4 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

interzis2, ~ă [At: HAMANGIU, C. C. 98 / Pl: ~iși, ~e / E: interzice] 1 a Care este oprit, nepermis. 2 smf Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale Si: interdict (1). 3 smf Persoană pusă sub interdicție (3) Si: interdict (2). 4 (Fam) Foarte mirat. 5 (Fam) Șocat.

interzis1 sn [At: DA ms / Pl: (rar) ~uri / E: interzice] 1 Interzicere (1). 2-3 Interdicție (2-3). 4 Interzicere (4).

INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, s. m. și f. Persoană căreia i s-a oprit, prin hotărîre judecătorească, exercițiul drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție.

INTERZÍS, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) pus sub interdicție. [< interzice].

INTERZÍS, -Ă adj. uimit, uluit. (după fr. interdit)

INTERZÍS1 ~să (~și, ~se) Care nu este autorizat; neautorizat. Staționare ~să. /v. a interzice

INTERZÍS2 ~să (~și, ~se) m. și f. Persoană supusă interdicției. / v. a interzice

interzis a. 1. cu totul turburat; 2. cel lovit de interdicțiune: interzisul e asimilat în toate privințele minorului.

*interzís, -ă adj. Care e pedepsit cu interdicțiunea (vorbind de un funcționar) saŭ e pus supt interdicțiune (vorbind de un nebun saŭ risipitor). Barb. (după fr.). Turburat, încurcat.

INTERZÍCE, interzíc, vb. III. Tranz. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite să (se) facă ceva, a ordona să nu (se) facă ceva; a prohibi. – Din fr. interdire (după zice).

INTERZÍCE, interzíc, vb. III. Tranz. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite să (se) facă ceva, a ordona să nu (se) facă ceva; a prohibi. – Din fr. interdire (după zice).

interzice [At: IORGA, L. I, 201 / Pzi: ~zic / E: fr interdire, lat interdicere] 1 vt A nu permite cuiva să facă ceva. 2 vr A-și reprima o pornire, o înclinație. 3 vt (Jur) A lua cuiva, prin sentință judecătorească, dreptul de a dispune de bunurile sau de persoana sa. 4 vt A nu permite fabricarea sau comercializarea unui produs Si: a prohibi.

INTERZÍCE, interzíc, vb. III. Tranz. A opri, a nu încuviința, a nu permite (să se facă ceva); a ordona sau a porunci să nu se facă ceva. E o vînătoare care face cu ușurință multe victime, interzisă și pedepsită de lege. BOGZA, C. O. 303. I-a interzis să utilizeze vreodată fasolea verde, mazărea. C. PETRESCU, Î. II 65. Autoritățile portului s-au opus, interzicînd întreruperea muncii. SAHIA, N. 41.

INTERZÍCE vb. III. tr. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva. ♦ A pune sub interdicție. [P.i. interzíc. / < lat. interdicere, cf. fr. interdire, germ. untersagen, după zice].

INTERZÍCE vb. tr. a opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva. ◊ a pune sub interdicție. (după fr. interdire)

A INTERZÍCE interzíc tranz. 1) (acțiuni) A împiedica în mod voit. A-i ~ să fumeze. 2) (producerea, vânzarea, importul sau exportul de mărfuri) A nu permite în mod oficial; a prohibi. 3) (publicații) A face să-și înceteze apariția. /<fr. interdire

interzice v. 1. a opri cu tot dinadinsul: a interzice intrarea; 2. a suspenda din funcțiune: a interzice pe un preot; 3. a lua cuiva administrarea averii sale: a interzice pe un nebun; 4. a turbura, a face să’și piarză cumpătul: răspunsul meu l’a interzis.

*interzíc, zís, a -zíce v. tr. (lat. inter-dico, -dícere. V. zic). Opresc, nu permit: a interzice să intre cineva (cuĭva să intre), intrarea cuĭva (cuĭva intrarea). Suspend din funcțiune: a interzice un funcționar. Jur. Opresc să-șĭ maĭ administreze averea, pun supt interdicțiune un nebun saŭ un risipitor. Barb. Turbur, încurc: răspunsu meŭ l-a interzis (fr. interdire).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; f. sg. interzísă, pl. interzíse

arată toate definițiile

Intrare: interzis (adj.)
interzis1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interzis
  • interzisul
  • interzisu‑
  • interzi
  • interzisa
plural
  • interziși
  • interzișii
  • interzise
  • interzisele
genitiv-dativ singular
  • interzis
  • interzisului
  • interzise
  • interzisei
plural
  • interziși
  • interzișilor
  • interzise
  • interziselor
vocativ singular
plural
Intrare: interzis (s.m.)
substantiv masculin (M6)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interzis
  • interzisul
  • interzisu‑
plural
  • interziși
  • interzișii
genitiv-dativ singular
  • interzis
  • interzisului
plural
  • interziși
  • interzișilor
vocativ singular
  • interzisule
  • interzise
plural
  • interzișilor
Intrare: interzis (s.n.)
interzis3 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interzis
  • interzisul
  • interzisu‑
plural
  • interzisuri
  • interzisurile
genitiv-dativ singular
  • interzis
  • interzisului
plural
  • interzisuri
  • interzisurilor
vocativ singular
plural
Intrare: interzice
verb (VT645)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • interzice
  • interzicere
  • interzis
  • interzisu‑
  • interzicând
  • interzicându‑
singular plural
  • interzi
  • interzice
  • interziceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • interzic
(să)
  • interzic
  • interziceam
  • interzisei
  • interzisesem
a II-a (tu)
  • interzici
(să)
  • interzici
  • interziceai
  • interziseși
  • interziseseși
a III-a (el, ea)
  • interzice
(să)
  • interzi
  • interzicea
  • interzise
  • interzisese
plural I (noi)
  • interzicem
(să)
  • interzicem
  • interziceam
  • interziserăm
  • interziseserăm
  • interzisesem
a II-a (voi)
  • interziceți
(să)
  • interziceți
  • interziceați
  • interziserăți
  • interziseserăți
  • interziseseți
a III-a (ei, ele)
  • interzic
(să)
  • interzi
  • interziceau
  • interziseră
  • interziseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

interzis (adj.)

etimologie:

  • vezi interzice
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

interzis, -ă (persoană) interzisă

  • 1. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

  • vezi interzice
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

interzice

  • 1. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite să (se) facă ceva, a ordona să nu (se) facă ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: opri prohibi antonime: lăsa permite îngădui învoi 3 exemple
    exemple
    • E o vînătoare care face cu ușurință multe victime, interzisă și pedepsită de lege. BOGZA, C. O. 303.
      surse: DLRLC
    • I-a interzis să utilizeze vreodată fasolea verde, mazărea. C. PETRESCU, Î. II 65.
      surse: DLRLC
    • Autoritățile portului s-au opus, interzicînd întreruperea muncii. SAHIA, N. 41.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A pune sub interdicție.
      surse: DN

etimologie: