INOCENTA, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

innocent, ~ă smf, a vz inocent

innocient, ~ă a, smf vz inocent

inocent, ~ă smf, a [At: EMINESCU, N. 34 / V: (înv) innocient, inno~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr innocent, it innocente, lat innocens, -tis] 1-4 (Persoană) care (este sau) pare plină de nevinovăție Si: candid. 5-6 (Persoană) care nu face rău Si: inofensiv. 7-8 (Irn) (Persoană) naivă.

INOCENT, -Ă, inocenți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Nevinovat, curat la suflet, candid; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește nevinovăție, curățenie sufletească. Știa că bolnavul redevine un copil, cu toate poftele și mulțumirile inocente ale unui copil. C. PETRESCU, Î. II 47. Fata dormea fericită, cu surîsul ei inocent pe buze. BART, E. 161. Clară E privirea-ți inocentă sub a genelor umbrire. EMINESCU, O. I 51. Un zîmbet... atît de inocent trecu peste fața lui. id. N. 34. ◊ (Adverbial) Sorbind cu deliciu ceaiul... ei își petrec inocent timpul! CARAGIALE, O. III 141. 2. Fig. (Ironic) Naiv, simplu; ignorant. O ia cu mine prea de sus, de sus de tot... zice că sînt inocent în materie. GHEREA, ST. CR. III 204.

INOCENT, -Ă adj. 1. Nevinovat, curat, naiv; candid. 2. (Ironic) Simplu; ignorant. [< fr. innocent, it. innocente, lat. innocens].

INOCENT, -Ă adj. 1. nevinovat, curat, naiv; candid. 2. (ir.) simplu, ignorant. (< fr. innocent, lat. innocens)

INOCENTA, inocentez, vb. I. tr. A declara (pe cineva) nevinovat, a-l prezenta ca neștiutor; a dezvinovăți, a justifica. (< fr. innocenter)

inocenta vb. I A dezvinovăți, a declara (pe cineva) nevinovat; a reabilita ◊ „Televiziunea noastră a acordat celor de mai sus spații ample, mult prea mari, desigur pentru a-i inocenta pe cei în cauză pentru trecutul mai îndepărtat și pentru a spăla în acest fel de păcate întreaga nomenclatură.” Expres 30 III5 IV 90 p. 6 (din fr. innocenter; D. Urițescu CV 77)

INOCENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu face nici un rău; predispus să facă numai bine; curat la suflet; candid. 2) Care crede orice din cauza ignoranței sau a lipsei de experiență; credul; naiv. 3) Care nu este vinovat de nimic; curat la suflet; candid; neprihănit; nevinovat. 4) Care nu poate fi condamnat; nevinovat. Faptă ~tă. /<fr. innocent, lat. innocens, ~ntis

inocent a. nevinovat.

*inocént, -ă adj. (fr. innocent, lat. innocens, -éntis, nevătămător, d. in-, ne, și nocére, a vătăma). Nevinovat, lipsit de culpă: acuzatu fu recunoscut inocent (saŭ ca inocent). Lud, simplu, naiv, candid, neștiutor de răŭ: un copil inocent. Fără răutate: glumă inocentă. Benign, inofensiv: remediŭ inocent. Jocurĭ inocente, micĭ jocurĭ de societate. Sfințiĭ inocențĭ (saŭ ca subst. inocențiĭ), ceĭ 14,000 de pruncĭ ucișĭ din ordinu luĭ Irod, care spera că va fi ucis și Hristos pintre eĭ, după cum zice evanghelistu Mateĭ.

inocent adj. m., pl. inocenți; f. inocentă, pl. inocente

inocenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. inocentez, 3 inocentează; conj. prez. 1 sg. să inocentez, 3 să inocenteze

inocent adj. m., pl. inocenți; f. inocentă, pl. inocente

*inocenta (a ~) vb., ind. prez. 3 inocentează

inocent adj. m., pl. inocenți; f. sg. inocentă, pl. inocente

INOCENT adj. 1. v. nevinovat. 2. v. ingenuu. 3. candid, cast, feciorelnic, fecioresc, neprihănit, nevinovat, pudic, virgin, virginal, (înv.) nestricat, prost, vergur, (fig.) curat, imaculat, neîntinat, nepătat, pur, serafic, (înv. fig.) neatins, prea-curat. (Un surâs ~.)

INOCENT adj. 1. nevinovat, (înv. și pop.) negreșit. (Acuzat ~.) 2. candid, credul, ingenuu, naiv, neștiutor. (O ființă ~.) 3. candid, cast, feciorelnic, fecioresc, neprihănit, nevinovat, pudic, virgin, virginal, (înv.) nestricat, prost, vergur, (fig.) curat, imaculat, neîntinat, nepătat, pur, serafic, (înv. fig.) neatins, preacurat. (Un surîs ~.)

Inocent ≠ vinovat, stricat