integra [At: SAHIA, U.R.S.S. 203 / V: în~ / Pzi: ~rez / E: fr integrer] 1-2 vtr A (se) include într-un grup. 3-4 vtr A (se) încorpora într-un tot. 5 vt (Spc) A instala pe cineva într-o funcție. 6 vr (D. o parte izolată) A alcătui un întreg împreună cu alte părți. 7 vt (Mat) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. 8 vt (Mat) A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale.

INTEGRA, integrez, vb. I. 1. Refl. A se introduce într-un tot, devenind parte componentă; a se îngloba. Fapte care se integrau în pagini de istorie. CAMIL PETRESCU, P. V. 13. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a uneia cu derivate parțiale.

INTEGRA vb. I. 1. tr., refl. A (se) introduce; a (se) include într-un tot. 2. tr. (Mat.) A găsi integrala unei cantități diferențiale. [< fr. intégrer, it., lat. integrare].

INTEGRA vb. I. tr., refl. a (se) introduce; a (se) include; a (se) îngloba într-un tot. II. tr. (mat.) a calcula integrala unei cantități diferențiale. (< fr. /intégrer, lat. integrare)

A SE INTEGRA mă ~ez intranz. A intra într-un ansamblu ca parte integrantă; a se uni cu alte elemente formând un corp integral; a se încorpora. [Sil. -te-gra] /<fr. intégrer, lat. integrare

A INTEGRA ~ez tranz. 1) A face să se integreze; a încorpora. 2) mat. (funcții) A supune unui calcul integral. [Sil. -te-gra] /<fr. intégrer, lat. integrare

integru, ~ă a [At: I. IONESCU, M. 154 / Pl: ~ri, ~re / E: fr intègre] Cinstit.

întegra v vz integra

INTEGRU, -Ă, integri, -e, adj. (Despre oameni) Cinstit, onest, incoruptibil. Om integru. Caracter integru. ▭ El lovea abuzurile; era nepărtinitor, integru. BOLINTINEANU, O. 254.

INTEGRU, -Ă adj. Cinstit, virtuos, cumpătat, onest; incoruptibil. [< cf. fr. intègre, cf. lat. integer].

INTEGRU, -Ă adj. cinstit, virtuos, cumpătat, onest; incoruptibil. (< fr. intègre, lat. integer)

INTEGRU ~ă (~i, ~e) Care este corect și de bună credință; onest; cinstit. [Sil. -te-gru] /<fr. intégre, lat. integer, ~igris

integru a. ce nu se lasă a fi corupt: judecător integru.

*integréz v. tr. (lat. integro, -áre, a restabili, a înoi). Mat. Determin integrala uneĭ cantitățĭ diferențiale: a integra o funcțiune.

*intégru, -ă adj. (fr. intègre, d. lat. integer, integra, întreg, integru). Fig. Absolut onest: judecător, om integru. Adv. (Rar). În mod integru.

integra (a ~) (desp. -te-gra) vb., ind. prez. 1 sg. integrez, 3 integrează; conj. prez. 1 sg. să integrez, 3 să integreze

integra (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integrează

integra vb. (sil. -gra), ind. prez. 1 sg. integrez, 3 sg. și pl. integrează

integru (desp. -te-gru) adj. m., pl. integri; f. integră, pl. integre

integru (-te-gru) adj. m., pl. integri; f. integră, pl. integre

integru adj. m. (sil. -gru), pl. integri; f. sg. integră, pl. integre

INTEGRA vb. a v. îngloba.

INTEGRA vb. a include, a introduce, a încorpora, a îngloba. (A ~ ceva în masa unei substanțe.)

A integra ≠ a dezintegra

INTEGRU adj. v. cinstit.

INTEGRU adj. cinstit, corect, incoruptibil, leal, necoruptibil, onest, (livr.) prob, (înv.) neademenit, nemitarnic, (fig.) curat, nepătat. (Funcționar ~; comportare ~.)

Integru ≠ pervers, pervertit, necinstit