IRUPE, irup, vb. III. Intranz. A ieși la iveală sau a se manifesta brusc și cu putere, a izbucni; a năvăli, a năpădi; a intra cu violență. ♦ Fig. A se revărsa, a deborda. [Var.: irumpe vb. III] – Din lat. irrumpere (după rupe).

irupe vi [At: C. PETRESCU, R. DR. 249 / V: ~umpe / Pzi: irup / E: lat irrumpere] 1-2 (A ieși la iveală sau) a se manifesta brusc și cu putere Si: a izbucni, a năpădi. 3 (Fig) A se revărsa.

IRUPE, irup, vb. III. Intranz. A ieși la iveală sau a se manifesta dintr-o dată și cu putere, a izbucni; a năvăli, a năpădi; a intra cu violență. ♦ Fig. a se revărsa, a deborda. [Var.: irumpe vb.III] – Din lat. irrumpere (după rupe).

IRUPE, irup, vb. III. Intranz. A ieși la iveală dintr-o dată și cu putere, a izbucni; a năvăli, a intra cu violență. V. erupe. (Fig.) Izbucni în rîs, fără motiv, numai fiindcă irupea toată tinerețea voioasă din ea. C. PETRESCU, C. V. 14. – Variantă: irumpe (CAMIL PETRESCU, U. N. 199) vb. III.

IRUPE vb. III intr. A izbucni; a năvăli, a intra cu violență. [P.i. irup, var. irumpe vb. III. / < lat. irrumpere].

IRUPE vb. intr. a se ivi, a se manifesta brusc, cu mare putere; a izbucni, a țâșni. (după lat. irrumpere)

A IRUPE irup intranz. 1) (despre acțiuni, stări, fenomene ale naturii etc.) A începe brusc și cu violență; a se stârni; a izbucni; a se dezlănțui; a se declanșa. 2) (despre lichide, aburi, gaze) A ieși cu putere printr-o deschizătură îngustă; a țâșni; a izbucni. 3) (despre persoane) A intra cu violență. 4) (despre ape curgătoare) A ieși din albie; a trece peste maluri; a se revărsa; a deborda. /<lat. irrumpere^[1]

irumpe v vz irupe

IRUMPE vb. III. v. irupe.

*irúp, irúpt, a irúpe v. intr. (lat. irrúmpere. V. rup). Năvălesc (invadez) subit și violent.

irupe (a ~) (a izbucni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. irup, 3 sg. irupe, perf. s. 1 sg. irupsei, 1 pl. irupserăm, m.m.c.p. 1 pl. irupseserăm; conj. prez. 1 sg. să irup, 3 să irupă; ger. irupând; part. irupt

irupe (a ~) (a izbucni violent) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. irup; part. irupt

irupe (a izbucni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. irup^[1]

IRUPE vb. v. erupe.^[1]

IRUPE vb. a erupe, a izbucni, a năvăli, a răbufni, a țîșni, (reg.) a năsădi, (prin Olt. și Ban.) a bui, (Transilv.) a bujdi, (prin Olt.) a bușni, (Transilv. și Mold.) a buti. (Petrolul ~ din pămînt.)

irumpe (irump, irumpt), vb. – A ieși la iveală dintr-o dată, a năvăli. Lat. irrumpe (sec. XIX), adaptat la conjugarea lui ru(m)pe. Part. nu se folosește. – Der. irupți(un)e, s. f., din fr. irruption.