3 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi.

ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi.

isprăvit2, ~ă a [At: CORESI, EV. 434/21 / Pl: ~iți, ~e / E: isprăvi] 1 Desăvârșit. 2 (D. misiuni) Îndeplinit2. 3 (D. acțiuni, lucrări) Încheiat2. 4 (D. ființe) Care a atins vârsta maturității Si: dezvoltat, matur. 5 (Pop) Ucis2.

isprăvit1 sn [At: GOLESCU, Î. 65 / Pl: ~uri / E: isprăvi] 1 Corectare. 2 (Înv) Izbândă. 3-11 Isprăvire (3-11). 12 (Îlav) Pe ~te Pe sfârșite.

ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfîrșit. Vreau să știu, să știu sfîrșitul!... Spuneți cum e isprăvitul? COȘBUC, P. I 181. Începerea a fieșcăruia lucru este înjumătățirea isprăvitului. GOLESCU, Î. 93. ◊ Loc. adj. Pe isprăvite = aproape de sfîrșit, pe sfîrșite. Tutunul îi era pe isprăvite. REBREANU, I. 36. – Formă gramaticală: (în loc. adj.) isprăvite.

isprăvit n. sfârșit: isprăvitul mesei.

isprăvit n., pl. urĭ. Vest. Sfîrșit: pe la isprăvitu prînzuluĭ.

ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti.

ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti.

isprăvi [At: PSALT. 9/15 / P: (dal) ~răi / V: ~rivi / Pzi: ~vesc / E: vsl исправити] 1-2 vtr(a) (Înv) A (se) corecta. 3 vt(a) (Jur; înv) A rezolva o cauză prin darea unei sentințe, a unei hotărâri. 4 vt(a) A duce la bun sfârșit o acțiune Si: a izbuti, a reuși. 5 vt (Înv) A obține ceva de la cineva după multe stăruințe Si: a dobândi. 6 vt (Pgn; înv) A lucra pentru ceva. 7 vt (Nob) A îngriji pe cineva. 8-9 vtr A (se) termina o acțiune începută. 10-11 vtr (Îe) A (se) ~ de moară A nu mai avea ce măcina. 12 vr (Fig; îae) A rămâne fără bani. 13 vt (Pop) A ucide pe cineva. corectată

ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A duce la capăt, a sfîrși, a termina, a mîntui. Vremea cea mai fericită și mai plină de visuri, în viața unui școlar bun, sînt cele două luni de vară, după ce și-a isprăvit liceul. VLAHUȚĂ, O. A. I 110. Haidem... să isprăvim o dată și trebușoara asta. CREANGĂ, P. 224. ◊ Absol. (În expr.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește o dată! = taci! termină! ♦ Refl. A ajunge la capăt, a se sfîrși, a se termina. Am plecat pe străzi care păreau că nu se mai isprăvesc. STANCU, U.R.S.S. 53. Pădurea de fagi se isprăvea și marginea ei cotea pe văi. SADOVEANU, O. VII 57. Orbul cînd dă de părete crede că s-a isprăvit lumea. PANN, la TDRG. ◊ Expr. S-a isprăvit! = a) nu mai e nimic de făcut; b) ai dreptate, așa e, sigur. ♦ A duce la îndeplinire, a executa. Am bună nădejde să isprăvești cu bine slujba, cu care te-ai însărcinat de bunăvoie. ISPIRESCU, L. 18. ♦ (Regional) A înfăptui, a realiza. Ce-or fi isprăvit ceilalți draci nu știm. CREANGĂ, P. 144. Mers-am eu asupra ei cu bătălie, dar n-am isprăvit nemica. EMINESCU, N. 7. 2. (Rar) A pune capăt, a face să dispară, să nu mai existe. Turcii la dînsa sosea. Ea-n drum cofile-o țipat (= a aruncat) Și la poartă o strigat: Deschide, mamă, poarta, Că mi-ai isprăvit viața. ȘEZ. I 76. ◊ Expr. A o isprăvi rău = a ajunge într-o stare jalnică, umilitoare; a-și sfîrși viața în chip tragic. ♦ Refl. A se sfîrși, a muri. Cînd ajunseră, Prian se isprăvise de tot. CARAGIALE, S. 80.

A SE ISPRĂVÍ mă ~ésc intranz. 1) A ajunge până la capăt; a se sfârși; a se termina; a se încheia. 2) pop. A înceta să mai existe; a se pierde; a se prăpădi. /<sl. ispraviti

A ISPRĂVÍ ~ésc tranz. 1) (acțiuni) A duce până la capăt; a sfârși; a termina; a încheia; a dovedi. 2) A face să se isprăvească. [Sil. is-pră-] /<sl. ispraviti

isprăvì v. 1. a ajunge la un rezultat, a reuși: nimica n’au isprăvit; 2. a executa: câte le gândește, rău le isprăvește PANN; 3. a termina definitiv: isprăvește odată! [Slav. ISPRAVITI, a dirija, a constitui].

isprăvésc v. tr. (vsl. is-praviti, a îndrepta, a rîdica, praviti, a îndrepta, d. pravŭ, drept, just. V. ispravă). Vechĭ. Îndrept, dreg. Azĭ. Vest. Termin, sfîrșesc, mîntuĭ, execut: a isprăvi o casă, o carte, o lucrare, o afacere. Consum orĭ vînd de tot, nu maĭ am: am isprăvit marfa, baniĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă

isprăví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 sg. și pl. isprăveáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ISPRĂVÍT adj. gata, încheiat, sfârșit, terminat, (înv.) săvârșit. (Un lucru ~.)

ISPRĂVIT s. isprăvire, încheiere, sfîrșire, sfîrșit, terminare, terminat, (pop.) gătare, istovire, mîntuire, (înv.) săvîrșire. (~ tuturor treburilor.)

arată toate definițiile

Intrare: isprăvit (adj.)
isprăvit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • isprăvit
  • isprăvitul
  • isprăvitu‑
  • isprăvi
  • isprăvita
plural
  • isprăviți
  • isprăviții
  • isprăvite
  • isprăvitele
genitiv-dativ singular
  • isprăvit
  • isprăvitului
  • isprăvite
  • isprăvitei
plural
  • isprăviți
  • isprăviților
  • isprăvite
  • isprăvitelor
vocativ singular
plural
Intrare: isprăvit (s.n.)
isprăvit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • isprăvit
  • isprăvitul
  • isprăvitu‑
plural
  • isprăvituri
  • isprăviturile
genitiv-dativ singular
  • isprăvit
  • isprăvitului
plural
  • isprăvituri
  • isprăviturilor
vocativ singular
plural
Intrare: isprăvi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • isprăvi
  • isprăvire
  • isprăvit
  • isprăvitu‑
  • isprăvind
  • isprăvindu‑
singular plural
  • isprăvește
  • isprăviți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • isprăvesc
(să)
  • isprăvesc
  • isprăveam
  • isprăvii
  • isprăvisem
a II-a (tu)
  • isprăvești
(să)
  • isprăvești
  • isprăveai
  • isprăviși
  • isprăviseși
a III-a (el, ea)
  • isprăvește
(să)
  • isprăvească
  • isprăvea
  • isprăvi
  • isprăvise
plural I (noi)
  • isprăvim
(să)
  • isprăvim
  • isprăveam
  • isprăvirăm
  • isprăviserăm
  • isprăvisem
a II-a (voi)
  • isprăviți
(să)
  • isprăviți
  • isprăveați
  • isprăvirăți
  • isprăviserăți
  • isprăviseți
a III-a (ei, ele)
  • isprăvesc
(să)
  • isprăvească
  • isprăveau
  • isprăvi
  • isprăviseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

isprăvit (adj.)

isprăvit (s.n.)

etimologie:

  • vezi isprăvi
    surse: DEX '98 DEX '09

isprăvi

  • 1. tranzitiv reflexiv A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza.
    exemple
    • Vremea cea mai fericită și mai plină de visuri, în viața unui școlar bun, sînt cele două luni de vară, după ce și-a isprăvit liceul. VLAHUȚĂ, O. A. I 110.
      surse: DLRLC
    • Haidem... să isprăvim o dată și trebușoara asta. CREANGĂ, P. 224.
      surse: DLRLC
    • Am plecat pe străzi care păreau că nu se mai isprăvesc. STANCU, U.R.S.S. 53.
      surse: DLRLC
    • Pădurea de fagi se isprăvea și marginea ei cotea pe văi. SADOVEANU, O. VII 57.
      surse: DLRLC
    • Orbul cînd dă de părete crede că s-a isprăvit lumea. PANN, la TDRG.
      surse: DLRLC
    • Am bună nădejde să isprăvești cu bine slujba, cu care te-ai însărcinat de bunăvoie. ISPIRESCU, L. 18.
      surse: DLRLC
    • Ce-or fi isprăvit ceilalți draci nu știm. CREANGĂ, P. 144.
      surse: DLRLC
    • Mers-am eu asupra ei cu bătălie, dar n-am isprăvit nemica. EMINESCU, N. 7.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Tutunul îi era pe isprăvite. REBREANU, I. 36.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie tranzitiv Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă!
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.3. expresie tranzitiv Isprăvește odată! = taci! termină!
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.4. expresie reflexiv S-a isprăvit = ai dreptate, așa e.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.5. expresie reflexiv S-a isprăvit = nu mai e nimic de făcut.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. tranzitiv A face să se prăpădească, să dispară; a pune capăt.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Turcii la dînsa sosea. Ea-n drum cofile-o țipat (= a aruncat) Și la poartă o strigat: Deschide, mamă, poarta, Că mi-ai isprăvit viața. ȘEZ. I 76.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A o isprăvi rău = a ajunge într-o stare jalnică, umilitoare; a-și sfîrși viața în chip tragic.
      surse: DLRLC
    • 2.2. reflexiv A se sfârși.
      exemple
      • S-a isprăvit cu el.
        surse: DEX '09 DEX '98
      • Cînd ajunseră, Prian se isprăvise de tot. CARAGIALE, S. 80.
        surse: DLRLC
  • comentariu Formă gramaticală: (în locuțiune adjectivală): isprăvite.
    surse: DLRLC

etimologie: