2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IRÚPERE, iruperi, s. f. Acțiunea de a irupe și rezultatul ei. – V. irupe.

IRÚPERE, iruperi, s. f. Acțiunea de a irupe și rezultatul ei. – V. irupe.

irupere sf [At: DA ms / V: ~ump~ / Pl: ~ri / E: irupe] 1 (Ieșire la iveală sau) manifestare bruscă și puternică Si: irupție (1-2), izbucnire, năpădire. 2 Revărsare bruscă a apelor unui râu Si: irupt1 (3), irupție (3), năpădire, năvălire. 3 (Fig) Revărsare.

IRÚPERE, iruperi, s. f. Acțiunea de a irupe și rezultatul ei; irupție. – Variantă: irúmpere (CAMIL PETRESCU, N. 152) s. f.

IRÚMPE vb. III v. irupe.

IRÚPE, irúp, vb. III. Intranz. A ieși la iveală sau a se manifesta brusc și cu putere, a izbucni; a năvăli, a năpădi; a intra cu violență. ♦ Fig. A se revărsa, a deborda. [Var.: irúmpe vb. III] – Din lat. irrumpere (după rupe).

irupe vi [At: C. PETRESCU, R. DR. 249 / V: ~umpe / Pzi: irup / E: lat irrumpere] 1-2 (A ieși la iveală sau) a se manifesta brusc și cu putere Si: a izbucni, a năpădi. 3 (Fig) A se revărsa.

IRÚPE, irúp, vb. III. Intranz. A ieși la iveală sau a se manifesta dintr-o dată și cu putere, a izbucni; a năvăli, a năpădi; a intra cu violență. ♦ Fig. a se revărsa, a deborda. [Var.: irúmpe vb.III] – Din lat. irrumpere (după rupe).

IRÚPE, irúp, vb. III. Intranz. A ieși la iveală dintr-o dată și cu putere, a izbucni; a năvăli, a intra cu violență. V. erupe. (Fig.) Izbucni în rîs, fără motiv, numai fiindcă irupea toată tinerețea voioasă din ea. C. PETRESCU, C. V. 14. – Variantă: irúmpe (CAMIL PETRESCU, U. N. 199) vb. III.

IRÚMPE vb. III. v. irupe.

IRÚPE vb. III intr. A izbucni; a năvăli, a intra cu violență. [P.i. irúp, var. irumpe vb. III. / < lat. irrumpere].

IRÚPE vb. intr. a se ivi, a se manifesta brusc, cu mare putere; a izbucni, a țâșni. (după lat. irrumpere)

A IRÚPE irúp intranz. 1) (despre acțiuni, stări, fenomene ale naturii etc.) A începe brusc și cu violență; a se stârni; a izbucni; a se dezlănțui; a se declanșa. 2) (despre lichide, aburi, gaze) A ieși cu putere printr-o deschizătură îngustă; a țâșni; a izbucni. 3) (despre persoane) A intra cu violență. 4) (despre ape curgătoare) A ieși din albie; a trece peste maluri; a se revărsa; a deborda. /<lat. irrumpere[1]

  1. Var. irumpe (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

*irúp, irúpt, a irúpe v. intr. (lat. irrúmpere. V. rup). Năvălesc (invadez) subit și violent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

irúpere (izbucnire violentă) s. f., g.-d. art. irúperii; pl. irúperi

irúpe (a ~) (a izbucni violent) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. irúp; part. irúpt

irúpe (a izbucni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. irúp[1]

  1. Var. irumpe (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

arată toate definițiile

Intrare: irupere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • irupere
  • iruperea
plural
  • iruperi
  • iruperile
genitiv-dativ singular
  • iruperi
  • iruperii
plural
  • iruperi
  • iruperilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • irumpere
  • irumperea
plural
  • irumperi
  • irumperile
genitiv-dativ singular
  • irumperi
  • irumperii
plural
  • irumperi
  • irumperilor
vocativ singular
plural
Intrare: irupe
verb (V657)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • irupe
  • irupere
  • irupt
  • iruptu‑
  • irupând
  • irupându‑
singular plural
  • irupe
  • irupeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • irup
(să)
  • irup
  • irupeam
  • irupsei
  • irupsesem
a II-a (tu)
  • irupi
(să)
  • irupi
  • irupeai
  • irupseși
  • irupseseși
a III-a (el, ea)
  • irupe
(să)
  • iru
  • irupea
  • irupse
  • irupsese
plural I (noi)
  • irupem
(să)
  • irupem
  • irupeam
  • irupserăm
  • irupseserăm
  • irupsesem
a II-a (voi)
  • irupeți
(să)
  • irupeți
  • irupeați
  • irupserăți
  • irupseserăți
  • irupseseți
a III-a (ei, ele)
  • irup
(să)
  • iru
  • irupeau
  • irupseră
  • irupseseră
verb (V657.1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • irumpe
  • irumpere
  • irumpt
  • irumt
  • irumptu‑
  • irumtu‑
  • irumpând
  • irumpându‑
singular plural
  • irumpe
  • irumpeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • irump
(să)
  • irump
  • irumpeam
  • irumpsei
  • irumsei
  • irumpsesem
  • irumsesem
a II-a (tu)
  • irumpi
(să)
  • irumpi
  • irumpeai
  • irumpseși
  • irumseși
  • irumpseseși
  • irumseseși
a III-a (el, ea)
  • irumpe
(să)
  • irumpă
  • irumpea
  • irumpse
  • irumse
  • irumpsese
  • irumsese
plural I (noi)
  • irumpem
(să)
  • irumpem
  • irumpeam
  • irumpserăm
  • irumserăm
  • irumpseserăm
  • irumpsesem
  • irumseserăm
  • irumsesem
a II-a (voi)
  • irumpeți
(să)
  • irumpeți
  • irumpeați
  • irumpserăți
  • irumserăți
  • irumpseserăți
  • irumpseseți
  • irumseserăți
  • irumseseți
a III-a (ei, ele)
  • irump
(să)
  • irumpă
  • irumpeau
  • irumpseră
  • irumseră
  • irumpseseră
  • irumseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

irupere irumpere

etimologie:

  • vezi irupe
    surse: DEX '98 DEX '09

irupe irumpe

etimologie:

  • limba latină irrumpere (după rupe).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN