. 1 sg. să jăruiesc, 3 să jăruiască

jărui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jăruiesc, imperf. 3 sg. jăruia; conj. prez. 3 să jăruiască

jărui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jăruiesc, imperf. 3 sg. jăruia; conj. prez. 3 sg. și pl. jăruiască

jărui vb. IV. tr. (pop.; compl. indică cărbunii care ard fără flacără) <reg.> a jări. Femeia jăruiește cărbunii, pentru a-i aprinde mai bine.

jăruit (jeruit), jăruită, adj. (reg.; despre jar sau focul din vatră) scurmat, scormonit; (despre vite) zgâriat cu cornul, cu vergi de împunsături pe piele, fașchiat.

jărui (jerui), vb. IV (reg.) 1. a răscoli, a zgândări, a scociorî, a scurma jarul de pe foc; a trage jarul la gura sobei sau a cuptorului. 2. a lumina făcând jar. 3. a zgâria pielea unei vite, împungând-o cu coarnele. 4. a îndoi pânza fiartă pentru înălbit în lungul ei, cu ajutorul jăruitorului.

jerui², jeruiesc, vb. IV (reg.) a pune jaruri (jaloane, marcaje) în pădure.

jeruit¹, jeruită, adj. (reg.; despre focul din vatră) scurmat, scormonit, răscolit.

jeruit², jeruită, adj. (reg.; despre potecile din pădure) cu jaruri (marcaje) făcute, marcat.