istovire sf [At: (a. 1814) URICARIUL I, 223 / Pl: ~ri / E: istovi] 1 (Înv) Ivire. 2 (Înv) Naștere. 3 (Înv) Sfârșire. 4 Oboseală puternică Si: istoveală (4). 5 (Înv) Distrugere prin epuizarea resurselor Si: istoveală (5). 6 (Înv) Pierdere a banilor Si: istoveală (6), istovit¹ (6). 7 (Înv) Cheltuire a tuturor banilor Si: istoveală (7). 8 (Înv) Achitare a unei datorii Si: istoveală (8). 9 (Înv) Lichidare a unei afaceri Si: istoveală (9).

ISTOVIRE s. f. Faptul de a (se) istovi. 1. Oboseală extremă, slăbire a activității organismului (din cauză de boală sau în urma unei munci prea încordate ori prea îndelungate); sfîrșeală, epuizare, extenuare. Îi sfîrîia carnea de istovire, răsufla gîtuit și tremurînd. POPA, V. 152. 2. Terminare, sfîrșire, isprăvire. Să-mi trimeți 70 galbeni pentru istovirea cărții, precum și pentru cheltuiala me. KOGĂLNICEANU, S. 101.

istovire s. f., g.-d. art. istovirii; pl. istoviri

istovire s. f., g.-d. art. istovirii; pl. istoviri

istovire s. f., g.-d. art. istovirii; pl. istoviri

ISTOVIRE s. 1. v. extenuare. 2. deșelare, spetire, (Munt. și Transilv.) dăulare. (~ unui cal.)

ISTOVIRE s. v. isprăvire, isprăvit, încheiere, sfârșire, sfârșit, terminare, terminat.

ISTOVIRE s. 1. epuizare, extenuare, istoveală, secătuire, sfîrșeală, slăbiciune, sleire, surmenaj, surmenare, vlăguire, (înv. și reg.) slăbie, (înv. livr.) marasm. (Stare de totală ~.) 2. deșelare, spetire, (Munt. și Transilv.) dăulare. (~ unui cal.)

istovire s. v. ISPRĂVIRE. ISPRĂVIT. ÎNCHEIERE. SFÎRȘIRE. SFÎRȘIT. TERMINARE. TERMINAT.