interzis¹ sn [At: DA ms / Pl: (rar) ~uri / E: interzice] 1 Interzicere (1). 2-3 Interdicție (2-3). 4 Interzicere (4).

interzis², ~ă [At: HAMANGIU, C. C. 98 / Pl: ~iși, ~e / E: interzice] 1 a Care este oprit, nepermis. 2 smf Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale Si: interdict (1). 3 smf Persoană pusă sub interdicție (3) Si: interdict (2). 4 (Fam) Foarte mirat. 5 (Fam) Șocat.

INTERZIS, -Ă, interziși, -se, s. m. și f. Persoană căreia i s-a oprit, prin hotărîre judecătorească, exercițiul drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție.

INTERZIS, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) pus sub interdicție. [< interzice].

INTERZIS, -Ă adj. uimit, uluit. (după fr. interdit)

INTERZIS¹ ~să (~și, ~se) Care nu este autorizat; neautorizat. Staționare ~să. /v. a interzice

INTERZIS² ~să (~și, ~se) m. și f. Persoană supusă interdicției. / v. a interzice

interzis a. 1. cu totul turburat; 2. cel lovit de interdicțiune: interzisul e asimilat în toate privințele minorului.

*interzís, -ă adj. Care e pedepsit cu interdicțiunea (vorbind de un funcționar) saŭ e pus supt interdicțiune (vorbind de un nebun saŭ risipitor). Barb. (după fr.). Turburat, încurcat.

interzice [At: IORGA, L. I, 201 / Pzi: ~zic / E: fr interdire, lat interdicere] 1 vt A nu permite cuiva să facă ceva. 2 vr A-și reprima o pornire, o înclinație. 3 vt (Jur) A lua cuiva, prin sentință judecătorească, dreptul de a dispune de bunurile sau de persoana sa. 4 vt A nu permite fabricarea sau comercializarea unui produs Si: a prohibi.

INTERZICE, interzic, vb. III. Tranz. A opri, a nu încuviința, a nu permite (să se facă ceva); a ordona sau a porunci să nu se facă ceva. E o vînătoare care face cu ușurință multe victime, interzisă și pedepsită de lege. BOGZA, C. O. 303. I-a interzis să utilizeze vreodată fasolea verde, mazărea. C. PETRESCU, Î. II 65. Autoritățile portului s-au opus, interzicînd întreruperea muncii. SAHIA, N. 41.

INTERZICE vb. III. tr. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva. ♦ A pune sub interdicție. [P.i. interzic. / < lat. interdicere, cf. fr. interdire, germ. untersagen, după zice].

INTERZICE vb. tr. a opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva. ◊ a pune sub interdicție. (după fr. interdire)

A INTERZICE interzic tranz. 1) (acțiuni) A împiedica în mod voit. A-i ~ să fumeze. 2) (producerea, vânzarea, importul sau exportul de mărfuri) A nu permite în mod oficial; a prohibi. 3) (publicații) A face să-și înceteze apariția. /<fr. interdire

interzice v. 1. a opri cu tot dinadinsul: a interzice intrarea; 2. a suspenda din funcțiune: a interzice pe un preot; 3. a lua cuiva administrarea averii sale: a interzice pe un nebun; 4. a turbura, a face să’și piarză cumpătul: răspunsul meu l’a interzis.

*interzíc, zís, a -zíce v. tr. (lat. inter-dico, -dícere. V. zic). Opresc, nu permit: a interzice să intre cineva (cuĭva să intre), intrarea cuĭva (cuĭva intrarea). Suspend din funcțiune: a interzice un funcționar. Jur. Opresc să-șĭ maĭ administreze averea, pun supt interdicțiune un nebun saŭ un risipitor. Barb. Turbur, încurc: răspunsu meŭ l-a interzis (fr. interdire).

interzis adj. m., s. m., pl. interziși; adj. f., s. f. interzisă, pl. interzise

interzis adj. m., s. m., pl. interziși; adj. f., s. f. interzisă, pl. interzise

interzis adj. m., s. m., pl. interziși; f. sg. interzisă, pl. interzise

interzice (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. interzic, 3 sg. interzice, perf. s. 1 sg. interzisei, 1 pl. interziserăm, m.m.c.p. 1 pl. interziseserăm; conj. prez. 1 sg. să interzic, 3 să interzică; imper. 2 sg. afirm. interzi, neg. nu interzice; ger. interzicând; part. interzis

interzice (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. interzic, 1 pl. interzicem, 2 pl. interziceți, imperf. 3 sg. interzicea; imper. 2 sg. interzi, neg. nu interzice; part. interzis

interzice vb. zice

QUOD NON VETAT LEX, HOC VETAT FIERI PUDOR (lat.) ceea ce nu interzice legea, interzice pudoarea – Seneca, „Troades”, 334.

INTERZIS adj. 1. oprit. (Intrarea ~.) 2. v. nepermis. 3. v. prohibit. 4. oprit, (înv.) poprit. (Alimente ~.) 5. v. suprimat.

INTERZIS adj. 1. oprit. (Intrarea ~.) 2. neîngăduit, nepermis, oprit, proscris. (Un lucru ~.) 3. oprit, prohibit. (Băuturi ~.) 4. oprit, (înv.) poprit. (Fructe ~.) 5. suprimat, suspendat. (Gazetă ~.)

INTERZICE vb. 1. a opri. (Îți ~ să te mai duci acolo.) 2. v. prohibi. 3. a opri, a proscrie. (A ~ duelul.) 4. v. suprima.

INTERZICE vb. 1. a opri. (Îți ~ să te mai duci acolo.) 2. a opri, a prohibi, (înv.) a popri. (A ~ vînzarea băuturilor.) 3. a opri, a proscrie. (A ~ duelul.) 4. a suprima, a suspenda. (A ~ revista.)

Interzis ≠ îngăduit, permis

A interzice ≠ a îngădui, a învoi, a lăsa, a permite