irupție sf [At: C. PETRESCU, C.V. 300 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr irruption, lat irruptio] 1-3 Irupere (1-3). 4 (Fig) Revărsare.

IRUPȚIE, irupții, s. f. Izbucnire violentă, ieșire, năvălire, revărsare. V. erupție. Toți, plini de furie, fac irupție pe scările palatului. BOLINTINEANU, O. 249. ◊ Fig. Era în acest ținut... o victorioasă irupție a vieții vegetale. C. PETRESCU, C. V. 300.

IRUPȚIE s.f. Izbucnire violentă; năvălire, revărsare. [Gen. -iei, var. irupțiune s.f. / cf. lat. irruptio, fr. irruption].

IRUPȚIE s. f. izbucnire violentă; năvălire, revărsare. (< fr. irruption, lat. irruptio)

IRUPȚIE ~i f. Pătrundere bruscă și violentă (într-un loc). /<fr. irruption, lat. irruptio, ~onis^[1]

irupțiune sf vz irupție

IRUPȚIUNE s.f. v. irupție.

irupți(un)e f. 1. năvală neașteptată a dușmanului în țară; 2. intrare subită și bruscă. 3. revărsarea apelor.

*irupțiúne f. (lat. irrúptio, -ónis). Invaziune (năvălire) subită și violentă. Intrare bruscă. Fig. Revărsare violentă. – Și -úpție.

irupție (izbucnire) (desp. -ți-e) s. f., art. irupția (desp. -ți-a), g.-d. art. irupției; pl. irupții, art. irupțiile (desp. -ți-i-)

irupție (izbucnire violentă) (-ți-e) s. f., art. irupția (-ți-a), g.-d. art. irupției; pl. irupții, art. irupțiile (-ți-i-)

irupție s. f. (sil. -ți-e), art. irupția (sil. -ți-a), g.-d. art. irupției; pl. irupții, art. irupțiile (sil. -ți-i-)^[1]

IRUPȚIE s. v. erupție.^[1]

IRUPȚIE s. erupție, irupere, izbucnire, năvălire, răbufnire, țîșnire. (~ petrolului din pămînt.)