HOT adj. (Despre modul de executare propriu jazzului din anii 1926-1930) Caracterizat printr-o sonoritate amplă, expresie vibrantă, tensionată și prin exuberanță. [Pr.: hat] – Cuv. engl.

hot¹ sn [At: VICIU, GL. / Pl: ? / E: nct] (Reg) Bucium făcut din coajă de salcie Cf dârlă, drâmboi, hurgoi, hurnoi.

hot³ sni [At: DEX² / P: hat / E: eg hot] Hot-jazz.

hot² sn [At: MAT. FOLK. 1209 / Pl: ~e / E: nct] (Reg) Bucată.

❍ HOT !¹ interj. Băn. Strigăt cu care se îndeamnă calul s’o apuce la dreapta.

❍ HOT² sbst. Trans. (VIC.) 🎼 Bucium făcut din scoarță de salcie.

HOT s. n. Curent în muzica de jaz caracterizat printr-o sonoritate amplă. [Pr.: hat] – Cuv. engl.

HOT adj. invar. (Anglicism) Fierbinte, arzător; (fig.) înflăcărat. [< engl. hot].

HOT adj. inv. 1. fierbinte. ♦ ~ -jazz = stil de jaz cu sonorități ample, caracterizat prin tempo rapid, puternic accentuat ritmic, și improvizații expresive. 2. (fig.) înflăcărat. (< engl. hot/jazz/)

HOTDOG, hotdogi, s. m. Crenvurșt fiert, servit cu muștar, într-un corn fierbinte. – Cuv. engl.

hot-dog sm [At: DN³ / Pl: ~i / E: eg hot dog] Cârnat sau crenvurșt cald, servit cu muștar, într-o chiflă (lunguiață).

hoț, hoață [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~țe / E: nct] 1 smf Persoană care fură Si: (înv) fur Cf bojogar, borfaș, coțcar, găinar, potlogar. 2 smf (Îs) ~ de codru Tâlhar. 3 smf (Înv; îs) ~ de bună dimineață Hoț care intră în locuințele oamenilor prin ferestrele deschise în zorii zilei (mai ales vara). 4 smf (Îs) ~ de buzunare Hoț care fură de prin buzunare, în locuri aglomerate. 5 smf (Prt; îas) Hoț mărunt, de valori mici Si: găinar. 6 smp (Îc) De-a ~ii Joc de copii. 7-8 smf, a (Fig; fam; cu admirație) (Persoană) care iese ușor din încurcătură, dovedind multă abilitate Si: hoțoman, isteț, șiret, ștrengar. 9 a Care fură. 10 a Necinstit. 11 sf (Ent) Nume al unei insecte care trăieșe prin locuințele oamenilor.

oț^[1], oață sn vz hoț

HOAȚĂ 👉 HOȚ.

HOȚ sm., HOAȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Cel ce are obiceiul de a fura; cel ce trăește de pe urma furturilor: ~ de codru; (P): ~ul fură și jură -; ~ul de la ~ învață -; omul de ~ul din casă nu se poate feri; iron. ~ul de păgubaș, despre cel căruia i s’a furat ceva și mai e năpăstuit; (P): ~ul e cu un păcat și păgubașul cu două sau cu o mie, uneori păgubașul face păcatul de a învinovăți de furt pe alții nevinovați; la stăpînul scump, sluga hoață (ZNN.) ¶ 2 Ⓕ Șiret (șireată), ștrengar: ian auzi hoții de bărbați cum se veselesc făr’ de noi! (ALECS.); după ce hoața de vulpe a aruncat o mulțime de pește pe drum (CRG.) ¶ 3 De-a hoții, joc de copii.

HOȚIME sf. col. HOȚ. Mulțime de hoți; toți hoții.

HOT DOG s. m. Cârnat sau crenvurșt cald, servit cu muștar, într-o chiflă (lunguiață). [Pr.: hot dog] – Cuv. engl.

HOȚ, HOAȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. Cum v-am povestit la crîșmă, au năzuit doi hoți la parale. SADOVEANU, B. 110. Aista are să-ți spargă casa ș-are să te prade; aista-i un hoț. HOGAȘ, DR. II 151. Te pradă hoții. ȘEZ. III 116. Și mă scoate, dacă poți, De prin mîni, de pe la hoți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. ◊ Hoț de codru v. codru. Hoț de drumul mare v. drum. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean, perfid. Păcat de dragostea noastră Că e lumea rea și hoață, Îmblă-n față să ne-o scoață. ALECSANDRI, P. P. 278. 2. (Familiar, cu o nuanță de ușoară mustrare și uneori de admirație) Ștrengar, șiret. Rada-i mare hoață, Poate satul tot să-l scoață Din sărit. COȘBUC, P. I 98. Ce văd? Iar hoțu cel de Leonaș? ALECSANDRI, T. I 217. Să-mi aleg... [o fată] Cu fața de ardeleancă, Cu ochii ca o șerpoaică Și hoață ca o vulpoaică. ȘEZ. IV 219.

HOT DOG loc. s. (Anglicism) Pîiniță în al cărei miez s-a pus un crenvurșt sau un cîrnat. [< americ., fr., it. hot dog, cf. engl. hot – fierbinte, dog – cîine].

HOT DOG s. m. crenvurșt sau cârnat cald într-o chiflă (alungită), cu muștar. (< amer. hot dog)

HOT MONEY (Pron.: hot mani) s. n. (fin.) capital care circulă rapid de la o țară la alta, în intenția de a fi speculat. (< engl. hot money)

hot-dog s. m. (alim.; americanism) ◊ „Pe str. Brezoianu a început să funcționeze și un punct de comercializare a crenvurștilor (hot-dogs).” I.B. 9 X 75 p. 2. ◊ „Unele restaurante erau astfel proiectate [...] încât să semene cu tradiționalii hot-dogs (crenvurști într-o chiflă caldă).” Sc. 2 IV 76 p. 4. ◊ „Mănâncă pe stradă și floricele și hot-dogs și înghețată la chioșc.” D. 138/95 p. 9; v. și fast-food (din engl. americ. hot-dog; cf. fr., it. hot-dog; DMC 1950, BD 1966; D. Am.)

HOȚ ~i m. 1) Persoană care fură. 2) și adjectival fam. Ființă șireată și poznașă; viclean; șiret; șmecher. /Orig. nec.

hoț m. cel ce fură; hoț de codru. [Origină necunoscută].

hoț m. (probabil, din răd. slavă hot- și hvat-, de unde vine poftă și înșfac [Bern. 1, 398 și 407]. Cp. și cu înhaț și cu moț, pin aluz. la căcĭula moțată a hoților orĭ a Moților din Ardeal. D. hoț numele Huțanilor saŭ Huțulilor în Bucov.). Fur, acela care fură. Fig. Fam. Epitet glumeț unuĭ șiret. – Fem. hoață și hoțoaĭcă, pl. e. – În vest și oț (VR. 1927, 5, 156, de doŭă orĭ). V. tîlgar.

oț, V. hoț.

hotdog s. m., art. hotdogul; pl. hotdogi, art. hotdogii

hoț s. m., pl. hoți

hotdog (angl.) s. m., art. hotdogul; pl. hotdogi

hoț s. m., pl. hoți

hoț s. m., pl. hoți

hoț.

hoț (hoți), s. m. – 1. Persoană care fură. – 2. Persoană ageră, isteață. Origine obscură, probabil expresivă. Pare a aparține aceleiași rădăcini expresive haț, cf. hățaș, s. m. (Bucov., hoț). Variația vocalică nu e rară în cazuri de interpretare expresivă, cf. hală și hoală, hanță și hoarță, handră și hoandră, hăis și hois, etc. Pentru identitatea formală a numelui cu interjecția cf. cioc, dop, hop. Originea expresivă a fost indicată încă de Hasdeu, Istoria critică, I, 2, p. 294, dar nu pare să fi fost acceptată. Celelalte ipoteze sînt departe de a fi convingătoare: din sl. zlodĕi „malefic” (Cihac, II, 141); de la o rădăcină sl. *chop-, de unde și rus. chopitĭ „a prinde”, cu suf. sl. -ĭcĭ, de unde *hopț (Densusianu, GS, IV, 153); de la rădăcina sl. *hot-, cf. poftă (Scriban). De aici pare a proveni numele huțani sau huțuli, populație carpatică din Galiția, care vorbește ruteana, dar care nu pare a fi de origine slavă. (După Rozwadowski, apud Vasmer, I, 324, acest nume ar fi got. guta „got”, transmis prin intermediul rut.; însă această ipoteză nu pare posibilă). Der. hoață, s. f. (femeie care fură); hoțoaică, s. f. (hoață; prăjină de scuturat fructele); hoțesc, adj. (de hoți); hoțește, adv. (ca hoții; pe ascuns); hoțiș, adv. (hoțește); hoți, vb. (a duce viață de hoț; a fura); hoție, s. f. (furt; jaf; fraudă); hoțime, s. f. (bandă de hoți); hoțoman, s. m. (hoț), cu suf. expresiv -man; hoțomănie, s. f. (bandă de hoți); hoțomănesc, adj. (de hoți); pohoț, s. m. (hoț), în Mold., cu suf. po- ce indică excelența, cuvîntul pe care Cihac, II, 272, îl glosează prin „libertin” și îl pune în legătură cu sl. pochotinŭ; pohoață, s. f. (femeie rea), pe care Pascu, Arch. Rom., VI, 231, îl pune greșit în legătură cu pațachină, prin intermediul unei forme incerte *pohoahă; pahonț (var. pohonț), s. m. (termen de batjocură pentru soldații ruși), cuvînt pus în legătură de către Tiktin cu rus. pĕhotinec „infanterist”, și de către Scriban cu rus. pogonecĭ „ștafetă”, cf. honț.

HOT DOG s.n. Gustare constând dintr-un cârnăcior cald (crenvurșt sau frankfurter), introdus într-o baghetă de pâine despicată, condimentat cu muștar sau ketchup.

HOT, numele formate din această temă se pot explica prin: 1° subst. dialectal hot „bucium”, 2° sl. χoть „voință”, cf. și numele dalmatine Hote, Hoten, Hotimir, citate în (DR I), 3° etnicul alb. Hoti, numele unui trib de Gheghi. 1. Hot, -ilo, -ul (Vlah P. B.); Hotu (Ard I p. VI); Hota b (P. Gov. f 13 vo). 2. + -an, Hotanul m-te (AO XVI). 3. Hote (Ard; Mar). 4. Hotea (Mar; Cras 61, 100; 17 B I 498). 5. Hoten (Ard). 6. Hotean și -cea bb. (Mar); Hotian (Ard). 7. Hot/eni, -ești ss.; -escu, C. act. cf. Hotești = Golești (Ștef), identitate dată de Ioan Bogdan. 3. + -iș: Hotiș (Hur 99). 9. + -man: Hotman (17 B II 83, 106; 16 B I 20); – Stroe (17 B I 306,15 etc.). 10. + -co: Hotco b. și Hotcești s., cu tc < dc, forme ce apar și în variantele lui Hodco (Dm; Ștef), v. Hod 4.

MAGNI MINORES SAEPE FURES PUNIUNT (lat.) hoții cei mari pedepsesc adesea pe hoții cei mici – Balbus, „Sententiae”, 107.

HOȚ subst. 1. Hoțul (Glos). 2. Hoțea, I., munt. 1741. 3. Hoțilă olt. (Sur VI; Glos). 4. Cf. Oțoiu, Ion, act.

HOȚ abțibild, achizitor, aghiotant, alonjar, alpinist, aportor, aprod, aspersor, bijboc, bobocel, bojogar, borfaș, caiafă, caracudă, caramangiu, caraulă, carditor, cenușăreasă, chibiț, chichițar, chișer, cioran, ciorditor, circar, ciupitor, cocor, corecționar, croitor, curvă bătrână, digitator, excursionist, găinar, giolar, giurgian, guguștiuc, hârciog, hoț ca o coțofană, hubăr, hultan, ied, inspector, județ, julitor, junior, lăturean, lupache, lupeanu, lupescu, mafler, maimuțar, manglitor, matroz, mânuță de aur, mătreață, oblete, ostreață, palmagiu, panacotar, panacotist, paraditor, pălmar, perpelit, piețar, pungaș, șucăr, ucenic, vastangiu, zarzavagiu, zdrențar.

hoț ca o coțofană expr. hoț înrăit; cleptoman.

hoț de bună dimineața expr. (intl.) spărgător care operează în zorii zilei, pătrunzând în locuințe pe fereastra deschisă de la parterul unei clădiri.

HOȚ s. 1. pungaș, (astăzi rar) prădător, (înv. și reg.) lotru, (reg.) furător, robalău, (înv.) chesăgiu, fur, prădaș, războinic, (fam.) coțcar, (arg.) manglitor, șut, șutitor, teșcar. (~ de buzunare.) 2. v. escroc.

HOȚ s. v. ștrengar.

HOȚ DE MARE s. v. corsar, pirat.

hoț s. v. ȘTRENGAR.

HOȚ s. 1. pungaș, (astăzi rar) prădător, (înv. și reg.) lotru, (reg.) furător, robalău, (înv.) chesăgiu, fur, prădaș, războinic, (fam.) coțcar, (arg.) manglitor, șut, șutitor, teșcar. (~ de buzunare.) 2. escroc, impostor, înșelător, pungaș, șarlatan, șnapan, (rar) pîrlea (art.), (pop. și fam.) pezevenchi, potlogar, (înv. și reg.) mafler, pîrlaci, (reg.) pasmarghiol, potcaș, (Mold., Bucov. și Dobr.) șalvir, (înv.) calpuzan, (înv., în Mold.) șuler, (fam.) coțcar, pehlivan, pișicher, (fig.) panglicar, papugiu, scamator. (Mare ~ mai e și ăsta!)

hoț de mare s. v. CORSAR. PIRAT.

hot², hoturi, s.n. (reg.) Bucată.

hot¹, hoturi, s.n. (reg.) Bucium făcut din coajă de salcie; hurgoi, furnoi, dârlă, drâmboi.