erupție sf [At: GENILIE, G. 122/4 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr éruption] 1 Ieșire bruscă și violentă din pământ a materiilor în stare fluidă sau gazoasă. 2 (Pgn) Țâșnire. 3-5 (Îla) În ~ Care erupe (1-3). 6-7 (Îlv) A face (sau a produce) ~ A erupe (2-3). 8 Apariție pe piele sau pe mucoase a unor pete, bășicuțe, plăci, pustule etc., constituind simptomul unor boli. 9 (Ccr) Totalitate a petelor, bășicuțelor etc. apărute pe piele sau pe mucoase. 10 (Fig; rar) Atac. 11 (Rar) Năvală. 12 (Îs) ~a dinților Apariție a dinților de lapte sau a dentiției permanente. 13 (Frm) Izbucnire violentă a puroiului dintr-o plagă infectată.

ERUPȚIE, erupții, s. f. 1. Acțiunea prin care un vulcan aruncă lavă sau prin care o sondă aruncă petrol; ieșire bruscă și violentă din pămînt a unui gaz, a petrolului, a lavei etc.; țîșnire, izbucnire. Erupția este însoțită de tulburări funcționale și senzitive foarte variate. NICOLAU-MAISLER, D. V. 93. În măruntaiele munților, la izbucnirea erupției vulcanice, aurul a năvălit în toate crăpăturile stîncilor. BOGZA, Ț. 12. La erupția unei sonde, inginerul Dinu Grințescu înscrie în carnetul său debitul zilnic în tone. C. PETRESCU, A. 355. 2. Apariția unor pete roșii sau a unor bășicuțe pe piele, constituind un simptom al unor boli; (concretizat) totalitatea acestor pete sau bășicuțe.

ERUPȚIE s.f. 1. Ieșire bruscă și violentă din pămînt a unui gaz, a țițeiului, a lavei etc.; erupere, țîșnire, izbucnire. ◊ Erupție vulcanică = ansamblul fenomenelor legate de migrarea magmei și de revărsarea ei sub formă de lavă; vulcanism. 2. Erupție solară = creștere bruscă a strălucirii unei regiuni a cromosferei. 3. Apariție pe piele a unor pete roșii sau a unor bășicuțe în cazul unor boli. [Gen. -iei, var. erupțiune s.f. / cf. fr. éruption].

ERUPȚIE s. f. 1. ieșire bruscă și violentă din pământ a unui gaz, a țițeiului, a lavei etc. ♦ ~ vulcanică = ansamblul fenomenelor legate de migrarea magmei și de revărsarea ei sub formă de lavă; vulcanism. 2. ~ solară = creștere bruscă a strălucirii unei regiuni a cromosferei. 3. apariție pe piele a unor pete roșii sau a unor bășicuțe în cazul unor boli. (< fr. éruption, lat. eruptio)

ERUPȚIE ~i f. 1) Izbucnire bruscă și violentă din pământ (a lavei vulcanilor, gazelor, țițeiului etc.). ~ vulcanică. ◊ ~ solară creștere bruscă a strălucirii unei regiuni a cromosferei. 2) Apariție pe piele a unor pete roșii sau a unor bășicuțe, constituind simptomul unei boli. [G.-D. erupției; Sil. -ți-e] /<fr. éruption, lat. eruptio, ~onis

erupțiune sf vz erupție

ERUPȚIUNE s.f. v. erupție.

erupți(un)e f. 1. ieșire bruscă și violentă: erupțiunea Vezuviului; 2. Med. spuzeală de pete, bube, etc.

*erupțiúne f. (lat. e-ruptio. V. corupțiune). Ĭeșire violentă, izbucnire: erupțiune vulcanică. Med. Ĭeșire subită și abundantă de sînge, puroĭ ș. a. Ĭeșire de coșurĭ, pete ș. a. pe pele. Erupțiunea dinților, ĭeșirea lor din alveolă. – Și -úpție.

erupție (țâșnire, izbucnire) (desp. -ți-e) s. f., art. erupția (desp. -ți-a), g.-d. art. erupției; pl. erupții, art. erupțiile (desp. -ți-i-)

erupție (țâșnire, izbucnire) (-ți-e) s. f., art. erupția (-ți-a), g.-d. art. erupției; pl. erupții, art. erupțiile (-ți-i-)

erupție s. f. (sil. -ți-e), art. erupția (sil. -ți-a), g.-d. art. erupției; pl. erupții, art. erupțiile (sil. -ți-i-)

erupție

ERUPȚIE s. 1. irupere, irupție, izbucnire, năvălire, răbufnire, țâșnire. (~ petrolului din pământ.) 2. v. vulcanism. 3. v. alergie. 4. (ASTRON.) erupție cromosferică v. erupție solară; erupție solară = erupție cromosferică.

ERUPȚIE s. 1. irupere, irupție, izbucnire, năvălire, răbufnire, țîșnire. (~ petrolului din pămînt.) 2. (GEOL.) vulcanism, (înv.) spargere. 3. (MED.) alergie, exantem, (pop.) plescaviță, spuzeală, (reg.) spuzitură, (înv.) prozăritură. (Pe corp i-a apărut o ~.)

erupție, (engl.= eruption) principalul mod de manifestare a activității vulcanice prin care lave, piroclastite, gaze ajung să fie eliberate în dom. subaerian sau subacvatic. În funcție de căile de acces ale acestui material, e. pot fi centrale (la intersecția unor falii sau prin perforarea formațiunilor geologice preexistente; ele conduc la individualizarea unui con vulcanic), liniare (de-a lungul unor falii sau fracturi, generând structuri vulcanice alungite – Călimani – Harghita), și areale (de-a lungul unor sisteme de fracturi și zone de scufundare a crustei, generând curgeri și, respectiv, platouri de lave: platoul Thulean – Islanda, Scoția, platoul Decan – India).